luni, 24 octombrie 2016

Unde te duci cind te duci?


Era iulie. O caldura ca din infern. Stateam pe peron asteptind trenul care intirzia sa ma duca spre Bucuresti ca apoi sa iau avionul. Ma retrasesem intr-un colt si plingeam tacut, doar din cind in cind mai scoteam cite un oftat lung. Aveam ochelarii de soare pe nas si fumam continuu, linga cosul special amenajat. Pe linga mine treceau oameni nervosi, cu bagaje multe dupa ei injurind cfr-ul. Eu mi-as fi dorit sa se opreasca timpul sau, si mai bine, sa se deruleze inapoi. Cit mai mult, sa ajung in copilarie si sa ramin acolo. Sa fiu pe geamul din camera mea uitindu-ma lung spre barza care urma sa-mi aduca laptele de pasare, asa cum imi spusese bunica. Dar nu. Eu eram in gara si plingeam si ma gindeam ca poate e ultima oara cind o vazusem si stia cine sint. Ma gindeam cum e mai bine, sa-ti fie dor de o persoana pe care doar fizic o mai recunosti, dar ea nu te mai stie, sau sa nu mai fie deloc? Inca ma intreb si nu stiu cum sa raspund la aceasta intrebare. Realitatea imi spune ca o sa am un  raspuns curind. Nu stiu cit de curind, nu stiu ce inseamna curind, insa voi afla. Cu citeva ore inainte o dusesem la spital. Intrase de ceva zile intr-un loop de obsesii din care nu o mai putea scoate nimeni. Poate doar doctorii cu niste medicamente puternice care s-o calmeze pe moment. Ma intorsesem acasa sa-mi iau bagajul si pentru multe minute am ramas nemiscata. Eram pustiita, voiam sa fug de-acolo, dar in acelasi timp sa-mi umplu plaminii de mirosul casei si-al ei. Nu stiam ce sa fac. Si ce era de facut, de fapt?!
A venit si trenul intr-un tirziu. Bagajul meu mare ma incomoda teribil. L-am lasat intr-o parte si mi-am infipt castile adinc in urechi, am dat muzica la maxim cit sa nu-mi mai aud gindurile si mi-am deschis cartea. Ma fortam sa citesc pentru ca nu exista alta varianta. Trebuia sa evadez din realitate cumva. Desi imi pusesem bagajul cel mare intr-o parte, il simteam pe umeri, in piept, in cap.
Am ajuns la Bucuresti. Se intunecase bine afara si eu abia mai mergeam si nu vedeam nimic. Ma izbeam de oameni fara sa vreau. Vedeam doar ceata groasa.
Cum e sa nu mai stii de tine?
xoxo
Acrobata

Niciun comentariu:

In care ...

 Ce revedere...citi ani au trecut de cind am deschis primul blog pe o platforma romaneasca, apoi un altul si altul si apoi inca unul. Si le-...