Bilant, bilant, dar nu se cade!!!! Cu subcapitolul: lauda-ma gura.

Stiti senzatia aia cind efectiv iesi din tunel, in tren fiind?
Mai ales daca circuli pentru prima data pe ruta aia si nu stii la ce sa te astepti, iar dintr-o data se face intuneric bezna si vezi doar ca nu (te) mai vezi?
Mai ales copil fiind, plecati cu scoala in excursie la Lainici, si cu niste fluturi sau circei cit casa in stomac pentru ca n-ai idee cind intram intr-un tunel, cit dureaza si ce se intimpla ... ba te trezesti mizgalit pe fata, ba pupat pe obraz sau unde se nimereste. Plus frica de-ntuneric ....

Nu cred c-am reusit sa descriu exact senzatiile de "intrat in tunel" pe care le-am avut in ultimele luni. In locul de fata nici nu conteaza motivele. Cert e ca azi, si de citeva zile, vad mai multa lumina si am chef de bilanturi ca de sfirsit de an, insa mai avem ceva din acest 2013 care pina acum nu e chiar pe gustul meu, si departe de ce-a fost colegul 2012.

Voiam sa spun ca acum un an, pe vremea asta, de exemplu, eram extrem de fericita (in fond sint si acum, n-am chiar motive dezastruase sa fiu altfel), in fiecare luna mi se intimpla ceva extraordinar, nu cazut din cer, ci muncit, facut ceva sa ajung la acel rezultat. Eram uimita si incintata de rapiditatea cu care mi se intimplau diverse-mult-rivnite, foarte pro-activa fiind. Ma invatasem asa si-mi placea tare.
Anul asta s-a schimbat foaia, vad. Nici eforturile mele nu sint 100%, nici nu mi se mai intimpla chestii rapid, lejer, usor. Ba mi-a venit sa si renunt daca nu se poa' din prima. Dar iacata ca si abordarea lenta are rezultatele ei! Chiar bune, dar cu ceva intirziere :)

Asa ca acum, in iunie, stiu ce voi face in urmatorii 3-4 ani, pentru ca am fost acceptata la facultate!!! Aici, in Olanda, in limba olandeza. Bucurie mare dar si groaza, intelegeti :))
Am zis mai devreme ca aproape renuntasem ... Ei bine, povestea arata in felul urmator. Se da o zi a portilor deschise la care particip, cu lista de intrebari in cap. Principala, cum pot sa ma inscriu, de ce mai am nevoie?
Cu toate ca mi-au felicitat olandeza, mi-au zis ca fara un anumit examen de limba nu ma accepta. Degeaba le-am zis ca nu mi s-a oferit ocazia sa dau acel examen, iar acum sa mai scot atitia bani sa-l dau nu prea vad sensul, iar diplomele mele din Romania sint echivalalte si acceptate aici, plus cetatenia. Chiar nu conteaza? Nu si nu ... Plus numerus fixus ... Am plecat de-acolo dezamagita. Ma intorceam pe bezna si zapada, imi amintesc perfect, eram pe Erasmusbrug, imi venea sa urlu si-mi era ciuda ca nu pot sa admir vederea ce mi se asternea in fata de-atita deznadejde si putina neputinta.

Incapatinata cum sint, a doua zi eu m-am inscris, totusi. Am sunat pe unde se putea sa mi se mai confirme ce mi se spusese in seara respectiva, si cam da, trebuia sa dau examenul. Incepusem sa accept si varianta asta, ok, daca trebuie, sa ma supun cerintelor, dara. Oricum ma suceam si ma intorceam, rezultatele examenelor veneau dupa data de inscriere, 15 mai. Asa ca nu a mai avut sens. Le-am trimis toate diplomele echivalate si toate examenele de olandeza pe care le aveam si asta e. Apoi nu m-am mai gindit absolut deloc .... pina cind am primit un mail de felicitare de la ei, acum o saptamina. M-au acceptat!!!!

Asa ca pina acum, 2013 a fost ok, un pic pervers, totusi cu simtirile mele :)))
S-au lungit multe evenimente ca pelteaua neinchegata, financiar n-am iesit pe minus dar nici nu ne-am rasfatat exagerat, am mai luat si niste decizii cam pripit, dar am avut o vacanta minunata, m-am racorit cu contractul ala nesemnat (am spus chiar ce gindeam, elegant, desigur, dar macar am zis-o), inca il mai asteptam pe Picasso, am gasit un camin minunat la o pisica de pe strada, vom adopta si noi o felina foarte curind, m-am reintilnit cu persoane pe care nu le mai vazusem de ani intregi, am vazut muuulte filme, am citit si cit a fost soare m-am bucurat insutit, plus ca am in perspectiva niste vizite/vacante/excursii.

Deci, cum ziceam, aproape c-am ajuns la Lainici!