4 tari si 9 ore mai tirziu ne-am cunoascut.
Ma intrebati de prima impresie? Well ... chiar nu stiu ce sa zic mai intii ... ca n-am simtit acel click datator de conexiune, ca o simt cumva ostila, chiar daca nu mi-a facut absolut nimic, ca nu ma vad traind aici nicicum.
Daca m-ati fi intrebat acum citeva luni cind am inceput sa discutam (propunerea e mai veche, insa pina anul asta nici macar n-am luat-o in considerare) de o posibila mutare, ei bine, eu am fost foarte entuziasmata. Ba chiar ma gindeam ca am deja "experienta" de expat, asa ca, atita cit tine de mine, stiu ce sa fac si cum sa procedez pentru adaptarea mai rapida.
Au mai trecut citeva luni de la entuziasmul initial. Am mai macerat informatiile, le-am strecurat si m-am mai temperat. Mi-am tradus entuziasmul asta initial (care si pe mine m-a uimit foarte mult) prin faptul ca, inconstient, mi-am dorit la momentul acela sa fug. Aveam nevoie de un, cumva, nou inceput si m-am alimentat cu un surogat. Dar asta nu e o solutie sau o rezolvare la problemele care ma macinau la momentul respectiv. Asa ca le-am luat pe rind. Am mai astepta, de la departare m-am informat, m-am pus in anumite situatii, am inceput listele, ne-am interesat din punct de vedere birocratic ce inseamna mutarea dintr-o parte in alta, si abia apoi "vizita" in partia posibil-gazda. Nu stiu daca am abordat totul dintr-un unghi bun, dar asa am crezut de cuviinta.
Unde ne situam acum?
Sintem de duminica aici. Prima seara mi-a lasat un gust foarte amar. Am asteptat dimineata pentru ca, nu-i asa, in lumina totul apare altfel. Ei bine, nu. Nu pentru mine si nu in relatia mea cu Elvetia.
Nu ma intelegeti gresit, n-am vazut tot, peisajele sint rapitoare, aerul curat in afara orasului, insa nu simt ca mi se potriveste ...
Ieri imi propusesem sa vizitez Luzern, Basel, poate Zurich sau Bern. Am renuntat. N-am putut sa ies prea mult din hotel. Nu am simtit absolut deloc bucuria turistului, nu mi-am dorit sa vad nimic. N-am vrut sa stiu. Niciodata n-am simtit o asa repulsie fata de un oras, o zona. Cu chiu cu vai m-am extras din camera de hotel si m-am plimbat putin. Impresia din ajun nu se schimbase. Apoi am vazut o casa, undeva la marginea Olten-ului, o zona de tara, linistita, cu vedere catre munti si culturi. Perfect! Dar nu indeajuns.
Azi-dimineata dupa o cafea tare si-un iaurt de coacaze am iesit in strada. La ora 8 ma plimbam deja printre case, observam oamenii grabiti spre serviciu. Am evitat zona turistica inadins. Am intrebat un localnic unde este centrul (stiam, dar voiam sa vad reactia, ca parte din test), am stat la semafor chiar daca nu trecea nicio masina din directia mea, iar dupa un tur de-o ora si jumatate m-am oprit in gara sa cumpar o cafea si-un covrig.
Am ajuns in centrul istoric si m-am prabusit pe-o banca. Am impartit covrigul cu 6 porumbei, si abia dupa ce i-am ghiftuit bine am vazut ca exact sub nasul meu trona un afis mare-mare "Tauben nicht futtern!", pentru ca porumbeii sint considerati un fel de sobolani zburatori iar elvetienii nu-i agreeaza. Hmmm ... nu chiar pe gustul meu!
De ce nu se produce acel click? Pentru ca, printre altele:
- eu aveam o imagine foarte clara despre cit de curata este Elvetia. Un mit! Am vazut oameni aruncind fara cea mai mica stringere de inima mucuri de tigari pe jos;
- prea putini vorbesc engleza: cind mi-am cumparat cafeaua am incercat in engleza, iar "coffee" nu i-a miscat niciun muschi fetei, doar la kaffee s-a lamurit ce vreau. Cineva m-a intrebat ceva in swiss, i-am spus ca nu inteleg, dar ca poate ajut in engleza. Raspunsul a fost "me, little, danke":) Nici la hotel n-am fost mai norocoasa, doar ca mai stiu si eu cite un cuvint in germana si m-a ajutat putin;
- foarte multi oameni ai strazii, neagresivi, dar totusi pretutindeni si nu in numar neglijabil;
- cam agresivi in trafic, chiar ieri am asistat la niste scirtiieli de roti si o spectaculoasa rotire de 90 de grade pe o trecere de pietoni;
- nu e suficient ca as invata germana (ceea ce e un mare plus pentru mine), trebuie sa invat "swiss german";
- aceasta dubioasa repulsie fata de pasari;
- imi trebuie adaptor pentru prize;
- am auzit (dintr-o companie intrenationala) ca sint cam discriminatorii cu nevorbitorii de germana.
Dar:
- apa are un gust foarte bun;
- aerul este mai curat;
- am mirosit iarba proaspata;
- sa iesi din "clatita" in care locuiesti si sa vezi munti cu creste albe, atita verde si conifere, nu e de neglijat;
- am citit azi pe banca "Desteptarea Evei" - Alice Miller;
- mi-a iesit in cale "The art of travel", volumul lui Alain de Botton, elvetian de origine. Trebuie sa va spun de obiceiul meu de a cumpara o carte din fiecare tara prin care trec, iar de Botton a aparut exact cind respiram mai greu si sacadat, ieri;
- soarele e generos;
- au covrigi deliciosi.
Pe-aici ma aflu acum. Urmeaza niste intilniri, apoi intoarcerea acasa si decizia finala, cred.
8 comentarii:
Mda, chiar te admir pentru curajul de a te muta intr-o alta tara a 2-a oara. Eu nu as mai repeta experienta asta pentru nimic!
As indrazni sa te intreb care au fost motivele mutarii si daca te-ai mutat singura sau cu "your other better half"!
Sper sa te acomodezi repede si sa treci peste partea birocratica de inceput si mai repede!
Catalina, nu stiu sa-ti spun sigur daca ne vom muta, inca imi cintaresc decizia :))Dar iti multumesc mult pentru urari.
In privinta relocarii, avem aceasta oportunitate datorita sau din cauza (nu stiu cum e mai bine sa spun, datorita sau din cauza) jumatatii mele mai bune. A primit o oferta cam de nerefuzat, insa 50% din hotarire imi apartine, desigur. Povestea e veche, adica sotul meu este nevoit sa calatoreasca in interes de serviciu aproape in fiecare saptamina, iar mutarea aici ne-ar asigura, cumva, o viata mai "normala".
Cum se vad Jocurile Olimpice "de-acasa"? :))
Ah, acum am vazut si ultima fraza din post din care se intelege ca nu ati luat inca o decizie finala. Intr-adevar, ai o decizie f grea de luat, desi la o prima vedere ai cateva motive puternice pentru a te reloca.
Si eu tot din motivul asta m-am mutat in Anglia, sotul (englez) era aici, si nu aveam cum sa fim impreuna daca eu nu ma mutam. Nu stiu cum se face ca mereu femeile sunt cele care fac sacrificii de genul asta intr-un cuplu.
Jocurile Olimpice....deschiderea s-a vazut bine, mi-a placut....desi waste of money dupa parerea mea, in conditiile in care vremurile sunt cum sunt!!
Da, Catalina, la sfirsitul acestei luni vom avea un raspuns clar. Deja ne-am conturat o idee, dar sa lasam putin zilele sa se aseze si sa gindim la "rece".
Am luat in discutie relocarea pentru ca dupa 6 ani de naveta saptaminala a sotului meu, nu mai vad ca pe un sacrificiu inca o mutare. Plus ca sint noi teritorii de explorat, muzee de vazut, oameni de cunoscut ... :)
Tu de citi ani traiesti in Anglia? Cum te-ai acomodat?
Nu sunt de mult timp, in mai 2011 m-am mutat.
Partea buna a fost ca englezii au un program aparte pentru romanii si bulgarii care au studii superioare, o anumita varsta si un anumit nivel al salariului pe care l-ai avut in Ro si asa am reusit sa-mi obtin permis de munca permanent relativ usor.
Partea proasta e ca si la ei s-a resimtit criza pe piata muncii si sunt zeci, sute de aplicanti pe un job. Eu am reusit sa-mi gasesc un job decent abia acum, recent, dupa 1 an si ceva. Cred ca iti imaginezi ca lipsa unui job, stand acasa aproape mai mereu m-a terminat cu nervii. Cat sa vizitezi, cat sa te plimbi? Nu aveam probleme cu banii, sotul avand in job f bine platit, dar eram la pamant din punct de vedere psihic din cauza lipsei de ocupatie.
In schimb, pot sa-ti zic ca acum, cam de vreo 6 luni asa, ma simt mult mai bine, mai ales ca am fost in Romania in vizita de curand si am ramas asa cu un gust amar vazand cat de in rau s-au schimbat lucrurile. In plus, faptul ca mi-am gasit job si ne-am si mutat intr-o casa mai mare si mai frumoasa a contribuit la starea mea buna.
Vremea nu-mi place, dar cred ca e mai ok decat canicula din romania, iar englezii ce sa zic....la o prima vedere sunt f amabili si relaxati, dar cam falsi din punctul de meu de vedere.
All in all, eu zic ca dupa anul 2011 care a fost groaznic pentru mine, acum incep sa vad roadele rabdarii si sperantei ca totul se va rezolva.
eu am calatorit foarte mult Geneva (cu jobul) si senzatia pe care mi-au lasat-o oamenii a fost de fiecare data aceeasi: reci, reci, reci:)
acum, normal, e o perceptie foarte subiectiva, ca idee - tara in care m-am simtit cel mai bine a fost Mexic:)
Catalina, te inteleg perfect, statul acasa nu e o solutie! E bine ca dupa un an ai gasit un job decent. Eu am asteptat doi ani dupa asa-zisul perimis de munca!!!
In privinta vremii, avem parte de acelasi tratament :)
A, da, oameni reci si nezimbitori (fals sau adevarat, nici nu mai conteaza). Mie mi-au provocat cumva o neliniste, nu stiu cum s-o explic. Poate m-am si obisnuit eu cu olandezii zimbareti si ciripitori.
Iti multumesc ca ai trecut pe aici!
Trimiteți un comentariu