miercuri, 27 iunie 2012

Salata de ciuperci crude



Am mai spus-o si o repet, nu sint mare mester in bucatarie, insa ceva usor, de vara si caldura ma incumet sa pregatesc. Este si cauzl mi-nu-na-tei salate de ciuperci. Foarte simplu de preparat si cu efect garantat.

Ingrediente:

- ciuperci albe (eu am folosit cam 200gr.)
- patrunjel (dupa gust)
- arpagic (dupa gust)
- 2 linguri de ulei de masline
- sare (dupa gust)
- zeama de la o jumatate de lamiie

Am taiat frumos ciupercile si impreuna cu frunzele de arpagic maruntite si patrunjelul le-am pus intr-un castron, dupa care am adaugat uleiul, zeama de lamiie si sarea.

Poate ca nu suna chiar apetisant ceea ce v-am spus, iar ciupercile crude va fac sa ridicati o sprinceana, insa mergeti pe mina mea. Uleiul si zeama de lamiie fac testura ciupercilor foarte fina si gustoasa. 

marți, 26 iunie 2012

Despre emigrare, numai de bine!

S-au facut cinci ani ... cinci ani si ceva de cind am luat drumul primariei ca sa imi anunt sosirea.
Cinci ani in care m-am vazut cu alti ochi, mi-am descoperit parti de suflet si idei de care nu prea aveam habar.
La clasica intrebare "te-ai mai incumeta la asa ceva?" as raspunde foarte sigura pe mine ca da!
N-a fost usor, nici nu ma asteptam, a fost greu, mi-am testat rabdarea si capacitatea de intelegere si acceptare, dar am reusit.
Sint adepta pasilor marunti dar siguri, metoda pe care o aplicam si in Romania, fara dubiu. Diferenta e ca aici mi-au adus rezolvari mai clare. Aici mi-am ragasit "acasa". Aici este locul de care mi se face dor cind sint plecata. Aici ma emotionez de gestul oamenilor. Aici imi cresc celelalte radacini.

Romania ramine in inima mea. Romania m-a format si m-a invatat cite ceva. Romania mi-a dat rudele mult iubite si cei citiva prieteni ramasi dupa ce sita distantei a cernut. Romania ma face sa pling cind ii vad muntii falnici si neatinsi de adidasi aurii si pantofi cu toc, cind beau palinca cu oameni faini, ma face sa pling cind primesc cite un telefon de la cineva care nu m-a uitat si pentru care contez. Si tot Romania mi-a dat cei mai iubiti si buni bunici. Romania mi-a dat sensul dorului pentru fiintele dragi. Mi-a mai dat primele lacrimi si primul zbucium. Aici am trait altfel de cum au trait cei de-o virsta cu mine din tara adoptiva, iar asta ma face  sa vad intregul.

As vrea sa cred ca nu voi ramine vesnic un emigrant, ca radacinile mi s-au prins si cresc frumos si armonios.
Dupa cinci ani si ceva mi-am gasit un soi de echilibru, dupa ce-am muncit mult, am pierdut nopti gindindu-ma de ce-i asa si nu altfel, am inteles ca nu la mine e problema, am vazut ce-am facut strimb si am acumulat cit pentru o viata. O noua viata.

Si poate ma credeti sau nu, dar parca-parca ma pregatesc iar de impachetat si luat de la capat.
Povestea merge mai departe!

luni, 25 iunie 2012

Apare soarele

Am avut citeva saptamini cumplite. Am reusit sa-mi dau demisia gindita si raz-gindita, pusa la dospit, nu de alta dar sa ma conving ca iau cea mai buna decizie. Apoi am inceput sa numar zilele ramase. Am pornit de la 31. Acum mai am 4. Cumva, cele mai grele. Nu mai conteaza. Mi-e bine. Stiu ca am facut ce trebuia.  Parca somnul mi-e adinc, micul dejun are gust, cafeaua are sens, diminetile sint senine. Da, oameni buni, asa ajunsesem, sa traiesc teleghidata, intr-o alergatura apocaliptica si intr-o oboseala cronica. Partea buna e ca s-a mai adaugat ceva pe lista “stiu-sigur-ce-nu-mai-vreau”. De cind cu scrisoarea buclucasa adresata sefilor am inceput sa ma odihnesc, sa traiesc detasat, sa ma simt fizic mai bine.

In acest moment, mai sper ca dupa un somn bun vine si o dimineata senina. Inca imi astept portia de somn lin. 
In rest, ramin cu angoasele, fobiile, si fricile mele. Dar incerc sa ma tratez.