vineri, 30 aprilie 2010

TODAY I AM ...

 ...laughingreadingdrinkingmeetinglivingdreamingjumpingsavouringsurfingscreamingpartyinglookingwantingkissingbelievingsingingwantinghuggingeatingmiaowinghopingenjoingwachinggreetingspinningwritingcalling

joi, 29 aprilie 2010

dor de demult

   Imi plac noptile albe cu dimineti clare si racoroase pierdute intr-o cana imensa de cafea neagra aburinda. O dimineata cu ochii lenesi si inceti si cu Julie Delpy.
Timpurile in care noi nu eram complicati si sunatul telefonului la ora 4 dimineata nu era o problema, vremea maratoanelor de film, de vineri dupa-amiaza pina duminica seara cu pauze doar de cite un somn, claie peste gramada, si doar sa ne aprovizionam cu chipsuri si bere, in toiul noptii, si sa plimbam catelusa. Restul era film. Si eram noi, simplii.

joi, 15 aprilie 2010

Sint ceea ce gindesc

... nimic mai adevarat! Experienta ultimelor saptamini mi-a dictat acest lucru, de fapt mi-a intarit crezul. Nimic nu e mai greu ca mersul pe sirma de zi cu zi, doar o privire in jos sau in spate si te dezechilibrezi. Unii oameni nu-si dau seama si tind spre inapoi sau spre in jos si gata-i alunecarea. De atitea luari de la capat isi pierd puterile, isi pierd si dramul de luciditate care-l mai au si aproape ca nu se mai pot trata doar cu ceaiuri. Pacat.
Si mai stiu ca cea mai mare si anevoioasa lupta e cu tine insuti, ce dusmani, ce inamici....astia-s copii pe linga razboiul cu tine, te articulezi de doua ori la ficat, mai una la fata si te-ai facut K.O. plus ca ai grija sa-ti nimicesti creierul cu atitea nu-uri, negari si intuneric. Ai grija sa-l scufunzi adinc in mocirla. Si nu vrei ajutor, nu vrei sa scapi si sa-ti speli cerebelul. Si apoi te trezesti singur si te intrebi de ce-i asa.



Vreme de o saptamina, mai precis 375 de minute, am ascultat o persoana care nu vede nici macar o mica luminita, nu exista oameni frumosi pentru ea, nu exista si parti bune in evenimente, nu poate sa perceapa realitatea mai putin neagra. Am ascultat si am incercat sa-i arat ca exista si un altfel a celor spuse de ea, ca intotdeauna e si-o parte buna. La sfirsitul acestei saptamini, tortura emotionala la care am fost supusa, voit, si-a facut efectul si la mine. M-a dezechilibrat total! Mi-a supt toata energia si m-a aruncat cu teasta de pamint. Am incetat sa mai vorbim. Acum incerc sa ma fac bine, sa-mi ridic moralul si sa uit.
Parca am intilnit un vampir! Partea proasta e ca as vrea sa ajut si nu mai stiu cum fara sa cad victima colaterala. Nici nu vreau sa dramatizez situatia, dar nici nu pot sa astept sa treaca de la sine.





  Ca sa termin intr-o nota mai normala postul, sa va zic cite ceva despre ce ma face pe mine sa zimbesc acum.
- pasarile din canal care si-au facut cuib in apa, iar masculul grijuliu aduce iarba sa-l ridice cum se cuvine;
- cele doua feline, primele fiinte pe care le vad dimineata, lungite in pat linga mine;
- Minunatul care ma trezeste dimineata cu glume si apoi cu o cafea la pat;
- mirosul de flori si polen din aer;
- vinzatorii de la magazinele de parfumuri;
- bicicleta (ok, Megan e numele ei ... va rog sa nu rideti :)) cu care colind zilnic;
- 3js si ultimul lor album;
- gindul ca peste o saptamina imi voi petrece ziua de nastere la Londra;
- profesoara mea pentru ca e o fiinta extraordinara (aici trebuie sa spun muuult mai multe despre ea, dar in alt post);
- oamenii pe strada cu care ma salut fara sa ne cunoastem;
- facebook-ul pentru ca in ultima vreme m-am reconectat sau conectat cu oameni minunati si adevarati.

marți, 6 aprilie 2010

Life Looks Better in Spring*




 










... chiar daca toata noaptea a plouat si acum orice e numai soare nu! Nici nu mai conteaza, astia sint amanunte nesemnificative.
Ieri am aruncat toate semnele iernii care mai poposeau prin casa, inclusiv haina care mi-a tinut de cald si mi-a ascuns trupul chircit de frig sau  emotii. Singurul semn ca a trecut pe-aici mai e pilota dubla de pe pat. Atit. Nici macar mobila nu mai e asa cum o aranjasem acum 4-5 luni. De ce am protestat asa vehement si i-am trintit usa in nas? Pentru ca a fost apasatoare, perfida si grea, cu incheieturile de la picioare butucanoase. De-aia! Nu cred ca a fost mai altfel ca in anii trecuti, doar ca m-a chinuit pe mine mai mult.

Nu mi-am mai scris aberatiile aici de ceva timp, insa am citit bloguri. Am plins. Prea multe tragedii s-au intimplat, prea multi oameni s-au dus. Nu i-am cunoscut, dar durerea celor care au scris mi-a fot transmisa si cumva  le-am transmis un gind. 

Acum pentru mine e totul galben-portocaliu-rosu. Ne suflecam minecile si pornim la treaba, lista-i lunga, evenimente multe, insa lumina ne ajuta. Suc de grapefruit, abonament la sala, bicicleta in miscare, inspir adinc si-o iau din loc pentru ca totul a prins culoare. Cum sa ratez ciresii infloriti din cauza lamentarilor si evenimentelor  din ultima vreme? E pacat, zau! 

*

In care ...

 Ce revedere...citi ani au trecut de cind am deschis primul blog pe o platforma romaneasca, apoi un altul si altul si apoi inca unul. Si le-...