duminică, 7 ianuarie 2018

Iratus hominem




Ca tot e inceput de an sa vorbim despre cluburile de fitness. Mai bine zis de cei care le populeaza. De fapt, o sa ma opresc doar asupra unei anume tipologii, revenind la subiect in alte episoade :)
Ma refer la acei Adonisi, pupatorii propriilor muschi, cei mai mari fani ai lor insisi.
Ii vezi de la intrare in sala, poate chiar de la usa cind tu ramii o secunda in prag, in gindurile tale intrebindu-te cine te-a adus acolo, ca mai bine stateai pe canapea cu niste chipsuri in nas si pe Netflix. Asa, sa revenim, tu la usa pe ginduri cu intrebarile tale existentiale, ei, deja cu ochii dati peste cap ca ii incurci si le scurtezi timpul de uitat in oglinda cu gantera de o suta de kile in labuta dreapta.
Ei sunt tot timpul incrincenati, pe frunte le razbate un rid adinc de atita incruntare. Dar de ce or fi ei suparati, m-am tot intrebat, inocent si retoric?! Cred ca sunt suparati pentru ca tu, amatorule, nu-ntelegi ce treaba serioasa fac ei si le iei aerul si spatiul! 
Nu numai ca au barcile scufundate de cind intra in sala si mult dupa ce pleaca (imi inchipui ca dureaza ceva pina li se relaxeaza muschii frontal, sprincenos, orbicular, zigomatic si rizorius), dar au si o privire foarte pierduta. Ca si cum pe retina le ruleaza cel putin Titanicul, daca nu vreun documentar despre teoria conspiratiei. Ochisorii incep sa le licareasca doar cind ridica greutati in fata oglinzii si se vad, se recunosc. Atit! 
Ei merg apasat si important, au un cocktail de prafuri cu apa in bidonase si de regula nu prea pot sa stea cu bratele lipite de corp sau picioarele apropiate pentru ca nu le permit muschii atit de, oh!  lucrati. 

Acum serios, ati vazut ce suparati sunt in general toti cei care merg la sala? Poate ca e de la aerul inchis, nu-mi dau seama, inca cercetez. 
Va rog sa luati acest mic articol exact ceea ce este, un plamflet.



vineri, 5 ianuarie 2018

#fieca



Acum ca s-a incheiat sezonul, am revenit la rutina (sau incercam), ca am fost inundati de lumini, sarmale, sampanie si lamultianuri, va rog sa-mi permiteti sa va "urasc"* si eu cite ceva.

Eu as vrea sa te puni pe tine insuti/insati in capul listei, intotdeauna si in veci.
Daca ai vreo idee in cap, scoate-o de-acolo, materializeaz-o, lupta pentru ea pina in pinzele albe si-napoi.
Daca iubesti pe cineva spune-i.
Daca vrei ceva, go for it.
Daca te indoiesti vreodata de ceva, asculta-ti instinctul.
Si nu te lasa balta, niciodata!
Ai incredere totala in tine.

Sa ai un an bun! 
xoxo



urasc =urez+doresc*

sâmbătă, 30 decembrie 2017

Pick a face and go with it!





Zilele trecute am trait acel moment... acel moment care vine cu virsta, ca un prim semn, un fel de ghiocel vestitor al primaverii, insa in cazul de fata vestitor al "maturizarii" aka imbatrinirii - am trecut pragul unui magazin optic!!!
Mda, am nevoie de ochelari de vedere! 
Cind s-a ajuns in acest punct de cotitura al existentei mele???!!! Aproape pe nerasuflate, as zice.

Iata-ma, dara, trecind pragul unui magazin de rame ca sa-mi fac un sumar control oftalmologc. Trebuie spus ca un medic oftalmolog este o notiune abstracta in acest caz. Sau in multe cazuri, de fapt in cazul specialistilor de orice fel. Greu de atins si de ajuns la ei si doar cu o "cheie" speciala pe care nu doresti s-o posezi. 
Prima surpriza... am programare? Nu, n-am, nici nu ma gindeam ca-mi trebuie (naiva de mine)! Ah, ce noroc, avem un loc liber in 10 minute, poftiti, va rog, sa va dam sentinta! 

Patrzeci de minute mai tirziu eram fericita posesoare a unui profil la magazinul de rame si rezultatul controlului. Am nevoie de ochelari de vedere (de departare) pentru citit, 50+ pe dreptul si 75+ pe stingul. Ati sesizat ironia, da? Ochelari de departare pentru citit!!! De asta am nevoie, sa vad aproape cu ochelari de distanta. Acest fapt se alatura altuia la fel de ironic, dupa cum mi-a explicat coafeza mea cea noua ca am mult verde in par ("fata verde cu parul padure", ha!). De unde si cum, n-as putea sa spun, dar cica este un fapt si se lupta sa-mi scoata culoarea turbata pe care o detin fara voie si care se pare ca e un proces indelungat - eu fiind satena! 
Viata mi-e plina de surprize, surprize! Sau, cum zicea chef-ul, " la vita e tembella".

Cu sentinta in portofoliu urmeaza partea a doua, alegerea ramelor. Sa fie si mai complicat, am avut a doua pereche de rame si lentile gratis. Si-aici incepe greul....mai ales pentru un om care n-are experienta in acest domeniu, doar in alegerea ochelarilor de soare, ceea ce consider ca e o alta mincare, dintr-o galaxie paralela. 

Nu pot sa stiu (si nici nu vreau) cit am stat sa-mi aleg doua rame de ochelari, le-am inceracat aproape pe toate de pe intreg peretele pentru "sectiunea" femei. Multe, multe modele, forme, culori, iar eu, novice.... Nu am fost pregatita pentru acest gen de shopping! Evident, nu m-a dus nimeni cu forta la optician, in ultimele saptamini fac eforturi sa citesc si sa focalizez, mi se pare dramatic ceea ce traiesc (e o noutate absoluta pentru mine si it hit me hard!), dar sa-mi aleg o noua fata nu e asa de simplu precum ar parea. Nu e o rochie sau o pereche de pantaloni pe care-i pot returna daca ma razgindesc, sau pe care-i arunc dupa o purtare, e fata cu care trebuie sa ma obisnuiesc, fata pe care o voi arata tuturor. 
Evident, ca orice zi din viata mea in care ma intilnesc cu situatii identice din Seinfeld ( acest geniu al existentei umane, acest risu-plinsu' de zi cu zi), mi-am amintit scena cu George, Jerry si Elaine la  optometrist: 


(George tries on a pair of glasses)
GEORGE: What about these?
ELAINE: They look good. I liked the other one too. I've liked about five of them.
GEORGE: It's a tough decision. I have to wear these every day. I'm deciding on a new face.
JERRY: Come on, George. Pick a face and go with it!
ELAINE: Now those look good, they're very bold.
GEORGE: Yes, they are bold. Jerry, what do you think?
JERRY: (While looking at posters of women wearing glasses:) I think these women would be pretty good looking if they weren't wearing glasses.

Mda...true story!

Ca e sfirsitul anului, va urez sa ne vedem cu bine! 

vineri, 29 decembrie 2017

Sa-ncepem noul an pe sunet de razboi!





Daca n-am mai declarat-o pina acum trebuie sa stiti ca eu nu sunt un mare fan al sarbatorilor de iarna. Nici Craciun si nici Revelion, nici perioada dintre cele doua. Sa ne concentram pe Revelion acum. 
Probabil n-as fi spus nimic daca vecinii de sub noi nu mi-ar fi amintit de ce imi displac aceste sarbatori, printre altele. Dragii de ei s-au gindit sa faca o repetitie generala inainte de Revelion, sa-si probeze munitia pasnica dintre ani. Si unde s-o faca mai cu "foc" daca nu sub geamul meu???!!! Oh, za joy! Au aruncat citeva salve de pe masinariile lor de lupta terestra chiar sub nasul meu, gest care mi-a amintit ca la fel s-a intimplat si anul trecut, fapt datator de nervi si ginduri necurate in aceasta perioada in care ar trebui sa fiu inundata de sentimente si lumini, #fieca.

Oameni buni si frumosi, ma lamuriti de ce trebuie neaparat si obligatoriu la "scurgerea" dintre ani sa traim ca si cum am fi ca pe un cimp deschis de lupta? Si care e logica sa arzi atit de repede o gramada de bani pentru aceste abominabile sunete (ok si lumini)? Eu nu am gasit sensul. Ca sa-l parafrazez pe amicul Villon, "mais ou sont les neiges d' antan?", adica acele artificii inofensive care fisiiau de doua ori daca cumva prindeau umezeala, la care stateam minute in sir sa le aprindem si asa ne trezeam in noul an? Bine, trucul era sa nu le arunci din greseala  la vecinul de jos care nu a apucat sa-si inchida balconul si sa ii dai foc la damigeana pregatita pentru Sfintu Ion.
Si sa nu mai amintesc ce teroare e in rindul animalutelor. Le-ati vazut privirea aceea haituita, oricit de in siguranta ar fi? Sa nu mai spun de cele fara adapost!  Mie nu-mi rezista inima la asa ceva. 
Nu gasim si noi un mod mai pasnic sa incepem un an nou? 

joi, 28 decembrie 2017

Am circulat cu Tarom-ul si n-am murit!



Pina in anul de gratie 2017 piciorusele mele nu pasisera pe carpeta niciunui avion al companiei Tarom (soc si groaza!!!). S-a intimplat, insa,  in aceast sezon toamna-iarna. Si cum la mie e totul sau nimic, abominabila fapta s-a petrecut de doua ori dus-intors. Multe intrebari au rasarit, nu? Ca de exemplu, de ce tocmai acum sau de ce cu Tarom???!!!

De ce pina in acest moment n-am mai calatorit cu ei? Nu stiu ce sa spun exact. O combinatie de factori. Probabil ca in capul meu compania romaneasca a fost ultima optiune, cred ca mai mult dintr-un soi de preconceptie rasarita dupa povestirile altora, poate ca am gasit preturi pe care eu le-am considerat mai bune la alte companii si pur si simplu n-am mai verificat Taromul. Pina mai acum doi-trei ani KLM-ul era favorita, asta pina cind au scos bagajul de cala si acum trebuie platit separat. Stiu, multe companii au facut asa, nu dati cu pietre!

De ce am ales, totusi, intr-un final aceasta companie? Nu mai stiu exact, cred ca am zis sa-mi incerc norocul, sa vad ce preturi au. Trebuia sa-mi iau un bilet pentru o calatorie in doua-trei saptamini de la acel moment si ei au afisat cel mai mic pret, plus pretiosul bagaj de cala gratis! No brainer!
A doua oara s-a intimplat sa prind o oferta super-avantajoasa pe la inceputul lui noiembrie cred (la citeva zile dupa prima calatorie cu ante-mentionatii). Pentru cel de-al doilea bilet nici macar n-am mai verificat "concurenta".
Cum au fost calatoriile?
Au fost neasteptat de in regula. s-a intimplat sa fie o plecare cu intirziere de o ora, insa nu i-as arata cu degetul, e o chestie destul de frecventa si la alte companii (nu neaparat low cost).
Personalul de bord mi s-a parut foarte atent cu fiecare dintre noi, de cite ori ii solicitai raspundeau prompt si fara ifose, in general zimbeau si din cite am vazut eu nu s-a petercut niciun incident cu alti calatori. La achizitoinarea biletului sunt multe optiuni de meniu si am primit exact ce am cerut (vegetarian).
Ce puncte in minus au.
Eu nu am avut bilet pe hirtie, insa la check-in mi s-a explicat ca imi vor da totusi unul printat. Ok, fie!
Si marele punct negativ de la mine este pentru canapea! Oh boy! Foarte incomod scaunul si nici macar un milimetru rabatabil. M-a durut spatele citeva zile dupa fiecare calatorie, cu toate ca m-am ridicat si mi-am intins coloana de citeva ori.

Am auzit ca sunt cam in pragul falimentului, ceea ce ma intristeaza si ma bucur ca am avut sansa sa calatoresc cu ei. Nu stiu cit la suta sunt speculatii, nu este treaba mea ce, cum si cine este angajat acolo, n-am nicio cunostinta (daca m-ati banui de subiectivism), dar le-as da mai mult credit celor de la #Tarom.

miercuri, 9 august 2017

Sarbatoare mare!



  


Da, este, pentru ca am mai deschis si eu putin acest blog parasit si neconsolat.
S-au intimplat multe, se intimpla si sunt pe cale sa se intimple chestii in viata mea. Destul de radicale insa cu final fericit, altfel nu se iau in considerare, nu?

Dupa foarte, foarte multi ani in care am simtit ca indiferent ce-as fi facut mergeam sau mai bine spus eram dusa intr-o directie gresita, nu neaparat de cineva, ci pur si simplu asa se intimpla, cred ca am gasit cirma. In orice caz, pe la sfirsitul lui ianuarie am spus "stop-joc!" A fost un moment de luciditate, o secunda in care am hotarit ca trebuie sa ma scutur de tot ceea ce incercasem pina atunci, sa ma resetez si sa ma reinventez cumva. Suna destul de radical ce spun, stiu, insa pentru mine a fost momentul Zero dupa vreo 15 ani, daca nu mai mult.
Te asigur ca nu am fost introdusa in liniile axiatonale ca sa ma reconectez cu mine insami mai profund, nu am cunoscut niciun guru, n-am fost la nicio intilnire dubioasa sau profunda. Pur si simplu cind nu mai exista iesire iti faci una :)
Nu mi-a fost usor, nu imi este usor. este un proces al naibii de lung, dar faptul ca simt altfel e un semnal ca merg in directia dorita. Of, suna misterios si enervant. Poate asa, printre picaturi, o sa mai dau din casa cu timpul.
Am norocul sa intilnesc uneori si niste suflete minunate, exact acolo cind te astepti mai putin. Nimic calculat, nimic regizat, sa se intimple. Si am senzatia ca astfel de relatii sunt cele care dureaza. Doar timpul va confirma sau nu cele spuse. Si la capitolul "relatii" sunt in plin proces de curatenie. Mi-am dat seama ca sunt asa de putini oameni care conteaza si prin urmare o gramada de balast interior s-a dus cind am decis sa spun ceea ce gindesc fara sa mai menajez exact pe cine nu trebuie. Ce usurare si sarbatoare!
Incearca sa spui Nu mai des daca te avantajeaza acest raspuns! Vei vedea ce bine e dupa. Si nu vorbesc din egoism, ci doar din faptul ca doar noi avem pe deplin grija de noi insine. Mi-a luat foarte mult sa invat acest lucru, prea mult. Suna putin poptamasian, dar in practica e profund si eliberator.


xo

luni, 24 octombrie 2016

Unde te duci cind te duci?


Era iulie. O caldura ca din infern. Stateam pe peron asteptind trenul care intirzia sa ma duca spre Bucuresti ca apoi sa iau avionul. Ma retrasesem intr-un colt si plingeam tacut, doar din cind in cind mai scoteam cite un oftat lung. Aveam ochelarii de soare pe nas si fumam continuu, linga cosul special amenajat. Pe linga mine treceau oameni nervosi, cu bagaje multe dupa ei injurind cfr-ul. Eu mi-as fi dorit sa se opreasca timpul sau, si mai bine, sa se deruleze inapoi. Cit mai mult, sa ajung in copilarie si sa ramin acolo. Sa fiu pe geamul din camera mea uitindu-ma lung spre barza care urma sa-mi aduca laptele de pasare, asa cum imi spusese bunica. Dar nu. Eu eram in gara si plingeam si ma gindeam ca poate e ultima oara cind o vazusem si stia cine sint. Ma gindeam cum e mai bine, sa-ti fie dor de o persoana pe care doar fizic o mai recunosti, dar ea nu te mai stie, sau sa nu mai fie deloc? Inca ma intreb si nu stiu cum sa raspund la aceasta intrebare. Realitatea imi spune ca o sa am un  raspuns curind. Nu stiu cit de curind, nu stiu ce inseamna curind, insa voi afla. Cu citeva ore inainte o dusesem la spital. Intrase de ceva zile intr-un loop de obsesii din care nu o mai putea scoate nimeni. Poate doar doctorii cu niste medicamente puternice care s-o calmeze pe moment. Ma intorsesem acasa sa-mi iau bagajul si pentru multe minute am ramas nemiscata. Eram pustiita, voiam sa fug de-acolo, dar in acelasi timp sa-mi umplu plaminii de mirosul casei si-al ei. Nu stiam ce sa fac. Si ce era de facut, de fapt?!
A venit si trenul intr-un tirziu. Bagajul meu mare ma incomoda teribil. L-am lasat intr-o parte si mi-am infipt castile adinc in urechi, am dat muzica la maxim cit sa nu-mi mai aud gindurile si mi-am deschis cartea. Ma fortam sa citesc pentru ca nu exista alta varianta. Trebuia sa evadez din realitate cumva. Desi imi pusesem bagajul cel mare intr-o parte, il simteam pe umeri, in piept, in cap.
Am ajuns la Bucuresti. Se intunecase bine afara si eu abia mai mergeam si nu vedeam nimic. Ma izbeam de oameni fara sa vreau. Vedeam doar ceata groasa.
Cum e sa nu mai stii de tine?
xoxo
Acrobata

vineri, 21 octombrie 2016

Corvoada bianuala




Ieri am avut foarte multa treaba si tot n-am terminat-o. Este acea perioada din an cind nu mai ai liniste, cind, inainte de-a reorganiza, dimineata te uiti pe geam, te uiti la termometru, te uiti la aplicatia de la telefon si scanezi in minte si in dulap tinutele.
In ce sa ma imbrac astazi? E momentul acela in care ai preferat ca in ultimul weekend cu soare sa  iesi afara in loc sa muti hainele dintr-un loc in altul. Dar vine aceasta dimineata in care n-ai idee cum sa te imbraci. Si mai grav, in ce te incalti???
Iti promiti solemn ca diseara cu asta te vei ocupa, dar esti frinta de oboseala dupa o tura zdravana de alergat, muncit si rezolvat probleme incit iti uiti promisiunea. Nici nu mai conteaza in ce ma imbrac miine, gasesc eu! Insa zina buna a hainelor de iarna n-a aparut la miezul noptii in timp ce tu dormeai, asa ca in dimineata urmatoare se repeta scenariul ... Dupa 3-4 dimineti cind iti pierzi timpul doar uitindu-te lung la dulap si cosul cu rufe proaspat spalate, evident in desuuri si cu parul inca ud, iei taurul de coarne in prima zi libera! Asa ca asta am facut: am reorganizat dulapurile pentru sezonul rece.
Cit este de complicat... cred ca stiti foarte bine. Cauta, desfa cutiile, despacheteaza, pune masina de spalat sa munceasca cot la cot cu tine, apoi reia procesul in ordine inversa pentru hainele de vara. Treci la incaltari, curata-le pe cele de vara, minuneaza-te ca ai mai gasit o pereche de sandale de care uitasei, lasa ca si anul urmator se pot purta! Incearca sa faci mai mult loc pentru ca, nu-i asa, cizmele si pantofii inchisi, plus ghetele ocupa mai mult loc decit firavele sandalute sau balerini. Urca si coboara scarile cu toate cutiile pline (daca n-ai fost la sala sa-ti pastrezi conditia si sa ridici si ceva greutati, deja devine si mai complicat!), ba s-a mai terminat o masina de spalat, hai cu ele in uscator.
In toata alergatura asta, cu sudoarea pe frunte si parul in toate directiile ma gindesc la Einstein, Bono, Jobs sau Zuckerberg, ba chiar citisem deunazi ca si o femeie a adoptat aceasta filozofie vestimentara, pe mine ce ma opreste?! Cred ca as iesi mai cistigata! Din toate punctele de vedere! Ce atita risipa de energie si timp?! Apoi ma uit la hainutele" mele cu drag, le admir, si le spun ca abia astept sa le port. Nu, n-as putea sa ma imbrac in fiecare zi exact la fel! Unde e fun-ul, diversitatea, creativitatea vestimentara? Cum ma mai surprind eu cu un cadou neasteptat venind din fundul dulapului - o haina de care am uitat cu desavirsite careia nu i-am rupt nici macar eticheta???!!! Asa ca-mi iau avind si imi continuu lupta inceputa acum citeva ore. Se mai stringe si un sac "de dat", deci pina la urma toata lumea iese cistigata, nu?

Pentru ca am obsesii vestimentare sezoniere (port citeva haine pina la epuizare, aceleasi si aceleasi saptamini intregi), as vrea sa gasesc un sistem care sa ma ajute sa-mi diversific tinutele. Si-aici vine ajutorul vostru ... Cum faceti, dragelor? Aveti un folder special pe laptop, o aplicatie, un ceva care sa va scoata din impas? Orice ajutor e mai mult decit binevenit!

xoxo,
Acrobata

miercuri, 19 octombrie 2016

Too Old To Rock 'n' Roll: Too Young To Die




Relatia mea cu muzica este vitala. Genul preferat este rock-ul, insa accept si recunosc, ba mai fac si pasiuni, pentru artisti din alte genuri. Asta daca "trebuie" sa categorisim pina si muzica. 
Cunosc persoane, inclusiv sotul din dotare si prieteni buni carora nu le spune nimic un concert. Nimic mai mult decit inghesuiala, stat in picioare si ... cam atit. "De ce sa stau intr-o sala, arena sau altceva cind pot sa ascult acasa sau, si mai bine, in masina???!!!"
Ia si explica omului de ce?! Pentru ca un concert live nu se compara cu nimic in lume. Toata energia aia adunata in sala si pe scena, bucuria pura, fericirea absoluta, faptul; ca nimic nu mai conteaza pe lumea asta decit piesa pe care ai sansa s-o auzi live, sa-ti vezi idolii care ti-au umplut noptile albe in copilarie si la care nici macar nu indrazneai sa visezi ca vei avea sansa vreodata sa-i vezi atit de aproape de tine. Pentru ca un concert iti ridica spiriul atit de sus incit a doua zi ridici muntii cu bratele si toate problemele pe care le ai dispar. Pentru ca ai o energie pe care n-ai mai avut-o de multa vreme, pentru ca esti pus pe ginduri. Ti se umfla un balon in piept si simti o conectare cu toata lumea. Si dupa ce s-au terminat cele doua ore si ceva de magie plingi, sau stai pur si simplu tacut de ce pot sa faca niste oameni ca si tine, doar ca ei sint pe scena. Sau, sint ca si tine? Mhhh... Ajung acasa si derulez si rederulez concertul in minte, nu vorbesc cu nimeni si ma imbat de experienta care tocmai s-a incheiat. 
Asa ca eu merg la concerte cit de des pot, cit de mult imi permite bugetul si daca mai gasesc bilete (se epuizeaza cu viteza luminii). Nu vreti sa stiti cum se paralizeaza toata activitatea cind stiu ca se pun bilete in vinzare(online)!!! Si-apoi vine asteprarea si AMR-ul de citeva luni! 
Am extins granitele si merg si prin "vecini" la concerte, ca sa intelegeti cit de acuta e nevoia mea. Da, este o nevoie, vitala. As pune concertele la baza piramidei lui Maslow daca ma intrebati pe mine :)
Sint concerte pe care NU VREAU sa le pierd pentru ca am pierdut multe de-a lungul vietii, fie eram prea mica, fie nu ajungeau si in Romania, atunci nu e pacat? 
Mi s-a intimplat sa merg si singura pentru ca, vedeti voi, cind te "relochezi" cam greu iti gasesti prieteni care sa rezoneze cu tine in toate privintele, mai ales in gusturile muzicale si mai ales daca esti si o persoana mai retrasa, asa ca mine. Acolo oricum sint oameni care te inteleg char daca nu te cunosc si nu i-ai vazut in viata ta.
Par example, la sfirsitul acestui an voi vedea 3 showuri ale une trupe preferate in Suedia, Germania si Olanda. Anul viitor voi revedea un show pe care l-am vazut in Romania, dar de data asta iar in Germania. Cu putin noroc voi ajunge si in Anglia si Irlanda anul viitor. Sa vad cum se arunca zarurile si cind vor fi anuntate concertele. Mi-am dezvoltat si o colectie destul de importanta cu carti autobiografice, biografii si albume foto ale diverselor trupe, muzicieni si sint pe cale sa o intregesc si cu viniluri. 
Cam asta-mi e pacatul....
Prin urmare ....

"No, you're never too old to Rock'n'Roll if you're too young to die"

Doamne, ce pofta mi s-a facut de Jethro Tull si ceai de scortisoara!

xoxo,
Acrobata


miercuri, 17 august 2016

What time is it? What time isn't it /"Martha, Michael here. I've fucking had enough."* / "Stuck in a moment you can't get out of"**

 
   Prin vara-toamna lui 2014 voiam sa va povestesc ceva extrem de personal... sa scriu negru pe alb ceea ce mi-a mai scapat in unele postari de-a lungul vremii. Apoi am zis ca e prea mult, ca ar trebui sa treaca ceva timp ca sa se limpezeasca in mintea mea ceea ce tocmai traiam, sa ma lamuresc intii eu si sa vad cumva din afara toata situatia.
Apoi Robin Williams s-a sinucis (se facura deja doi ani), marind lista celebritatilor (si cea a oamenilor, in general) care si-au hotarit singuri plecarea. Multe idei au curs si atunci, multe tabere s-au format, presupuneri si acuze, toata gama. Nu stiu daca exista "judecata de apoi", insa cu siguranta de judecata oamenilor nu scapa nimeni si nici Nilul nu te mai curata!
 
"Cit de egoist esti sa te sinucizi, sa-ti lasi familia, sa renunti pur si simplu?!"- se intrebau unii si altii, doct. "Actul sinuciderii este un act programat, o faci in cunostinta de cauza, ce idiot sa iti iei viata!!!"
Cred ca aceasta tabara a fost mai vocala decit cea a persoanelor care n-au incercat o explicatie, n-au aruncat nicio acuza si nu au emis judecati de valoare, ci s-au intristat profund. 

Eu am tacut. Pentru ca exista un moment pe care-l poti depasi sau nu, stiti voi, "You've got stuck in a moment/ And now you can't get out of it". Depaseste limita egoismului, nu se poate vorbi de nerecunostinta fata de familie, lasitate, renuntare atit de usor, sau ce mai vreti voi. Pur si simplu se intimpla. Nu ai cum sa cintaresti acest gest, sa faci o lista cu pro's si con's, sa iti dai o palma peste fata si sa-ti zici "trezeste-te". E doar un moment in care se intimpla totul, un moment care poate sa te inghete si astfel vezi ziua de miine, sau momentul se prelungeste in eternitate. 

Discutiile pe acest subiect sint nesfirsite. Nu mai insist.

Si pina la urma ce voiam sa spun cu cele de mai sus? Ca desi am tacut atita vreme, am mai citit bloguri. Le-am citit si atit. Si m-am ocupat cu ce se maninca viata.

S-au si schimbat multe in acesti doi ani cit au trecut. S-au schimbat ori s-au transformat.
Am inceput cu aceasta postare pentru ca acolo ramasesem acum doi ani. Am convingerea ca cele ce vor urma vor fi mai vesele si utile.






______________________________________________________


*Citatul este ultimul voice-mail lasat de Michael Hutchence (INXS) pe telefonul managerului personal, Martha Troup, inainte de sinucidere;


**Titlul unei piese U2, un frumos tribut adus de Paul Hewson(Bono) prietenului sau Michael Hutchence. Piesa face parte de pe albumul "All That You Can't leave Behind" lansat in anul 2000.

joi, 11 septembrie 2014

Despre spatiul personal




Am o problema ... Nu pot sa accept neinvitati in spatiul meu personal. Simt cum mi se ridica parul in cap, ma fac arici, rosesc de furie, tremur si nu mai pot respira cind cineva intra in aria mea, aproape atingindu-ma.
Prin nastere mi-am cistigat spatiul personal, cercul in jurul corpului meu in care n-are voie sa paseasca nimeni fara acordul meu explicit. Si, sincer e doar o persoana in lumea asta care are acces nelimitat, fara incuviintare. O persoana si trei pisici. Dar asta e alta poveste.

Ca sa stiti cu cine aveti de-a face, eu sint o persoana tactila, dar  mai ales olfactiva. Imi pun la munca silnica receptorii chimici. Nu-mi scapa nimic nemirosit, am memoria mirosurilor, stiu daca cineva a intrat in imobilul unde locuiesc si fara sa-si fi turnat un litru de parfum, stiu daca a fost la sala sau nu, recunosc si asociez mirosuri de acum 10-15 ani, fiecare oras prin care trec imi miroase altfel si-mi revine mirosul in memorie cind ma gindesc la acel loc. Nu stiu daca e normal sau nu, pentru mine este. De aceea spatiul meu personal, cei 45-50 de centimetri din juru-mi imi sint foarte importanti si nu-i doresc invadati. Ca sa nu vorbim de distanta sociala, cea de 1,2 metri, pentru ca deja cer mult prea mult.
Din pacate, sint "violata" sau "dezumanizata" zilnic, ceea ce s-a dezvoltat intr-o fobie sociala de toata frumusetea (si nu va ingrijorati, lucrez la inlaturarea ei prin terapie).

In urma cu citiva ani aveam un coleg la serviciu care regulat trecea granita, era singurul fel de a se impune (oricum un bully), fapt care ma scotea din minti incit ajunsesem sa ma gindesc cu groaza la serviciu din cauza lui.  Dar am foarte multe exemple, in fiecare zi mi se intimpla. Desigur, exclud mijloacele de transport in comun, dar pe acestea le folosesc ocazional, iar la ora de virf n-ai decit sa speri ca oamenii-s spalati si ingrijiti.

La fel de bine inteleg ca Olanda este o tarisoara mica, suprapopulata si prin urmare spatiul personal este mai reduc (hehe), insa de aici pina a mi se impinge constant cosul la supermarket in fund... cred ca deja vorbim de cu totul si cu totul altceva, la fel sa-mi respiri in ceafa cind imi ridic bani din ATM. Ce consider culmea culmilor in materie, e cum unii soferi, la stop, aleg sa-ti stea exact in spate, ilegal de aproape, asa de aproapa incit am impresia ca-i vad  pe bancheta din spate!!! Ceea ce ma determina sa "uit" sa mai pornesc cind e verde la semafor, asa ca "violatorul" mai sta o tura, in cazul in care nu s-a urcat pe masina mea deja (dar despre condus in Olanda, of, neverending story!!! Cu toate ca am mai auzit pareri cum ca olandezii sint cei mai educati in trafic, ca respecta, ca nu claxoneaza, ca sint relaxati.... NU, absolut NU. Poate in comparatie cu cei din Romania, insa nu e vorba de bun simt la soferii olandezi).

Cit de des vi se intimpla, daca vi se intimpla,  sa va treziti cu neaveniti luindu-va aerul pe care-l respirati, cum reactionati si ce solutii ati gasit?

In multe situatii de zi cu zi as putea sa spun "it's not you, it's me", dar cind e vorba de spatiul din jurul meu, imi pierd ratiunea :)

Iratus hominem

Ca tot e inceput de an sa vorbim despre cluburile de fitness. Mai bine zis de cei care le populeaza. De fapt, o sa ma opresc doar asupr...