Am stat si-am invatat limba (III)

Sa mergem cu povestea mai departe ... (Aici si aici sint primele doua episoade)

Ca sa scurtez asteptarea, va spun ca mult asteptatul semn de viata de la scoala a venit undeva prin iunie, materializat intr-o scrisoare, de fapt o invitatie de prezentare a cursurilor. 

Incepusem iarasi sa sper ...

Mi-am luat partenerul de-o aripa si am purces spre locul indicat, la ora cuvenita. 

O cladire in Rotterdam, cu portile larg deschise, iar pe niste cartoane mari erau indicatii in olandeza spre sala unde urma sa se desfasoare mult-dorita prezentare. 

Puhoi de lume! Cuminti, am luat loc unde ni s-a spus si mi-am dat seama ca prezentarea a inceput pentru ca niste doamne se agitau, scoteau niste sunete necunoscute mie, in "fata clasei". 

Da, ati ghicit!!!! Prezentarea s-a tinut in limba olandeza. Cine erau cei prezenti? Ne-olandezi, oameni dornici sa invete aceasta limba, pe-aici pe colo cite un nativ, cum a fost si in cazul meu, venita cu partenerul. 

Tot circul a tinut mai bine de o ora. Spre final ni s-a recomandat si banca de unde putem sa facem imprumutul pentru curs. Ok, dar la cit se ridica acest curs? 

4000 de euro!!!! Pentru un an de zile, taxele de examen incluse! 

Capitolul fiind brusc incheiat, am zis ca ma voi reorienta catre un curs mai prietenos, pe cont propriu. 

Asa am ajuns, in toamna (pentru ca venise si vacanta mare) la o scoala populara care oferea cursuri de olandeza. 25 de lectii, start in septembrie, finis in februarie, 280Euro. Acceptabil. Trecusera deja 9 luni de cind ma stabilisem aici ... o vesnicie! Ne-am adunat vreo 20 in grupa, care de pe unde, cu un prof mai batrin decit "hebban olla vogala" dar cu ceva carisma si am inceput.

Am urmat doua module, pina in iunie. 

Intimplarea a facut ca in acea perioada sa vad o reclama la televizor care ne indemna pe noi astia, alohtonii, sa sunam la primarie pentru cursuri de integrare pentru ca vom fi ajutati. 

Am pus mina pe telefon si am sunat ... De data asta cineva de la serviciul social se ocupa de aceste cursuri. Dupa toata aventura din anul precedent, invatindu-mi lectia ping-pong-ului la cate am fost supusa, am cerut nume celor cu care am vorbit, numele si functia.  Numele celei care m-a invita la sediul primariei la o prima discutie, care-mi promitea curs aproape gratuit. 

Asa s-a nascut o sincera prietenie intre mine si serviciul social.

Eu nu eram chiar pe lista eligibila venita fiind dintr-o tara din UE. Am mers pe cartea "tara UE dar fara drepturi" si cu o mare dorinta de integrare rapida, iar tot ce-am putut obtie a fost un "traict scurt", din septembrie pina in martie, urmat de examene, 4 la numar si doar 270 euro. 

Unde am fost trimisa? Surpriza! Exact la scoala care-mi garanta invatarea olandezei pentru 4000 de euro!!!!

Toata vara i-am sunat si le-am reamintit ca vreau sa fiu intr-o grupa care incepe in septembrie, fara discutie, avind sustinerea angajatului de la serviciu social. 

Am mers la scoala, de 3 ori pe saptamina cite 3 ore, pina-n martie, am dat examenele anul urmator undeva prin mai-iunie. Colaborarea s-a incheiat fericit! Incepusem sa si lucrez intre timp.

Pentru ca iar imi faceam planuri si stiam ca vreau mai mult, dupa ce m-am vazut cu diplomele in buzunar, am sunat iar la primarie ... pentru un nivel mai ridicat de curs. Indrazneala? Poate. 

Aceeasi persoana de la Serviciul Social m-a "recomandat" pentru un alt curs dat fiind ca le-am explicat de ce primaria asta trebuie sa "investeasca" niste bani in mine si nu intr-un chnez, afgan sau mai stiu eu cine. Trecusem printr-un curs rapid, spre deosebire de colegii mei ramasi acolo pentru un an, lucram, eram platitor de taxe, imi luasem examenele cu brio si voiam sa aplic pentru cetatenie. 

Astfel ca anul trecut am aterizat in mijlocul unui alt modul, mai ridicat. Am schimbat 4 profesori, am terminat doua manuale si am mai dat 4 examene. 

De-acum totul tine numai de mine. Vorbesc, dar nu perfect (ba mai e cale lunga), insa ma fac inteleasa, citesc in olandeza, fac integrame, cuvinte incrucisate, mai si cite o gluma. 

Pina sa ajung sa lucrez am vrut sa voluntariez. Am fost respinsa pentru ca NU vorbeam olandeza. 

De ce nu puteam(,) sau nu voiam sa lucrez? Si-aici am avut o intreaga aventura datatoare de dureri de cap. Nu stiu daca mai merita povestita. Voiam dar nu puteam! 

In toata perioada asta mi-au curs multe lacrimi de neputinta, am dat sute de telefoane si-am trimis zeci de scrisori, am apostilat acte, mi-am echivalat diplome, mi s-au inchis usi in nas si aproape c-am intrat pe fereasta. N-a fost usor, iar de departe se vede altfel. Nu invinuiesc pe nimeni, asta este sistemul in care am ales sa traiesc. 

Desigur, am avut si experiente foarte frumoase, functionari deschisi si prompti, oameni dornici sa ma ajute. 

Tot zbuciumul asta a avut ca rezultat final obtinerea cetateniei in martie. 

Nu sint admiratoarea lui  Coelho, insa m-am regasit in povestea samintei de bambus care, vreme de 5 ani, isi dezvolta radacinile subteran, invizibil ochiului, iar dupa aceasta aparenta "inactivitate" creste 25 de metri.

Einde! 

Am stat si-am invatat limba (II)

Aceasta este continuarea unui post publicat acum aproape un an. Promit sa nu mai astept sa treaca inca un an pentru urmatorul episod!

Asadar, am ajuns la primaria din "sat" pentru directionare. Am fost trimisa la o scoala, mi s-a spus ca nu exista fonduri si prin urmare trebuie sa mi-o platesc singura. Ok, cit sa fie? Veti afla la fata locului, mi s-a raspuns.

Credula si increzatoare am ajuns la adresa indicata. Un centru educational care functiona in mare parte cu bani de la primarie. M-au primit frumos, cu zimbetul pe buze, m-au programat pentru un test in doua saptamini urmand ca maxim intr-o luna sa incep scoala.
Ce minunat! Ardeam de nerabdare sa functionez cumva normal, in sfirsit! Nu-mi ardea de plimbari, vacante, descoperiri. Avusesem un plan pe care din ratiuni independente de mine a trebuit sa-l modific. Stiam doar ca trebuie sa ma integrez si sa-mi gasesc un job. Cu cit mai repede scoala cu atit mai repede viata normala.

Am dat testul, chiar pe 1 martie. De nerabdare am plecat cu o ora mai devreme de-acasa. Imi aduc aminte si acum ce zi senina si frumoasa a fost. Stralucea un soare ireal pentru Olanda ploioasa cu care facusem cunostinta pina atunci. E un semn bun, mi-am zis, afisind un zimbet timp.

Inainte de testarea propriu-zisa, am discutat cu una dintre profesoarele de acolo, cea care s-a ocupat de "dosarul" meu. A notat frinturi din conversatie, mi-a explicat ca ce urmeaza sa se intimple e un test de inteligenta ca astfel sa ma plaseze in grupa nivelului meu, apoi m-a invitat la un birou. Am avut 30 de minute sa  fac exercitiile. La plecare m-a asigurat ca in maxim doua saptamini o sa primesc rezultatele acasa si probabil amanuntele legate de inceperea cursului. Totul parea lin si frumos.

Rezultatele nu le-am mai primit niciodata, probabil s-au ratacit printr-un sertar pe-acolo ... Dupa trei saptamini in care cam incepusem sa-mi pierd sperantele am sunat. Mi s-a raspuns ca ei nu stiu nimic, cind am dat testul si cu cine? Mi s-a parut halucinant ... Am infascat singura dovada pe care o aveam ca trecusem pe-acolo, mi-am luat pasaportul si m-am infiintat la receptia scolii.
Tot ce-am rezolvat ducindu-ma si confruntindu-i fata in fata au fost doar asigurari si sprincene arcuite insotite de dari din umeri. Da, pare ca am trecut pe-acolo, insa profesoara cu pricina nu mai lucreaza aici. Dar sa facem totusi o copie dupa pasaport si cind se vor infiinta noi grupe va vor anunta.

La fiecare doua saptamini ii sunam. Inca nu, sa mai astept putin ca se lucreaza la programa si grupe. In tot acest timp m-am ocupat de celelalte acte, asigurari, apostile, certificate, intr-un cuvint hirtogarie. Pentru toata punerea asta in regula a trebuit sa mai ajung si in Romania.
De ce am mers numai pe aceasta scoala? Pentru ca din informatiile avute era singura arondata noua care oferea cursuri complete, inclusiv pregatirea si inscrierea pentru examenul de integrare. Acest examen mie nu-mi era obligatoriu, insa am zis ca o dovada in plus, sub sigla Ministerului Educatiei e binevenita.

Asa se face ca am ajuns la mijlocul lui mai si nu-mi era clar unde si cind voi invata olandeza ...

Despre emigrare, numai de bine!

S-au facut cinci ani ... cinci ani si ceva de cind am luat drumul primariei ca sa imi anunt sosirea.
Cinci ani in care m-am vazut cu alti ochi, mi-am descoperit parti de suflet si idei de care nu prea aveam habar.
La clasica intrebare "te-ai mai incumeta la asa ceva?" as raspunde foarte sigura pe mine ca da!
N-a fost usor, nici nu ma asteptam, a fost greu, mi-am testat rabdarea si capacitatea de intelegere si acceptare, dar am reusit.
Sint adepta pasilor marunti dar siguri, metoda pe care o aplicam si in Romania, fara dubiu. Diferenta e ca aici mi-au adus rezolvari mai clare. Aici mi-am ragasit "acasa". Aici este locul de care mi se face dor cind sint plecata. Aici ma emotionez de gestul oamenilor. Aici imi cresc celelalte radacini.

Romania ramine in inima mea. Romania m-a format si m-a invatat cite ceva. Romania mi-a dat rudele mult iubite si cei citiva prieteni ramasi dupa ce sita distantei a cernut. Romania ma face sa pling cind ii vad muntii falnici si neatinsi de adidasi aurii si pantofi cu toc, cind beau palinca cu oameni faini, ma face sa pling cind primesc cite un telefon de la cineva care nu m-a uitat si pentru care contez. Si tot Romania mi-a dat cei mai iubiti si buni bunici. Romania mi-a dat sensul dorului pentru fiintele dragi. Mi-a mai dat primele lacrimi si primul zbucium. Aici am trait altfel de cum au trait cei de-o virsta cu mine din tara adoptiva, iar asta ma face  sa vad intregul.

As vrea sa cred ca nu voi ramine vesnic un emigrant, ca radacinile mi s-au prins si cresc frumos si armonios.
Dupa cinci ani si ceva mi-am gasit un soi de echilibru, dupa ce-am muncit mult, am pierdut nopti gindindu-ma de ce-i asa si nu altfel, am inteles ca nu la mine e problema, am vazut ce-am facut strimb si am acumulat cit pentru o viata. O noua viata.

Si poate ma credeti sau nu, dar parca-parca ma pregatesc iar de impachetat si luat de la capat.
Povestea merge mai departe!

Am stat si-am invatat limba (I)

   Am avut o perioada  nefasta, cam din toate punctele de vedere, asezonata cu ploi intense, tocmai bune sa adinceasca starea de nebine. In perioada de care vorbesc, precum cireasa de pe tort, intimplarea a facut sa dau si peste un postul unei bloggerite (de succes) in care, mi s-a parut mie,  era prea transanta si si-a spus parerea  putin in necunostinta de cauza. Am fost tentata sa comentez, insa am preferat sa astept pina se mai inrozeste situatia la mine (nu voiam sa arunc niste vorbe la suparare).

Introducerea fiind facuta, hai sa luam povestea de la inceputul-inceputului.

   Eu nu am plecat din tara furioasa pe Romania. Desigur, multe m-au deranjat, insa nu intr-atit incit sa-mi iau bocceluta si sa ma duc fara sa ma uit in urma. Dar, la momentul respectiv, asta a fost cea mai buna alegere, dupa ceva dezbateri, liste pro si contra, avantaje si dezavantaje. N-am plecat ca "sa fac bani" sau mai stiu eu ce aberatii de genul asta. Pur si simplu din motive pur personale, fara furii. Pur si simplu ...

In teorie stiam la ce sa ma astept, birocratic vorbind. Mai stiam ca a locui undeva si a fi turist in locul respectiv sint doua idei total diferite. Imi stiam si bagajul cu care porneam la drum, stiam la ce sa ma astept de la mine. Stiam ca e altceva, ca n-o sa fie usor, dar necunoscutul asta nu ma speria. Eram comfortabila. Imi facusem planul ca in maxim 6 luni sa am job si practic sa continuu de unde am ramas in Romania. Naiva de mine!
Birocratia lor s-a dovedit mai stufoasa decit pare, insa inceata si necorupta. Toate planurile si pasii pe care-i schitasem inainte de plecare cu meticulozitate s-au dovedit in zadar.

Aveam nevoie de permis de munca - stiam, insa nu indeplineam cerintele, sau ma rog, lipsea un punct esential in obtinerea pretiosului card datator de libertate economica pentru mine. Sistemul olandez s-a aratat neputincios in fata situatiei mele. Ne-am blocat cu totii la taxele pe care le/nu le plateam in tara lalelelor. Nu-i nimic, aminam putin, timp in care o sa invat limba.
Trebuie spus ca, atita timp cit engleza iti este la un nivel acceptabil, nu ai probleme de comunicare. Olandezii vorbesc foarte bine si in proportie de 90% engleza. Insa daca vrei sa te angajezi, se schimba calimera, olandeza devine, cumva, obligatorie. In plus, nu se poate concura de pe aceeasi pozitie cu un vorbitor nativ de engleza. Dar nu-i nimic, se iveste vreo sansa!
Asadar, am inceput cautarile. Unde invat olandeza? Stiam ca aceste cursuri de limba sint finatate intr-o proportie destul de mare de guvern. Evident, in functie de primaria unde esti arondat si implicit de bugetul si dispozitia acesteia, ai sansa sa te inrolezi intr-un program de un an. Asa ca, la doua saptamini dupa ce am debarcat, m-am infiintat la ghiseul special de la primarie.

(va continua)