Life lately

Ce bine imi este astazi! Ma ajuta si soarele care zimbeste timid, dar tot zimbeste, plus toate evenimentele pe care le-am trait in ultima perioada si m-au incarcat teribil de mult si pozitiv. 

Am ajuns din nou in Stockholm, orasul de care probabil n-o sa ma satur niciodata. Motivul principal a fost ...un concert, desigur. Il asteptam de citeva luni si faptul ca urma sa plec in Suedia m-a pus pe un norisor pufos si rozaliu inca dinainte. 

In ciuda ploii, frigului, griului de afara, foarte greu a fost sa ma intorc acasa. Parca acolo timpul se scurge altfel, oamenii sint foarte prietenosi si am senzatia ca in orice secunda fac ceva folositor pentru mine, descopar ceva, invat ceva. Mi se par asa de naturali si originali oamenii astia, cumva martieni. Mi-s drag suedezii! Trebuie neaparat sa programez inca o vacanta acolo pentru anul viitor, intr-un anotimp mai prietenos. Clar!

La citeva zile dupa ce mi-am desfacut bagajul l-am refacut pentru ca am plecat in Germania, de data asta Hamburg. Alt oras foarte drag mie in care m-as muta si miine daca ma invita cineva. Intilnirea a fost scurta si la obiect (concert), insa tot am respirat putin si din atmosfera de-acolo. Oamenii sint frumosi si pasionali si nu se tem s-o arate. 

Dupa foarte multe ore de condus si un somn am aterizat la un botez protestant. A fost primul de acest fel la care particip, obligatie de familie, insa eram si foarte curioasa sa vad ce se intimpla. Nimic special, as vrea doar sa zic faptul ca, in comparatie cu botezul ortodox, copiii parca sint tratati cu mai mult respect. In primul si-n primul rind nu sint dezbracati si scufundati pe de-a-ntregul in cristelnita. Legenda spune ca eu am protestat vehement si am lasat niste amintirti pe biblia bisericii unde am fost botezata si pe straiele parintelui.

Am inceput si fizioterapia dupa ce iar am avut o perioada cu dureri de spate atroce. De data asta sper sa fie cu folos si sa nu mai am asemenea probleme. 

Cu asta inchei, am descoperit un ceai verde cu mango care imi unge sufletul atit de aromat este. 

Sa va fie bine!

Acrobata

xoxo

Unde te duci cind te duci?

Era iulie. O caldura ca din infern. Stateam pe peron asteptind trenul care intirzia sa ma duca spre Bucuresti ca apoi sa iau avionul. Ma retrasesem intr-un colt si plingeam tacut, doar din cind in cind mai scoteam cite un oftat lung. Aveam ochelarii de soare pe nas si fumam continuu, linga cosul special amenajat. Pe linga mine treceau oameni nervosi, cu bagaje multe dupa ei injurind cfr-ul. Eu mi-as fi dorit sa se opreasca timpul sau, si mai bine, sa se deruleze inapoi. Cit mai mult, sa ajung in copilarie si sa ramin acolo. Sa fiu pe geamul din camera mea uitindu-ma lung spre barza care urma sa-mi aduca laptele de pasare, asa cum imi spusese bunica. Dar nu. Eu eram in gara si plingeam si ma gindeam ca poate e ultima oara cind o vazusem si stia cine sint. Ma gindeam cum e mai bine, sa-ti fie dor de o persoana pe care doar fizic o mai recunosti, dar ea nu te mai stie, sau sa nu mai fie deloc? Inca ma intreb si nu stiu cum sa raspund la aceasta intrebare. Realitatea imi spune ca o sa am un  raspuns curind. Nu stiu cit de curind, nu stiu ce inseamna curind, insa voi afla. Cu citeva ore inainte o dusesem la spital. Intrase de ceva zile intr-un loop de obsesii din care nu o mai putea scoate nimeni. Poate doar doctorii cu niste medicamente puternice care s-o calmeze pe moment. Ma intorsesem acasa sa-mi iau bagajul si pentru multe minute am ramas nemiscata. Eram pustiita, voiam sa fug de-acolo, dar in acelasi timp sa-mi umplu plaminii de mirosul casei si-al ei. Nu stiam ce sa fac. Si ce era de facut, de fapt?!

A venit si trenul intr-un tirziu. Bagajul meu mare ma incomoda teribil. L-am lasat intr-o parte si mi-am infipt castile adinc in urechi, am dat muzica la maxim cit sa nu-mi mai aud gindurile si mi-am deschis cartea. Ma fortam sa citesc pentru ca nu exista alta varianta. Trebuia sa evadez din realitate cumva. Desi imi pusesem bagajul cel mare intr-o parte, il simteam pe umeri, in piept, in cap.

Am ajuns la Bucuresti. Se intunecase bine afara si eu abia mai mergeam si nu vedeam nimic. Ma izbeam de oameni fara sa vreau. Vedeam doar ceata groasa.

Cum e sa nu mai stii de tine?

xoxo

Acrobata

Corvoada bianuala

Ieri am avut foarte multa treaba si tot n-am terminat-o. Este acea perioada din an cind nu mai ai liniste, cind, inainte de-a reorganiza, dimineata te uiti pe geam, te uiti la termometru, te uiti la aplicatia de la telefon si scanezi in minte si in dulap tinutele.
In ce sa ma imbrac astazi? E momentul acela in care ai preferat ca in ultimul weekend cu soare sa  iesi afara in loc sa muti hainele dintr-un loc in altul. Dar vine aceasta dimineata in care n-ai idee cum sa te imbraci. Si mai grav, in ce te incalti???
Iti promiti solemn ca diseara cu asta te vei ocupa, dar esti frinta de oboseala dupa o tura zdravana de alergat, muncit si rezolvat probleme incit iti uiti promisiunea. Nici nu mai conteaza in ce ma imbrac miine, gasesc eu! Insa zina buna a hainelor de iarna n-a aparut la miezul noptii in timp ce tu dormeai, asa ca in dimineata urmatoare se repeta scenariul ... Dupa 3-4 dimineti cind iti pierzi timpul doar uitindu-te lung la dulap si cosul cu rufe proaspat spalate, evident in desuuri si cu parul inca ud, iei taurul de coarne in prima zi libera! Asa ca asta am facut: am reorganizat dulapurile pentru sezonul rece.
Cit este de complicat... cred ca stiti foarte bine. Cauta, desfa cutiile, despacheteaza, pune masina de spalat sa munceasca cot la cot cu tine, apoi reia procesul in ordine inversa pentru hainele de vara. Treci la incaltari, curata-le pe cele de vara, minuneaza-te ca ai mai gasit o pereche de sandale de care uitasei, lasa ca si anul urmator se pot purta! Incearca sa faci mai mult loc pentru ca, nu-i asa, cizmele si pantofii inchisi, plus ghetele ocupa mai mult loc decit firavele sandalute sau balerini. Urca si coboara scarile cu toate cutiile pline (daca n-ai fost la sala sa-ti pastrezi conditia si sa ridici si ceva greutati, deja devine si mai complicat!), ba s-a mai terminat o masina de spalat, hai cu ele in uscator.
In toata alergatura asta, cu sudoarea pe frunte si parul in toate directiile ma gindesc la Einstein, Bono, Jobs sau Zuckerberg, ba chiar citisem deunazi ca si o femeie a adoptat aceasta filozofie vestimentara, pe mine ce ma opreste?! Cred ca as iesi mai cistigata! Din toate punctele de vedere! Ce atita risipa de energie si timp?! Apoi ma uit la hainutele" mele cu drag, le admir, si le spun ca abia astept sa le port. Nu, n-as putea sa ma imbrac in fiecare zi exact la fel! Unde e fun-ul, diversitatea, creativitatea vestimentara? Cum ma mai surprind eu cu un cadou neasteptat venind din fundul dulapului - o haina de care am uitat cu desavirsite careia nu i-am rupt nici macar eticheta???!!! Asa ca-mi iau avind si imi continuu lupta inceputa acum citeva ore. Se mai stringe si un sac "de dat", deci pina la urma toata lumea iese cistigata, nu?

Pentru ca am obsesii vestimentare sezoniere (port citeva haine pina la epuizare, aceleasi si aceleasi saptamini intregi), as vrea sa gasesc un sistem care sa ma ajute sa-mi diversific tinutele. Si-aici vine ajutorul vostru ... Cum faceti, dragelor? Aveti un folder special pe laptop, o aplicatie, un ceva care sa va scoata din impas? Orice ajutor e mai mult decit binevenit!

xoxo,
Acrobata

Too Old To Rock 'n' Roll: Too Young To Die

Relatia mea cu muzica este vitala. Genul preferat este rock-ul, insa accept si recunosc, ba mai fac si pasiuni, pentru artisti din alte genuri. Asta daca "trebuie" sa categorisim pina si muzica. 

Cunosc persoane, inclusiv sotul din dotare si prieteni buni carora nu le spune nimic un concert. Nimic mai mult decit inghesuiala, stat in picioare si ... cam atit. "De ce sa stau intr-o sala, arena sau altceva cind pot sa ascult acasa sau, si mai bine, in masina???!!!"

Ia si explica omului de ce?! Pentru ca un concert live nu se compara cu nimic in lume. Toata energia aia adunata in sala si pe scena, bucuria pura, fericirea absoluta, faptul; ca nimic nu mai conteaza pe lumea asta decit piesa pe care ai sansa s-o auzi live, sa-ti vezi idolii care ti-au umplut noptile albe in copilarie si la care nici macar nu indrazneai sa visezi ca vei avea sansa vreodata sa-i vezi atit de aproape de tine. Pentru ca un concert iti ridica spiriul atit de sus incit a doua zi ridici muntii cu bratele si toate problemele pe care le ai dispar. Pentru ca ai o energie pe care n-ai mai avut-o de multa vreme, pentru ca esti pus pe ginduri. Ti se umfla un balon in piept si simti o conectare cu toata lumea. Si dupa ce s-au terminat cele doua ore si ceva de magie plingi, sau stai pur si simplu tacut de ce pot sa faca niste oameni ca si tine, doar ca ei sint pe scena. Sau, sint ca si tine? Mhhh... Ajung acasa si derulez si rederulez concertul in minte, nu vorbesc cu nimeni si ma imbat de experienta care tocmai s-a incheiat. 

Asa ca eu merg la concerte cit de des pot, cit de mult imi permite bugetul si daca mai gasesc bilete (se epuizeaza cu viteza luminii). Nu vreti sa stiti cum se paralizeaza toata activitatea cind stiu ca se pun bilete in vinzare(online)!!! Si-apoi vine asteprarea si AMR-ul de citeva luni! 

Am extins granitele si merg si prin "vecini" la concerte, ca sa intelegeti cit de acuta e nevoia mea. Da, este o nevoie, vitala. As pune concertele la baza piramidei lui Maslow daca ma intrebati pe mine :)

Sint concerte pe care NU VREAU sa le pierd pentru ca am pierdut multe de-a lungul vietii, fie eram prea mica, fie nu ajungeau si in Romania, atunci nu e pacat? 

Mi s-a intimplat sa merg si singura pentru ca, vedeti voi, cind te "relochezi" cam greu iti gasesti prieteni care sa rezoneze cu tine in toate privintele, mai ales in gusturile muzicale si mai ales daca esti si o persoana mai retrasa, asa ca mine. Acolo oricum sint oameni care te inteleg char daca nu te cunosc si nu i-ai vazut in viata ta.

Par example, la sfirsitul acestui an voi vedea 3 showuri ale une trupe preferate in Suedia, Germania si Olanda. Anul viitor voi revedea un show pe care l-am vazut in Romania, dar de data asta iar in Germania. Cu putin noroc voi ajunge si in Anglia si Irlanda anul viitor. Sa vad cum se arunca zarurile si cind vor fi anuntate concertele. Mi-am dezvoltat si o colectie destul de importanta cu carti autobiografice, biografii si albume foto ale diverselor trupe, muzicieni si sint pe cale sa o intregesc si cu viniluri. 

Cam asta-mi e pacatul....

Prin urmare ....

"No, you're never too old to Rock'n'Roll if you're too young to die"

Doamne, ce pofta mi s-a facut de Jethro Tull si ceai de scortisoara!

xoxo,

Acrobata

M-am obisnuit sa…

De cind m-am mutat in Olanda, iar asta sa fie de vreo 9 ani si mai bine, am capatat unele obiceiuri pe care nu le aveam si de care nu am fost constienta pina nu mi s-a atras atentia in citeva rinduri. Nu zic ca sint proaste, nici vorba, ba chiar mai „safe”.

De exemplu, in Romania, pe unde treceam (mai ales la mine acasa) lasam toate luminile aprinse. In toata casa. Toate becurile ardeau de cum se intuneca si pina ma culcam, foarte tirziu in noapte. Nu ma deranja absolut deloc lumina puternica, fie ea alba de neon fie cea de bec obisnuit. O perioada mi-a fost foarte greu in Olanda sa vietuiesc pe lumina difuza generata de lampile asezate in diferite colturi ale incaperilor sau, mai rau, lumina celor citeva luminari decorative. Simteam ca-mi pierd vederea, ca-mi fortez prea mult ochii, ca mai mult bijbii pe intuneric. Nu stiu cind s-a produs schimbarea, habar n-am in cit timp, cert este ca acum ii chinui pe toti, mai alesc cind merg in vizita in Romania. Nu numai ca prefer o lampa, insa sting tot! Doar imi lumineaza eul meu interior suficient, de ce sa mai consumam inutil si energie?!

Acum citeva saptamini eram in vizita la matusa mea. Stateam linistite de vorba, la o tigare, cind se aud batai in usa. „Intra!”, spune ea. Nu se intimpla nimic mai mult decit o busitura si apoi soneria. Eu, asa cum fac acasa, inchisesem cu cheia dupa ce intrasem. La fel si la bunica-mea acasa, cred ca am produs multe vinatai pe umeri si brate prietenelor sale obisnuite sa vina in vizita si sa intre direct dupa doar un cioc-cioc. Mi s-a explicat ca exista interfon si nu mai e necesar. Da, e adevarat, cu ani in urma dormeam cu usa deschisa, plecam de-acasa fara sa mai verific, am si gasit-o dimineata putin crapata. locuri noi, obiceiuri noi…

Eram la farmacie, trebuia sa cumpar niste medicamente. Ei bine, doamnele, foarte dragute, imi puneau totul in pungi de plastic. Am refuzat politicos. Si s-au uitat la mine usor suspicios cum imi indesam plina de gratie toate medicamentele in geanta, e linga niste plase de material cu care urma sa plec la supermarket. Pentru ca eu am totdeauna plase in geanta! Refolosibile. Acest lucru l-am adoptat foarte bine acasa, mai ales de cind toate pungile si pungutele de plastic se platesc. Spun mai ales pentru ca aceasta deprindere am capatat-o din convingere ca astfel pot sa mai salvez si eu o balena, un copac, mediul. In plus, niciodata n-am avut nelipsitul din gospodarii a „sertarului cu pungi”.

Imi aduc aminte ca la inceput, in Olanda, mi se intimpla foarte des sa intre in vorba cu mine la cumparaturi diverse persoane necunoscute, fie ele cumparatori, fie vinzatori. Nu stiu cum ma uitam, insa cu siguranta ii dezarmam. Evident, acum nu mai am nicio problema si vorbesc cu toata lumea, ba mai am si initiativa unor conversatii spontane. Am realizat ca am devenit foarte guresa in Romania cind, fie se uitau la mine un pic chioris si oamenii plecau mai departe, fie obtineam opusul (mai ales de la vinzatoare), si astfel aflam o gramada in cele citeva momente in care se scanau produsele si pina le puneam in plasa. Asa ca daca cineva intra in vorba cu voi nu fugiti, nu e nicio besmetica, sint eu!

xoxo

Acrobata

What time is it? What time isn't it /"Martha, Michael here. I've fucking had enough."* / "Stuck in a moment you can't get out of"**

 
   Prin vara-toamna lui 2014 voiam sa va povestesc ceva extrem de personal... sa scriu negru pe alb ceea ce mi-a mai scapat in unele postari de-a lungul vremii. Apoi am zis ca e prea mult, ca ar trebui sa treaca ceva timp ca sa se limpezeasca in mintea mea ceea ce tocmai traiam, sa ma lamuresc intii eu si sa vad cumva din afara toata situatia.
Apoi Robin Williams s-a sinucis (se facura deja doi ani), marind lista celebritatilor (si cea a oamenilor, in general) care si-au hotarit singuri plecarea. Multe idei au curs si atunci, multe tabere s-au format, presupuneri si acuze, toata gama. Nu stiu daca exista "judecata de apoi", insa cu siguranta de judecata oamenilor nu scapa nimeni si nici Nilul nu te mai curata!
 
"Cit de egoist esti sa te sinucizi, sa-ti lasi familia, sa renunti pur si simplu?!"- se intrebau unii si altii, doct. "Actul sinuciderii este un act programat, o faci in cunostinta de cauza, ce idiot sa iti iei viata!!!"
Cred ca aceasta tabara a fost mai vocala decit cea a persoanelor care n-au incercat o explicatie, n-au aruncat nicio acuza si nu au emis judecati de valoare, ci s-au intristat profund. 

Eu am tacut. Pentru ca exista un moment pe care-l poti depasi sau nu, stiti voi, "You've got stuck in a moment/ And now you can't get out of it". Depaseste limita egoismului, nu se poate vorbi de nerecunostinta fata de familie, lasitate, renuntare atit de usor, sau ce mai vreti voi. Pur si simplu se intimpla. Nu ai cum sa cintaresti acest gest, sa faci o lista cu pro's si con's, sa iti dai o palma peste fata si sa-ti zici "trezeste-te". E doar un moment in care se intimpla totul, un moment care poate sa te inghete si astfel vezi ziua de miine, sau momentul se prelungeste in eternitate. 
Discutiile pe acest subiect sint nesfirsite. Nu mai insist.

Si pina la urma ce voiam sa spun cu cele de mai sus? Ca desi am tacut atita vreme, am mai citit bloguri. Le-am citit si atit. Si m-am ocupat cu ce se maninca viata.
S-au si schimbat multe in acesti doi ani cit au trecut. S-au schimbat ori s-au transformat.
Am inceput cu aceasta postare pentru ca acolo ramasesem acum doi ani. Am convingerea ca cele ce vor urma vor fi mai vesele si utile.






______________________________________________________

*Citatul este ultimul voice-mail lasat de Michael Hutchence (INXS) pe telefonul managerului personal, Martha Troup, inainte de sinucidere;

**Titlul unei piese U2, un frumos tribut adus de Paul Hewson(Bono) prietenului sau Michael Hutchence. Piesa face parte de pe albumul "All That You Can't leave Behind" lansat in anul 2000.

Despre spatiul personal

Am o problema ... Nu pot sa accept neinvitati in spatiul meu personal. Simt cum mi se ridica parul in cap, ma fac arici, rosesc de furie, tremur si nu mai pot respira cind cineva intra in aria mea, aproape atingindu-ma.
Prin nastere mi-am cistigat spatiul personal, cercul in jurul corpului meu in care n-are voie sa paseasca nimeni fara acordul meu explicit. Si, sincer e doar o persoana in lumea asta care are acces nelimitat, fara incuviintare. O persoana si trei pisici. Dar asta e alta poveste.

Ca sa stiti cu cine aveti de-a face, eu sint o persoana tactila, dar  mai ales olfactiva. Imi pun la munca silnica receptorii chimici. Nu-mi scapa nimic nemirosit, am memoria mirosurilor, stiu daca cineva a intrat in imobilul unde locuiesc si fara sa-si fi turnat un litru de parfum, stiu daca a fost la sala sau nu, recunosc si asociez mirosuri de acum 10-15 ani, fiecare oras prin care trec imi miroase altfel si-mi revine mirosul in memorie cind ma gindesc la acel loc. Nu stiu daca e normal sau nu, pentru mine este. De aceea spatiul meu personal, cei 45-50 de centimetri din juru-mi imi sint foarte importanti si nu-i doresc invadati. Ca sa nu vorbim de distanta sociala, cea de 1,2 metri, pentru ca deja cer mult prea mult.
Din pacate, sint "violata" sau "dezumanizata" zilnic, ceea ce s-a dezvoltat intr-o fobie sociala de toata frumusetea (si nu va ingrijorati, lucrez la inlaturarea ei prin terapie).

In urma cu citiva ani aveam un coleg la serviciu care regulat trecea granita, era singurul fel de a se impune (oricum un bully), fapt care ma scotea din minti incit ajunsesem sa ma gindesc cu groaza la serviciu din cauza lui.  Dar am foarte multe exemple, in fiecare zi mi se intimpla. Desigur, exclud mijloacele de transport in comun, dar pe acestea le folosesc ocazional, iar la ora de virf n-ai decit sa speri ca oamenii-s spalati si ingrijiti.

La fel de bine inteleg ca Olanda este o tarisoara mica, suprapopulata si prin urmare spatiul personal este mai reduc (hehe), insa de aici pina a mi se impinge constant cosul la supermarket in fund... cred ca deja vorbim de cu totul si cu totul altceva, la fel sa-mi respiri in ceafa cind imi ridic bani din ATM. Ce consider culmea culmilor in materie, e cum unii soferi, la stop, aleg sa-ti stea exact in spate, ilegal de aproape, asa de aproapa incit am impresia ca-i vad  pe bancheta din spate!!! Ceea ce ma determina sa "uit" sa mai pornesc cind e verde la semafor, asa ca "violatorul" mai sta o tura, in cazul in care nu s-a urcat pe masina mea deja (dar despre condus in Olanda, of, neverending story!!! Cu toate ca am mai auzit pareri cum ca olandezii sint cei mai educati in trafic, ca respecta, ca nu claxoneaza, ca sint relaxati.... NU, absolut NU. Poate in comparatie cu cei din Romania, insa nu e vorba de bun simt la soferii olandezi).

Cit de des vi se intimpla, daca vi se intimpla,  sa va treziti cu neaveniti luindu-va aerul pe care-l respirati, cum reactionati si ce solutii ati gasit?

In multe situatii de zi cu zi as putea sa spun "it's not you, it's me", dar cind e vorba de spatiul din jurul meu, imi pierd ratiunea :)

Bunele maniere pe facebook. Cu subtitlul: ke frumy eshti, poop!

Ma macina de ceva vreme acest subiect, mai ales pentru faptul ca am cazut si eu “victima”, la fel cum probabil am facut victime de-a lungul timpului. Exista, insa, o linie fina intre cele doua aspecte, despre care voi vorbi mai incolo.

Inainte de toate cer iertare pentru ca am ajuns atit de rar pe-aici, ingaduinta si rabdare nici nu mai indraznesc , mi-e rusine!!! Asadar, 2014 s-a dovedit foarte dificil pentru mine. Stiu, mai sint citeva luni pina la sfirsit, insa perspectivele nu sint foarte luminoase, yet... who knows???!!! Dramele, framintarile si luptele in care m-a aruncat 2014 si am fost zvirlita n-as vrea sa faca subiectul unui post pe blogu-mi in paragina. Poate la un moment dat... poate.

Grosso modo, fb a fost si este o mica sursa de amuzament, si pierdere de timp. Am si cistigat o carte, am cunoscut citiva oameni frumosi, mi-am vindut in doua rinduri bilete la niste concerte, am fost la citeva petreceri si acelasi fb m-a facut sa-mi reintilnesc colegii din scoala generala, pe care nu-i mai vazusem din .... exact! :) Plus citeva discutii interesante cu oameni care sint departe acum, insa la un moment dat am impartit momente deosebite, covrigi si muzici, filme si evenimente.

Desigur, exista si reversul. Partea urita si murdara, plus timpul pierdut inutil, relatii de hmmm... sa le zicem prietenie desfacute (ba chiar de familie),  nervi si neintelegeri, nedumeriri. Stiti voi. Mica telenovela desfasurata in mediul online. Si-atunci vrei sa-ti inchizi contul, iei hotariri radicale, toate momentele frumoase si de regasire se evapora intr-o secunda pentru ca mintea-ti este blocata pe recentele intimplari neplacute.

Si acum sa justific cele spuse mai sus. Booon.... Se ia asa: subsemnata si o persoana cunoscuta in urma cu ani de zile, via-via. Se face ca ne intilnim pe facebook dupa citiva ani in care nu ne-am mai intersectat, neavind noi cine stie ce puncte comune. Dupa "reintilnirea" online se produce si revederea face-to-face. Si se tot repeta, la un film, la un restaurant, la o zi de nastere, o iesire ... cam ce fac prietenii, nu? Incepem sa ne cunoastem, sa vorbim la telefon, sa ne dam mesaje, practic sa se intareasca legatura. Pina intr-o zi cind sint pusa la zid. La propriu si la figurat... pe motiv ca nu sint activa pe facebook, pentru ca un like nu e suficient si trebuie sa comentez, sa nu mai stau asa "in umbra". Ironia a facut ca in acest exces de zel sa nu mai am acces nici la pozele in care apaream sotul meu si eu, la diverse intilniri pe care le-am enuntat mai sus. Am ramas fara replica la un asemenea comportament ... Mi-am permis ingratitudinea de a o sterge din lista mea de prieteni si cunostinte pe acea persoana. Basta! Culmea e ca la ceva timp ne-am intilnit intimplator si am schimbat doua-trei amabilitati ca si cum nimic nu s-a intimplat.  Trebuie sa recunosc, mai intii am fost nedumerita, apoi suparata, acum indiferenta. Ba chiar ma bucur ca s-a intimplat asa, traiasca selectia naturala!!!

Alt caz. Se umflasera apele in Romania, politic vorbind. Am facut "greseala" ca pe propriu-mi zid sa pun ceva articole, chestii amuzante, care, evident erau in favoarea "preferatului" meu. Am produs o drama la momentul respectiv, care a dus la stergerea mea din lista unei rude foarte apropiate cu care aveam o relatie normala. Am fost sanctionata pentru simplul fapt ca mi-am spus parerea in locul meu! Am lasat sa treaca timpul si sa se asterne pacea ca sa pot discuta cu el. Mi s-a parut ridicol!

Cum am spus, poate ca si eu am creat neplaceri, drame, neintelegeri. De exemplu mi-am sters un bun amic pentru ca dupa un campionat de fotbal (acum 4 ani) a injurat pe zidul meu echipa in tara careia locuiesc. Ce vina am eu si de ce, la nervi, imi poluezi spatiul meu, zau asa?!

Am sters o alta persoana cunoscuta doar virtual pentru ca si-a permis sa copieze niste fotografii si un status (fara acordul "proprietarului") de la altcineva si sa comenteze malitios. Am zis ca poate ajunge sa-mi faca asa ceva si mie. La putin timp m-a intrebat de ce si i-am explicat.

Acum, cu arestarea lui Felix (nu-mi amintesc numele real!!!!) iar sint oamenii foarte sensibili pe facebook. Am vazut citeva comentarii, statusuri, m-au mincat si pe mine virfurile degetelor sa comentez, insa stiu ca as face-o in zadar si sint de parere ca ideea mea nu schimba  atitudinea acestora, iar relatia poate sa continue in mod amical facind exceptie de momentul asta. Uneori ne infierbindam si vedem rosu inutil, iar eu am invatat sa am rabdare si sa-mi vad de ale mele. Poate ca nu e foarte sanatos asa, dar m-am saturat de discutii inutile si timp pierdut aiurea cind nu esti deschis sa accepti pareri diferite de a ta. Asa ca "ramin in coltul meu din umbra"

Eu nu sint o mare comentatoare pe facebook, o fac destul de rar. Dau like-uri, mai ales de pe telefon cind sint in asteptare. Am prieteni cu care comuic in mesaje private, nu dau check-in peste tot pe unde ma duc, doar ca recomandare, cel mult sau cind sint extrem de fericita ca sint intr-un  loc. In aceeasi idee - pentru ca ma inspir si eu de la altii - mai pun vreo piesa, anunt vreun concert, ce carte mai citesc, ce film/ serial am mai vazut. Dar n-o fac in mod regulat si mai mult pentru cei apropiati. Mai comentez pe cite un grup, insa daca chiar ma arde Mi-as dori sa pun mai multe fotografii de pe unde ma plimb, sa fiu activa- activa si nu activa-pasiva, sa pun fotografii cu pisicii la mincare-somn-spalat-mieunat.
Nu sint "prietenul" ideal pe facebook, asta e clar. Asa ca as vrea sa stiu daca incalc regulile de bun-simt in acest mediu online, daca sint chiar prost crescuta si n-am cei 7 ani de facebook (sau cum s-or numi).