miercuri, 9 august 2017

Sarbatoare mare!



Da, este, pentru ca am mai deschis si eu putin acest blog parasit si neconsolat.
S-au intimplat multe, se intimpla si sunt pe cale sa se intimple chestii in viata mea. Destul de radicale insa cu final fericit, altfel nu se iau in considerare, nu?

Dupa foarte, foarte multi ani in care am simtit ca indiferent ce-as fi facut mergeam sau mai bine spus eram dusa intr-o directie gresita, nu neaparat voluntar de cineva, ci pur si simplu asa se intimpla, cred ca am gasit cirma. In orice caz, pe la sfirsitul lui ianuarie am spus "stop-joc!" A fost un moment de luciditate, o secunda in care am hotarit ca trebuie sa ma scutur de tot ceea ce incercasem pina atunci, sa ma resetez si sa ma reinventez cumva. Suna destul de radical ce spun, stiu, insa pentru mine a fost momentul Zero dupa vreo 15 ani, daca nu mai mult.
Te asigur ca nu am fost introdusa in liniile axiatonale ca sa ma reconectez cu mine insami mai profund, nu am cunoscut niciun guru, n-am fost la nicio intilnire dubioasa sau profunda. Pur si simplu cind nu mai exista iesire iti faci una :)
Nu mi-a fost usor, nu imi este usor. este un proces al naibii de lung, dar faptul ca simt altfel e un semnal ca merg in directia dorita. Of, suna misterios si enervant. Poate asa, printre picaturi o sa mai dau din casa cu timpul.
Am norocul sa intilnesc uneori si niste suflete minunate, exact acolo cind te astepti mai putin. Nimic calculat, nimic regizat, sa se intimple. Si am senzatia ca astfel de relatii sunt cele care dureaza. Doar timpul va confirma sau nu cele spuse. Si la capitolul "relatii" sunt in plim proces de curatare. Mi-am dat seama ca sunt asa de putini oameni care conteaza si prin urmare o gramada de balast interior s-a dus cind am decis sa spun ceea ce gindesc fara sa mai menajez exact pe cine nu trebuie. Ce usurare si sarbatoare!
Incearca sa spui Nu mai des daca te avantajeaza acest raspuns! Vei vedea ce bine e dupa. Si nu vorbesc din egoism, ci doar din faptul ca doar noi avem pe deplin grija de noi. Mi-a luat foarte mult sa invat acest lucru, prea mult. Suna putin poptamasian, dar in practica e profund si eliberator.


xo

luni, 24 octombrie 2016

Unde te duci cind te duci?


Era iulie. O caldura ca din infern. Stateam pe peron asteptind trenul care intirzia sa ma duca spre Bucuresti ca apoi sa iau avionul. Ma retrasesem intr-un colt si plingeam tacut, doar din cind in cind mai scoteam cite un oftat lung. Aveam ochelarii de soare pe nas si fumam continuu, linga cosul special amenajat. Pe linga mine treceau oameni nervosi, cu bagaje multe dupa ei injurind cfr-ul. Eu mi-as fi dorit sa se opreasca timpul sau, si mai bine, sa se deruleze inapoi. Cit mai mult, sa ajung in copilarie si sa ramin acolo. Sa fiu pe geamul din camera mea uitindu-ma lung spre barza care urma sa-mi aduca laptele de pasare, asa cum imi spusese bunica. Dar nu. Eu eram in gara si plingeam si ma gindeam ca poate e ultima oara cind o vazusem si stia cine sint. Ma gindeam cum e mai bine, sa-ti fie dor de o persoana pe care doar fizic o mai recunosti, dar ea nu te mai stie, sau sa nu mai fie deloc? Inca ma intreb si nu stiu cum sa raspund la aceasta intrebare. Realitatea imi spune ca o sa am un  raspuns curind. Nu stiu cit de curind, nu stiu ce inseamna curind, insa voi afla. Cu citeva ore inainte o dusesem la spital. Intrase de ceva zile intr-un loop de obsesii din care nu o mai putea scoate nimeni. Poate doar doctorii cu niste medicamente puternice care s-o calmeze pe moment. Ma intorsesem acasa sa-mi iau bagajul si pentru multe minute am ramas nemiscata. Eram pustiita, voiam sa fug de-acolo, dar in acelasi timp sa-mi umplu plaminii de mirosul casei si-al ei. Nu stiam ce sa fac. Si ce era de facut, de fapt?!
A venit si trenul intr-un tirziu. Bagajul meu mare ma incomoda teribil. L-am lasat intr-o parte si mi-am infipt castile adinc in urechi, am dat muzica la maxim cit sa nu-mi mai aud gindurile si mi-am deschis cartea. Ma fortam sa citesc pentru ca nu exista alta varianta. Trebuia sa evadez din realitate cumva. Desi imi pusesem bagajul cel mare intr-o parte, il simteam pe umeri, in piept, in cap.
Am ajuns la Bucuresti. Se intunecase bine afara si eu abia mai mergeam si nu vedeam nimic. Ma izbeam de oameni fara sa vreau. Vedeam doar ceata groasa.
Cum e sa nu mai stii de tine?
xoxo
Acrobata

vineri, 21 octombrie 2016

Corvoada bianuala




Ieri am avut foarte multa treaba si tot n-am terminat-o. Este acea perioada din an cind nu mai ai liniste, cind, inainte de-a reorganiza, dimineata te uiti pe geam, te uiti la termometru, te uiti la aplicatia de la telefon si scanezi in minte si in dulap tinutele.
In ce sa ma imbrac astazi? E momentul acela in care ai preferat ca in ultimul weekend cu soare sa  iesi afara in loc sa muti hainele dintr-un loc in altul. Dar vine aceasta dimineata in care n-ai idee cum sa te imbraci. Si mai grav, in ce te incalti???
Iti promiti solemn ca diseara cu asta te vei ocupa, dar esti frinta de oboseala dupa o tura zdravana de alergat, muncit si rezolvat probleme incit iti uiti promisiunea. Nici nu mai conteaza in ce ma imbrac miine, gasesc eu! Insa zina buna a hainelor de iarna n-a aparut la miezul noptii in timp ce tu dormeai, asa ca in dimineata urmatoare se repeta scenariul ... Dupa 3-4 dimineti cind iti pierzi timpul doar uitindu-te lung la dulap si cosul cu rufe proaspat spalate, evident in desuuri si cu parul inca ud, iei taurul de coarne in prima zi libera! Asa ca asta am facut: am reorganizat dulapurile pentru sezonul rece.
Cit este de complicat... cred ca stiti foarte bine. Cauta, desfa cutiile, despacheteaza, pune masina de spalat sa munceasca cot la cot cu tine, apoi reia procesul in ordine inversa pentru hainele de vara. Treci la incaltari, curata-le pe cele de vara, minuneaza-te ca ai mai gasit o pereche de sandale de care uitasei, lasa ca si anul urmator se pot purta! Incearca sa faci mai mult loc pentru ca, nu-i asa, cizmele si pantofii inchisi, plus ghetele ocupa mai mult loc decit firavele sandalute sau balerini. Urca si coboara scarile cu toate cutiile pline (daca n-ai fost la sala sa-ti pastrezi conditia si sa ridici si ceva greutati, deja devine si mai complicat!), ba s-a mai terminat o masina de spalat, hai cu ele in uscator.
In toata alergatura asta, cu sudoarea pe frunte si parul in toate directiile ma gindesc la Einstein, Bono, Jobs sau Zuckerberg, ba chiar citisem deunazi ca si o femeie a adoptat aceasta filozofie vestimentara, pe mine ce ma opreste?! Cred ca as iesi mai cistigata! Din toate punctele de vedere! Ce atita risipa de energie si timp?! Apoi ma uit la hainutele" mele cu drag, le admir, si le spun ca abia astept sa le port. Nu, n-as putea sa ma imbrac in fiecare zi exact la fel! Unde e fun-ul, diversitatea, creativitatea vestimentara? Cum ma mai surprind eu cu un cadou neasteptat venind din fundul dulapului - o haina de care am uitat cu desavirsite careia nu i-am rupt nici macar eticheta???!!! Asa ca-mi iau avind si imi continuu lupta inceputa acum citeva ore. Se mai stringe si un sac "de dat", deci pina la urma toata lumea iese cistigata, nu?

Pentru ca am obsesii vestimentare sezoniere (port citeva haine pina la epuizare, aceleasi si aceleasi saptamini intregi), as vrea sa gasesc un sistem care sa ma ajute sa-mi diversific tinutele. Si-aici vine ajutorul vostru ... Cum faceti, dragelor? Aveti un folder special pe laptop, o aplicatie, un ceva care sa va scoata din impas? Orice ajutor e mai mult decit binevenit!

xoxo,
Acrobata

miercuri, 19 octombrie 2016

Too Old To Rock 'n' Roll: Too Young To Die




Relatia mea cu muzica este vitala. Genul preferat este rock-ul, insa accept si recunosc, ba mai fac si pasiuni, pentru artisti din alte genuri. Asta daca "trebuie" sa categorisim pina si muzica. 
Cunosc persoane, inclusiv sotul din dotare si prieteni buni carora nu le spune nimic un concert. Nimic mai mult decit inghesuiala, stat in picioare si ... cam atit. "De ce sa stau intr-o sala, arena sau altceva cind pot sa ascult acasa sau, si mai bine, in masina???!!!"
Ia si explica omului de ce?! Pentru ca un concert live nu se compara cu nimic in lume. Toata energia aia adunata in sala si pe scena, bucuria pura, fericirea absoluta, faptul; ca nimic nu mai conteaza pe lumea asta decit piesa pe care ai sansa s-o auzi live, sa-ti vezi idolii care ti-au umplut noptile albe in copilarie si la care nici macar nu indrazneai sa visezi ca vei avea sansa vreodata sa-i vezi atit de aproape de tine. Pentru ca un concert iti ridica spiriul atit de sus incit a doua zi ridici muntii cu bratele si toate problemele pe care le ai dispar. Pentru ca ai o energie pe care n-ai mai avut-o de multa vreme, pentru ca esti pus pe ginduri. Ti se umfla un balon in piept si simti o conectare cu toata lumea. Si dupa ce s-au terminat cele doua ore si ceva de magie plingi, sau stai pur si simplu tacut de ce pot sa faca niste oameni ca si tine, doar ca ei sint pe scena. Sau, sint ca si tine? Mhhh... Ajung acasa si derulez si rederulez concertul in minte, nu vorbesc cu nimeni si ma imbat de experienta care tocmai s-a incheiat. 
Asa ca eu merg la concerte cit de des pot, cit de mult imi permite bugetul si daca mai gasesc bilete (se epuizeaza cu viteza luminii). Nu vreti sa stiti cum se paralizeaza toata activitatea cind stiu ca se pun bilete in vinzare(online)!!! Si-apoi vine asteprarea si AMR-ul de citeva luni! 
Am extins granitele si merg si prin "vecini" la concerte, ca sa intelegeti cit de acuta e nevoia mea. Da, este o nevoie, vitala. As pune concertele la baza piramidei lui Maslow daca ma intrebati pe mine :)
Sint concerte pe care NU VREAU sa le pierd pentru ca am pierdut multe de-a lungul vietii, fie eram prea mica, fie nu ajungeau si in Romania, atunci nu e pacat? 
Mi s-a intimplat sa merg si singura pentru ca, vedeti voi, cind te "relochezi" cam greu iti gasesti prieteni care sa rezoneze cu tine in toate privintele, mai ales in gusturile muzicale si mai ales daca esti si o persoana mai retrasa, asa ca mine. Acolo oricum sint oameni care te inteleg char daca nu te cunosc si nu i-ai vazut in viata ta.
Par example, la sfirsitul acestui an voi vedea 3 showuri ale une trupe preferate in Suedia, Germania si Olanda. Anul viitor voi revedea un show pe care l-am vazut in Romania, dar de data asta iar in Germania. Cu putin noroc voi ajunge si in Anglia si Irlanda anul viitor. Sa vad cum se arunca zarurile si cind vor fi anuntate concertele. Mi-am dezvoltat si o colectie destul de importanta cu carti autobiografice, biografii si albume foto ale diverselor trupe, muzicieni si sint pe cale sa o intregesc si cu viniluri. 
Cam asta-mi e pacatul....
Prin urmare ....

"No, you're never too old to Rock'n'Roll if you're too young to die"

Doamne, ce pofta mi s-a facut de Jethro Tull si ceai de scortisoara!

xoxo,
Acrobata


miercuri, 17 august 2016

What time is it? What time isn't it /"Martha, Michael here. I've fucking had enough."* / "Stuck in a moment you can't get out of"**

 
   Prin vara-toamna lui 2014 voiam sa va povestesc ceva extrem de personal... sa scriu negru pe alb ceea ce mi-a mai scapat in unele postari de-a lungul vremii. Apoi am zis ca e prea mult, ca ar trebui sa treaca ceva timp ca sa se limpezeasca in mintea mea ceea ce tocmai traiam, sa ma lamuresc intii eu si sa vad cumva din afara toata situatia.
Apoi Robin Williams s-a sinucis (se facura deja doi ani), marind lista celebritatilor (si cea a oamenilor, in general) care si-au hotarit singuri plecarea. Multe idei au curs si atunci, multe tabere s-au format, presupuneri si acuze, toata gama. Nu stiu daca exista "judecata de apoi", insa cu siguranta de judecata oamenilor nu scapa nimeni si nici Nilul nu te mai curata!
 
"Cit de egoist esti sa te sinucizi, sa-ti lasi familia, sa renunti pur si simplu?!"- se intrebau unii si altii, doct. "Actul sinuciderii este un act programat, o faci in cunostinta de cauza, ce idiot sa iti iei viata!!!"
Cred ca aceasta tabara a fost mai vocala decit cea a persoanelor care n-au incercat o explicatie, n-au aruncat nicio acuza si nu au emis judecati de valoare, ci s-au intristat profund. 

Eu am tacut. Pentru ca exista un moment pe care-l poti depasi sau nu, stiti voi, "You've got stuck in a moment/ And now you can't get out of it". Depaseste limita egoismului, nu se poate vorbi de nerecunostinta fata de familie, lasitate, renuntare atit de usor, sau ce mai vreti voi. Pur si simplu se intimpla. Nu ai cum sa cintaresti acest gest, sa faci o lista cu pro's si con's, sa iti dai o palma peste fata si sa-ti zici "trezeste-te". E doar un moment in care se intimpla totul, un moment care poate sa te inghete si astfel vezi ziua de miine, sau momentul se prelungeste in eternitate. 

Discutiile pe acest subiect sint nesfirsite. Nu mai insist.

Si pina la urma ce voiam sa spun cu cele de mai sus? Ca desi am tacut atita vreme, am mai citit bloguri. Le-am citit si atit. Si m-am ocupat cu ce se maninca viata.

S-au si schimbat multe in acesti doi ani cit au trecut. S-au schimbat ori s-au transformat.
Am inceput cu aceasta postare pentru ca acolo ramasesem acum doi ani. Am convingerea ca cele ce vor urma vor fi mai vesele si utile.






______________________________________________________


*Citatul este ultimul voice-mail lasat de Michael Hutchence (INXS) pe telefonul managerului personal, Martha Troup, inainte de sinucidere;


**Titlul unei piese U2, un frumos tribut adus de Paul Hewson(Bono) prietenului sau Michael Hutchence. Piesa face parte de pe albumul "All That You Can't leave Behind" lansat in anul 2000.

joi, 11 septembrie 2014

Despre spatiul personal

Am o problema ... Nu pot sa accept neinvitati in spatiul meu personal. Simt cum mi se ridica parul in cap, ma fac arici, rosesc de furie, tremur si nu mai pot respira cind cineva intra in aria mea, aproape atingindu-ma.
Prin nastere mi-am cistigat spatiul personal, cercul in jurul corpului meu in care n-are voie sa paseasca nimeni fara acordul meu explicit. Si, sincer e doar o persoana in lumea asta care are acces nelimitat, fara incuviintare. O persoana si trei pisici. Dar asta e alta poveste.

Ca sa stiti cu cine aveti de-a face, eu sint o persoana tactila, dar  mai ales olfactiva. Imi pun la munca silnica receptorii chimici. Nu-mi scapa nimic nemirosit, am memoria mirosurilor, stiu daca cineva a intrat in imobilul unde locuiesc si fara sa-si fi turnat un litru de parfum, stiu daca a fost la sala sau nu, recunosc si asociez mirosuri de acum 10-15 ani, fiecare oras prin care trec imi miroase altfel si-mi revine mirosul in memorie cind ma gindesc la acel loc. Nu stiu daca e normal sau nu, pentru mine este. De aceea spatiul meu personal, cei 45-50 de centimetri din juru-mi imi sint foarte importanti si nu-i doresc invadati. Ca sa nu vorbim de distanta sociala, cea de 1,2 metri, pentru ca deja cer mult prea mult.
Din pacate, sint "violata" sau "dezumanizata" zilnic, ceea ce s-a dezvoltat intr-o fobie sociala de toata frumusetea (si nu va ingrijorati, lucrez la inlaturarea ei prin terapie).

In urma cu citiva ani aveam un coleg la serviciu care regulat trecea granita, era singurul fel de a se impune (oricum un bully), fapt care ma scotea din minti incit ajunsesem sa ma gindesc cu groaza la serviciu din cauza lui.  Dar am foarte multe exemple, in fiecare zi mi se intimpla. Desigur, exclud mijloacele de transport in comun, dar pe acestea le folosesc ocazional, iar la ora de virf n-ai decit sa speri ca oamenii-s spalati si ingrijiti.

La fel de bine inteleg ca Olanda este o tarisoara mica, suprapopulata si prin urmare spatiul personal este mai reduc (hehe), insa de aici pina a mi se impinge constant cosul la supermarket in fund... cred ca deja vorbim de cu totul si cu totul altceva, la fel sa-mi respiri in ceafa cind imi ridic bani din ATM. Ce consider culmea culmilor in materie, e cum unii soferi, la stop, aleg sa-ti stea exact in spate, ilegal de aproape, asa de aproapa incit am impresia ca-i vad  pe bancheta din spate!!! Ceea ce ma determina sa "uit" sa mai pornesc cind e verde la semafor, asa ca "violatorul" mai sta o tura, in cazul in care nu s-a urcat pe masina mea deja (dar despre condus in Olanda, of, neverending story!!! Cu toate ca am mai auzit pareri cum ca olandezii sint cei mai educati in trafic, ca respecta, ca nu claxoneaza, ca sint relaxati.... NU, absolut NU. Poate in comparatie cu cei din Romania, insa nu e vorba de bun simt la soferii olandezi).

Cit de des vi se intimpla, daca vi se intimpla,  sa va treziti cu neaveniti luindu-va aerul pe care-l respirati, cum reactionati si ce solutii ati gasit?

In multe situatii de zi cu zi as putea sa spun "it's not you, it's me", dar cind e vorba de spatiul din jurul meu, imi pierd ratiunea :)

vineri, 22 august 2014

Bunele maniere pe facebook. Cu subtitlul: ke frumy eshti, poop!

Ma macina de ceva vreme acest subiect, mai ales pentru faptul ca am cazut si eu “victima”, la fel cum probabil am facut victime de-a lungul timpului. Exista, insa, o linie fina intre cele doua aspecte, despre care voi vorbi mai incolo.

Inainte de toate cer iertare pentru ca am ajuns atit de rar pe-aici, ingaduinta si rabdare nici nu mai indraznesc , mi-e rusine!!! Asadar, 2014 s-a dovedit foarte dificil pentru mine. Stiu, mai sint citeva luni pina la sfirsit, insa perspectivele nu sint foarte luminoase, yet... who knows???!!! Dramele, framintarile si luptele in care m-a aruncat 2014 si am fost zvirlita n-as vrea sa faca subiectul unui post pe blogu-mi in paragina. Poate la un moment dat... poate.

Grosso modo, fb a fost si este o mica sursa de amuzament, si pierdere de timp. Am si cistigat o carte, am cunoscut citiva oameni frumosi, mi-am vindut in doua rinduri bilete la niste concerte, am fost la citeva petreceri si acelasi fb m-a facut sa-mi reintilnesc colegii din scoala generala, pe care nu-i mai vazusem din .... exact! :) Plus citeva discutii interesante cu oameni care sint departe acum, insa la un moment dat am impartit momente deosebite, covrigi si muzici, filme si evenimente.
Desigur, exista si reversul. Partea urita si murdara, plus timpul pierdut inutil, relatii de hmmm... sa le zicem prietenie desfacute (ba chiar de familie),  nervi si neintelegeri, nedumeriri. Stiti voi. Mica telenovela desfasurata in mediul online. Si-atunci vrei sa-ti inchizi contul, iei hotariri radicale, toate momentele frumoase si de regasire se evapora intr-o secunda pentru ca mintea-ti este blocata pe recentele intimplari neplacute.

Si acum sa justific cele spuse mai sus. Booon.... Se ia asa: subsemnata si o persoana cunoscuta in urma cu ani de zile, via-via. Se face ca ne intilnim pe facebook dupa citiva ani in care nu ne-am mai intersectat, neavind noi cine stie ce puncte comune. Dupa "reintilnirea" online se produce si revederea face-to-face. Si se tot repeta, la un film, la un restaurant, la o zi de nastere, o iesire ... cam ce fac prietenii, nu? Incepem sa ne cunoastem, sa vorbim la telefon, sa ne dam mesaje, practic sa se intareasca legatura. Pina intr-o zi cind sint pusa la zid. La propriu si la figurat... pe motiv ca nu sint activa pe facebook, pentru ca un like nu e suficient si trebuie sa comentez, sa nu mai stau asa "in umbra". Ironia a facut ca in acest exces de zel sa nu mai am acces nici la pozele in care apaream sotul meu si eu, la diverse intilniri pe care le-am enuntat mai sus. Am ramas fara replica la un asemenea comportament ... Mi-am permis ingratitudinea de a o sterge din lista mea de prieteni si cunostinte pe acea persoana. Basta! Culmea e ca la ceva timp ne-am intilnit intimplator si am schimbat doua-trei amabilitati ca si cum nimic nu s-a intimplat.  Trebuie sa recunosc, mai intii am fost nedumerita, apoi suparata, acum indiferenta. Ba chiar ma bucur ca s-a intimplat asa, traiasca selectia naturala!!!

Alt caz. Se umflasera apele in Romania, politic vorbind. Am facut "greseala" ca pe propriu-mi zid sa pun ceva articole, chestii amuzante, care, evident erau in favoarea "preferatului" meu. Am produs o drama la momentul respectiv, care a dus la stergerea mea din lista unei rude foarte apropiate cu care aveam o relatie normala. Am fost sanctionata pentru simplul fapt ca mi-am spus parerea in locul meu! Am lasat sa treaca timpul si sa se asterne pacea ca sa pot discuta cu el. Mi s-a parut ridicol!

Cum am spus, poate ca si eu am creat neplaceri, drame, neintelegeri. De exemplu mi-am sters un bun amic pentru ca dupa un campionat de fotbal (acum 4 ani) a injurat pe zidul meu echipa in tara careia locuiesc. Ce vina am eu si de ce, la nervi, imi poluezi spatiul meu, zau asa?!

Am sters o alta persoana cunoscuta doar virtual pentru ca si-a permis sa copieze niste fotografii si un status (fara acordul "proprietarului") de la altcineva si sa comenteze malitios. Am zis ca poate ajunge sa-mi faca asa ceva si mie. La putin timp m-a intrebat de ce si i-am explicat.

Acum, cu arestarea lui Felix (nu-mi amintesc numele real!!!!) iar sint oamenii foarte sensibili pe facebook. Am vazut citeva comentarii, statusuri, m-au mincat si pe mine virfurile degetelor sa comentez, insa stiu ca as face-o in zadar si sint de parere ca ideea mea nu schimba  atitudinea acestora, iar relatia poate sa continue in mod amical facind exceptie de momentul asta. Uneori ne infierbindam si vedem rosu inutil, iar eu am invatat sa am rabdare si sa-mi vad de ale mele. Poate ca nu e foarte sanatos asa, dar m-am saturat de discutii inutile si timp pierdut aiurea cind nu esti deschis sa accepti pareri diferite de a ta. Asa ca "ramin in coltul meu din umbra"

Eu nu sint o mare comentatoare pe facebook, o fac destul de rar. Dau like-uri, mai ales de pe telefon cind sint in asteptare. Am prieteni cu care comuic in mesaje private, nu dau check-in peste tot pe unde ma duc, doar ca recomandare, cel mult sau cind sint extrem de fericita ca sint intr-un  loc. In aceeasi idee - pentru ca ma inspir si eu de la altii - mai pun vreo piesa, anunt vreun concert, ce carte mai citesc, ce film/ serial am mai vazut. Dar n-o fac in mod regulat si mai mult pentru cei apropiati. Mai comentez pe cite un grup, insa daca chiar ma arde Mi-as dori sa pun mai multe fotografii de pe unde ma plimb, sa fiu activa- activa si nu activa-pasiva, sa pun fotografii cu pisicii la mincare-somn-spalat-mieunat.
Nu sint "prietenul" ideal pe facebook, asta e clar. Asa ca as vrea sa stiu daca incalc regulile de bun-simt in acest mediu online, daca sint chiar prost crescuta si n-am cei 7 ani de facebook (sau cum s-or numi).


vineri, 7 februarie 2014

Despre cum salvez eu bugetul familiei

In general fac gaura in buget, dar asta este un alt subiect si nu ne referim la acest aspect, din contra, vom vorbi despre opusul lui.

La service-ul auto
Acum citeva zile am fost cu masina la primul ei "control". Eveniment! N-are 30 000 km, dar mai o saptamina si face micuta doi ani de la achizitionare. Pina acum n-a fost nevoie sa scot din buzunar mai mult decit stiam: asigurare, benzina si rata (fara dobinda) pentru suma imprumutata la cumparare si curatarea ei sporadica. Altceva nimic, era si culmea, nu?! Pina anul asta nici macar taxa de drum n-am platit.
Asa ca ma trezesc, o iau de volan si ne prezentam la service-ul autorizat, locul unde acum doi ani ne-am luat cu acte si claxoane.
Eram pregatita sufleteste, dar se pare ca nu suficient. Inainte sa dau cheia mi-au aratat lista cu ce urmeaza sa se intimple, m-au intrebat daca am probleme cu ea, la ce sa se mai uite sau sa repare, apoi mi-au indicat suma. Cum am zis, nu m-am pregatit sufleteste suficient, dar hai, nici sa lesin acolo nu-mi venea. Mi-am luat la revedere de la Jazzie si am asigurat-o ca in citeva ore ne vom reuni.
Vine momentul in care se face ca ei imi dau factura si eu scot plasticul portocaliu sa platesc. Nu este asa de simplu! Mai ales cu ei, mai ales ca deja imi sunau alarmele in cap. Alarme montate de acum doi ani. Dar sa le luam pe rind, totusi, ca si-asa vad cum creste varza cu salata pe care o conturez eu aici.
Surpriza!!! In loc de ce-mi zisesera de dimineata, suma de plata era mai umflata cu  vreo 47 E!!!! Ma uit, intreb, ridic o sprinceana si astept explicatii. Si el se uita, se mai uita o data, se duce la un destept la calculator si ii vad cum tot modifica ceva in calculator, cu ochii pe fisa pe care mi-o intinsese. Dupa doua minute vine cerindu-si scuze, cum ca sistemul e de vina ca ei scriu ce trebuie insa nu se salveaza si ooops, la imprimanta iese suma mai mare. Mi-am inchis urechile, la ce bun sa ma obosesc sa-i ascult scuzele si sa-mi creasca  ficatul si tensiunea inutil? Ma bucur c-am sesizat "teroarea". Oricum, aici se incheie colaborarea noastra!
Ca sa revin la ce spuneam mai devreme, cum ca ii stiam capabili de orice de-acum doi ani, ca sa scurtez povestea, am ajuns atunci la marele manager pentru ca am primit 3 contracte cu erori grave pina sa-l primim pe cel corect. Asta pe linga faptul ca primisem masina insa nu-mi veneau ratele. Am asteptat doua luni si nimic. Si pentru ca sint corecta (in general ma intorc la casierite daca imi dau rest mai mare), plus ca nu aveam chef sa ma trezesc ca am de plata o suma imensa, poate si penalizari nascocite, am pus mina pe telefon si am sunat. Uitasera sa trimita actele!!!!!

Tot la capitoul service si masini, sotul meu pateste de fiecare data acest lucru. Facturi umflate dupa fiecare service!!! Desigur, tot eu am sesizat greseala. Mie nu mi se mai pare o intimplare, ci un mod ordinar de-a face bani, ce sa mai, jaf! Si vorbim de dealeri autorizati. Ba mai mult, lui i-au dat un diagnostic pe o eroare la bord pentru ceva gen "este asa pentru ca asa este" si a trebuit sa scoata din buzuna o suma imensa pentru cele doua vorbe neclare, pe motivul ca diagnosticatorul plecase acasa. El tace. Eu i-am zis sa ceara pe mail, explicat la amanunt, diagnosticul, cauze, efect, tot. Doua telefoane si o saptamina mai tirziu a primit si mult-asteptatul mail. Dezamagitor!

Asigurarea medicala
Anul trecut imi recomanda medicul de familie un medicamet, in sfirsit altceva decit vesnicul paracetamol, dar imi spune ca nu mai am voie sa conduc atita timp cit il iau, plus o saptamina dupa. Il intreb daca pot sa ma gindesc si eventual sa nu-l iau. Imi zice da. Si plec. Si decid ca nu vreau sa-l iau, nu e momentul, n-am cum sa renunt la masina. Povestea e uitata pina cind imi zice sotul ca i-au luat cei de la asigurari o suma din cont - noi avem asigurarea comuna, de-aia vorbim si de un singur cont, al lui. Zic, ia intreaba-i intr-un email ce-a fost asta? Scurt, primeste mesaj ca e un medicament, X. E al tau?, intreaba omul nedumerit. Da, e al meu, insa nu l-am luat. Ok, hai sa le scriem, ca sint oamenii in eroare. Nu, oamenii nu erau in eroare si au justificat gestul prin faptul ca medicamentul respectiv a fost pregatit special pentru mine in farmacie iar eu nu l-am ridicat, ceea ce nu mai e problema lor. Olandezul zice, ok, e vina noastra. Subiect inchis. Romanca zice stai asa, ca nu-i asa! Ce pregatitri necesita un medicament care se afla in folie,  intr-o cutie, intr-un raft, intr-o farmacie? Hai sa le scriem ca nu mi se pare corect, nu e un preparat special. Dupa citeva zile fara reactii vine mailul pe care-l asteptam. Da, aveti dreptate, ne scuzati, nu se va mai intimpla, banii va sint trimisi inapoi in cont! Cingcingcing!

In supermarket
Am salvat in ultimele luni 10 euro pentru ca scaneaza dublu, iar eu sint cu ochii pe display.

Cumparaturi online
Frecventez acest sport cu succes, as putea spune. Si pentru ca toata dezordinea mea e ordonata, se intimpla sa stiu cam ce platesc, ce returnez, ce bani au sa-mi dea inapoi. Asa ca-mi rezolv aceste mici neplaceri cu un telefon sau email, cu numarul comenzii, suma pe care mi-o datoreaza si de cind. Hmmm ... cred ca o sa incep sa cer dobinda :))

Abonamentul la mobil
De vreo 6 ani n-am mai schimbat numarul si nici operatorul. Doar am mai jonglat cu tipul de abonament si telefonul propriu-zis. Cu doi ani in urma se face ceasul sa-mi reinnoiesc abonamentul. Eram nemultumita, mai ales ca in ultimele 5-6 luni imi anulasera oferta pentru care incheiasem contractul, prin urmare plateam mai mult. Ma pusesera pe drumuri urit de tot, una peste alta imi datorau bani si explicatii si voiam sa termin cu ei. Asa ca ii anunt ca vreau  sa incheiem orice colaborare, nu mai innoiesc niciun abonament, nu mai vreau, nu mai imi place. Intrebarea magica a venit - de ce? Calma si tacticoasa le-am povestit de-a fir a par cum mi-au luat banii, cum m-au facut sa trimit faxuri, cum m-am dus regulat la magazin si nu m-au ajutat pentru ca era weekend (singurele zile in care puteam sa ajung), cum ei, in general,  lasa de dorit. Ce s-a intimplat? Am primit o reducere la noul abonament si si-au achitat restanta in citeva luni dupa reinnoire. Mda.

Poate suna foarte mult a control freak, insa imi monitorizez foarte atent contul bancar pentru sumele care-mi sint scoase automat pe la diversi, de genul sport- o data la trei luni, reducere de tren (da, am si asa ceva!!!!), taxe, telefon.
Nu sint zgircita, insa nu-mi place sa fiu furata, inselata chiar asa pe fata, la drumul mare. Poate ca mi se intimpla numai mie, poate ca n-o fac cu intentie, insa chiar asa, in mod repetat???!!!

Voi cum stati la acest capitol?