vineri, 30 aprilie 2010
TODAY I AM ...
...laughingreadingdrinkingmeetinglivingdreamingjumpingsavouringsurfingscreamingpartyinglookingwantingkissingbelievingsingingwantinghuggingeatingmiaowinghopingenjoingwachinggreetingspinningwritingcalling
joi, 29 aprilie 2010
dor de demult
Imi plac noptile albe cu dimineti clare si racoroase pierdute intr-o cana imensa de cafea neagra aburinda. O dimineata cu ochii lenesi si inceti si cu Julie Delpy.
Timpurile in care noi nu eram complicati si sunatul telefonului la ora 4 dimineata nu era o problema, vremea maratoanelor de film, de vineri dupa-amiaza pina duminica seara cu pauze doar de cite un somn, claie peste gramada, si doar sa ne aprovizionam cu chipsuri si bere, in toiul noptii, si sa plimbam catelusa. Restul era film. Si eram noi, simplii.
Timpurile in care noi nu eram complicati si sunatul telefonului la ora 4 dimineata nu era o problema, vremea maratoanelor de film, de vineri dupa-amiaza pina duminica seara cu pauze doar de cite un somn, claie peste gramada, si doar sa ne aprovizionam cu chipsuri si bere, in toiul noptii, si sa plimbam catelusa. Restul era film. Si eram noi, simplii.
joi, 15 aprilie 2010
Sint ceea ce gindesc
... nimic mai adevarat! Experienta ultimelor saptamini mi-a dictat acest lucru, de fapt mi-a intarit crezul. Nimic nu e mai greu ca mersul pe sirma de zi cu zi, doar o privire in jos sau in spate si te dezechilibrezi. Unii oameni nu-si dau seama si tind spre inapoi sau spre in jos si gata-i alunecarea. De atitea luari de la capat isi pierd puterile, isi pierd si dramul de luciditate care-l mai au si aproape ca nu se mai pot trata doar cu ceaiuri. Pacat.
Si mai stiu ca cea mai mare si anevoioasa lupta e cu tine insuti, ce dusmani, ce inamici....astia-s copii pe linga razboiul cu tine, te articulezi de doua ori la ficat, mai una la fata si te-ai facut K.O. plus ca ai grija sa-ti nimicesti creierul cu atitea nu-uri, negari si intuneric. Ai grija sa-l scufunzi adinc in mocirla. Si nu vrei ajutor, nu vrei sa scapi si sa-ti speli cerebelul. Si apoi te trezesti singur si te intrebi de ce-i asa.
Vreme de o saptamina, mai precis 375 de minute, am ascultat o persoana care nu vede nici macar o mica luminita, nu exista oameni frumosi pentru ea, nu exista si parti bune in evenimente, nu poate sa perceapa realitatea mai putin neagra. Am ascultat si am incercat sa-i arat ca exista si un altfel a celor spuse de ea, ca intotdeauna e si-o parte buna. La sfirsitul acestei saptamini, tortura emotionala la care am fost supusa, voit, si-a facut efectul si la mine. M-a dezechilibrat total! Mi-a supt toata energia si m-a aruncat cu teasta de pamint. Am incetat sa mai vorbim. Acum incerc sa ma fac bine, sa-mi ridic moralul si sa uit.
Parca am intilnit un vampir! Partea proasta e ca as vrea sa ajut si nu mai stiu cum fara sa cad victima colaterala. Nici nu vreau sa dramatizez situatia, dar nici nu pot sa astept sa treaca de la sine.
Ca sa termin intr-o nota mai normala postul, sa va zic cite ceva despre ce ma face pe mine sa zimbesc acum.
- pasarile din canal care si-au facut cuib in apa, iar masculul grijuliu aduce iarba sa-l ridice cum se cuvine;
- cele doua feline, primele fiinte pe care le vad dimineata, lungite in pat linga mine;
- Minunatul care ma trezeste dimineata cu glume si apoi cu o cafea la pat;
- mirosul de flori si polen din aer;
- vinzatorii de la magazinele de parfumuri;
- bicicleta (ok, Megan e numele ei ... va rog sa nu rideti :)) cu care colind zilnic;
- 3js si ultimul lor album;
- gindul ca peste o saptamina imi voi petrece ziua de nastere la Londra;
- profesoara mea pentru ca e o fiinta extraordinara (aici trebuie sa spun muuult mai multe despre ea, dar in alt post);
- oamenii pe strada cu care ma salut fara sa ne cunoastem;
- facebook-ul pentru ca in ultima vreme m-am reconectat sau conectat cu oameni minunati si adevarati.
Si mai stiu ca cea mai mare si anevoioasa lupta e cu tine insuti, ce dusmani, ce inamici....astia-s copii pe linga razboiul cu tine, te articulezi de doua ori la ficat, mai una la fata si te-ai facut K.O. plus ca ai grija sa-ti nimicesti creierul cu atitea nu-uri, negari si intuneric. Ai grija sa-l scufunzi adinc in mocirla. Si nu vrei ajutor, nu vrei sa scapi si sa-ti speli cerebelul. Si apoi te trezesti singur si te intrebi de ce-i asa.
Vreme de o saptamina, mai precis 375 de minute, am ascultat o persoana care nu vede nici macar o mica luminita, nu exista oameni frumosi pentru ea, nu exista si parti bune in evenimente, nu poate sa perceapa realitatea mai putin neagra. Am ascultat si am incercat sa-i arat ca exista si un altfel a celor spuse de ea, ca intotdeauna e si-o parte buna. La sfirsitul acestei saptamini, tortura emotionala la care am fost supusa, voit, si-a facut efectul si la mine. M-a dezechilibrat total! Mi-a supt toata energia si m-a aruncat cu teasta de pamint. Am incetat sa mai vorbim. Acum incerc sa ma fac bine, sa-mi ridic moralul si sa uit.
Parca am intilnit un vampir! Partea proasta e ca as vrea sa ajut si nu mai stiu cum fara sa cad victima colaterala. Nici nu vreau sa dramatizez situatia, dar nici nu pot sa astept sa treaca de la sine.
- pasarile din canal care si-au facut cuib in apa, iar masculul grijuliu aduce iarba sa-l ridice cum se cuvine;
- cele doua feline, primele fiinte pe care le vad dimineata, lungite in pat linga mine;
- Minunatul care ma trezeste dimineata cu glume si apoi cu o cafea la pat;
- mirosul de flori si polen din aer;
- vinzatorii de la magazinele de parfumuri;
- bicicleta (ok, Megan e numele ei ... va rog sa nu rideti :)) cu care colind zilnic;
- 3js si ultimul lor album;
- gindul ca peste o saptamina imi voi petrece ziua de nastere la Londra;
- profesoara mea pentru ca e o fiinta extraordinara (aici trebuie sa spun muuult mai multe despre ea, dar in alt post);
- oamenii pe strada cu care ma salut fara sa ne cunoastem;
- facebook-ul pentru ca in ultima vreme m-am reconectat sau conectat cu oameni minunati si adevarati.
marți, 6 aprilie 2010
Life Looks Better in Spring*
... chiar daca toata noaptea a plouat si acum orice e numai soare nu! Nici nu mai conteaza, astia sint amanunte nesemnificative.
Ieri am aruncat toate semnele iernii care mai poposeau prin casa, inclusiv haina care mi-a tinut de cald si mi-a ascuns trupul chircit de frig sau emotii. Singurul semn ca a trecut pe-aici mai e pilota dubla de pe pat. Atit. Nici macar mobila nu mai e asa cum o aranjasem acum 4-5 luni. De ce am protestat asa vehement si i-am trintit usa in nas? Pentru ca a fost apasatoare, perfida si grea, cu incheieturile de la picioare butucanoase. De-aia! Nu cred ca a fost mai altfel ca in anii trecuti, doar ca m-a chinuit pe mine mai mult.
Nu mi-am mai scris aberatiile aici de ceva timp, insa am citit bloguri. Am plins. Prea multe tragedii s-au intimplat, prea multi oameni s-au dus. Nu i-am cunoscut, dar durerea celor care au scris mi-a fot transmisa si cumva le-am transmis un gind.
Acum pentru mine e totul galben-portocaliu-rosu. Ne suflecam minecile si pornim la treaba, lista-i lunga, evenimente multe, insa lumina ne ajuta. Suc de grapefruit, abonament la sala, bicicleta in miscare, inspir adinc si-o iau din loc pentru ca totul a prins culoare. Cum sa ratez ciresii infloriti din cauza lamentarilor si evenimentelor din ultima vreme? E pacat, zau!
joi, 18 februarie 2010
Aterizez...in sfirsit!
In citeva ore imi iau bagajul de miner, ma urc in tren, astept o ora, mai schimb un tren, beau un Starbucks, predau bagajul greu, iar mai astept putin, urc, stau pe un scaun mai mult incomod decit comod, sper sa nu fie copii tipatori in jur pentru ca atunci va trebui doar sa ascult muzica in casti si as vrea sa citesc, cobor si gata...AM AJUNS IN ROMANIA!!!!
Nu ma intereseaza ca ploua, ca e viscol, ca ma prinde pe-acolo vreun cod, doar o sa ma bucur, o sa stau cu toti ai mei, o sa maninc papanasi si amandine, o sa povestim si o sa ma amuz pe seama aberatilor de toate felurile. Si pret de citeva dimineti o sa ma trezesc in camera mea de-acolo, care este a mea pentru totdeauna, o sa beau cafea in pat, cea mai buna din lume facuta la ibric cu multa dragoste si proaspat macinata, o sa-mi toarca o frumusete felina la urechi si la final o sa ma intreb cind naiba au trecut asa de repede zilele. Si abia la aeroport o sa ii sun sa le zic pe fuga ca-i iubesc. Dar ei stiu asta.
Va recunoasteti?
Nu ma intereseaza ca ploua, ca e viscol, ca ma prinde pe-acolo vreun cod, doar o sa ma bucur, o sa stau cu toti ai mei, o sa maninc papanasi si amandine, o sa povestim si o sa ma amuz pe seama aberatilor de toate felurile. Si pret de citeva dimineti o sa ma trezesc in camera mea de-acolo, care este a mea pentru totdeauna, o sa beau cafea in pat, cea mai buna din lume facuta la ibric cu multa dragoste si proaspat macinata, o sa-mi toarca o frumusete felina la urechi si la final o sa ma intreb cind naiba au trecut asa de repede zilele. Si abia la aeroport o sa ii sun sa le zic pe fuga ca-i iubesc. Dar ei stiu asta.
Va recunoasteti?
miercuri, 10 februarie 2010
Visatorii si nebunii
Ei se numesc 3JS, trupa mea olandeza preferata. Sint niste visatori nebuni si amuzanti, iar in seara asta au "lansat" via youtube un nou videoclip, albumul "Dromers en Dwazen" urmind sa apara pe 5 martie.
Loop met me over zee
Loop met me over zee
luni, 8 februarie 2010
marți, 2 februarie 2010
Viata in tiribomba
(fotografie via Google)
Intr-o noapte-dimineata pe la 4 jumatate am fost trezita de niste ameteli cumplite si durere de cap pe masura. Sindrom vertiginos a fost verdictul care a plutit in aer citeva zile, asta pina s-a epuizat...poooof! Cauza? Necunoscuta. Cert e ca sint la a treia incercare de acest gen. Si uitasem cum e, pentru ca am co-locuit cu asemenea stari acum mai bine de 10 ani. Poate vreo 8, hai. In primele doua zile n-am fost in stare sa fac nimic, nu am putut nici macar in pat sa stau, apoi am incercat sa-mi controlez starea, sa-mi continuu viata ca si cum nimic nu s-a intimplat. A fost greu, am cazut de doua ori, am plins, am inghitit pastile si am sperat. Desi mi-era greu sa-mi tin pina si ochii deschisi, am citit, vazut filme, stat pe net, plimbat, iesit afara, chestii cotidiene. Si cind simteam ca in secunda urmatoare ma prabusesc, ma asezam si asteptam sa treaca momentul. Am crezut ca are legatura cu accidentul pe care l-am suferit in toamna, dar atunci mi-a fost afectat cosul pieptului izbit de volan, ma rog, citeva vinatai pe la ochi si nas si buze extrem de botoxate. Totusi, nu cred ca are legatura. Oricum, vom vedea in scurt timp.
Ideea e ca intr-o dimineata m-am trezit fara pic de durere, fara ameteala, fara greturi. Am revenit la normal! Si o sa povestesc ce filme am mai vazut, ce carti am mai citit si faptul ca ma pregatesc sa vin in Ro, dupa ce imi voi prezenta, in fara Consiliului Local, proiectul in care sint implicata. In olandeza (omg!!!!???)
luni, 4 ianuarie 2010
Ce trist.....
Drum bun, Lhasa!
r 2010-01-03 - Press release - sad news
Official press release
For immediate release
In Montreal, Canada: Sunday January 3rd, 2010
The singer Lhasa de Sela passed away in her Montreal home on the night of January 1st 2010, just before midnight.
She succumbed to breast cancer after a twenty-one month long struggle, which she faced with courage and determination.
Throughout this difficult period, she continued to touch the lives of those around her with her characteristic grace, beauty and humor. The strength of her will carried her once again into the recording studio, where she completed her latest album, followed by successful record launches in Montreal at the Théatre Corona and in Paris at the Théatre des Bouffes du Nord. Two concerts in Iceland in May were to be her last.
She was forced to cancel a long international tour scheduled for autumn 2009. A projected album of the songs of Victor Jara and Violeta Parra would also remain unrealized.
Lhasa de Sela was born on September 27, 1972, in Big Indian, New York.
Lhasa's unusual childhood was marked by long periods of nomadic wandering through Mexico and the U.S., with her parents and sisters in the school bus which was their home. During this period the children improvised, both theatrically and musically, performing for their parents on a nightly basis. Lhasa grew up in a world imbued with artistic discovery, far from conventional culture.
Later Lhasa became the exceptional artist that the entire world discovered in 1997 with La Llorona, followed by 2003's The Living Road, and 2009's self-titled LHASA. These three albums have sold over a million copies world-wide.
It is difficult to describe her unique voice and stage presence, which earned her iconic status in many countries throughout the world, but some Journalists have described it as passionate, sensual, untameable, tender, profound, troubling, enchanting, hypnotic, hushed, powerful, intense, a voice for all time.
Lhasa had a unique way of communicating with her public. She dared to open her heart on stage, allowing her audience to experience an intimate connection and communion with her. She profoundly affected and inspired many people throughout the cities and countries she visited.
An old friend of Lhasa's, Jules Beckman, offered these words:
"We have always heard something ancestral coming through her. She has always spoken from the threshold between the worlds, outside of time. She has always sung of human tragedy and triumph, estrangement and seeking with a Witness's wisdom. She has placed her life at the feet of the Unseen."
Lhasa leaves behind her partner Ryan, her parents Alejandro and Alexandra, her step-mother Marybeth, her 9 brothers and sisters (Gabriela, Samantha, Ayin, Sky, Miriam, Alex, Ben, Mischa and Eden), her 16 nieces and nephews, her cat Isaan, and countless friends, musicians, and colleagues who have accompanied her throughout her career, not to mention her innumerable admirers throughout the world.
Her family and close friends were able to mourn peacefully during the last two days, and greatly appreciated this meaningful period of quiet intimacy. Funeral and services will be held privately.
It has snowed more than 40 hours in Montreal since Lhasa's departure.
(sursa)
vineri, 1 ianuarie 2010
Happy 2010 everyone!
M-a gasit miezul noptii linistita. Zimbind, poate putin amar, dar totusi zimbind. Soarele de azi mi-a dat speranta unui an stralucitor. Am iesit la o plimbare cu bicicletele dupa prinz. Am vazut ce-mi doresc. Stiu ca o sa mi se implineasca dorinte!
Noaptea asta sarbatorim iarasi noul an, cu sampanie.
So, hello to a brand new year and brand new opportunities!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)