M-a luat asa un dor de duca de abia-l duc ...
Vreau sa plec. Vreau sa ma sui in masinuta mea neagra si s-o iau din loc, undeva, nu conteaza unde.
M-as urca si-ntr-un avion mintenas, si as sta fara sa circotesc, mi-as tine si durerile de cap in friu, doar sa ma duca in frumoasa (mea) Californie cu un scurt popas in Las Vegas.
Mi-e dor de soare, de soare care sa-mi amorteasca simturile, sa ma topeasca, sa-mi scoata perlute mici de transpiratie pe piele, sa ma bronzeze si sa ma si usture putin cind cinevaul m-ar atinge pe spate.
Vreau sa miros asternut de hotel, sa ma inghesui cu alti turisti prin locurile cunoscute, orasul sa-mi pregateasca surprize la fiecare colt, sa respir si sa miros aerul si sa-mi amintesc cind ajung acasa a ce mirosea locul de care tocmai m-am indragostit iremediabil.
Vreau sa ma urc intr-un tramvai, metrou, autobuz, dimineata si sa observ localnicii, sa intru putin in pielea lor si sa imi inchipui ca merg la serviciu, ca am chioscul meu preferat pentru cafea, ca sint in intirziere. Vreau sa citesc in metroul lor si sa-mi vaduvez gindurile de ginduri cu ceva muzica venita din ipod-ul prea incercat. Si melodia aia sa ramina melodia orasului.
joi, 1 septembrie 2011
marți, 23 august 2011
Cei doi ani de-acasa
Am vazut ieri la stiri ca a devenit oficial, copiii sint obligati sa mearga la scoala de la doi ani, da, d-o-i. Au fost ceva discutii de-un an incoace si pina la urma s-au adeverit zvonurile. Zice-se ca aceasta masura ar fi vizat in primul rind pruncii alohtonilor pentru a se evita ca in grupele mai mari sa apara copii care abia rup olandeza.Asadar, de-acum vorbim de grupa 0.
Moral, sint pregatita, asa ca in momentul in care testul imi arata doua liniute voioase si colorate, dupa ce ne bucuram seara cind ne-adunam pe-acasa, de-a doua zi incepem cautarile sa-i gasim ovulului fecundat un loc la vreo scoala din cartier, care sa nu fie catolica sau musulmana, nici departe de casa, eventual cu parcare fara plata in zona.
E bine, e rau? Ma gindesc ca un copil de doi ani se tine binisor pe picoarele dinsului, maninca orice, de preferat putine spre deloc dulciuri, ba mai face si fraze scurte si limpezi, deci comunica. Probabil ca la prima vizonare a pruncului dupa nastere, familia si prietenii ii dau drept cadou ghiozdan, caiete si creioane colorate, ca, practic, doi ani trec ca vintul. Urlatelul va avea program strict cu trezit la 6 jumatate, si adio timp de suzeta si citit pe olita pentru ca suna clopotelul.
Probabil ca la 4 ani imi va spune ca s-a indragostit de colega de banca si vrea sa o ceara in casatorie, iar la 6 pleaca cu prietenii, toata vara, intr-o vacanta in Europa, cu trenul.
Reactii adverse n-am prea auzit, ba lumea e destul de multumita ca astfel mai ramin in buzunar banii de bona sau cresa, iar parintii se pot duce linistiti la serviciu si isi vad la fel de linistiti si de viata lor sociala. Deci, win-win situation.
Facts.
Nu am vasta experienta cu copiii, insa am observat ca aici sint ceva mai calmi decit cei din Romania, mai putin urlatori, nu foarte rasfatatisi ceva mai intelegatori. Si nici prea legati de parinti cu lanturi, cordoane si sireturi. Au activitati si responsabilitati o data cu intrarea in sistemul de invatamint si nu merge cu "lasa mama ca esti mic", iar mamele, de cele mai multe ori, sint tratate egal in autobuz, tramvai, coada, aeroport, si nu asteapta sa li se faca loc doar pentru ca au un copil in carucior. Daaaar, in orice locatie un prunc e binevenit, indiferent ca e magazin, restaurant, hotel ... intelegeti.
Mai stiu ca la 7 jumatate micutii zburda veseli si galagiosi spre scoala, precum un cird de pasari gata de plecare spre tarile calde. Ce inseamna asta? Disciplina. Inseamna ca parintiibunicii nu cred ca "o sa se sature de trezit dimineata tohata viata, lasa-l sa mai doarma un pic".
Ca sa extind putin ideea, la ora 7 in orice tren din Olanda este o aglomeratie de nedescris! Olandezii nu sint cei mai tacuti mergatori la serviciu, ba chiar le arde sa cinte, sa faca glume si sa fluiere la prima ora a diminetii. Traficul de zeci de kilometri e un lucru firesc inainte de-a rasari soarele. De ce? Pentru ca toti acesti corporatisti s-au trezit la ore mici de cind se stiu, si li se pare firesc. Eu sint o pasare de noapte si departe de o persoana matinala, asa ca de-aici invidia :)
Ah, da ... concediu maternal e de maxim 3 luni - trebuie sa mai sap pentru o informatie 100% corecta. Deci, daca vrei sa-ti cresti copilul pina sa-l trimiti obigat-fortat la scoala, te lasi de serviciu. Dar asta inseamna mai putini bani returnati de la taxe pentru cresa, pentru ca, nu-i asa, ai nevoie si de me-time din cind in cind si macar doua zile de cresa pentru bebe.
Sa va povestesc de o prietena cu o fetita de 2 ani jumatate. Mama lucreaza, face naveta zilnic - 2 ore cu trenul dus-intors, tatal lucreaza, ei traiesc separati, dar in aceasi zona a orasului. Copila dusa la cresa de cind se stie. Asta inseamna ca dimineata, la 0730, pe zapada, ploaie, cer senin, ea se afla in fiecare zi lucratoare in scaunelul din spate, cu casca pe cap, pe bicicleta mamei. Ca sa-i diversifice activitatile face si balet dupa cresa. Probabil ca acum incepe scoala.
Cu bataie foarte lunga, va mai zic ca sistemul asta militaresc functioneaza, ba chiar cu succes, pentru ca economia merge, Olanda s-a cam mentinut pe linia de plutire in anii astia agitati si altfel nu-mi explic de ce toti s-ar muta aici?
Ma intreb cind vom afla ce are de facut bebelusul in viata intrauterina, chiar sa stea, asa, degeaba?
In ceea ce ma priveste inca imi cintaresc decizia, a fi sau a nu fi un rolandez?
Moral, sint pregatita, asa ca in momentul in care testul imi arata doua liniute voioase si colorate, dupa ce ne bucuram seara cind ne-adunam pe-acasa, de-a doua zi incepem cautarile sa-i gasim ovulului fecundat un loc la vreo scoala din cartier, care sa nu fie catolica sau musulmana, nici departe de casa, eventual cu parcare fara plata in zona.
E bine, e rau? Ma gindesc ca un copil de doi ani se tine binisor pe picoarele dinsului, maninca orice, de preferat putine spre deloc dulciuri, ba mai face si fraze scurte si limpezi, deci comunica. Probabil ca la prima vizonare a pruncului dupa nastere, familia si prietenii ii dau drept cadou ghiozdan, caiete si creioane colorate, ca, practic, doi ani trec ca vintul. Urlatelul va avea program strict cu trezit la 6 jumatate, si adio timp de suzeta si citit pe olita pentru ca suna clopotelul.
Probabil ca la 4 ani imi va spune ca s-a indragostit de colega de banca si vrea sa o ceara in casatorie, iar la 6 pleaca cu prietenii, toata vara, intr-o vacanta in Europa, cu trenul.
Reactii adverse n-am prea auzit, ba lumea e destul de multumita ca astfel mai ramin in buzunar banii de bona sau cresa, iar parintii se pot duce linistiti la serviciu si isi vad la fel de linistiti si de viata lor sociala. Deci, win-win situation.
Facts.
Nu am vasta experienta cu copiii, insa am observat ca aici sint ceva mai calmi decit cei din Romania, mai putin urlatori, nu foarte rasfatatisi ceva mai intelegatori. Si nici prea legati de parinti cu lanturi, cordoane si sireturi. Au activitati si responsabilitati o data cu intrarea in sistemul de invatamint si nu merge cu "lasa mama ca esti mic", iar mamele, de cele mai multe ori, sint tratate egal in autobuz, tramvai, coada, aeroport, si nu asteapta sa li se faca loc doar pentru ca au un copil in carucior. Daaaar, in orice locatie un prunc e binevenit, indiferent ca e magazin, restaurant, hotel ... intelegeti.
Mai stiu ca la 7 jumatate micutii zburda veseli si galagiosi spre scoala, precum un cird de pasari gata de plecare spre tarile calde. Ce inseamna asta? Disciplina. Inseamna ca parintiibunicii nu cred ca "o sa se sature de trezit dimineata tohata viata, lasa-l sa mai doarma un pic".
Ca sa extind putin ideea, la ora 7 in orice tren din Olanda este o aglomeratie de nedescris! Olandezii nu sint cei mai tacuti mergatori la serviciu, ba chiar le arde sa cinte, sa faca glume si sa fluiere la prima ora a diminetii. Traficul de zeci de kilometri e un lucru firesc inainte de-a rasari soarele. De ce? Pentru ca toti acesti corporatisti s-au trezit la ore mici de cind se stiu, si li se pare firesc. Eu sint o pasare de noapte si departe de o persoana matinala, asa ca de-aici invidia :)
Ah, da ... concediu maternal e de maxim 3 luni - trebuie sa mai sap pentru o informatie 100% corecta. Deci, daca vrei sa-ti cresti copilul pina sa-l trimiti obigat-fortat la scoala, te lasi de serviciu. Dar asta inseamna mai putini bani returnati de la taxe pentru cresa, pentru ca, nu-i asa, ai nevoie si de me-time din cind in cind si macar doua zile de cresa pentru bebe.
Sa va povestesc de o prietena cu o fetita de 2 ani jumatate. Mama lucreaza, face naveta zilnic - 2 ore cu trenul dus-intors, tatal lucreaza, ei traiesc separati, dar in aceasi zona a orasului. Copila dusa la cresa de cind se stie. Asta inseamna ca dimineata, la 0730, pe zapada, ploaie, cer senin, ea se afla in fiecare zi lucratoare in scaunelul din spate, cu casca pe cap, pe bicicleta mamei. Ca sa-i diversifice activitatile face si balet dupa cresa. Probabil ca acum incepe scoala.
Cu bataie foarte lunga, va mai zic ca sistemul asta militaresc functioneaza, ba chiar cu succes, pentru ca economia merge, Olanda s-a cam mentinut pe linia de plutire in anii astia agitati si altfel nu-mi explic de ce toti s-ar muta aici?
Ma intreb cind vom afla ce are de facut bebelusul in viata intrauterina, chiar sa stea, asa, degeaba?
In ceea ce ma priveste inca imi cintaresc decizia, a fi sau a nu fi un rolandez?
duminică, 21 august 2011
Viciile vs eu
M-am apucat de fumat pe la 14 ani. Invatam pentru examenul de treapta intii la liceu, ai mei plecasera la o nunta in alt oras si eu eram sub "observatia" bunicii care statea citeva blocuri mai incolo. Conventia era sa ma prezint la ea pentru prinz, cina, somn, iar dimineata dupa micul dejun eram libera sa merg acasa sa invat. Vara-mea, mai mare cu citiva ani, s-a oferit voluntar sa treaca pe la mine sa se asigure ca e totul ok. Desigur, diavolita din ea vorbea, pentru ca scopul real era fumatul pe balcon.
Mai 1990. Asa am intrat eu in lumea nicotinistilor, pe balconul parintilor, invatind pentru admitere, cu More rosu si verde. In vara aia am fumat pe-afara, in debaraua buniciclor, in boxa de la subsolul blocului, pe balcon. Apoi a inceput scoala, eu la liceu, noul viciu s-a dezvoltat de la sine si fara sa-mi dea prea multe batai de cap unde sa-l practic. Asta pina-n iarna, cind dupa o ora chiulita si petrecuta in bar m-am dus acasa gata afumata si buna de pus in galantar. Taica-meu, cu ochi de vulturi si nas de profesor m-a intrebat scurt daca fumez. La fel de scurt i-am raspuns ca da. Mi-a spus sa nu exagerez si sa nu fumez chiar pe oriunde, ba mai mult, cind conditiile permit (aka maica-mea nu e acasa) pot sa stau si pe balcon. Multi ani nu m-a vazut fumind, stia, il anuntam ca ma duc putin pe balcon, insa n-a avut curiozitatea sa ma vada, eu, evident, n-am insistat.
Multe pachete si patru ani mai tirziu, dupa ce imi si mutasem cuibul de-acasa, in ziua in care am luat la facultate, i-am marturisit si maica-mii.
Aprilie 2006. Vreo 14 tigari in pachetul de Malrboro light lung aterizeaza la gunoi, eu m-am hotarit sa renunt la lunga si sincera prietenie cu tutunul. Mai lunga decit orice relatie de amor pe care am avut-o vreodata. In toti anii astia am incercat toate tigarile posibile, de la Carpati, BT la Gauloises, Camel (tot cautind femeia dezbracata de pe piciorul camilei) mentolate, subtiri, cu arome de cirese, vanilie, scortisoara, cartonate si necartonate, tutun sub buza, joint ... O luna cred ca a fost mai greu, insa stateam mult afara, am facut rafting, am sarit intr-un lac fara sa stiu sa inot, mergeam la sala aproape in fiecare zi, nu mai intram in baruri, la serviciu nu se mai fuma decit afara, am fost incurajata, si-mi placeau la nebunie serile de primavara tirzie fresh. Apoi a venit vacanta si am uitat complet de tigari. Nu m-am pacalit, ba chiar trecusem in tabara opusa, imi dadeam ochii peste cap cind imi ajungea pe la nasul sensibil ceva miros de tigara aprinsa.
Mai 2009. Vacanta in Mallorca. Olandezul, fumator de vacanta, eu curata ca lacrima ... lui Ovidiu. Descoperim Malrboro Ice Mint care merge de minune linga o sangria, la ceas de seara. In vacanta aia am fumat citeva tigari. Asta a fost tot. Nu mi-au redeschis pasiunea, ba chiar mi-au dat si-o stare de lesin.
August 2011. Vreau sa fumez, aprind o tigara, o duc la capat si ma ia cu rau. Ma scurg prin casa, nu-mi gasesc locul, ba aproape ca nu mai pot sa respir. Ma spal pe dinti sa-mi treaca gustul de tutun, dau cu apa de gura, nimic. Un morcov ma readuce in simtiri. Dupa cinci ani asta a fost dansul lebedei.
Cred ca niciodata n-am fost un fumator "profesionist". N-am fumat la stres, am fumat de placere. Dimineata nu era tigara primul lucru la care sa ma gindesc, nu am asociat neaparat cafeaua-tigara, vara fumam decit seara, in masina n-am putut niciodata sa inhalez tutun, nu puteam minca daca se fuma in preajma mea, daca tineam vreo dieta excludeam tutnul, daca eram racita la fel.
Am fost un fumator amator, cred.
Mai 1990. Asa am intrat eu in lumea nicotinistilor, pe balconul parintilor, invatind pentru admitere, cu More rosu si verde. In vara aia am fumat pe-afara, in debaraua buniciclor, in boxa de la subsolul blocului, pe balcon. Apoi a inceput scoala, eu la liceu, noul viciu s-a dezvoltat de la sine si fara sa-mi dea prea multe batai de cap unde sa-l practic. Asta pina-n iarna, cind dupa o ora chiulita si petrecuta in bar m-am dus acasa gata afumata si buna de pus in galantar. Taica-meu, cu ochi de vulturi si nas de profesor m-a intrebat scurt daca fumez. La fel de scurt i-am raspuns ca da. Mi-a spus sa nu exagerez si sa nu fumez chiar pe oriunde, ba mai mult, cind conditiile permit (aka maica-mea nu e acasa) pot sa stau si pe balcon. Multi ani nu m-a vazut fumind, stia, il anuntam ca ma duc putin pe balcon, insa n-a avut curiozitatea sa ma vada, eu, evident, n-am insistat.
Multe pachete si patru ani mai tirziu, dupa ce imi si mutasem cuibul de-acasa, in ziua in care am luat la facultate, i-am marturisit si maica-mii.
Aprilie 2006. Vreo 14 tigari in pachetul de Malrboro light lung aterizeaza la gunoi, eu m-am hotarit sa renunt la lunga si sincera prietenie cu tutunul. Mai lunga decit orice relatie de amor pe care am avut-o vreodata. In toti anii astia am incercat toate tigarile posibile, de la Carpati, BT la Gauloises, Camel (tot cautind femeia dezbracata de pe piciorul camilei) mentolate, subtiri, cu arome de cirese, vanilie, scortisoara, cartonate si necartonate, tutun sub buza, joint ... O luna cred ca a fost mai greu, insa stateam mult afara, am facut rafting, am sarit intr-un lac fara sa stiu sa inot, mergeam la sala aproape in fiecare zi, nu mai intram in baruri, la serviciu nu se mai fuma decit afara, am fost incurajata, si-mi placeau la nebunie serile de primavara tirzie fresh. Apoi a venit vacanta si am uitat complet de tigari. Nu m-am pacalit, ba chiar trecusem in tabara opusa, imi dadeam ochii peste cap cind imi ajungea pe la nasul sensibil ceva miros de tigara aprinsa.
Mai 2009. Vacanta in Mallorca. Olandezul, fumator de vacanta, eu curata ca lacrima ... lui Ovidiu. Descoperim Malrboro Ice Mint care merge de minune linga o sangria, la ceas de seara. In vacanta aia am fumat citeva tigari. Asta a fost tot. Nu mi-au redeschis pasiunea, ba chiar mi-au dat si-o stare de lesin.
August 2011. Vreau sa fumez, aprind o tigara, o duc la capat si ma ia cu rau. Ma scurg prin casa, nu-mi gasesc locul, ba aproape ca nu mai pot sa respir. Ma spal pe dinti sa-mi treaca gustul de tutun, dau cu apa de gura, nimic. Un morcov ma readuce in simtiri. Dupa cinci ani asta a fost dansul lebedei.
Cred ca niciodata n-am fost un fumator "profesionist". N-am fumat la stres, am fumat de placere. Dimineata nu era tigara primul lucru la care sa ma gindesc, nu am asociat neaparat cafeaua-tigara, vara fumam decit seara, in masina n-am putut niciodata sa inhalez tutun, nu puteam minca daca se fuma in preajma mea, daca tineam vreo dieta excludeam tutnul, daca eram racita la fel.
Am fost un fumator amator, cred.
luni, 15 august 2011
Petite Anglaise
"Anyone could create his or her own little outpost on the Internet in a matter of clicks, according to the how-to articles I found. Maybe I could start a blog, I thought to myself. I'm offten trapped in front of a computer screen with nothing much else to do.It might be fun. Why even not?
[...] All I needed now was a title. I liked the idea of writing under a nom de plume, not because I had anything much to hide, but because it seemed to be an unwritten rule of the game. The name Petite Anglaise popped into my head immediately, along with an explanatory subtitle, The diary of an English Thirtysomething in Paris.
Creating a blog was astonishingly simple: in a few short, sharp clicks I signed up for an account, named my blog, and chose a rudimentary template. In a matter of seconds my alter ego was born. All that remained now was to dream up something to actually write about.
It would be a harmless hobby, I thought to myself - my jardin secret, my virtual playground. Little did I know I had just unleashed a force which, within less than a year, would turn my life, and the lives of those dearest to me, inside out"
Petite Anglaise - Catherine Sanderson
Azi m-am hotarit sa va recomand o carte, o poveste adevarata in fapt, povestea unei englezoaice care traieste in Franta.
Catherine are un job in Paris, un partener francez sarmant, o fetita bilingva adorabila si un apartament cu o vedere de invidiat. Totul se schimba in jurul ei in momentul in care citeste un articol despre un jurnal online (asta se intimpla prin 2004) si decide sa-si faca propriul blog.
Petite Anglaise este de fapt o compilatie a postarilor ei, vreme de un an, un an si ceva, diferenta fiind ca a incercat sa repovesteasca intreaga aventura umplind cumva golurile din spatiul virtual.
Nu este o lectura grea, o incadrez fara dubiu la categoria subtire de vara, insa nici nu ti se dezlipeste de mina. La asta mai adaug si imaginile pariziene mestesugit descrise si farmecul autoarei.
M-a incintat lectura si din perspectiva unui expat (un subiect de actualitate si de maxim interes pentru mine. Oare de ce ??!!), iar faptul ca dupa ce-am terminat cartea m-am oprit intr-un manual de franceza menit sa-mi improspatez sertarul de franceza din creierasul prafuit, m-a facut sa recomand cu toata inima acest roman.
Chiar daca descrierea mea nu v-a convins, aruncati-va o privire peste Petite Anglaise, ca tot mai e vacanta si nu vreti sa cititi ceva foarte pretios.
Va spuneam ca este o poveste adevarata, blogul lui Catherine este cel care sta la baza cartii.
Bonne lecture et a bientôt!
sâmbătă, 6 august 2011
Am stat si-am invatat limba (I)
Am avut o perioada nefasta, cam din toate punctele de vedere, asezonata cu ploi intense, tocmai bune sa adinceasca starea de nebine. In perioada de care vorbesc, precum cireasa de pe tort, intimplarea a facut sa dau si peste un postul unei bloggerite (de succes) in care, mi s-a parut mie, era prea transanta si si-a spus parerea putin in necunostinta de cauza. Am fost tentata sa comentez, insa am preferat sa astept pina se mai inrozeste situatia la mine (nu voiam sa arunc niste vorbe la suparare).
Introducerea fiind facuta, hai sa luam povestea de la inceputul-inceputului.
Eu nu am plecat din tara furioasa pe Romania. Desigur, multe m-au deranjat, insa nu intr-atit incit sa-mi iau bocceluta si sa ma duc fara sa ma uit in urma. Dar, la momentul respectiv, asta a fost cea mai buna alegere, dupa ceva dezbateri, liste pro si contra, avantaje si dezavantaje. N-am plecat ca "sa fac bani" sau mai stiu eu ce aberatii de genul asta. Pur si simplu din motive pur personale, fara furii. Pur si simplu ...
In teorie stiam la ce sa ma astept, birocratic vorbind. Mai stiam ca a locui undeva si a fi turist in locul respectiv sint doua idei total diferite. Imi stiam si bagajul cu care porneam la drum, stiam la ce sa ma astept de la mine. Stiam ca e altceva, ca n-o sa fie usor, dar necunoscutul asta nu ma speria. Eram comfortabila. Imi facusem planul ca in maxim 6 luni sa am job si practic sa continuu de unde am ramas in Romania. Naiva de mine!
Birocratia lor s-a dovedit mai stufoasa decit pare, insa inceata si necorupta. Toate planurile si pasii pe care-i schitasem inainte de plecare cu meticulozitate s-au dovedit in zadar.
Aveam nevoie de permis de munca - stiam, insa nu indeplineam cerintele, sau ma rog, lipsea un punct esential in obtinerea pretiosului card datator de libertate economica pentru mine. Sistemul olandez s-a aratat neputincios in fata situatiei mele. Ne-am blocat cu totii la taxele pe care le/nu le plateam in tara lalelelor. Nu-i nimic, aminam putin, timp in care o sa invat limba.
Trebuie spus ca, atita timp cit engleza iti este la un nivel acceptabil, nu ai probleme de comunicare. Olandezii vorbesc foarte bine si in proportie de 90% engleza. Insa daca vrei sa te angajezi, se schimba calimera, olandeza devine, cumva, obligatorie. In plus, nu se poate concura de pe aceeasi pozitie cu un vorbitor nativ de engleza. Dar nu-i nimic, se iveste vreo sansa!
Asadar, am inceput cautarile. Unde invat olandeza? Stiam ca aceste cursuri de limba sint finatate intr-o proportie destul de mare de guvern. Evident, in functie de primaria unde esti arondat si implicit de bugetul si dispozitia acesteia, ai sansa sa te inrolezi intr-un program de un an. Asa ca, la doua saptamini dupa ce am debarcat, m-am infiintat la ghiseul special de la primarie.
(va continua)
Introducerea fiind facuta, hai sa luam povestea de la inceputul-inceputului.
Eu nu am plecat din tara furioasa pe Romania. Desigur, multe m-au deranjat, insa nu intr-atit incit sa-mi iau bocceluta si sa ma duc fara sa ma uit in urma. Dar, la momentul respectiv, asta a fost cea mai buna alegere, dupa ceva dezbateri, liste pro si contra, avantaje si dezavantaje. N-am plecat ca "sa fac bani" sau mai stiu eu ce aberatii de genul asta. Pur si simplu din motive pur personale, fara furii. Pur si simplu ...
In teorie stiam la ce sa ma astept, birocratic vorbind. Mai stiam ca a locui undeva si a fi turist in locul respectiv sint doua idei total diferite. Imi stiam si bagajul cu care porneam la drum, stiam la ce sa ma astept de la mine. Stiam ca e altceva, ca n-o sa fie usor, dar necunoscutul asta nu ma speria. Eram comfortabila. Imi facusem planul ca in maxim 6 luni sa am job si practic sa continuu de unde am ramas in Romania. Naiva de mine!
Birocratia lor s-a dovedit mai stufoasa decit pare, insa inceata si necorupta. Toate planurile si pasii pe care-i schitasem inainte de plecare cu meticulozitate s-au dovedit in zadar.
Aveam nevoie de permis de munca - stiam, insa nu indeplineam cerintele, sau ma rog, lipsea un punct esential in obtinerea pretiosului card datator de libertate economica pentru mine. Sistemul olandez s-a aratat neputincios in fata situatiei mele. Ne-am blocat cu totii la taxele pe care le/nu le plateam in tara lalelelor. Nu-i nimic, aminam putin, timp in care o sa invat limba.
Trebuie spus ca, atita timp cit engleza iti este la un nivel acceptabil, nu ai probleme de comunicare. Olandezii vorbesc foarte bine si in proportie de 90% engleza. Insa daca vrei sa te angajezi, se schimba calimera, olandeza devine, cumva, obligatorie. In plus, nu se poate concura de pe aceeasi pozitie cu un vorbitor nativ de engleza. Dar nu-i nimic, se iveste vreo sansa!
Asadar, am inceput cautarile. Unde invat olandeza? Stiam ca aceste cursuri de limba sint finatate intr-o proportie destul de mare de guvern. Evident, in functie de primaria unde esti arondat si implicit de bugetul si dispozitia acesteia, ai sansa sa te inrolezi intr-un program de un an. Asa ca, la doua saptamini dupa ce am debarcat, m-am infiintat la ghiseul special de la primarie.
(va continua)
joi, 4 august 2011
Toate pasarile isi fac cuib, noi ce mai asteptam?
Anul trecut, de ziua mea, am primit (post aniversare) o carte cu nume pentru bebelusi si o felicitare. Nimic spectaculos, ati zice, mai ales daca asteptam un copil. Ei bine, nu, nu asteptam bebelus, si oricum nu de la omul-cu-felicitarea-intirziata. Darul deja devine, macar o picatura mai curios, dar nu acest aspect il face ciudat, ci textul care insotea felicitarea:
"Hebban olla vogala nestas hagunnan hinase hic anda thu, wat unbidan we nu?"
Am intors felicitarea pe toate partile, m-am uitat, am mai citit inca o data, parea latina dar nu era, parea olandeza dar nu rasarea. A stat timpu-n loc, vorba poetului, si eu nu desluseam misteriosul text. Eram nici calare, nici pe jos.
Pina la urma enigma a fost data in vileag, cel putin in privinta limbii folosite - olandeza veche. Asa va introduc si pe voi in ceea ce am aflat eu ca se vrea primul cintecel de dragoste in limba olandeza descoperit pina acum.
Zice-se ca "hebban olla vogala" are o vechime de cel putin 1000 de ani si este de fapt un cintec de dragoste scris de un calugar flamand care traia intr-o manastire engleza, iar textul a fost gasit intr-un caiet cu altele scrise in limba latina (cica toti calugarii cam stiau latina - un fel de engleza zilelor noastre). Ce cauta cintecelul de amor printre textele serioase latine? Explicatia stiintifica e ca amorezul scria cu o pana inmuiata in cerneala, iar cum pana se tocise s-a apucat sa-si cinte inima albastra pe acelasi caiet.
Desigur, limba olandeza are o vechime mai mare, insa, pina la momentul "hebban olla vogala", olandeza a fost doar o limba vorbita - spreektaal. Altfel spus, oamenii vorbeau olandeza, dar scriau in latina. Si daca sinteti curiosi sa vedeti textul, mergeti la muzeul Meermanno in Haga, acolo unde este expus si pastrat.
Dupa toata istoria asta, intrebarea mea e - binebine, dar de ce mi-a trimis tocmai mie, individul cu pricina, textul ASTA???
"Hebban olla vogala nestas hagunnan hinase hic anda thu, wat unbidan we nu?"
Am intors felicitarea pe toate partile, m-am uitat, am mai citit inca o data, parea latina dar nu era, parea olandeza dar nu rasarea. A stat timpu-n loc, vorba poetului, si eu nu desluseam misteriosul text. Eram nici calare, nici pe jos.
Pina la urma enigma a fost data in vileag, cel putin in privinta limbii folosite - olandeza veche. Asa va introduc si pe voi in ceea ce am aflat eu ca se vrea primul cintecel de dragoste in limba olandeza descoperit pina acum.
Zice-se ca "hebban olla vogala" are o vechime de cel putin 1000 de ani si este de fapt un cintec de dragoste scris de un calugar flamand care traia intr-o manastire engleza, iar textul a fost gasit intr-un caiet cu altele scrise in limba latina (cica toti calugarii cam stiau latina - un fel de engleza zilelor noastre). Ce cauta cintecelul de amor printre textele serioase latine? Explicatia stiintifica e ca amorezul scria cu o pana inmuiata in cerneala, iar cum pana se tocise s-a apucat sa-si cinte inima albastra pe acelasi caiet.
Desigur, limba olandeza are o vechime mai mare, insa, pina la momentul "hebban olla vogala", olandeza a fost doar o limba vorbita - spreektaal. Altfel spus, oamenii vorbeau olandeza, dar scriau in latina. Si daca sinteti curiosi sa vedeti textul, mergeti la muzeul Meermanno in Haga, acolo unde este expus si pastrat.
Dupa toata istoria asta, intrebarea mea e - binebine, dar de ce mi-a trimis tocmai mie, individul cu pricina, textul ASTA???
luni, 1 august 2011
Luni, intii si-o luna noua
Sindromul zilei de luni .... pentru impatimiti e si mai bine - luni, o noua saptamina, o noua luna, intii.
Ce as putea sa-mi doresc mai mult de la un asemenea inceput? Parca acum e momentul sa ai lista in fata si sa incepi, de azi, de luni, de intii.
- merg la sala de cel putin 3x pe saptamina;
- o sa vorbesc mai mult cu mama la telefon;
- o sa ma ocup cu sortatul hainelor in dulap ca de cind tot amin;
- o sa citesc cartile incepute si uitate pe noptiera de la inceputul anului (de-atunci de cind am zis ca trebuietrebuietrebuie sa le citesc);
- o sa maninc mai multe legume;
- ma las de-fi-ni-tiv de fumat, ca doar dauneaza grav;
- o sa alerg in parc
- o sa fac plimbari lungi, macar la sfirsit de saptamina;
- o sa imi pun alarma la ceas cu 20 minute mai devreme ca sa nu ma mai napustesc asa pe usa in mare intirziere in fiece dimineata;
- o sa invat o limba straina, ma inscriu la vreun curs, ceva;
- o sa merg la serviciu cu bicicleta, e mai sanatos, mai rapid, iar vremea imi permite;
- o sa ...
- o sa ...
- o sa ...
Doar ca eu nu mai cred demult in inceputurile astea artificiale.
Ce as putea sa-mi doresc mai mult de la un asemenea inceput? Parca acum e momentul sa ai lista in fata si sa incepi, de azi, de luni, de intii.
- merg la sala de cel putin 3x pe saptamina;
- o sa vorbesc mai mult cu mama la telefon;
- o sa ma ocup cu sortatul hainelor in dulap ca de cind tot amin;
- o sa citesc cartile incepute si uitate pe noptiera de la inceputul anului (de-atunci de cind am zis ca trebuietrebuietrebuie sa le citesc);
- o sa maninc mai multe legume;
- ma las de-fi-ni-tiv de fumat, ca doar dauneaza grav;
- o sa alerg in parc
- o sa fac plimbari lungi, macar la sfirsit de saptamina;
- o sa imi pun alarma la ceas cu 20 minute mai devreme ca sa nu ma mai napustesc asa pe usa in mare intirziere in fiece dimineata;
- o sa invat o limba straina, ma inscriu la vreun curs, ceva;
- o sa merg la serviciu cu bicicleta, e mai sanatos, mai rapid, iar vremea imi permite;
- o sa ...
- o sa ...
- o sa ...
Doar ca eu nu mai cred demult in inceputurile astea artificiale.
sâmbătă, 30 iulie 2011
Ganesha
Mai deunazi citeam "Solutia Schopenhauer" a lui Yalom (intre aceste paranteze fie spus, m-am indragostit de scrierile sale, iar "Solutia" mi se pare un roman complet) si am ajuns la capitolul in care Pam e in India, incercind sa-si rezolve problemele apelind la un centru de meditatie. Vreau doar sa citez partea despre zeita cu cap de elefant si trup de Buddah. Intre ale paranzete fie spus, niciodata n-am fost atrasa in mod deosebit de aceasta cultura, insa explicatia fiecarui element m-a fascinat si vreau sa iau aminte.
"-Observati, va rog, ca fiecare trasatura a lui Ganesha are o semnificatie serioasa, o recomandare de viata. Sa luam capul mare de elefant: ne spune sa gindim mai bine. Iar urechile mari? Sa ascultam mai mult. Ochii mici ne amintesc sa ne concentram, iar gura mica sa vorbim mai putin. [...]
- Sint multe altele! ... Iata, priviti mai de aproape ... noi, indienii, sintem oameni foarte seriosi.[...]
- Are un singur colt, observa ea.
- Semnificatia: tine ce e bun, arunca ce e rau.
- Si ce are in mina? Un topor?
- Ca sa taie toate legaturile care subjuga.
- Asta seamana cu doctrina budista.
- Da, nu uitati ca Buddha a aparut din oceanul-mama al lui Shiva.
- Iar in cealalta mina tine altceva. E greu de distins. O sfoara?
- O fringhie cu care sa te traga tot mai aproape de cel mai inalt tel ai tau.
[...] Observati vehiculul lui Ganesha, acolo, sub piciorul sau.
- A, da, soarecele. l-am vazut la fiecare statuie sau tablou al lui Ganesha. N-am stiut niciodata de ce un soarece.
- Acesta e cel mai interesant dintre toate atributele sale. Soarecele reprezinta dorinta. Te poate ajuta sa calatoresti, dar numai daca il tii sub control. Altfel, produce haos"
("Solutia Schopenhauer" - Irvin D. Yalom)
(Sursa foto)
"-Observati, va rog, ca fiecare trasatura a lui Ganesha are o semnificatie serioasa, o recomandare de viata. Sa luam capul mare de elefant: ne spune sa gindim mai bine. Iar urechile mari? Sa ascultam mai mult. Ochii mici ne amintesc sa ne concentram, iar gura mica sa vorbim mai putin. [...]
- Sint multe altele! ... Iata, priviti mai de aproape ... noi, indienii, sintem oameni foarte seriosi.[...]
- Are un singur colt, observa ea.
- Semnificatia: tine ce e bun, arunca ce e rau.
- Si ce are in mina? Un topor?
- Ca sa taie toate legaturile care subjuga.
- Asta seamana cu doctrina budista.
- Da, nu uitati ca Buddha a aparut din oceanul-mama al lui Shiva.
- Iar in cealalta mina tine altceva. E greu de distins. O sfoara?
- O fringhie cu care sa te traga tot mai aproape de cel mai inalt tel ai tau.
[...] Observati vehiculul lui Ganesha, acolo, sub piciorul sau.
- A, da, soarecele. l-am vazut la fiecare statuie sau tablou al lui Ganesha. N-am stiut niciodata de ce un soarece.
- Acesta e cel mai interesant dintre toate atributele sale. Soarecele reprezinta dorinta. Te poate ajuta sa calatoresti, dar numai daca il tii sub control. Altfel, produce haos"
("Solutia Schopenhauer" - Irvin D. Yalom)
vineri, 29 iulie 2011
Dans, dans, dans, dans ...
Piticul cu tichie rosie m-a trezit cu noaptea-n cap. M-a dat jos din pat cu picioarele si asa, moale, adormita si impijamalata mi-a ordonat sa dansez. Hchelllooouuu, hchellooooouuuu. Nu m-am impotrivit, ba chiar mi-a placut. In pasi de dans, saltaret, am ajuns la baie si am reusit sa nu-mi bag periuta de dinti in ochi, ba chiar sa folosesc lotiunea justa in loc de pasta de dinti, pentru fata.
Nu stiu cum s-a facut deja 12, stiu doar ca am dantuit prin toata casa, cu pisica in brate, cu ceasca de cafea in mina, si cind mi-am tras blugii pe mine dansam. Piticu'in spatele meu ... hchelloooo, hcheeelloooouuuu ...
Bucurie mare, s-a intors piticu' acasa .... Si ma intreb de ce, doar asa, de curiozitate, nu ca-mi displace.
Poate pentru ca mi-am schimbat crema de noapte? Ca imi astept noua agenda? Ca mi-am gasit o noua pereche favorita de pantaloni? Ca nu mai ploua asa mult? Ca maninc mai multe legume? Ca mi-am dat seama care-mi e doza zilnica de apa? Ca am inceput azi-noapte o noua carte si n-o pot lasa din miina? Ca am hotarit sa nu critic nimic azi? Lucruri marunte, pe alocuri frivole, dar care ma fac sa dansez.
Smurf off!!!!
Nu stiu cum s-a facut deja 12, stiu doar ca am dantuit prin toata casa, cu pisica in brate, cu ceasca de cafea in mina, si cind mi-am tras blugii pe mine dansam. Piticu'in spatele meu ... hchelloooo, hcheeelloooouuuu ...
Bucurie mare, s-a intors piticu' acasa .... Si ma intreb de ce, doar asa, de curiozitate, nu ca-mi displace.
Poate pentru ca mi-am schimbat crema de noapte? Ca imi astept noua agenda? Ca mi-am gasit o noua pereche favorita de pantaloni? Ca nu mai ploua asa mult? Ca maninc mai multe legume? Ca mi-am dat seama care-mi e doza zilnica de apa? Ca am inceput azi-noapte o noua carte si n-o pot lasa din miina? Ca am hotarit sa nu critic nimic azi? Lucruri marunte, pe alocuri frivole, dar care ma fac sa dansez.
Smurf off!!!!
joi, 28 iulie 2011
Adio, dar ramin cu tine ... din pacate
Am o problema, una mare, foarte mare si rotunda.
Nu pot sa ies din relatia asta, sint fortata sa ramin. Imi dau seama ca exista tentacule uriase si invizibile care-mi fac orice miscare imposibila. Nu ma iubeste si nu-l iubesc, insa ne e dat sa ne ducem zilele impreuna. Ok, asa, de la departare, numele-mi intr-un dosar bine ferecat cu parole si el in mintea mea visind cum il iau de cele citeva fire de par il leg de tavan, si-i bag pe git milioane de pilule albe, paracetamol 500.
Am incercat sa-l ignor, sa ma fac ca nu exista, ca e doar in capul meu, ca n-am nevoie de el si intr-o zi o sa-mi dau seama ca a disparut. Nu merge! Se pare ca, mai devreme sau mai tirziu, drumurile mele duc la el. E pervers. Stie ca tot acolo ajung si ma asteapta rabdator, iar cind ma vede ma intimpina cu zimbetul ala cu subinteles frecindu-si de zor miinile a la "hahaha, iar ai ajuns aici!". Nu ne vedem decit de 3 ori pe an, maxim. Intr-un an chiar am avut norocul sa nu-l vad decit la magazinul indonezian, in trecere.
Bat la porti, dau telefoane, ma ofer, va rog, va rog mult, luati-ma si pe mine, nu-l mai vreau, nu mai imi trebuie. Va rooog, va rog, sint cuminte, promit sa nu va dau batai de cap, vrau doar sa scap. Raspunsul este invariabil NU! Asa ca sint blocata in relatia asta "bolnava" care nu mai poate fi tratata cu paracetamol 500, trebuie dusa la urgente.
Asa ca iubiti-va medicul de familie, udati-l, saditi-l si bucurati-va cind va da antibiotice asa de usor, cind va trimite la raze, la specialist, cind mergeti la el fara programare si fara ca asistenta sa decida daca esti intr-o stare grava sau nu si prin urmare poti sa mai astepti citeva zile.
Ajutor, imi caut medic de familie care sa ma trateze din cind in cind!
sâmbătă, 23 iulie 2011
Mi-e dor ...
... de diminetile bucuroase si usor increzute din California, de diminetile cumva imbicsite si cu aer vinovat din Las Vegas, care isi lasa cheflii descoperiti pe strazi fara sa-i mai pese, de cafeaua slaba dar multa si fierbinte din diner-iile americane, de mersul labartat al vreunei negrese grase si fericita care vorbeste tare la telefon si gesticuleaza a la hip-hop.
... de galustile cu prune aburinde peste care sa torn o tona de zahar farin, de aglomeratia din oras, la prima ora, in drum spre serviciu, de zorile in care ma trezeam lipita de perna dupa o noapte la temperaturi inuman de ridicate, mi-e dor de copacii pe care-i vedeam de la fereasta la prima ora si ma gindeam ce bine-mi e, de linistea pe care mi-o dadeau prin simpul fapt ca erau acolo sa-mi zica buna dimineata sau somn usor dupa o noapte plina de filme si povesti, dupa o noapte macinata de ginduri sau o noapte de razboi la singe cu tintarii, sau dupa zile stranii, lungi, haotice si obositoare.
Dar ...
... am sase perechi de ochi care ma privesc dimineata curios si cu dragoste, am dimineti ploioase sau surprize de dimineti insorite si racoroase cind mi se face pielea de gaina de atita bine amestecat cu racoare, am cani amuzante care se umplu cu aroma matinala de cafea regular si am cartile mele pe care le rasfoiesc dimineata la 6.
Si mai am rabdare, am invatat sa mi-o fac prietena, sa o pun in geanta si sa o car dupa mine peste tot, ba chiar s-o pun cu mine la masa si s-o cinstesc, s-o ridic in slavi si sa-i multumesc ca mi-e amica.
... am invatat sa nu-mi mai fie frica de propriile-mi cosmaruri si sa nu mai cred in visele de fiecare noapte, nu le mai citesc, nu le mai dau pic de importanta, ba chiar le uit pina dimineata.
Ma bucur ca in fiecare zi am ceva de invatat si am momente pentru care multumesc, vad, simt, si stiu ca zilnic se intimpla ceva care conteaza.
Si ma mai bucur si pentru ca dupa saptamini de emotii puternice cu susul cel mai sus si josul cel mai jos singurele semne ramase sint doar niste herpesuri pe buza de jos.
Acum ...
... imi doresc sa am fluenta in scris, sa ma ordonez si sa fie mai mult soare.
... de galustile cu prune aburinde peste care sa torn o tona de zahar farin, de aglomeratia din oras, la prima ora, in drum spre serviciu, de zorile in care ma trezeam lipita de perna dupa o noapte la temperaturi inuman de ridicate, mi-e dor de copacii pe care-i vedeam de la fereasta la prima ora si ma gindeam ce bine-mi e, de linistea pe care mi-o dadeau prin simpul fapt ca erau acolo sa-mi zica buna dimineata sau somn usor dupa o noapte plina de filme si povesti, dupa o noapte macinata de ginduri sau o noapte de razboi la singe cu tintarii, sau dupa zile stranii, lungi, haotice si obositoare.
Dar ...
... am sase perechi de ochi care ma privesc dimineata curios si cu dragoste, am dimineti ploioase sau surprize de dimineti insorite si racoroase cind mi se face pielea de gaina de atita bine amestecat cu racoare, am cani amuzante care se umplu cu aroma matinala de cafea regular si am cartile mele pe care le rasfoiesc dimineata la 6.
Si mai am rabdare, am invatat sa mi-o fac prietena, sa o pun in geanta si sa o car dupa mine peste tot, ba chiar s-o pun cu mine la masa si s-o cinstesc, s-o ridic in slavi si sa-i multumesc ca mi-e amica.
... am invatat sa nu-mi mai fie frica de propriile-mi cosmaruri si sa nu mai cred in visele de fiecare noapte, nu le mai citesc, nu le mai dau pic de importanta, ba chiar le uit pina dimineata.
Ma bucur ca in fiecare zi am ceva de invatat si am momente pentru care multumesc, vad, simt, si stiu ca zilnic se intimpla ceva care conteaza.
Si ma mai bucur si pentru ca dupa saptamini de emotii puternice cu susul cel mai sus si josul cel mai jos singurele semne ramase sint doar niste herpesuri pe buza de jos.
Acum ...
... imi doresc sa am fluenta in scris, sa ma ordonez si sa fie mai mult soare.
joi, 28 aprilie 2011
Pregatirea de vara???!!!!
Pai da, ca o vad dupa colt, ce sa mai! Asta dupa ce ne-am delectat cu 30 de grade citeva zile, sandale, mineci scurte, rochite si pantaloni scurti, zau ca isi pregateste sosirea! Asta daca n-ar mai ploua asa (cum s-a intimplat astazi si ieri seara) ... dar poate sint exceptii.
Am fost ocupata, "lekker druk" cum spun olandezii, in ultima luna cu diverse, scoli, masini, aranjamente ...
In spiritul postului anterior, mai multa miscare mai bine pentru mine, mi-am gasit si cumparat masinuta ideala, asa ca sloganul a ramas putin agatat in aer. Daaaar merg la sala, asta dupa ce-am iesit din coma dulce in care m-am aflat de citeva zile incoace. Ce sa fac daca am avut ziua de nume si nastere una dupa alta si in aceeasi zi cu pastele si cu trei zile de musafiri? Ca sa fie tabloul complet la ce am zis acum, adaugati si doua torturi, unul cu crema diplomat si cu muuulte si colorate fructe si celalalt negru-curacao, pe idee de amandina, insa invelit in martipan. Of! Voi ce-ati face?
In mare am respectat ce mi-am propus, insa nu ma pot ordona cu orele de masa fixe. Nu pot si gata! Cu exceptia perioadei cind am locuit la ai mei, (in special cind eram in scoala primara si generala) si nu aveam voie sa plec la scoala pina nu luam micul dejun, iar cina era la ora fixa-fixa pe ceas elvetian, deci perioada de obligat-fortat, niciodata nu m-am tinut de program. Stiu ca e important, stiu ca trebuie sa ma straduiesc mai mult, insa deocamdata am picat la aceasta "proba".
Si mai am sperante de scris regulat pe blog!
Am fost ocupata, "lekker druk" cum spun olandezii, in ultima luna cu diverse, scoli, masini, aranjamente ...
In spiritul postului anterior, mai multa miscare mai bine pentru mine, mi-am gasit si cumparat masinuta ideala, asa ca sloganul a ramas putin agatat in aer. Daaaar merg la sala, asta dupa ce-am iesit din coma dulce in care m-am aflat de citeva zile incoace. Ce sa fac daca am avut ziua de nume si nastere una dupa alta si in aceeasi zi cu pastele si cu trei zile de musafiri? Ca sa fie tabloul complet la ce am zis acum, adaugati si doua torturi, unul cu crema diplomat si cu muuulte si colorate fructe si celalalt negru-curacao, pe idee de amandina, insa invelit in martipan. Of! Voi ce-ati face?
In mare am respectat ce mi-am propus, insa nu ma pot ordona cu orele de masa fixe. Nu pot si gata! Cu exceptia perioadei cind am locuit la ai mei, (in special cind eram in scoala primara si generala) si nu aveam voie sa plec la scoala pina nu luam micul dejun, iar cina era la ora fixa-fixa pe ceas elvetian, deci perioada de obligat-fortat, niciodata nu m-am tinut de program. Stiu ca e important, stiu ca trebuie sa ma straduiesc mai mult, insa deocamdata am picat la aceasta "proba".
Si mai am sperante de scris regulat pe blog!
vineri, 18 martie 2011
Pregatirea de primavara
Imi place primavara. Chiar foarte mult, mai mult de citiva ani incoace. O simt altfel si cu intensitate si chiar mi-e dor de ea. Asa ca o intimpin cum pot eu mai frumos, doar-doar se incumeta ca anul viitor sa apara ceva mai devreme.
De cind m-am mutat in Olanda parca o iubesc si mai mult. Dupa citeva luni in care nu vad decit ploaie si zile cenusii, un pic de soare ma face cel mai fericit om de pe pamint. Inca elaborez planuri de relocare din noiembrie pina-n martie, vacante in zone mai prietenoase, un loc in care sa vad zilnic macar citeva raze.
Anul asta, dupa o iarna imposibila, cu depresia de rigoare instalata miseleste cind credeam ca am totul sub control, am reusit sa ma smulg din cenusiu si sa ma las vrajita de soarele californian. Heaven!!!! Acum sint acasa, incarcata, pregatita, vesela, cu planuri de bataie si liste.
Dar cum anul nou pentru mine incepe in martie - aprilie, am hotarit ca e cazul sa iau masuri. Dezintoxicare si miscare. Lucram intern si extern. Am inceput un soi de dieta, inca lucrez la un plan mai amanuntit.
Pina acum am asa:
- ceai verde de 2x/zi;
- ceai de musetel seara (inca mai caut ceai de soc, am inteles ca ajuta foarte mult la dezintoxicare);
- am eliminat carnea cu totul (asta pentru o perioada, ideea e ca nu-mi lipseste deloc, ceea ce ma bucura pentru ca ma gindesc sa ma indrept spre vegetarism );
- am eliminat piinea (oricum, nu era un element constant in alimentatia mea zilnica nici inainte);
- gata cu prajelile;
- stop junk-food-fast-yucky-food (le-am interzis prin lege!!!);
- gata cu sucurile acidulate (dragostea mea pentru cola-vanilla e deja istorie);
- in fiecare zi cel putin doua fructe;
- am renuntat la cafea dupa ora 1500;
- azi imi reinnoiesc abonamentul la sala, ceea ce inseamna vizitarea ei si lasat sudoare de 3x/saptamina;
- incep turele de bicicleta de placere, cele de nevoie sint la ordinea zilei, nu le-am inclus;
- plimbari lungi la sfirsit de saptamina.
Evident, lista este inca foarte deschisa, cu asta am inceput saptamina, cu revenirea acasa. Lista de mai sus cred ca spune multe despre cit de gresit mincam. Din pacate n-am cum sa renunt la cafea, dar macar am injumatatit portia, am alergie la citrice (imi "infloresc" degetele), desi imi doresc sa beau suc de porto in fiecare dimineata, nu m-am ordonat inca cu orele de masa - aici am foooarte mult de lucru pentru ca mai niciodata nu le-am respectat. Si mai mult, trebuie sa-mi gasesc o "sursa" pentru legume si fructe "de la tara", nici macar cele bio din magazin nu ma prea conving.
Mai am de lucrat si la alte capitole, dar hai sa incepem asa :)
miercuri, 16 martie 2011
marți, 1 februarie 2011
Autobiografia tovarasului
Aseara, pina spre miezul noptii am fost la film. Nu orice film, nu un film artistic. Am fost la "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu", aici la Festivalul International de Film din Rotterdam. In deschidere a vorbit directorul peliculei, Andrei Ujica. A spus la un moment dat ca intreaga natie e vinovata pentru anii de comunism pentru ca n-am luat atitudine. Ma intreb daca nu cumva se referea la cei din jurul lui Ceausescu, cei din umbra, aceiasi ca si azi ... umbrele care ne conduc.
La momentul decembrie '89 aveam alte minuni in cap,insa stiam si mai ascultam si eu Europa Libera, ba chiar am participat si la niste filmari pentru Cintarea Romaniei (am inghetat degeaba pentru ca nu s-au mai difuzat in veci pe motiv de "revolutie"), in general aveam altre preocupari.
Sa revin la subiectul de baza ... 3 ore am vizionat si am trait diverse emotii, am revazut imagini, personaje, atitudini. Si m-am intrebat. M-am intrebat, de pilda, ce s-a intimplat cu Pirvulescu Constantin care la al-nu-stiu-citelea-congres a spus in plen foarte raspicat ca el nu este de acord cu realegerea lui Ceausescu, ca poporul nu a fost intrebat si ca in sala sint activistii si hau-hau-istii tovarasului. In dulcele stil comunist (si mai de-acum neocomunist - nicio schimbare in cuvintari) tovarasul nu-stiu-care s-a revoltat tot ca asa ceva e inadmisibil, poporul l-a vrut pe multiubitul. Ok, deci ce s-a intimplat atunci cu huliganul Pirvulescu?
A doua intrebare : Daca Ceausescu - la proces - chiar a fost cit se poate de sincer cind a spus ca a ordonat sa NU se traga? De ce nu s-a difuzat niciodata, integral, desfasurarea procesului? Va aduceti aminte ca a trebuit sa urmarim "Ringul" lui Nicolaescu si mai aparea nenea crainic (nu Rosianu, celalalt) sa mai avem putintica rabdare ca se va difuza.
Toate intrebarile si filmul ma duc la o singura concluzie: MANIPULARE! Nimic nou sub soare, asa-i? Dar ce ne facem ca personajilii sint aceleasi?
Si ma mai intreb, atunci, la momentul decembrie '89, chiar n-a vazut nimeni acele citeva fete care s-au dat salvatori de neam si tara si care inainte erau in gasca de tovarasi veseli in vizite si aplaudaci la congrese?
Mai avem vreo sansa? Cind se curata singele?
Altfel, film bun, insa pentru un strain care nu cunoaste prea bine si in amanunt Romania, e cam ambiguu.
La momentul decembrie '89 aveam alte minuni in cap,insa stiam si mai ascultam si eu Europa Libera, ba chiar am participat si la niste filmari pentru Cintarea Romaniei (am inghetat degeaba pentru ca nu s-au mai difuzat in veci pe motiv de "revolutie"), in general aveam altre preocupari.
Sa revin la subiectul de baza ... 3 ore am vizionat si am trait diverse emotii, am revazut imagini, personaje, atitudini. Si m-am intrebat. M-am intrebat, de pilda, ce s-a intimplat cu Pirvulescu Constantin care la al-nu-stiu-citelea-congres a spus in plen foarte raspicat ca el nu este de acord cu realegerea lui Ceausescu, ca poporul nu a fost intrebat si ca in sala sint activistii si hau-hau-istii tovarasului. In dulcele stil comunist (si mai de-acum neocomunist - nicio schimbare in cuvintari) tovarasul nu-stiu-care s-a revoltat tot ca asa ceva e inadmisibil, poporul l-a vrut pe multiubitul. Ok, deci ce s-a intimplat atunci cu huliganul Pirvulescu?
A doua intrebare : Daca Ceausescu - la proces - chiar a fost cit se poate de sincer cind a spus ca a ordonat sa NU se traga? De ce nu s-a difuzat niciodata, integral, desfasurarea procesului? Va aduceti aminte ca a trebuit sa urmarim "Ringul" lui Nicolaescu si mai aparea nenea crainic (nu Rosianu, celalalt) sa mai avem putintica rabdare ca se va difuza.
Toate intrebarile si filmul ma duc la o singura concluzie: MANIPULARE! Nimic nou sub soare, asa-i? Dar ce ne facem ca personajilii sint aceleasi?
Si ma mai intreb, atunci, la momentul decembrie '89, chiar n-a vazut nimeni acele citeva fete care s-au dat salvatori de neam si tara si care inainte erau in gasca de tovarasi veseli in vizite si aplaudaci la congrese?
Mai avem vreo sansa? Cind se curata singele?
Altfel, film bun, insa pentru un strain care nu cunoaste prea bine si in amanunt Romania, e cam ambiguu.
marți, 18 ianuarie 2011
joi, 6 ianuarie 2011
Imi doresc ....
Sa-i pot trimite lui Freud un mail si sa-i solicit o sedinta, fie si via Skype. Il platesc din contul bancar, online. Omuletul meu din creier, care ziua se odihneste pe perne de sinapse si noaptea tese intrigi (cum mestesugit zicea si Yalom), iar si-a facut de cap azi-noapte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)