Ce revedere...citi ani au trecut de cind am deschis primul blog pe o platforma romaneasca, apoi un altul si altul si apoi inca unul. Si le-am inchis, si le-am blocat, si le-am pierdut si azi, intimplator am dat de acrobata.
Am pierdut multe texte, stari si amintiri. Ce pacat ca n-am fost constanta. Dar tinguielile nu-si mai au rostul.
Deunazi am avut o discutie cu o vecina despre "de toate", exact ca o shaorma. Nu mai stiu cum am ajuns sa vorbim despre joburi, despre trecut, despre ce faceam inainte sa plec din tara. I-am zis ca probabil nu ma voi mai intoarce la jurnalism, la ce am facut inainte pentru ca a trecut mult timp, pentru ca exista mult "jurnalism" dictat si controlat si nu cred ca as mai putea face astfel de compromisuri.
Si m-am intrebat ceva...dar nu ti-e dor? Nu e treaz spiritul acesta special in tine, nu deschiz laptopul si degetele scriu singure, ca si cum tu te-ai ridica de-asupra si o forta interioara, un ceva, un cineva scrie in locul tau? Acel spirit de care vorbeam...
Hmm... mi-a facut pofta, parca se trezeste cineva, ceva, dintr-o luuunga hibernare. Si am ajuns aici, acum.
Au fost momente vara asta cind imi doream sa am locsorul de odinioara unde obisnuiam sa scriu si sa-mi limpezesc mintea, sau pur si simplu sa ma las dusa de cite un val care ma bucura, ma intrista, ma revolta.
Nu stiu cind mai revin, nu stiu in ce forma si nu stiudaca aici. Sunt cu unsecol in urma, cind toti sunt pe YouTube, iar blogging-ul e deja trecut, mai ales cel fara adresa proprie :))
As vrea sa scriu despre vara care a ajuns la final, despre oameni si faptele lor, despre recunostinta, despre a uita ce ne intuneca ziua si despre un pahar de apa rece la 38 de grade.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu