sâmbătă, 30 iulie 2011

Ganesha

Mai deunazi citeam "Solutia Schopenhauer" a lui Yalom (intre aceste paranteze fie spus, m-am indragostit de scrierile sale, iar "Solutia" mi se pare un roman complet) si am ajuns la capitolul in care Pam e in India, incercind sa-si rezolve problemele apelind la un centru de meditatie. Vreau doar sa citez partea despre zeita cu cap de elefant si trup de Buddah. Intre ale paranzete fie spus, niciodata n-am fost atrasa in mod deosebit de aceasta cultura, insa explicatia fiecarui element m-a fascinat si vreau sa iau aminte.

"-Observati, va rog, ca fiecare trasatura a lui Ganesha are o semnificatie serioasa, o recomandare de viata. Sa luam capul mare de elefant: ne spune sa gindim mai bine. Iar urechile mari? Sa ascultam mai mult. Ochii mici ne amintesc sa ne concentram, iar gura mica sa vorbim mai putin. [...]
- Sint multe altele! ... Iata, priviti mai de aproape ... noi, indienii, sintem oameni foarte seriosi.[...]
- Are un singur colt, observa ea.
- Semnificatia: tine ce e bun, arunca ce e rau.
- Si ce are in mina? Un topor?
- Ca sa taie toate legaturile care subjuga.
- Asta seamana cu doctrina budista.
- Da, nu uitati ca Buddha a aparut din oceanul-mama al lui Shiva.
- Iar in cealalta mina tine altceva. E greu de distins. O sfoara?
- O fringhie cu care sa te traga tot mai aproape de cel mai inalt tel ai tau.
[...] Observati vehiculul lui Ganesha, acolo, sub piciorul sau.
- A, da, soarecele. l-am vazut la fiecare statuie sau tablou al lui Ganesha. N-am stiut niciodata de ce un soarece.
- Acesta e cel mai interesant dintre toate atributele sale. Soarecele reprezinta dorinta. Te poate ajuta sa calatoresti, dar numai daca il tii sub control. Altfel, produce haos"
                                                                                              ("Solutia Schopenhauer" - Irvin D. Yalom)



(Sursa foto)

vineri, 29 iulie 2011

Dans, dans, dans, dans ...

Piticul cu tichie rosie m-a trezit cu noaptea-n cap. M-a dat jos din pat cu picioarele si asa, moale, adormita si impijamalata mi-a ordonat sa dansez. Hchelllooouuu, hchellooooouuuu. Nu m-am impotrivit, ba chiar mi-a placut.  In pasi de dans, saltaret, am ajuns la baie si am reusit sa nu-mi bag periuta de dinti in ochi, ba chiar sa folosesc lotiunea justa in loc de pasta de dinti, pentru fata.

Nu stiu cum s-a facut deja 12, stiu doar ca am dantuit prin toata casa, cu pisica in brate, cu ceasca de cafea in mina, si cind mi-am tras blugii pe mine dansam. Piticu'in spatele meu ... hchelloooo, hcheeelloooouuuu ...

Bucurie mare, s-a intors piticu' acasa .... Si ma intreb de ce, doar asa, de curiozitate, nu ca-mi displace.
Poate pentru ca mi-am schimbat crema de noapte? Ca imi astept noua agenda? Ca mi-am gasit o noua pereche favorita de pantaloni? Ca nu mai ploua asa mult? Ca maninc mai multe legume? Ca mi-am dat seama care-mi e doza zilnica de apa? Ca am inceput azi-noapte o noua carte si n-o pot lasa din miina? Ca am hotarit sa nu critic nimic azi? Lucruri marunte, pe alocuri frivole, dar care ma fac sa dansez.



Smurf off!!!!

joi, 28 iulie 2011

Adio, dar ramin cu tine ... din pacate

   Am o problema, una mare, foarte mare si rotunda.
Nu pot sa ies din relatia asta, sint fortata sa ramin. Imi dau seama ca exista tentacule uriase si invizibile care-mi fac orice miscare imposibila. Nu ma iubeste si nu-l iubesc, insa ne e dat sa ne ducem zilele impreuna. Ok, asa, de la departare, numele-mi intr-un dosar bine ferecat cu parole si el in mintea mea visind cum il iau de cele citeva fire de par il leg de tavan, si-i bag pe git milioane de pilule albe, paracetamol 500.
Am incercat sa-l ignor, sa ma fac ca nu exista, ca e doar in capul meu, ca n-am nevoie de el si intr-o zi o sa-mi dau seama ca a disparut. Nu merge! Se pare ca, mai devreme sau mai tirziu, drumurile mele duc la el. E pervers. Stie ca tot acolo ajung si ma asteapta rabdator, iar cind ma vede ma intimpina cu zimbetul ala cu subinteles frecindu-si de zor miinile a la "hahaha, iar ai ajuns aici!". Nu ne vedem decit de 3 ori pe an, maxim. Intr-un an chiar am avut norocul sa nu-l vad decit la magazinul indonezian, in trecere. 
Bat la porti, dau telefoane, ma ofer, va rog, va rog mult, luati-ma si pe mine, nu-l mai vreau, nu mai imi trebuie. Va rooog, va rog, sint cuminte, promit sa nu va dau batai de cap, vrau doar sa scap. Raspunsul este invariabil NU! Asa ca sint blocata in relatia asta "bolnava" care nu mai poate fi tratata cu paracetamol 500, trebuie dusa la urgente. 

Asa ca iubiti-va medicul de familie, udati-l, saditi-l si bucurati-va cind va da antibiotice asa de usor, cind va trimite la raze, la specialist, cind mergeti la el fara programare si fara ca asistenta sa decida daca esti intr-o stare grava sau nu si prin urmare poti sa mai astepti citeva zile. 

Ajutor, imi caut medic de familie care sa ma trateze din cind in cind!

sâmbătă, 23 iulie 2011

Mi-e dor ...

 ... de diminetile bucuroase si usor increzute din California, de diminetile cumva imbicsite si cu aer vinovat din Las Vegas, care isi lasa cheflii descoperiti pe strazi fara sa-i mai pese, de cafeaua slaba dar multa si fierbinte din diner-iile americane, de mersul labartat al vreunei negrese grase si fericita care vorbeste tare la telefon si gesticuleaza a la hip-hop.

... de galustile cu prune aburinde peste care sa torn o tona de zahar farin, de aglomeratia din oras, la prima ora, in drum spre serviciu, de zorile in care ma trezeam lipita de perna dupa o noapte la temperaturi inuman de ridicate, mi-e dor de copacii pe care-i vedeam de la fereasta la prima ora si ma gindeam ce bine-mi e, de linistea pe care mi-o dadeau prin simpul fapt ca erau acolo sa-mi zica buna dimineata sau somn usor dupa o noapte plina de filme si povesti, dupa o noapte macinata de ginduri sau o noapte de razboi la singe cu tintarii, sau dupa zile stranii, lungi, haotice si obositoare.

Dar ...

... am sase perechi de ochi care ma privesc dimineata curios si cu dragoste, am dimineti ploioase sau surprize de dimineti insorite si racoroase cind mi se face pielea de gaina de atita bine amestecat cu racoare,  am cani amuzante care se umplu cu aroma matinala de cafea regular si am cartile mele pe care le rasfoiesc dimineata la 6.

Si mai am rabdare, am invatat sa mi-o fac prietena, sa o pun in geanta si sa o car dupa mine peste tot, ba chiar s-o pun cu mine la masa si s-o cinstesc, s-o ridic in slavi si sa-i multumesc ca mi-e amica.

... am invatat sa nu-mi mai fie frica de propriile-mi cosmaruri si sa nu mai cred in visele de fiecare noapte, nu le mai citesc, nu le mai dau pic de importanta, ba chiar le uit pina dimineata.

Ma bucur ca in fiecare zi am ceva de invatat si am momente pentru care multumesc, vad, simt, si stiu ca zilnic se intimpla ceva care conteaza.
Si ma mai bucur si pentru ca dupa saptamini de emotii puternice cu susul cel mai sus si josul cel mai jos singurele semne ramase sint doar niste herpesuri pe buza de jos.

Acum ...
... imi doresc sa am fluenta in scris, sa ma ordonez si sa fie mai mult soare.

marți, 12 iulie 2011

S-o luam de la capat

Din ianuarie incerc sa ma motivez si ordonez sa trec cumva regulat pe-aici. Din pacate, nu mi-a prea reusit, desi dorinta a existat. Inca exista, ca dovada acest post :))

Ce voiam sa zic ... Ca am avut o saptamina foarte incarcata emotional, care m-a stors de energie, insa din toata zbatrerea asta iese/va iesi ceva bun, am convingerea asta! Da, pentru ca sintem ceea ce gindim si in ceea ce credem. Si eu cred ca "binili invinge"!

Am avut azi o intilnire foarte importanta, scurta (neasteptat de scurta), insa foarte importanta care-mi va schimba cumva cursul, sau, hai sa zic altfel, a fost un punct la care am vrut sa ajung. Mai am un sfert de drum si in momentul in care e totul "pe hirtie" o sa-i dau drumul si in spatiu. Mai e putin, mai e un pic (nu pina la marele nimic).

Asa ca, bine v-am re-re-re-gasit!