Vara schimbarii si a transformarii

 Of, cu greu se mai descilcesc mintea si degetele dupa o asemenea pauza. 

Si mult ne-am mai schimbat si noi (we, the queen). 

Sa nu mai spun ca in ultimul an si jumatate incerc sa-mi dau seama cum (pot) sa traiesc. Pentru ca tot universul e dat peste cap, ca la sfirsitul lui februarie '22 a venit sfirsitul lumii. Lumii asa cum o stiam eu, Universul meu. 

Si de-atunci trebuie sa invat sa traiesc iar, sa imi infig si mai adinc radacinile in proria-mi tarina si sa invat cum e ca ea sa nu mai fie pe aceasta lume in forma pe care eu o stiam de cind m-am nascut.

Inca pling si inca mi-e greu, inca nu inteleg unde e, inca nu pot accepta desi sunt eu insami sunt in a doua jumatate a vietii, inca ma simt mica, sau mai bine zis vreau sa fiu mica pentu ca asta inseamna ca si ea ar fi aici. 

Dar nu e asa.

Am zis atunci ca nu stiu sa mai traiesc, ca totul e dat peste cap si trebuie sa gasesc o varianta in care sa pot continua pe cont propriu, cu toate ca ea se dusese de ceva vreme,  dar in ultimele zile a fost mai lucida ca in ultimii 6, 8 ani. Ca asa se intimpla, si-a luat ramas bun stiind de la cine isi ia si asigurindu-ma de toata dragostea ei eterna. 

Dar e greu.

M-am paralizat si am plecat putin cu ea, am capul jos, in pamint, si desi nimic nu s-a oprit, si a venit seara si apoi dimineata, si au fost cutremure, si au venit facturi, eu am ramas putin plecata cu ea. As vrea sa cred ca ma mai pot intoarce, lumea ma vede aici, dar nu stiu cum ma percepe. Pentru ca desi casa in care a trait arata acum altfel, ca mirosul ei il mai simt doar vag si de multe ori doar in amintiri, ca din afara eu functionez normal, stiu ca sunt plecata, stiu ca am plecat cu ea, stiu ca am ramas paralizata,  stiu ca nimic nu mai e cum a fost si nu stiu cum sa fac sa inventez ceva care sa ma tina prezenta si total aici.

Dar mai e ceva.

Nu vreau ca amintirile sa se incetoseze, mirosurile sa dispara, vocea sa se impleteasca cu alte sunete si totul sa se transforme doar intr-o duiosie pe care s-o port zi de zi. Nu sunt pregatita pentru asa ceva, nu inca, nu acum si nu stiu daca, de fapt, vreau. 

In care ...

 Ce revedere...citi ani au trecut de cind am deschis primul blog pe o platforma romaneasca, apoi un altul si altul si apoi inca unul. Si le-am inchis, si le-am blocat, si le-am pierdut si azi, intimplator am dat de acrobata. 

Am pierdut multe texte, stari si amintiri. Ce pacat ca n-am fost constanta. Dar tinguielile nu-si mai au rostul. 

Deunazi am avut o discutie cu o vecina despre "de toate", exact ca o shaorma. Nu mai stiu cum am ajuns sa vorbim despre joburi, despre trecut, despre ce faceam inainte sa plec din tara. I-am zis ca probabil nu ma voi mai intoarce la jurnalism,  la ce am facut inainte pentru ca a trecut mult timp, pentru ca exista mult "jurnalism" dictat si controlat si nu cred ca as mai putea face astfel de compromisuri. 

Si m-am intrebat ceva...dar nu ti-e dor? Nu e treaz spiritul acesta special in tine, nu deschiz laptopul si degetele scriu singure, ca si cum tu te-ai ridica de-asupra si o forta interioara, un ceva, un cineva scrie in locul tau? Acel spirit de care vorbeam...

Hmm... mi-a facut pofta, parca se trezeste cineva, ceva, dintr-o luuunga hibernare. Si am ajuns aici, acum.

Au fost momente vara asta cind imi doream sa am locsorul de odinioara unde obisnuiam sa scriu si sa-mi limpezesc mintea, sau pur si simplu sa ma las dusa de cite un val care ma bucura, ma intrista, ma revolta.

Nu stiu cind mai revin, nu stiu in ce forma si nu stiudaca aici. Sunt cu unsecol in urma, cind toti sunt pe YouTube, iar blogging-ul e deja trecut, mai ales cel fara adresa proprie :))

As vrea sa scriu despre vara care a ajuns la final, despre oameni si faptele lor, despre recunostinta, despre a uita ce ne intuneca ziua si despre un pahar de apa rece la 38 de grade.

Iratus hominem

Ca tot e inceput de an sa vorbim despre cluburile de fitness. 

Mai bine zis de cei care le populeaza. 

De fapt, o sa ma opresc doar asupra unei anume tipologii, revenind la subiect in alte episoade :)
Ma refer la acei Adonisi, pupatorii propriilor muschi, cei mai mari fani ai lor insisi.
Ii vezi de la intrare in sala, poate chiar de la usa cind tu ramii o secunda in prag, in gindurile tale intrebindu-te cine te-a adus acolo, ca mai bine stateai pe canapea cu niste chipsuri in nas si pe Netflix. 

Asa, sa revenim, tu la usa pe ginduri cu intrebarile tale existentiale, ei, deja cu ochii dati peste cap ca ii incurci si le scurtezi timpul de uitat in oglinda cu gantera de o suta de kile in labuta dreapta.
Ei sunt tot timpul incrincenati, pe frunte le razbate un rid adinc de atita preocupare. 

Dar de ce or fi ei suparati, m-am tot intrebat, inocent si retoric?! 

Cred ca sunt suparati pentru ca tu, amatorule, nu-ntelegi ce treaba serioasa fac ei si le iei aerul si spatiul! 

Nu numai ca au barcile scufundate de cind intra in sala si mult dupa ce pleaca (imi inchipui ca dureaza ceva pina li se relaxeaza muschii frontal, sprincenos, orbicular, zigomatic si rizorius), dar au si o privire foarte pierduta. Ca si cum pe retina le ruleaza cel putin Titanicul, daca nu vreun documentar despre teoria conspiratiei. Ochisorii incep sa le licareasca doar cind ridica greutati in fata oglinzii si se vad, se recunosc. Aaaatiiiiit! 
Ei merg apasat si important, au un cocktail de prafuri cu apa in bidonase si de regula nu prea pot sa stea cu bratele lipite de corp sau picioarele apropiate pentru ca nu le permit muschii atit de, oh!  lucrati. 

Acum serios, ati vazut ce suparati sunt in general toti cei care merg la sala? Poate ca e de la aerul inchis, nu-mi dau seama, inca cercetez. 
Va rog sa luati acest mic articol exact ceea ce este, un plamflet.

#fieca

Acum ca s-a incheiat sezonul, am revenit la rutina (sau incercam), ca am fost inundati de lumini, sarmale, sampanie si lamultianuri, va rog sa-mi permiteti sa va "urasc"* si eu cite ceva.

Eu as vrea sa te puni pe tine insuti/insati in capul listei, intotdeauna si in veci.
Daca ai vreo idee in cap, scoate-o de-acolo, materializeaz-o, lupta pentru ea pina in pinzele albe si-napoi.
Daca iubesti pe cineva spune-i.
Daca vrei ceva, go for it.
Daca te indoiesti vreodata de ceva, asculta-ti instinctul.
Si nu te lasa balta, niciodata!
Ai incredere totala in tine.

Sa ai un an bun! 
xoxo



urasc =urez+doresc*

Pick a face and go with it!

Zilele trecute am trait acel moment... acel moment care vine cu virsta, ca un prim semn, un fel de ghiocel vestitor al primaverii, insa in cazul de fata vestitor al "maturizarii" aka imbatrinirii - am trecut pragul unui magazin optic!!!
Mda, am nevoie de ochelari de vedere! 
Cind s-a ajuns in acest punct de cotitura al existentei mele???!!! Aproape pe nerasuflate, as zice.

Iata-ma, dara, trecind pragul unui magazin de rame ca sa-mi fac un sumar control oftalmologc. Trebuie spus ca un medic oftalmolog este o notiune abstracta in acest caz. Sau in multe cazuri, de fapt in cazul specialistilor de orice fel. Greu de atins si de ajuns la ei si doar cu o "cheie" speciala pe care nu doresti s-o posezi. 
Prima surpriza... am programare? Nu, n-am, nici nu ma gindeam ca-mi trebuie (naiva de mine)! Ah, ce noroc, avem un loc liber in 10 minute, poftiti, va rog, sa va dam sentinta oculara! 

Patrzeci de minute mai tirziu eram fericita posesoare a unui profil la magazinul de rame si rezultatul controlului. Am nevoie de ochelari de vedere (de departare) pentru citit, 50+ pe dreptul si 75+ pe stingul. Ati sesizat ironia, da? Ochelari de departare pentru citit!!! De asta am nevoie, sa vad aproape cu ochelari de distanta. Acest fapt se alatura altuia la fel de ironic, dupa cum mi-a explicat coafeza mea cea noua ca am mult verde in par ("fata verde cu parul padure", ha!). De unde si cum, n-as putea sa spun, dar cica este un fapt si se lupta sa-mi scoata culoarea turbata pe care o detin fara voie si care se pare ca e un proces indelungat - eu fiind satena! 
Viata mi-e plina de surprize, surprize! Sau, cum zicea chef-ul, " la vita e tembella".

Cu sentinta in portofoliu urmeaza partea a doua, alegerea ramelor. 

Sa fie si mai complicat, am avut a doua pereche de rame si lentile gratis. Si-aici incepe greul....mai ales pentru un om care n-are experienta in acest domeniu, doar in alegerea ochelarilor de soare, ceea ce consider ca e o alta mincare, dintr-o galaxie paralela. 

Nu pot sa stiu (si nici nu vreau) cit am stat sa-mi aleg doua rame de ochelari, le-am inceracat aproape pe toate de pe intreg peretele pentru "sectiunea" femei. 

Multe, multe modele, forme, culori, iar eu, novice.... Nu am fost pregatita pentru acest gen de shopping! Evident, nu m-a dus nimeni cu forta la optician, in ultimele saptamini fac eforturi sa citesc si sa focalizez, mi se pare dramatic ceea ce traiesc (e o noutate absoluta pentru mine si it hit me hard!), dar sa-mi aleg o noua fata nu e asa de simplu precum ar parea. Nu e o rochie sau o pereche de pantaloni pe care-i pot returna daca ma razgindesc, sau pe care-i arunc dupa o purtare, e fata cu care trebuie sa ma obisnuiesc, fata pe care o voi arata tuturor. 

Evident, ca orice zi din viata mea in care ma intilnesc cu situatii identice din Seinfeld ( acest geniu al existentei umane, acest risu-plinsu' de zi cu zi), mi-am amintit scena cu George, Jerry si Elaine la  optometrist: 

(George tries on a pair of glasses)

GEORGE: What about these?

ELAINE: They look good. I liked the other one too. I've liked about five of them.

GEORGE: It's a tough decision. I have to wear these every day. I'm deciding on a new face.

JERRY: Come on, George. Pick a face and go with it!

ELAINE: Now those look good, they're very bold.

GEORGE: Yes, they are bold. Jerry, what do you think?

JERRY: (While looking at posters of women wearing glasses:) I think these women would be pretty good looking if they weren't wearing glasses.

Mda...true story!

Ca e sfirsitul anului, va urez sa ne vedem cu bine! 

Sa-ncepem noul an pe sunet de razboi!

Daca n-am mai declarat-o pina acum trebuie sa stiti ca eu nu sunt un mare fan al sarbatorilor de iarna. Nici Craciun si nici Revelion, nici perioada dintre cele doua. Sa ne concentram pe Revelion acum. 

Probabil n-as fi spus nimic daca vecinii de sub noi nu mi-ar fi amintit de ce imi displac aceste sarbatori, printre altele. 

Dragii de ei s-au gindit sa faca o repetitie generala inainte de Revelion, sa-si probeze munitia pasnica dintre ani. Si unde s-o faca mai cu "foc" daca nu sub geamul meu???!!! Oh, za joy! 

Au aruncat citeva salve de pe masinariile lor de lupta terestra chiar sub nasul meu, gest care mi-a amintit ca la fel s-a intimplat si anul trecut, fapt datator de nervi si ginduri necurate in aceasta perioada in care ar trebui sa fiu inundata de sentimente si lumini, #fieca.

Oameni buni si frumosi, ma lamuriti de ce trebuie neaparat si obligatoriu la "scurgerea" dintre ani sa traim ca si cum am fi ca pe un cimp deschis de lupta? 

Si care e logica sa arzi atit de repede o gramada de bani pentru aceste abominabile sunete (ok si lumini)? Eu nu am gasit sensul. Ca sa-l parafrazez pe amicul Villon, "mais ou sont les neiges d' antan?", adica acele artificii inofensive care fisiiau de doua ori daca cumva prindeau umezeala, la care stateam minute in sir sa le aprindem si asa ne trezeam in noul an? 

Bine, trucul era sa nu le arunci din greseala  la vecinul de jos care nu a apucat sa-si inchida balconul si sa ii dai foc la damigeana pregatita pentru Sfintu Ion.
Si sa nu mai amintesc ce teroare e in rindul animalutelor. Le-ati vazut privirea aceea haituita, oricit de in siguranta ar fi? Sa nu mai spun de cele fara adapost!  Mie nu-mi rezista inima la asa ceva. 
Nu gasim si noi un mod mai pasnic sa incepem un an nou? 

Am circulat cu Tarom-ul si n-am murit!

Pina in anul de gratie 2017 piciorusele mele nu pasisera pe carpeta niciunui avion al companiei Tarom (soc si groaza!!!). S-a intimplat, insa,  in aceast sezon toamna-iarna. Si cum la mie e totul sau nimic, abominabila fapta s-a petrecut de doua ori dus-intors. Multe intrebari au rasarit, nu? Ca de exemplu, de ce tocmai acum sau de ce cu Tarom???!!!

De ce pina in acest moment n-am mai calatorit cu ei? Nu stiu ce sa spun exact. O combinatie de factori. Probabil ca in capul meu compania romaneasca a fost ultima optiune, cred ca mai mult dintr-un soi de preconceptie rasarita dupa povestirile altora, poate ca am gasit preturi pe care eu le-am considerat mai bune la alte companii si pur si simplu n-am mai verificat Taromul.  

Pina mai acum doi-trei ani KLM-ul era favorita, asta pina cind au scos bagajul de cala si acum trebuie platit separat. Stiu, multe companii au facut asa, nu dati cu pietre!

De ce am ales, totusi, intr-un final aceasta companie? Nu mai stiu exact, cred ca am zis sa-mi incerc norocul, sa vad ce preturi au. Trebuia sa-mi iau un bilet pentru o calatorie in doua-trei saptamini de la acel moment si ei au afisat cel mai mic pret, plus pretiosul bagaj de cala gratis! No brainer!

A doua oara s-a intimplat sa prind o oferta super-avantajoasa pe la inceputul lui noiembrie cred (la citeva zile dupa prima calatorie cu ante-mentionatii). Pentru cel de-al doilea bilet nici macar n-am mai verificat "concurenta".

Cum au fost calatoriile?
Au fost neasteptat de in regula. s-a intimplat sa fie o plecare cu intirziere de o ora, insa nu i-as arata cu degetul, e o chestie destul de frecventa si la alte companii (nu neaparat low cost).
Personalul de bord mi s-a parut foarte atent cu fiecare dintre noi, de cite ori ii solicitai raspundeau prompt si fara ifose, in general zimbeau si din cite am vazut eu nu s-a petercut niciun incident cu alti calatori. La achizitoinarea biletului sunt multe optiuni de meniu si am primit exact ce am cerut (vegetarian).
Ce puncte in minus au.
Eu nu am avut bilet pe hirtie, insa la check-in mi s-a explicat ca imi vor da totusi unul printat. Ok, fie!
Si marele punct negativ de la mine este pentru canapea! Oh boy! Foarte incomod scaunul si nici macar un milimetru rabatabil. M-a durut spatele citeva zile dupa fiecare calatorie, cu toate ca m-am ridicat si mi-am intins coloana de citeva ori.

Am auzit ca sunt cam in pragul falimentului, ceea ce ma intristeaza si ma bucur ca am avut sansa sa calatoresc cu ei. Nu stiu cit la suta sunt speculatii, nu este treaba mea ce, cum si cine este angajat acolo, n-am nicio cunostinta (daca m-ati banui de subiectivism), dar le-as da mai mult credit celor de la #Tarom.

(2017)

Sarbatoare mare!

  

Da, este, pentru ca am mai deschis si eu putin acest blog parasit si neconsolat.

S-au intimplat multe, se intimpla si sunt pe cale sa se intimple chestii in viata mea. Destul de radicale insa cu final fericit, altfel nu se iau in considerare, nu?

Dupa foarte, foarte multi ani in care am simtit ca indiferent ce-as fi facut mergeam sau mai bine spus eram dusa intr-o directie gresita, nu neaparat de cineva, ci pur si simplu asa se intimpla, cred ca am gasit cirma. In orice caz, pe la sfirsitul lui ianuarie am spus "stop-joc!" A fost un moment de luciditate, o secunda in care am hotarit ca trebuie sa ma scutur de tot ceea ce incercasem pina atunci, sa ma resetez si sa ma reinventez cumva. Suna destul de radical ce spun, stiu, insa pentru mine a fost momentul Zero dupa vreo 15 ani, daca nu mai mult.
Te asigur ca nu am fost introdusa in liniile axiatonale ca sa ma reconectez cu mine insami mai profund, nu am cunoscut niciun guru, n-am fost la nicio intilnire dubioasa sau profunda. Pur si simplu cind nu mai exista iesire iti faci una :)

Nu mi-a fost usor, nu imi este usor. este un proces al naibii de lung, dar faptul ca simt altfel e un semnal ca merg in directia dorita. Of, suna misterios si enervant. Poate asa, printre picaturi, o sa mai dau din casa cu timpul.
Am norocul sa intilnesc uneori si niste suflete minunate, exact acolo cind te astepti mai putin. Nimic calculat, nimic regizat, sa se intimple. Si am senzatia ca astfel de relatii sunt cele care dureaza. Doar timpul va confirma sau nu cele spuse. 

Si la capitolul "relatii" sunt in plin proces de curatenie. Mi-am dat seama ca sunt asa de putini oameni care conteaza si prin urmare o gramada de balast interior s-a dus cind am decis sa spun ceea ce gindesc fara sa mai menajez exact pe cine nu trebuie. Ce usurare si sarbatoare!
Incearca sa spui NU mai des daca te avantajeaza acest raspuns! Vei vedea ce bine e dupa. Si nu vorbesc din egoism, ci doar din faptul ca doar noi avem pe deplin grija de noi insine. Mi-a luat foarte mult sa invat acest lucru, prea mult. Suna putin poptamasian, dar in practica e profund si eliberator.


xo

Life lately

Ce bine imi este astazi! Ma ajuta si soarele care zimbeste timid, dar tot zimbeste, plus toate evenimentele pe care le-am trait in ultima perioada si m-au incarcat teribil de mult si pozitiv. 

Am ajuns din nou in Stockholm, orasul de care probabil n-o sa ma satur niciodata. Motivul principal a fost ...un concert, desigur. Il asteptam de citeva luni si faptul ca urma sa plec in Suedia m-a pus pe un norisor pufos si rozaliu inca dinainte. 

In ciuda ploii, frigului, griului de afara, foarte greu a fost sa ma intorc acasa. Parca acolo timpul se scurge altfel, oamenii sint foarte prietenosi si am senzatia ca in orice secunda fac ceva folositor pentru mine, descopar ceva, invat ceva. Mi se par asa de naturali si originali oamenii astia, cumva martieni. Mi-s drag suedezii! Trebuie neaparat sa programez inca o vacanta acolo pentru anul viitor, intr-un anotimp mai prietenos. Clar!

La citeva zile dupa ce mi-am desfacut bagajul l-am refacut pentru ca am plecat in Germania, de data asta Hamburg. Alt oras foarte drag mie in care m-as muta si miine daca ma invita cineva. Intilnirea a fost scurta si la obiect (concert), insa tot am respirat putin si din atmosfera de-acolo. Oamenii sint frumosi si pasionali si nu se tem s-o arate. 

Dupa foarte multe ore de condus si un somn am aterizat la un botez protestant. A fost primul de acest fel la care particip, obligatie de familie, insa eram si foarte curioasa sa vad ce se intimpla. Nimic special, as vrea doar sa zic faptul ca, in comparatie cu botezul ortodox, copiii parca sint tratati cu mai mult respect. In primul si-n primul rind nu sint dezbracati si scufundati pe de-a-ntregul in cristelnita. Legenda spune ca eu am protestat vehement si am lasat niste amintirti pe biblia bisericii unde am fost botezata si pe straiele parintelui.

Am inceput si fizioterapia dupa ce iar am avut o perioada cu dureri de spate atroce. De data asta sper sa fie cu folos si sa nu mai am asemenea probleme. 

Cu asta inchei, am descoperit un ceai verde cu mango care imi unge sufletul atit de aromat este. 

Sa va fie bine!

Acrobata

xoxo

Unde te duci cind te duci?

Era iulie. O caldura ca din infern. Stateam pe peron asteptind trenul care intirzia sa ma duca spre Bucuresti ca apoi sa iau avionul. Ma retrasesem intr-un colt si plingeam tacut, doar din cind in cind mai scoteam cite un oftat lung. Aveam ochelarii de soare pe nas si fumam continuu, linga cosul special amenajat. Pe linga mine treceau oameni nervosi, cu bagaje multe dupa ei injurind cfr-ul. Eu mi-as fi dorit sa se opreasca timpul sau, si mai bine, sa se deruleze inapoi. Cit mai mult, sa ajung in copilarie si sa ramin acolo. Sa fiu pe geamul din camera mea uitindu-ma lung spre barza care urma sa-mi aduca laptele de pasare, asa cum imi spusese bunica. Dar nu. Eu eram in gara si plingeam si ma gindeam ca poate e ultima oara cind o vazusem si stia cine sint. Ma gindeam cum e mai bine, sa-ti fie dor de o persoana pe care doar fizic o mai recunosti, dar ea nu te mai stie, sau sa nu mai fie deloc? Inca ma intreb si nu stiu cum sa raspund la aceasta intrebare. Realitatea imi spune ca o sa am un  raspuns curind. Nu stiu cit de curind, nu stiu ce inseamna curind, insa voi afla. Cu citeva ore inainte o dusesem la spital. Intrase de ceva zile intr-un loop de obsesii din care nu o mai putea scoate nimeni. Poate doar doctorii cu niste medicamente puternice care s-o calmeze pe moment. Ma intorsesem acasa sa-mi iau bagajul si pentru multe minute am ramas nemiscata. Eram pustiita, voiam sa fug de-acolo, dar in acelasi timp sa-mi umplu plaminii de mirosul casei si-al ei. Nu stiam ce sa fac. Si ce era de facut, de fapt?!

A venit si trenul intr-un tirziu. Bagajul meu mare ma incomoda teribil. L-am lasat intr-o parte si mi-am infipt castile adinc in urechi, am dat muzica la maxim cit sa nu-mi mai aud gindurile si mi-am deschis cartea. Ma fortam sa citesc pentru ca nu exista alta varianta. Trebuia sa evadez din realitate cumva. Desi imi pusesem bagajul cel mare intr-o parte, il simteam pe umeri, in piept, in cap.

Am ajuns la Bucuresti. Se intunecase bine afara si eu abia mai mergeam si nu vedeam nimic. Ma izbeam de oameni fara sa vreau. Vedeam doar ceata groasa.

Cum e sa nu mai stii de tine?

xoxo

Acrobata

Corvoada bianuala

Ieri am avut foarte multa treaba si tot n-am terminat-o. Este acea perioada din an cind nu mai ai liniste, cind, inainte de-a reorganiza, dimineata te uiti pe geam, te uiti la termometru, te uiti la aplicatia de la telefon si scanezi in minte si in dulap tinutele.
In ce sa ma imbrac astazi? E momentul acela in care ai preferat ca in ultimul weekend cu soare sa  iesi afara in loc sa muti hainele dintr-un loc in altul. Dar vine aceasta dimineata in care n-ai idee cum sa te imbraci. Si mai grav, in ce te incalti??? 

Iti promiti solemn ca diseara cu asta te vei ocupa, dar esti frinta de oboseala dupa o tura zdravana de alergat, muncit si rezolvat probleme incit iti uiti promisiunea. Nici nu mai conteaza in ce ma imbrac miine, gasesc eu! Insa zina buna a hainelor de iarna n-a aparut la miezul noptii in timp ce tu dormeai, asa ca in dimineata urmatoare se repeta scenariul ... Dupa 3-4 dimineti cind iti pierzi timpul doar uitindu-te lung la dulap si cosul cu rufe proaspat spalate, evident in desuuri si cu parul inca ud, iei taurul de coarne in prima zi libera! 

Asa ca asta am facut: am reorganizat dulapurile pentru sezonul rece.

Cit este de complicat... cred ca stiti foarte bine. Cauta, desfa cutiile, despacheteaza, pune masina de spalat sa munceasca cot la cot cu tine, apoi reia procesul in ordine inversa pentru hainele de vara. Treci la incaltari, curata-le pe cele de vara, minuneaza-te ca ai mai gasit o pereche de sandale de care uitasei, lasa ca si anul urmator se pot purta! 

Incearca sa faci mai mult loc pentru ca, nu-i asa, cizmele si pantofii inchisi, plus ghetele ocupa mai mult loc decit firavele sandalute sau balerini. Urca si coboara scarile cu toate cutiile pline (daca n-ai fost la sala sa-ti pastrezi conditia si sa ridici si ceva greutati, deja devine si mai complicat!), ba s-a mai terminat o masina de spalat, hai cu ele in uscator.

In toata alergatura asta, cu sudoarea pe frunte si parul in toate directiile ma gindesc la Einstein, Bono, Jobs sau Zuckerberg, ba chiar citisem deunazi ca si o femeie a adoptat aceasta filozofie vestimentara, pe mine ce ma opreste?! Cred ca as iesi mai cistigata! Din toate punctele de vedere! Ce atita risipa de energie si timp?! Apoi ma uit la hainutele" mele cu drag, le admir, si le spun ca abia astept sa le port. Nu, n-as putea sa ma imbrac in fiecare zi exact la fel! Unde e fun-ul, diversitatea, creativitatea vestimentara? 

Cum ma mai surprind eu cu un cadou neasteptat venind din fundul dulapului - o haina de care am uitat cu desavirsite careia nu i-am rupt nici macar eticheta???!!! Asa ca-mi iau avind si imi continuu lupta inceputa acum citeva ore. Se mai stringe si un sac "de dat", deci pina la urma toata lumea iese cistigata, nu?

Pentru ca am obsesii vestimentare sezoniere (port citeva haine pina la epuizare, aceleasi si aceleasi saptamini intregi), as vrea sa gasesc un sistem care sa ma ajute sa-mi diversific tinutele. Si-aici vine ajutorul vostru ... Cum faceti, dragelor? Aveti un folder special pe laptop, o aplicatie, un ceva care sa va scoata din impas? Orice ajutor e mai mult decit binevenit!

xoxo,
Acrobata

Too Old To Rock 'n' Roll: Too Young To Die

Relatia mea cu muzica este vitala. Genul preferat este rock-ul, insa accept si recunosc, ba mai fac si pasiuni, pentru artisti din alte genuri. Asta daca "trebuie" sa categorisim pina si muzica. 

Cunosc persoane, inclusiv sotul din dotare si prieteni buni carora nu le spune nimic un concert. Nimic mai mult decit inghesuiala, stat in picioare si ... cam atit. "De ce sa stau intr-o sala, arena sau altceva cind pot sa ascult acasa sau, si mai bine, in masina???!!!"

Ia si explica omului de ce?! Pentru ca un concert live nu se compara cu nimic in lume. Toata energia aia adunata in sala si pe scena, bucuria pura, fericirea absoluta, faptul; ca nimic nu mai conteaza pe lumea asta decit piesa pe care ai sansa s-o auzi live, sa-ti vezi idolii care ti-au umplut noptile albe in copilarie si la care nici macar nu indrazneai sa visezi ca vei avea sansa vreodata sa-i vezi atit de aproape de tine. Pentru ca un concert iti ridica spiriul atit de sus incit a doua zi ridici muntii cu bratele si toate problemele pe care le ai dispar. Pentru ca ai o energie pe care n-ai mai avut-o de multa vreme, pentru ca esti pus pe ginduri. Ti se umfla un balon in piept si simti o conectare cu toata lumea. Si dupa ce s-au terminat cele doua ore si ceva de magie plingi, sau stai pur si simplu tacut de ce pot sa faca niste oameni ca si tine, doar ca ei sint pe scena. Sau, sint ca si tine? Mhhh... Ajung acasa si derulez si rederulez concertul in minte, nu vorbesc cu nimeni si ma imbat de experienta care tocmai s-a incheiat. 

Asa ca eu merg la concerte cit de des pot, cit de mult imi permite bugetul si daca mai gasesc bilete (se epuizeaza cu viteza luminii). Nu vreti sa stiti cum se paralizeaza toata activitatea cind stiu ca se pun bilete in vinzare(online)!!! Si-apoi vine asteprarea si AMR-ul de citeva luni! 

Am extins granitele si merg si prin "vecini" la concerte, ca sa intelegeti cit de acuta e nevoia mea. Da, este o nevoie, vitala. As pune concertele la baza piramidei lui Maslow daca ma intrebati pe mine :)

Sint concerte pe care NU VREAU sa le pierd pentru ca am pierdut multe de-a lungul vietii, fie eram prea mica, fie nu ajungeau si in Romania, atunci nu e pacat? 

Mi s-a intimplat sa merg si singura pentru ca, vedeti voi, cind te "relochezi" cam greu iti gasesti prieteni care sa rezoneze cu tine in toate privintele, mai ales in gusturile muzicale si mai ales daca esti si o persoana mai retrasa, asa ca mine. Acolo oricum sint oameni care te inteleg char daca nu te cunosc si nu i-ai vazut in viata ta.

Par example, la sfirsitul acestui an voi vedea 3 showuri ale une trupe preferate in Suedia, Germania si Olanda. Anul viitor voi revedea un show pe care l-am vazut in Romania, dar de data asta iar in Germania. Cu putin noroc voi ajunge si in Anglia si Irlanda anul viitor. Sa vad cum se arunca zarurile si cind vor fi anuntate concertele. 

Mi-am dezvoltat si o colectie destul de importanta cu carti autobiografice, biografii si albume foto ale diverselor trupe, muzicieni si sint pe cale sa o intregesc si cu viniluri. 

Cam asta-mi e pacatul....

Prin urmare ....

"No, you're never too old to Rock'n'Roll if you're too young to die"

Doamne, ce pofta mi s-a facut de Jethro Tull si ceai de scortisoara!

xoxo,

Acrobata

M-am obisnuit sa…

De cind m-am mutat in Olanda, iar asta sa fie de vreo 9 ani si mai bine, am capatat unele obiceiuri pe care nu le aveam si de care nu am fost constienta pina nu mi s-a atras atentia in citeva rinduri. Nu zic ca sint proaste, nici vorba, ba chiar mai „safe”.

De exemplu, in Romania, pe unde treceam (mai ales la mine acasa) lasam toate luminile aprinse. In toata casa. Toate becurile ardeau de cum se intuneca si pina ma culcam, foarte tirziu in noapte. Nu ma deranja absolut deloc lumina puternica, fie ea alba de neon fie cea neutra, de bec obisnuit. 

O perioada mi-a fost foarte greu in Olanda sa vietuiesc pe lumina difuza generata de lampile asezate in diferite colturi ale incaperilor sau, mai rau, lumina celor citeva luminari decorative. Simteam ca-mi pierd vederea, ca-mi fortez prea mult ochii, ca mai mult bijbii pe intuneric. Nu stiu cind s-a produs schimbarea, habar n-am in cit timp, cert este ca acum ii chinui pe toti, mai alesc cind merg in vizita in Romania. Nu numai ca prefer o lampa, insa sting tot! Doar imi lumineaza eul meu interior suficient, de ce sa mai consumam inutil si energie?!

Acum citeva saptamini eram in vizita la matusa mea. Stateam linistite de vorba, la o tigare, cind se aud batai in usa. „Intra!”, spune ea. Nu se intimpla nimic mai mult decit o busitura si apoi soneria. Eu, asa cum fac acasa, inchisesem cu cheia dupa ce intrasem. La fel si la bunica-mea acasa, cred ca am produs multe vinatai pe umeri si brate prietenelor sale obisnuite sa vina in vizita si sa intre direct dupa doar un cioc-cioc. Mi s-a explicat ca exista interfon si nu mai e necesar. Da, e adevarat, cu ani in urma dormeam cu usa deschisa, plecam de-acasa fara sa mai verific, am si gasit-o dimineata putin crapata. locuri noi, obiceiuri noi…

Eram la farmacie, trebuia sa cumpar niste medicamente. Ei bine, doamnele, foarte dragute, imi puneau totul in pungi de plastic. Am refuzat politicos. Si s-au uitat la mine usor suspicios cum imi indesam plina de gratie toate medicamentele in geanta, e linga niste plase de material cu care urma sa plec la supermarket. Pentru ca eu am totdeauna plase in geanta! Refolosibile. Acest lucru l-am adoptat foarte bine acasa, mai ales de cind toate pungile si pungutele de plastic se platesc. Spun mai ales pentru ca aceasta deprindere am capatat-o din convingere ca astfel pot sa mai salvez si eu o balena, un copac, mediul. In plus, niciodata n-am avut nelipsitul din gospodarii a „sertarului cu pungi”.

Imi aduc aminte ca la inceput, in Olanda, mi se intimpla foarte des sa intre in vorba cu mine la cumparaturi diverse persoane necunoscute, fie ele cumparatori, fie vinzatori. Nu stiu cum ma uitam, insa cu siguranta ii dezarmam. Evident, acum nu mai am nicio problema si vorbesc cu toata lumea, ba mai am si initiativa unor conversatii spontane. Am realizat ca am devenit foarte guresa in Romania cind, fie se uitau la mine un pic chioris si oamenii plecau mai departe, fie obtineam opusul (mai ales de la vinzatoare), si astfel aflam o gramada in cele citeva momente in care se scanau produsele si pina le puneam in plasa. Asa ca daca cineva intra in vorba cu voi nu fugiti, nu e nicio besmetica, sint eu!

xoxo

Acrobata

What time is it? What time isn't it /"Martha, Michael here. I've fucking had enough."* / "Stuck in a moment you can't get out of"**

 
   Prin vara-toamna lui 2014 voiam sa va povestesc ceva extrem de personal... sa scriu negru pe alb ceea ce mi-a mai scapat in unele postari de-a lungul vremii. Apoi am zis ca e prea mult, ca ar trebui sa treaca ceva timp ca sa se limpezeasca in mintea mea ceea ce tocmai traiam, sa ma lamuresc intii eu si sa vad cumva din afara toata situatia.

Apoi Robin Williams s-a sinucis (se facura deja doi ani), marind lista celebritatilor (si cea a oamenilor, in general) care si-au hotarit singuri plecarea. Multe idei au curs si atunci, multe tabere s-au format, presupuneri si acuze, toata gama. Nu stiu daca exista "judecata de apoi", insa cu siguranta de judecata oamenilor nu scapa nimeni si nici Nilul nu te mai curata!
 
"Cit de egoist esti sa te sinucizi, sa-ti lasi familia, sa renunti pur si simplu?!"- se intrebau unii si altii, doct. "Actul sinuciderii este un act programat, o faci in cunostinta de cauza, ce idiot sa iti iei viata!!!"
Cred ca aceasta tabara a fost mai vocala decit cea a persoanelor care n-au incercat o explicatie, n-au aruncat nicio acuza si nu au emis judecati de valoare, ci s-au intristat profund. 

Eu am tacut. Pentru ca exista un moment pe care-l poti depasi sau nu, stiti voi, "You've got stuck in a moment/ And now you can't get out of it". Depaseste limita egoismului, nu se poate vorbi de nerecunostinta fata de familie, lasitate, renuntare atit de usor, sau ce mai vreti voi. Pur si simplu se intimpla. Nu ai cum sa cintaresti acest gest, sa faci o lista cu pro's si con's, sa iti dai o palma peste fata si sa-ti zici "trezeste-te". E doar un moment in care se intimpla totul, un moment care poate sa te inghete si astfel vezi ziua de miine, sau momentul se prelungeste in eternitate. 
Discutiile pe acest subiect sint nesfirsite. Nu mai insist.

Si pina la urma ce voiam sa spun cu cele de mai sus? Ca desi am tacut atita vreme, am mai citit bloguri. Le-am citit si atit. Si m-am ocupat cu ce se maninca viata.
S-au si schimbat multe in acesti doi ani cit au trecut. S-au schimbat ori s-au transformat.
Am inceput cu aceasta postare pentru ca acolo ramasesem acum doi ani. Am convingerea ca cele ce vor urma vor fi mai vesele si utile.






______________________________________________________

*Citatul este ultimul voice-mail lasat de Michael Hutchence (INXS) pe telefonul managerului personal, Martha Troup, inainte de sinucidere;

**Titlul unei piese U2, un frumos tribut adus de Paul Hewson(Bono) prietenului sau Michael Hutchence. Piesa face parte de pe albumul "All That You Can't leave Behind" lansat in anul 2000.

Despre spatiul personal

Am o problema ... Nu pot sa accept neinvitati in spatiul meu personal. Simt cum mi se ridica parul in cap, ma fac arici, rosesc de furie, tremur si nu mai pot respira cind cineva intra in aria mea, aproape atingindu-ma.
Prin nastere mi-am cistigat spatiul personal, cercul in jurul corpului meu in care n-are voie sa paseasca nimeni fara acordul meu explicit. Si, sincer e doar o persoana in lumea asta care are acces nelimitat, fara incuviintare. O persoana si trei pisici. Dar asta e alta poveste.

Ca sa stiti cu cine aveti de-a face, eu sint o persoana tactila, dar  mai ales olfactiva. Imi pun la munca silnica receptorii chimici. Nu-mi scapa nimic nemirosit, am memoria mirosurilor, stiu daca cineva a intrat in imobilul unde locuiesc si fara sa-si fi turnat un litru de parfum, stiu daca a fost la sala sau nu, recunosc si asociez mirosuri de acum 10-15 ani, fiecare oras prin care trec imi miroase altfel si-mi revine mirosul in memorie cind ma gindesc la acel loc. Nu stiu daca e normal sau nu, pentru mine este. De aceea spatiul meu personal, cei 45-50 de centimetri din juru-mi imi sint foarte importanti si nu-i doresc invadati. Ca sa nu vorbim de distanta sociala, cea de 1,2 metri, pentru ca deja cer mult prea mult.
Din pacate, sint "violata" sau "dezumanizata" zilnic, ceea ce s-a dezvoltat intr-o fobie sociala de toata frumusetea (si nu va ingrijorati, lucrez la inlaturarea ei prin terapie).

In urma cu citiva ani aveam un coleg la serviciu care regulat trecea granita, era singurul fel de a se impune (oricum un bully), fapt care ma scotea din minti incit ajunsesem sa ma gindesc cu groaza la serviciu din cauza lui.  Dar am foarte multe exemple, in fiecare zi mi se intimpla. Desigur, exclud mijloacele de transport in comun, dar pe acestea le folosesc ocazional, iar la ora de virf n-ai decit sa speri ca oamenii-s spalati si ingrijiti.

La fel de bine inteleg ca Olanda este o tarisoara mica, suprapopulata si prin urmare spatiul personal este mai reduc (hehe), insa de aici pina a mi se impinge constant cosul la supermarket in fund... cred ca deja vorbim de cu totul si cu totul altceva, la fel sa-mi respiri in ceafa cind imi ridic bani din ATM. Ce consider culmea culmilor in materie, e cum unii soferi, la stop, aleg sa-ti stea exact in spate, ilegal de aproape, asa de aproapa incit am impresia ca-i vad  pe bancheta din spate!!! Ceea ce ma determina sa "uit" sa mai pornesc cind e verde la semafor, asa ca "violatorul" mai sta o tura, in cazul in care nu s-a urcat pe masina mea deja (dar despre condus in Olanda, of, neverending story!!! Cu toate ca am mai auzit pareri cum ca olandezii sint cei mai educati in trafic, ca respecta, ca nu claxoneaza, ca sint relaxati.... NU, absolut NU. Poate in comparatie cu cei din Romania, insa nu e vorba de bun simt la soferii olandezi).

Cit de des vi se intimpla, daca vi se intimpla,  sa va treziti cu neaveniti luindu-va aerul pe care-l respirati, cum reactionati si ce solutii ati gasit?

In multe situatii de zi cu zi as putea sa spun "it's not you, it's me", dar cind e vorba de spatiul din jurul meu, imi pierd ratiunea :)

Bunele maniere pe facebook. Cu subtitlul: ke frumy eshti, poop!

Ma macina de ceva vreme acest subiect, mai ales pentru faptul ca am cazut si eu “victima”, la fel cum probabil am facut victime de-a lungul timpului. Exista, insa, o linie fina intre cele doua aspecte, despre care voi vorbi mai incolo.

Inainte de toate cer iertare pentru ca am ajuns atit de rar pe-aici, ingaduinta si rabdare nici nu mai indraznesc , mi-e rusine!!! Asadar, 2014 s-a dovedit foarte dificil pentru mine. Stiu, mai sint citeva luni pina la sfirsit, insa perspectivele nu sint foarte luminoase, yet... who knows???!!! Dramele, framintarile si luptele in care m-a aruncat 2014 si am fost zvirlita n-as vrea sa faca subiectul unui post pe blogu-mi in paragina. Poate la un moment dat... poate.

Grosso modo, fb a fost si este o mica sursa de amuzament, si pierdere de timp. Am si cistigat o carte, am cunoscut citiva oameni frumosi, mi-am vindut in doua rinduri bilete la niste concerte, am fost la citeva petreceri si acelasi fb m-a facut sa-mi reintilnesc colegii din scoala generala, pe care nu-i mai vazusem din .... exact! :) Plus citeva discutii interesante cu oameni care sint departe acum, insa la un moment dat am impartit momente deosebite, covrigi si muzici, filme si evenimente.

Desigur, exista si reversul. Partea urita si murdara, plus timpul pierdut inutil, relatii de hmmm... sa le zicem prietenie desfacute (ba chiar de familie),  nervi si neintelegeri, nedumeriri. Stiti voi. Mica telenovela desfasurata in mediul online. Si-atunci vrei sa-ti inchizi contul, iei hotariri radicale, toate momentele frumoase si de regasire se evapora intr-o secunda pentru ca mintea-ti este blocata pe recentele intimplari neplacute.

Si acum sa justific cele spuse mai sus. Booon.... Se ia asa: subsemnata si o persoana cunoscuta in urma cu ani de zile, via-via. Se face ca ne intilnim pe facebook dupa citiva ani in care nu ne-am mai intersectat, neavind noi cine stie ce puncte comune. Dupa "reintilnirea" online se produce si revederea face-to-face. Si se tot repeta, la un film, la un restaurant, la o zi de nastere, o iesire ... cam ce fac prietenii, nu? Incepem sa ne cunoastem, sa vorbim la telefon, sa ne dam mesaje, practic sa se intareasca legatura. Pina intr-o zi cind sint pusa la zid. La propriu si la figurat... pe motiv ca nu sint activa pe facebook, pentru ca un like nu e suficient si trebuie sa comentez, sa nu mai stau asa "in umbra". Ironia a facut ca in acest exces de zel sa nu mai am acces nici la pozele in care apaream sotul meu si eu, la diverse intilniri pe care le-am enuntat mai sus. Am ramas fara replica la un asemenea comportament ... Mi-am permis ingratitudinea de a o sterge din lista mea de prieteni si cunostinte pe acea persoana. Basta! Culmea e ca la ceva timp ne-am intilnit intimplator si am schimbat doua-trei amabilitati ca si cum nimic nu s-a intimplat.  Trebuie sa recunosc, mai intii am fost nedumerita, apoi suparata, acum indiferenta. Ba chiar ma bucur ca s-a intimplat asa, traiasca selectia "naturala"!!!

Alt caz. Se umflasera apele in Romania, politic vorbind. Am facut "greseala" ca pe propriu-mi "zid" sa pun ceva articole, chestii amuzante, care, evident erau in favoarea "preferatului" meu. Am produs o drama la momentul respectiv, care a dus la stergerea mea din lista unei rude foarte apropiate cu care aveam o relatie normala. Am fost sanctionata pentru simplul fapt ca mi-am spus parerea in locul meu! Am lasat sa treaca timpul si sa se asterne pacea ca sa pot discuta cu el. Mi s-a parut ridicol!

Cum am spus, poate ca si eu am creat neplaceri, drame, neintelegeri. De exemplu mi-am sters un bun amic pentru ca dupa un campionat de fotbal (acum 4 ani) a injurat pe zidul meu echipa in tara careia locuiesc. Ce vina am eu si de ce, la nervi, imi poluezi spatiul meu, zau asa?!

Am sters o alta persoana cunoscuta doar virtual pentru ca si-a permis sa copieze niste fotografii si un status (fara acordul "proprietarului") de la altcineva si sa comenteze malitios. Am zis ca poate ajunge sa-mi faca asa ceva si mie. La putin timp m-a intrebat de ce si i-am explicat.

Acum, cu arestarea lui Felix (nu-mi amintesc numele real!!!!) iar sint oamenii foarte sensibili pe facebook. Am vazut citeva comentarii, statusuri, m-au mincat si pe mine virfurile degetelor sa comentez, insa stiu ca as face-o in zadar si sint de parere ca ideea mea nu schimba  atitudinea acestora, iar relatia poate sa continue in mod amical facind exceptie de momentul asta. Uneori ne infierbindam si vedem rosu inutil, iar eu am invatat sa am rabdare si sa-mi vad de ale mele. Poate ca nu e foarte sanatos asa, dar m-am saturat de discutii inutile si timp pierdut aiurea cind nu esti deschis sa accepti pareri diferite de a ta. Asa ca "ramin in coltul meu din umbra"

Eu nu sint o mare comentatoare pe facebook, o fac destul de rar. Dau like-uri, mai ales de pe telefon cind sint in asteptare. Am prieteni cu care comuic in mesaje private, nu dau check-in peste tot pe unde ma duc, doar ca recomandare, cel mult sau cind sint extrem de fericita ca sint intr-un  loc. In aceeasi idee - pentru ca ma inspir si eu de la altii - mai pun vreo piesa, anunt vreun concert, ce carte mai citesc, ce film/ serial am mai vazut. Dar n-o fac in mod regulat si mai mult pentru cei apropiati. Mai comentez pe cite un grup, insa daca chiar ma arde Mi-as dori sa pun mai multe fotografii de pe unde ma plimb, sa fiu activa- activa si nu activa-pasiva, sa pun fotografii cu pisicii la mincare-somn-spalat-mieunat.
Nu sint "prietenul" ideal pe facebook, asta e clar. Asa ca as vrea sa stiu daca incalc regulile de bun-simt in acest mediu online, daca sint chiar prost crescuta si n-am cei 7 ani de facebook (sau cum s-or numi).

Despre cum salvez eu bugetul familiei

In general fac gaura in buget, dar asta este un alt subiect si nu ne referim la acest aspect, din contra, vom vorbi despre opusul lui.

La service-ul auto
Acum citeva zile am fost cu masina la primul ei "control". Eveniment! N-are 30 000 km, dar mai o saptamina si face micuta doi ani de la achizitionare. Pina acum n-a fost nevoie sa scot din buzunar mai mult decit stiam: asigurare, benzina si rata (fara dobinda) pentru suma imprumutata la cumparare si curatarea ei sporadica. Altceva nimic, era si culmea, nu?! Pina anul asta nici macar taxa de drum n-am platit.
Asa ca ma trezesc, o iau de volan si ne prezentam la service-ul autorizat, locul unde acum doi ani ne-am luat cu acte si claxoane.
Eram pregatita sufleteste, dar se pare ca nu suficient. Inainte sa dau cheia mi-au aratat lista cu ce urmeaza sa se intimple, m-au intrebat daca am probleme cu ea, la ce sa se mai uite sau sa repare, apoi mi-au indicat suma. Cum am zis, nu m-am pregatit sufleteste suficient, dar hai, nici sa lesin acolo nu-mi venea. Mi-am luat la revedere de la Jazzie si am asigurat-o ca in citeva ore ne vom reuni.
Vine momentul in care se face ca ei imi dau factura si eu scot plasticul portocaliu sa platesc. Nu este asa de simplu! Mai ales cu ei, mai ales ca deja imi sunau alarmele in cap. Alarme montate de acum doi ani. Dar sa le luam pe rind, totusi, ca si-asa vad cum creste varza cu salata pe care o conturez eu aici.
Surpriza!!! In loc de ce-mi zisesera de dimineata, suma de plata era mai umflata cu  vreo 47 E!!!! Ma uit, intreb, ridic o sprinceana si astept explicatii. Si el se uita, se mai uita o data, se duce la un destept la calculator si ii vad cum tot modifica ceva in calculator, cu ochii pe fisa pe care mi-o intinsese. Dupa doua minute vine cerindu-si scuze, cum ca sistemul e de vina ca ei scriu ce trebuie insa nu se salveaza si ooops, la imprimanta iese suma mai mare. Mi-am inchis urechile, la ce bun sa ma obosesc sa-i ascult scuzele si sa-mi creasca  ficatul si tensiunea inutil? Ma bucur c-am sesizat "teroarea". Oricum, aici se incheie colaborarea noastra!
Ca sa revin la ce spuneam mai devreme, cum ca ii stiam capabili de orice de-acum doi ani, ca sa scurtez povestea, am ajuns atunci la marele manager pentru ca am primit 3 contracte cu erori grave pina sa-l primim pe cel corect. Asta pe linga faptul ca primisem masina insa nu-mi veneau ratele. Am asteptat doua luni si nimic. Si pentru ca sint corecta (in general ma intorc la casierite daca imi dau rest mai mare), plus ca nu aveam chef sa ma trezesc ca am de plata o suma imensa, poate si penalizari nascocite, am pus mina pe telefon si am sunat. Uitasera sa trimita actele!!!!!

Tot la capitoul service si masini, sotul meu pateste de fiecare data acest lucru. Facturi umflate dupa fiecare service!!! Desigur, tot eu am sesizat greseala. Mie nu mi se mai pare o intimplare, ci un mod ordinar de-a face bani, ce sa mai, jaf! Si vorbim de dealeri autorizati. Ba mai mult, lui i-au dat un diagnostic pe o eroare la bord pentru ceva gen "este asa pentru ca asa este" si a trebuit sa scoata din buzuna o suma imensa pentru cele doua vorbe neclare, pe motivul ca diagnosticatorul plecase acasa. El tace. Eu i-am zis sa ceara pe mail, explicat la amanunt, diagnosticul, cauze, efect, tot. Doua telefoane si o saptamina mai tirziu a primit si mult-asteptatul mail. Dezamagitor!

Asigurarea medicala
Anul trecut imi recomanda medicul de familie un medicamet, in sfirsit altceva decit vesnicul paracetamol, dar imi spune ca nu mai am voie sa conduc atita timp cit il iau, plus o saptamina dupa. Il intreb daca pot sa ma gindesc si eventual sa nu-l iau. Imi zice da. Si plec. Si decid ca nu vreau sa-l iau, nu e momentul, n-am cum sa renunt la masina. Povestea e uitata pina cind imi zice sotul ca i-au luat cei de la asigurari o suma din cont - noi avem asigurarea comuna, de-aia vorbim si de un singur cont, al lui. Zic, ia intreaba-i intr-un email ce-a fost asta? Scurt, primeste mesaj ca e un medicament, X. E al tau?, intreaba omul nedumerit. Da, e al meu, insa nu l-am luat. Ok, hai sa le scriem, ca sint oamenii in eroare. Nu, oamenii nu erau in eroare si au justificat gestul prin faptul ca medicamentul respectiv a fost pregatit special pentru mine in farmacie iar eu nu l-am ridicat, ceea ce nu mai e problema lor. Olandezul zice, ok, e vina noastra. Subiect inchis. Romanca zice stai asa, ca nu-i asa! Ce pregatitri necesita un medicament care se afla in folie,  intr-o cutie, intr-un raft, intr-o farmacie? Hai sa le scriem ca nu mi se pare corect, nu e un preparat special. Dupa citeva zile fara reactii vine mailul pe care-l asteptam. Da, aveti dreptate, ne scuzati, nu se va mai intimpla, banii va sint trimisi inapoi in cont! Cingcingcing!

In supermarket
Am salvat in ultimele luni 10 euro pentru ca scaneaza dublu, iar eu sint cu ochii pe display.

Cumparaturi online
Frecventez acest sport cu succes, as putea spune. Si pentru ca toata dezordinea mea e ordonata, se intimpla sa stiu cam ce platesc, ce returnez, ce bani au sa-mi dea inapoi. Asa ca-mi rezolv aceste mici neplaceri cu un telefon sau email, cu numarul comenzii, suma pe care mi-o datoreaza si de cind. Hmmm ... cred ca o sa incep sa cer dobinda :))

Abonamentul la mobil
De vreo 6 ani n-am mai schimbat numarul si nici operatorul. Doar am mai jonglat cu tipul de abonament si telefonul propriu-zis. Cu doi ani in urma se face ceasul sa-mi reinnoiesc abonamentul. Eram nemultumita, mai ales ca in ultimele 5-6 luni imi anulasera oferta pentru care incheiasem contractul, prin urmare plateam mai mult. Ma pusesera pe drumuri urit de tot, una peste alta imi datorau bani si explicatii si voiam sa termin cu ei. Asa ca ii anunt ca vreau  sa incheiem orice colaborare, nu mai innoiesc niciun abonament, nu mai vreau, nu mai imi place. Intrebarea magica a venit - de ce? Calma si tacticoasa le-am povestit de-a fir a par cum mi-au luat banii, cum m-au facut sa trimit faxuri, cum m-am dus regulat la magazin si nu m-au ajutat pentru ca era weekend (singurele zile in care puteam sa ajung), cum ei, in general,  lasa de dorit. Ce s-a intimplat? Am primit o reducere la noul abonament si si-au achitat restanta in citeva luni dupa reinnoire. Mda.

Poate suna foarte mult a control freak, insa imi monitorizez foarte atent contul bancar pentru sumele care-mi sint scoase automat pe la diversi, de genul sport- o data la trei luni, reducere de tren (da, am si asa ceva!!!!), taxe, telefon.
Nu sint zgircita, insa nu-mi place sa fiu furata, inselata chiar asa pe fata, la drumul mare. Poate ca mi se intimpla numai mie, poate ca n-o fac cu intentie, insa chiar asa, in mod repetat???!!!

Voi cum stati la acest capitol?

Sa stergem praful, sa facem lumina!

S-a depus ceva praf pe-aici de cind n-am mai trecut... Dupa cum probabil ati observat, nu m-a prins suficient treaba asta ca sa vin regulat si sa postez ceva. Pacat. Ma mai trece cite un impuls, care moare in fasa, direct. Apoi mai gindesc una alta, mai trag concluzii, mai vad un film, mai ascult o muzica, mai gatesc ceva si automat imi fac o nota mentala sa si scriu despre. Vedeti si voi ca nu se intimpla... Apoi zic sa-l inchid, sa-l deschid, sa-l sterg si tot asa, un carusel din asta care a ajuns sa ma exaspereze si pe mine.

Asa ca nu mai promit nimic, doar sper :)

Se pare ca functionez dupa calendarul chinezesc si parca mai ieri am celebrat noul an. Sa fim intelesi din capul locului, inceputurile de an nu-mi sint favorabile deloc, nu-mi misca in mod pozitiv muschii fetei, nu ma fac sa visez la planuri si liste, sa-mi contabilizez esecurile si punctele pozitive din anul precedent. Pur si simplu imi doresc sa treaca repede si fara urme. Da, cu voi vorbesc, ianuarie si februarie!
De fapt, eu incep un an in martie si septembrie, mi se par cele mai inspirate si inspirante luni, cele mai datatoare de "rezolutii", planuri si tot dichisul. Asa ca, parca nici dupa anul nou chinezesc nu functionez.

Asta voiam sa va spun. Si va mai spun ca 2013 mi-a servit bucate reci, fara gust si cu oase de cele mai multe ori, apoi imi lua ochii cu cite un desert regesc,  ceea ce sper sa nu se intimlple si-n 2014, desi luna asta neluna mi-a cam trintit niste bucati greu de dus si digerat. Dar sa nu judecam dupa prima impresie.

Va multumesc pentru ca mai treceti pe-aici din cind in cind!

Leapsa muzicala - My life according to ... Volbeat

   Cum va e toamna?

   Aici cind e vreme frumoasa frumoasa cit sa stai doar afara si sa te bucuri de fiecare secunda si fiecare raza de soare mai plapinda, cind toarna cu galeata cit sa vrei doar sa te cuibaresti in pat cu o carte, un ceai aromat si-o pisica torcatoare. Asta daca n-ai o lista intreaga de to do-uri care nu suporta aminare, daca n-ai de-nvatat, sau musafiri sau serviciu. 

   Sint cam aglomerata, dar cum zice olandezul "lekker bezig", invat lucruri noi si interesante, lucrez, am musafiri dragi, vad locuri si am o sete de muzee pe care abia o tin in friu sau mai merg la cite un concert. Cam asa mi-as descrie toamna. 

Greta m-a scos din letargia online cu o leapsa pe care am preluat-o cu mare bucurie. Volbeat e o trupa formata in Danemarca pe care eu o ascult zilnic si nu ma mai satur. Desigur, si-n masina doar asa ceva se aude si, ca sa merg cu obsesia si destainuirile pina la capat, peste o luna o sa-i vad live, mai intii in Olanda si dupa citeva zile si-n Suedia. Joy!!!

Asadar ....

Pick your Artist.

Volbeat

Are you a male or female?

Radio Girl

Describe yourself: 

The Lonesome Rider

How do you feel:

Still Counting

Describe where you currently live:

A Moment Forever

If you could go anywhere, where would you go?

Heaven Nor Hell

Your favorite form of transportation: 

Wild Rover of  Hell

Your best friend?

Lola Montez

You and your best friends are:

Rebel Monster

What's the weather like: 

Pool of Booze, Booze, Booza

Favorite time of the day:

A Warrior"s Call

If your life was a TV show, what would it be called:

The Sinner is You

What is life to you:

Dead but Rising

Your relationship: 

Magic Zone

Your fear:

Fallen

What is the best advice you have to give:

Find that Soul

Thought for the day:

Everything"s Still Fine

How I would like to die:

A Better Believer

My soul's present condition:

Light a Way

My motto:

Another Day, Another Way

Bilant, bilant, dar nu se cade!!!! Cu subcapitolul: lauda-ma gura.

Stiti senzatia aia cind efectiv iesi din tunel, in tren fiind?
Mai ales daca circuli pentru prima data pe ruta aia si nu stii la ce sa te astepti, iar dintr-o data se face intuneric bezna si vezi doar ca nu (te) mai vezi?
Mai ales copil fiind, plecati cu scoala in excursie la Lainici, si cu niste fluturi sau circei cit casa in stomac pentru ca n-ai idee cind intram intr-un tunel, cit dureaza si ce se intimpla ... ba te trezesti mizgalit pe fata, ba pupat pe obraz sau unde se nimereste. Plus frica de-ntuneric ....

Nu cred c-am reusit sa descriu exact senzatiile de "intrat in tunel" pe care le-am avut in ultimele luni. In locul de fata nici nu conteaza motivele. Cert e ca azi, si de citeva zile, vad mai multa lumina si am chef de bilanturi ca de sfirsit de an, insa mai avem ceva din acest 2013 care pina acum nu e chiar pe gustul meu, si departe de ce-a fost colegul 2012.

Voiam sa spun ca acum un an, pe vremea asta, de exemplu, eram extrem de fericita (in fond sint si acum, n-am chiar motive dezastruase sa fiu altfel), in fiecare luna mi se intimpla ceva extraordinar, nu cazut din cer, ci muncit, facut ceva sa ajung la acel rezultat. Eram uimita si incintata de rapiditatea cu care mi se intimplau diverse-mult-rivnite, foarte pro-activa fiind. Ma invatasem asa si-mi placea tare.
Anul asta s-a schimbat foaia, vad. Nici eforturile mele nu sint 100%, nici nu mi se mai intimpla chestii rapid, lejer, usor. Ba mi-a venit sa si renunt daca nu se poa' din prima. Dar iacata ca si abordarea lenta are rezultatele ei! Chiar bune, dar cu ceva intirziere :)

Asa ca acum, in iunie, stiu ce voi face in urmatorii 3-4 ani, pentru ca am fost acceptata la facultate!!! Aici, in Olanda, in limba olandeza. Bucurie mare dar si groaza, intelegeti :))
Am zis mai devreme ca aproape renuntasem ... Ei bine, povestea arata in felul urmator. Se da o zi a portilor deschise la care particip, cu lista de intrebari in cap. Principala, cum pot sa ma inscriu, de ce mai am nevoie?
Cu toate ca mi-au felicitat olandeza, mi-au zis ca fara un anumit examen de limba nu ma accepta. Degeaba le-am zis ca nu mi s-a oferit ocazia sa dau acel examen, iar acum sa mai scot atitia bani sa-l dau nu prea vad sensul, iar diplomele mele din Romania sint echivalalte si acceptate aici, plus cetatenia. Chiar nu conteaza? Nu si nu ... Plus numerus fixus ... Am plecat de-acolo dezamagita. Ma intorceam pe bezna si zapada, imi amintesc perfect, eram pe Erasmusbrug, imi venea sa urlu si-mi era ciuda ca nu pot sa admir vederea ce mi se asternea in fata de-atita deznadejde si putina neputinta.

Incapatinata cum sint, a doua zi eu m-am inscris, totusi. Am sunat pe unde se putea sa mi se mai confirme ce mi se spusese in seara respectiva, si cam da, trebuia sa dau examenul. Incepusem sa accept si varianta asta, ok, daca trebuie, sa ma supun cerintelor, dara. Oricum ma suceam si ma intorceam, rezultatele examenelor veneau dupa data de inscriere, 15 mai. Asa ca nu a mai avut sens. Le-am trimis toate diplomele echivalate si toate examenele de olandeza pe care le aveam si asta e. Apoi nu m-am mai gindit absolut deloc .... pina cind am primit un mail de felicitare de la ei, acum o saptamina. M-au acceptat!!!!

Asa ca pina acum, 2013 a fost ok, un pic pervers, totusi cu simtirile mele :)))
S-au lungit multe evenimente ca pelteaua neinchegata, financiar n-am iesit pe minus dar nici nu ne-am rasfatat exagerat, am mai luat si niste decizii cam pripit, dar am avut o vacanta minunata, m-am racorit cu contractul ala nesemnat (am spus chiar ce gindeam, elegant, desigur, dar macar am zis-o), inca il mai asteptam pe Picasso, am gasit un camin minunat la o pisica de pe strada, vom adopta si noi o felina foarte curind, m-am reintilnit cu persoane pe care nu le mai vazusem de ani intregi, am vazut muuulte filme, am citit si cit a fost soare m-am bucurat insutit, plus ca am in perspectiva niste vizite/vacante/excursii.

Deci, cum ziceam, aproape c-am ajuns la Lainici!