Shoppingul online. O solutie?

   M-am gindit sa va intreb cum stati voi cu shoppingul online?
Intorcindu-ne un pic in istoria personala, trebuie sa va spun ca primele produse pe care le-am comandat online au fost niste cd-uri cu filme, evident nu originale. Cred ca se intimpla prin 2002-2003 si habar n-aveam cum as putea sa-mi downloadez singura filme de pe net. Asa ca, prin nu stiu ce informatii, am dat de niste tipi care faceau acest lucru si le vindeau. Aveam "catalogul" din care-mi alegeam ce voiam. Imi mai dadeau si cite un film gratis pentru ca aveam de obicei comenzi mari. Eu trimiteam emailul cu filmele dorite, ei imi raspundeau spunindu-mi in cit timp voi intra in posesia lor, apoi asteptam cuminte avizul postal si plateam ramburs. Simplu, pe baza de incredere reciproca. Pe-atunci functionam pe baza de filme, nu apa, aer, mincare. Nu mai stiu cit timp am tinut-o asa, insa a fost o perioada minunata care mi-a imbogatit cultura cinematografica.
Deci, ce v-am spus intra la categoria "shopping online", nu?
Putin mai tirziu am inceput sa-mi comand carti de la polirom si bilete la concerte. Altceva in mod sigur nu mi-am mai comandat online in Romania.
Si asa ajungem in anul de gratie 2007 cind mi s-a deschis in fata ochilor universul shopping-ului online, produs o data cu mutarea in Olanda.
Sa deschid un pic parantezele. Nu pot sa spun ca am fost vreodata foarte pasionata de cumparaturi, cred ca ma incadrez in limita normala, deci nimic exagerat. In primul an aici am fost mai ocupata cu acomodarea, cautat curs, descoperit altceva decit mall-uri si magazine indesate cu haine si alte alte produse.
Totusi, mai intram in cite unul, de voie, de nevoie sau curiozitate.
Astfel, imi aduc aminte ca dupa citeva ore de curs am aterizat in centrul Rotterdam-ului intr-un magazin. N-am fost prea atenta la ce se intimpla in jurul meu, asa ca la iesire am avut surpriza sa constat ca usile erau foarte ferecate. Nu-mi zisese nimeni ca e ora de inchidere, m-au lasat acolo fara sa ma deranjeze. Si nu era foarte tirziu, doar ora 1800. Asta a fost una dintre primele mele nedumeriri ... de ce se inchid magazinele asa devreme (despre acest subiect am de gind sa revin inr-un alt post, este, cumva, fascinant)?
Dupa ce m-am lamurit si ca ceea ce numesc ei mall-uri sint niste centre comerciale tristute doar pe un singur etaj, agitatia mea intr-ale consumerismului a scazut pina la lipsa.
Asa ca am intrat in facinanta lume a shoppingului online. Si cam acolo am ramas!
Pina-n zi de azi imi procur haine, pantofi, parfumuri, carti, telefoane, agende, masina de spalat, roboti de bucatarie, laptopuri, huse de mobil, e-reader, you name it!
De ce sa ma complic daca sint doar la un click distanta, am card de membru, pachetul imi vine la usa si de obicei nu platesc returul? Ba mai mult, fiind client fidel, primesc reduceri, adun puncte si vouchere substantiale.
Eu sint foarte fericita cu solutia asta. Si as vrea sa stiu parerea voastra - sinteti sau nu pentru cumparaturile online? Vreti neaparat sa simtiti, sa probati, sa pipaiti materialul, sa vedeti fizic obiectul pe care doriti sa-l procurati, sau aveti incredere in fotografiile de pe net?
Eu prefer a doua varianta, pentru ca iau de la firme de incredere, am dreptul la retur (asa cum am spus mai sus), pot sa probez in liniste si de mai multe ori ceva, deci nu trebuie sa decid pe loc, intr-o cabina micuta cu lumina proasta daca vreau sau nu acel ceva, iar plata ori se face in avans, ori am vreme o luna de zile sa-mi platesc datoria. Nimic mai simplu si frumos, zic eu! In cazul in care nu sint acasa cind imi suna postatul la usa, am vecini foarte amabili care imi opresc pachetul.
Asa ca, de-a lungul vremii, mi-au venit pachete din: Olanda, Germania, Belgia, Italia, America si Anglia.
As vrea sa nu ma intelegeti gresit, citeodata mai merg la cumparaturi, insa activitatea asta e redusa la maxim si nu pot sa spun ca-mi lipseste. Pentru mine, shoppingul online este varianta ideala.
Cum e la voi?

Viciile vs eu

   M-am apucat de fumat pe la 14 ani. Invatam pentru examenul de treapta intii la liceu, ai mei plecasera la o nunta in alt oras si eu eram sub "observatia" bunicii  care statea citeva blocuri mai incolo. Conventia era sa ma prezint la ea pentru prinz, cina, somn, iar dimineata dupa micul dejun eram libera sa merg acasa sa invat. Vara-mea, mai mare cu citiva ani, s-a oferit voluntar sa treaca pe la mine sa se asigure ca e totul ok. Desigur, diavolita din ea vorbea, pentru ca scopul real era fumatul pe balcon.
Mai 1990. Asa am intrat eu in lumea nicotinistilor, pe balconul parintilor, invatind pentru admitere, cu More rosu si verde. In vara aia am fumat pe-afara, in debaraua buniciclor, in boxa de la subsolul blocului, pe balcon. Apoi a inceput scoala, eu la liceu, noul viciu s-a dezvoltat de la sine si fara sa-mi dea prea multe batai de cap unde sa-l practic. Asta pina-n iarna, cind dupa o ora chiulita si petrecuta in bar m-am dus acasa gata afumata si buna de pus in galantar. Taica-meu, cu ochi de vulturi si nas de profesor m-a intrebat scurt daca fumez. La fel de scurt i-am raspuns ca da. Mi-a spus sa nu exagerez si sa nu fumez chiar pe oriunde, ba mai mult, cind conditiile permit (aka maica-mea nu e acasa) pot sa stau si pe balcon. Multi ani nu m-a vazut fumind, stia, il anuntam ca ma duc putin pe balcon, insa n-a avut curiozitatea sa ma vada, eu, evident, n-am insistat.
Multe pachete si patru ani mai tirziu, dupa ce imi si mutasem cuibul de-acasa, in ziua in care am luat la facultate, i-am marturisit si maica-mii.

   Aprilie 2006. Vreo 14 tigari in pachetul de Malrboro light lung aterizeaza la gunoi, eu m-am hotarit sa renunt la lunga si sincera prietenie cu tutunul. Mai lunga decit orice relatie de amor pe care am avut-o vreodata. In toti anii astia am incercat toate tigarile posibile, de la Carpati, BT la Gauloises, Camel (tot cautind femeia dezbracata de pe piciorul camilei) mentolate, subtiri, cu arome de cirese, vanilie, scortisoara, cartonate si necartonate, tutun sub buza, joint ... O luna cred ca a fost mai greu, insa stateam mult afara, am facut rafting, am sarit intr-un lac fara sa stiu sa inot, mergeam la sala aproape in fiecare zi, nu mai intram in baruri, la serviciu nu se mai fuma decit afara, am fost incurajata, si-mi placeau la nebunie serile de primavara tirzie fresh. Apoi a venit vacanta si am uitat complet de tigari. Nu m-am pacalit, ba chiar trecusem in tabara opusa, imi dadeam ochii peste cap cind imi ajungea pe la nasul sensibil ceva miros de tigara aprinsa.

   Mai 2009. Vacanta in Mallorca. Olandezul, fumator de vacanta, eu curata ca lacrima ... lui Ovidiu. Descoperim Malrboro Ice Mint care merge de minune linga o sangria, la ceas de seara. In vacanta aia am fumat citeva tigari. Asta a fost tot. Nu mi-au redeschis pasiunea, ba chiar mi-au dat si-o stare de lesin.

   August 2011. Vreau sa fumez, aprind o tigara, o duc la capat si ma ia cu rau. Ma scurg prin casa, nu-mi gasesc locul, ba aproape ca nu mai pot sa respir. Ma spal pe dinti sa-mi treaca gustul de tutun, dau cu apa de gura, nimic. Un morcov ma readuce in simtiri. Dupa cinci ani asta a fost dansul lebedei.
   Cred ca niciodata n-am fost un fumator "profesionist". N-am fumat la stres, am fumat de placere. Dimineata  nu era tigara primul lucru la care sa ma gindesc, nu am asociat neaparat cafeaua-tigara, vara fumam decit seara, in masina n-am putut niciodata sa inhalez tutun, nu puteam minca daca se fuma in preajma mea, daca tineam vreo dieta excludeam tutnul, daca eram racita la fel.

Am fost un fumator amator, cred.