miercuri, 31 august 2011

marți, 23 august 2011

Cei doi ani de-acasa

   Am vazut ieri la stiri ca a devenit oficial, copiii sint obligati sa mearga la scoala de la doi ani, da, d-o-i. Au fost ceva discutii de-un an incoace si pina la urma s-au adeverit zvonurile. Zice-se ca aceasta masura ar fi vizat in primul rind pruncii alohtonilor pentru a se evita ca in grupele mai mari sa apara copii care abia rup olandeza.Asadar, de-acum vorbim de grupa 0.
   Moral, sint pregatita, asa ca in momentul in care testul imi arata doua liniute voioase si colorate, dupa ce ne bucuram seara cind ne-adunam pe-acasa, de-a doua zi incepem cautarile sa-i gasim ovulului fecundat un loc la vreo scoala din cartier, care sa nu fie catolica sau musulmana,  nici departe de casa, eventual cu parcare fara plata in zona.
   E bine, e rau? Ma gindesc ca un copil de doi ani se tine binisor pe picoarele dinsului, maninca orice, de preferat putine spre deloc dulciuri, ba mai face si fraze scurte si limpezi, deci comunica. Probabil ca la prima vizonare a pruncului dupa nastere, familia si prietenii ii dau drept cadou ghiozdan, caiete si creioane colorate, ca, practic, doi ani trec ca vintul. Urlatelul va avea program strict cu trezit la 6 jumatate, si adio timp de suzeta si citit pe olita pentru ca suna clopotelul.
Probabil ca la 4 ani imi va spune ca s-a indragostit de colega de banca si vrea sa o ceara in casatorie, iar la 6 pleaca cu prietenii, toata vara, intr-o vacanta in Europa, cu trenul.

   Reactii adverse n-am prea auzit, ba lumea e destul de multumita ca astfel mai ramin in buzunar banii de bona sau cresa, iar parintii se pot duce linistiti la serviciu si isi vad la fel de linistiti si de viata lor sociala. Deci, win-win situation.

Facts.
Nu am vasta experienta cu copiii, insa am observat ca aici sint ceva mai calmi decit cei din Romania, mai putin urlatori, nu foarte rasfatatisi ceva mai intelegatori. Si nici prea legati de parinti cu lanturi, cordoane si sireturi. Au activitati si responsabilitati o data cu intrarea in sistemul de invatamint si nu merge cu "lasa mama ca esti mic", iar mamele, de cele mai multe ori, sint tratate egal in autobuz, tramvai, coada, aeroport, si nu asteapta sa li se faca loc doar pentru ca au un copil in carucior. Daaaar, in orice locatie un prunc e binevenit, indiferent ca e magazin, restaurant, hotel ... intelegeti.

Mai stiu ca la 7 jumatate micutii zburda veseli si galagiosi spre scoala, precum un cird de pasari gata de plecare spre tarile calde. Ce inseamna asta? Disciplina. Inseamna ca parintiibunicii nu cred ca "o sa se sature de trezit dimineata tohata viata, lasa-l sa mai doarma un pic".
Ca sa extind putin ideea, la ora 7 in orice tren din Olanda este o aglomeratie de nedescris! Olandezii nu sint cei mai tacuti mergatori la serviciu, ba chiar le arde sa cinte, sa faca glume si sa fluiere la prima ora a diminetii. Traficul de zeci de kilometri e un lucru firesc inainte de-a rasari soarele. De ce? Pentru ca toti acesti corporatisti s-au trezit la ore mici de cind se stiu, si li se pare firesc. Eu sint o pasare de noapte si departe de o persoana matinala, asa ca de-aici invidia :)

Ah, da ... concediu maternal e de maxim 3 luni - trebuie sa mai sap pentru o informatie 100% corecta. Deci, daca vrei sa-ti cresti copilul pina sa-l trimiti obigat-fortat la scoala, te lasi de serviciu. Dar asta inseamna mai putini bani returnati de la taxe pentru cresa, pentru ca, nu-i asa, ai nevoie si de me-time din cind in cind si macar doua zile de cresa pentru bebe.
Sa va povestesc de o prietena cu o fetita de 2 ani jumatate. Mama lucreaza, face naveta zilnic - 2 ore cu trenul dus-intors, tatal lucreaza, ei traiesc separati, dar in aceasi zona a orasului. Copila dusa la cresa de cind se stie. Asta inseamna ca dimineata, la 0730, pe zapada, ploaie, cer senin, ea se afla in fiecare zi lucratoare in scaunelul din spate, cu casca pe cap, pe bicicleta mamei. Ca sa-i diversifice activitatile face si balet dupa cresa. Probabil ca acum incepe scoala.
Cu bataie foarte lunga, va mai zic ca sistemul asta militaresc functioneaza, ba chiar cu succes, pentru ca economia merge, Olanda s-a cam mentinut pe linia de plutire in anii astia agitati si altfel nu-mi explic de ce toti s-ar muta aici?


Ma intreb cind vom afla ce are de facut bebelusul in viata intrauterina, chiar sa stea, asa, degeaba?
In ceea ce ma priveste inca imi cintaresc decizia, a fi sau a nu fi un rolandez?

duminică, 21 august 2011

Viciile vs eu

   M-am apucat de fumat pe la 14 ani. Invatam pentru examenul de treapta intii la liceu, ai mei plecasera la o nunta in alt oras si eu eram sub "observatia" bunicii  care statea citeva blocuri mai incolo. Conventia era sa ma prezint la ea pentru prinz, cina, somn, iar dimineata dupa micul dejun eram libera sa merg acasa sa invat. Vara-mea, mai mare cu citiva ani, s-a oferit voluntar sa treaca pe la mine sa se asigure ca e totul ok. Desigur, diavolita din ea vorbea, pentru ca scopul real era fumatul pe balcon.
Mai 1990. Asa am intrat eu in lumea nicotinistilor, pe balconul parintilor, invatind pentru admitere, cu More rosu si verde. In vara aia am fumat pe-afara, in debaraua buniciclor, in boxa de la subsolul blocului, pe balcon. Apoi a inceput scoala, eu la liceu, noul viciu s-a dezvoltat de la sine si fara sa-mi dea prea multe batai de cap unde sa-l practic. Asta pina-n iarna, cind dupa o ora chiulita si petrecuta in bar m-am dus acasa gata afumata si buna de pus in galantar. Taica-meu, cu ochi de vulturi si nas de profesor m-a intrebat scurt daca fumez. La fel de scurt i-am raspuns ca da. Mi-a spus sa nu exagerez si sa nu fumez chiar pe oriunde, ba mai mult, cind conditiile permit (aka maica-mea nu e acasa) pot sa stau si pe balcon. Multi ani nu m-a vazut fumind, stia, il anuntam ca ma duc putin pe balcon, insa n-a avut curiozitatea sa ma vada, eu, evident, n-am insistat.
Multe pachete si patru ani mai tirziu, dupa ce imi si mutasem cuibul de-acasa, in ziua in care am luat la facultate, i-am marturisit si maica-mii.

   Aprilie 2006. Vreo 14 tigari in pachetul de Malrboro light lung aterizeaza la gunoi, eu m-am hotarit sa renunt la lunga si sincera prietenie cu tutunul. Mai lunga decit orice relatie de amor pe care am avut-o vreodata. In toti anii astia am incercat toate tigarile posibile, de la Carpati, BT la Gauloises, Camel (tot cautind femeia dezbracata de pe piciorul camilei) mentolate, subtiri, cu arome de cirese, vanilie, scortisoara, cartonate si necartonate, tutun sub buza, joint ... O luna cred ca a fost mai greu, insa stateam mult afara, am facut rafting, am sarit intr-un lac fara sa stiu sa inot, mergeam la sala aproape in fiecare zi, nu mai intram in baruri, la serviciu nu se mai fuma decit afara, am fost incurajata, si-mi placeau la nebunie serile de primavara tirzie fresh. Apoi a venit vacanta si am uitat complet de tigari. Nu m-am pacalit, ba chiar trecusem in tabara opusa, imi dadeam ochii peste cap cind imi ajungea pe la nasul sensibil ceva miros de tigara aprinsa.

   Mai 2009. Vacanta in Mallorca. Olandezul, fumator de vacanta, eu curata ca lacrima ... lui Ovidiu. Descoperim Malrboro Ice Mint care merge de minune linga o sangria, la ceas de seara. In vacanta aia am fumat citeva tigari. Asta a fost tot. Nu mi-au redeschis pasiunea, ba chiar mi-au dat si-o stare de lesin.

   August 2011. Vreau sa fumez, aprind o tigara, o duc la capat si ma ia cu rau. Ma scurg prin casa, nu-mi gasesc locul, ba aproape ca nu mai pot sa respir. Ma spal pe dinti sa-mi treaca gustul de tutun, dau cu apa de gura, nimic. Un morcov ma readuce in simtiri. Dupa cinci ani asta a fost dansul lebedei.
   Cred ca niciodata n-am fost un fumator "profesionist". N-am fumat la stres, am fumat de placere. Dimineata  nu era tigara primul lucru la care sa ma gindesc, nu am asociat neaparat cafeaua-tigara, vara fumam decit seara, in masina n-am putut niciodata sa inhalez tutun, nu puteam minca daca se fuma in preajma mea, daca tineam vreo dieta excludeam tutnul, daca eram racita la fel.

Am fost un fumator amator, cred.

luni, 15 august 2011

Petite Anglaise

   "Anyone could create his or her own little outpost on the Internet in a matter of clicks, according to the how-to articles I found. Maybe I could start a blog, I thought to myself. I'm offten trapped in front of a computer screen with nothing much else to do.It might be fun. Why even not?
[...] All I needed now was a title. I liked the idea of writing under a nom de plume, not because I had anything much to hide, but because it seemed to be an unwritten rule of the game. The name Petite Anglaise popped into my head immediately, along with an explanatory subtitle, The diary of an English Thirtysomething in Paris.
   Creating a blog was astonishingly simple: in a few short, sharp clicks I signed up for an account, named my blog, and chose a rudimentary template. In a matter of seconds my alter ego was born. All that remained now was to dream up something to actually write about.
   It would be a harmless hobby, I thought to myself - my jardin secret, my virtual playground. Little did I know I had just unleashed a force which, within less than a year, would turn my life, and the lives of those dearest to me, inside out"

Petite Anglaise - Catherine Sanderson

Azi m-am hotarit sa va recomand o carte, o poveste adevarata in fapt,  povestea unei englezoaice care traieste in Franta.
Catherine are un job in Paris, un partener francez sarmant, o fetita bilingva adorabila si un apartament cu o vedere de invidiat. Totul se schimba in jurul ei in momentul in care citeste un articol despre un jurnal online (asta se intimpla prin 2004) si decide sa-si faca propriul blog.
Petite Anglaise este de fapt o compilatie a postarilor ei, vreme de un an, un an si ceva, diferenta fiind ca a incercat sa repovesteasca intreaga aventura umplind cumva golurile din spatiul virtual.
Nu este o lectura grea, o incadrez fara dubiu la categoria subtire de vara, insa nici nu ti se dezlipeste de mina. La asta mai adaug si imaginile pariziene mestesugit descrise si farmecul autoarei.
M-a incintat lectura si din perspectiva unui expat (un subiect de actualitate si de maxim interes pentru mine. Oare de ce ??!!), iar faptul ca dupa ce-am terminat cartea m-am oprit intr-un manual de franceza menit sa-mi improspatez sertarul de franceza din creierasul prafuit, m-a facut sa recomand cu toata inima acest roman.
Chiar daca descrierea mea nu v-a convins, aruncati-va o privire peste Petite Anglaise, ca tot mai e vacanta si nu vreti sa cititi ceva foarte pretios.
Va spuneam ca este o poveste adevarata,  blogul lui Catherine este cel care sta la baza cartii.

Bonne lecture et a bientôt!

sâmbătă, 6 august 2011

Am stat si-am invatat limba (I)

   Am avut o perioada  nefasta, cam din toate punctele de vedere, asezonata cu ploi intense, tocmai bune sa adinceasca starea de nebine. In perioada de care vorbesc, precum cireasa de pe tort, intimplarea a facut sa dau si peste un postul unei bloggerite (de succes) in care, mi s-a parut mie,  era prea transanta si si-a spus parerea  putin in necunostinta de cauza. Am fost tentata sa comentez, insa am preferat sa astept pina se mai inrozeste situatia la mine (nu voiam sa arunc niste vorbe la suparare).

Introducerea fiind facuta, hai sa luam povestea de la inceputul-inceputului.

   Eu nu am plecat din tara furioasa pe Romania. Desigur, multe m-au deranjat, insa nu intr-atit incit sa-mi iau bocceluta si sa ma duc fara sa ma uit in urma. Dar, la momentul respectiv, asta a fost cea mai buna alegere, dupa ceva dezbateri, liste pro si contra, avantaje si dezavantaje. N-am plecat ca "sa fac bani" sau mai stiu eu ce aberatii de genul asta. Pur si simplu din motive pur personale, fara furii. Pur si simplu ...

In teorie stiam la ce sa ma astept, birocratic vorbind. Mai stiam ca a locui undeva si a fi turist in locul respectiv sint doua idei total diferite. Imi stiam si bagajul cu care porneam la drum, stiam la ce sa ma astept de la mine. Stiam ca e altceva, ca n-o sa fie usor, dar necunoscutul asta nu ma speria. Eram comfortabila. Imi facusem planul ca in maxim 6 luni sa am job si practic sa continuu de unde am ramas in Romania. Naiva de mine!
Birocratia lor s-a dovedit mai stufoasa decit pare, insa inceata si necorupta. Toate planurile si pasii pe care-i schitasem inainte de plecare cu meticulozitate s-au dovedit in zadar.

Aveam nevoie de permis de munca - stiam, insa nu indeplineam cerintele, sau ma rog, lipsea un punct esential in obtinerea pretiosului card datator de libertate economica pentru mine. Sistemul olandez s-a aratat neputincios in fata situatiei mele. Ne-am blocat cu totii la taxele pe care le/nu le plateam in tara lalelelor. Nu-i nimic, aminam putin, timp in care o sa invat limba.
Trebuie spus ca, atita timp cit engleza iti este la un nivel acceptabil, nu ai probleme de comunicare. Olandezii vorbesc foarte bine si in proportie de 90% engleza. Insa daca vrei sa te angajezi, se schimba calimera, olandeza devine, cumva, obligatorie. In plus, nu se poate concura de pe aceeasi pozitie cu un vorbitor nativ de engleza. Dar nu-i nimic, se iveste vreo sansa!
Asadar, am inceput cautarile. Unde invat olandeza? Stiam ca aceste cursuri de limba sint finatate intr-o proportie destul de mare de guvern. Evident, in functie de primaria unde esti arondat si implicit de bugetul si dispozitia acesteia, ai sansa sa te inrolezi intr-un program de un an. Asa ca, la doua saptamini dupa ce am debarcat, m-am infiintat la ghiseul special de la primarie.

(va continua)

joi, 4 august 2011

Toate pasarile isi fac cuib, noi ce mai asteptam?

   Anul trecut, de ziua mea, am primit (post aniversare) o carte cu nume pentru bebelusi si o felicitare. Nimic spectaculos, ati zice, mai ales daca asteptam un copil. Ei bine, nu, nu asteptam bebelus, si oricum nu de la omul-cu-felicitarea-intirziata. Darul deja devine, macar o picatura mai curios, dar nu acest aspect il face ciudat, ci textul care insotea felicitarea:

"Hebban olla vogala nestas hagunnan hinase hic anda thu, wat unbidan we nu?"

Am intors felicitarea pe toate partile, m-am uitat, am mai citit inca o data, parea latina dar nu era, parea olandeza dar nu rasarea. A stat timpu-n loc, vorba poetului, si eu nu desluseam misteriosul text. Eram nici calare, nici pe jos.
Pina la urma enigma a fost data in vileag, cel putin in privinta limbii folosite - olandeza veche. Asa va introduc si pe voi in ceea ce am aflat eu ca se vrea primul cintecel de dragoste in limba olandeza descoperit pina acum.

Zice-se ca "hebban olla vogala" are o vechime de cel putin 1000 de ani si este de fapt un cintec de dragoste scris de un calugar flamand care traia intr-o manastire engleza, iar textul a fost gasit intr-un caiet cu altele scrise in limba latina (cica toti calugarii cam stiau latina - un fel de engleza zilelor noastre). Ce cauta cintecelul de amor printre textele serioase latine?  Explicatia stiintifica e ca amorezul scria cu o pana inmuiata in cerneala, iar cum pana se tocise s-a apucat sa-si cinte inima albastra pe acelasi caiet.

Desigur, limba olandeza are o vechime mai mare, insa, pina la momentul "hebban olla vogala", olandeza a fost doar o limba vorbita - spreektaal. Altfel spus, oamenii vorbeau olandeza, dar scriau in latina. Si daca sinteti curiosi sa vedeti textul, mergeti la muzeul Meermanno in Haga, acolo unde este expus si pastrat.


Dupa toata istoria asta, intrebarea mea e - binebine, dar de ce mi-a trimis tocmai mie, individul cu pricina, textul ASTA???

luni, 1 august 2011

Luni, intii si-o luna noua

Sindromul zilei de luni .... pentru impatimiti e si mai bine -  luni, o noua saptamina, o noua luna, intii.
Ce as putea sa-mi doresc mai mult de la un asemenea inceput? Parca acum e momentul sa ai lista in fata si sa incepi, de azi, de luni, de intii.

 - merg la sala de cel putin 3x pe saptamina;
 -  o sa vorbesc mai mult cu mama la telefon;
 - o sa ma ocup cu sortatul hainelor in dulap ca de cind tot amin;
 - o sa citesc cartile incepute si uitate pe noptiera de la inceputul anului (de-atunci de cind am zis ca trebuietrebuietrebuie sa le citesc);
 - o sa maninc mai multe legume;
 - ma las de-fi-ni-tiv de fumat, ca doar dauneaza grav;
 - o sa alerg in parc
 - o sa fac plimbari lungi, macar la sfirsit de saptamina;
 - o sa imi pun alarma la ceas cu 20 minute mai devreme ca sa nu ma mai napustesc asa pe usa in mare intirziere in fiece dimineata;
 - o sa invat o limba straina, ma inscriu la vreun curs, ceva;
 - o sa merg la serviciu cu bicicleta, e mai sanatos, mai rapid, iar vremea imi permite;
 - o sa ...
 - o sa ...
 - o sa ...






Doar ca eu nu mai cred demult in inceputurile astea artificiale.