Ne-am intors in zone mai friguroase si ploioase! Ce surpriza placuta sa vad pomii verzi si infloriti si un pic de soare, doar ca n-am scapat de jetlag si prin urmare traiesc mai mult noaptea si ziua umblu fara cap, discomfort total, ce sa mai.
Pina sa ajung sa va povestesc cum a fost si ce-am vazut, ce m-a mai bucurat, am chestiuni importante de rezolvat ... Cam ce facea Greta luna trecuta. Asa ca am de sortat, spalat si dus la curatat paltoane. O fericire!
Ca sa ma incurajez ma gindesc doar la faptul ca vine vremea buna, caldura, insa mai trist o sa fie cind trebuie sa impachetez hainele de vara .... Dar sa nu mergem cu gindul asa departe, deocamdata.
Saptamina trecuta am vazut "Iron Man 3". Mi-a placut pentru ca nu se iau foarte in serios, e amuzant si relaxant filmul, potrivit minusa cu ziua de duminica in care l-am vizionat noi. Ce voiam sa spun este altceva. Ma gindeam la sfirsitul peliculei ... criminalii si acesti "bad guys" din viata reala oare de partea cui sint? De partea lui Tony Stark sau a Mandarinului / Aldrich Killian? Poate-mi raspundeti voi.
vineri, 10 mai 2013
luni, 29 aprilie 2013
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
vineri, 19 aprilie 2013
Scurte pe doi, cu liniuta
- Maestrul Picasso s-a imbolnavit si n-am mai venit! Se oferise sa vina simbata trecuta, dar l-am refuzat din motive de weekend;
- N-am cazut de acord asupra contractului, asa ca n-am mai semnat nimic. Mi-au zis ca n-a fost nicio greseala, insa au marit nu stiu ce plafon de pensii si ca urmare .... Plus criza ... Mda, le-am zis ca aceasta criza e doar un motiv pe care eu nu-l mai cred/accept, iar daca toti ar face asa ca mine si-ar refuza (evident e imposibil) chiar s-ar mai indrepta lucrurile putin si nu s-ar mai invoca asemenea motive absurde;
- Miine ne asteapta vreo 16-17 ore de zbor, dar la aterizare temperaturi pe placul meu, 27-33 de grade Celsius, locuri de vizitat si revazut ... ce sa mai, acolo unde as vrea sa traiesc si unde m-as muta fara sa mai stau pe ginduri chiar acum!
- Inca nu mi-am facut bagajele!!!!!!
marți, 16 aprilie 2013
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
.JPG)
miercuri, 10 aprilie 2013
Time is money ... NOT!!!!
Citeva intimplari din ultima perioada m-au facut sa reflectez asupra acestui "time is money" auzit aproape in fiecare dimineata de prin ianuarie, asa. Dar pina sa va spun concluzia mea, sa va povestesc pe-ndelete cele intimplate.
Cred ca am mai amintit, macar in treacat, pe-aici, faptul ca urmeaza/ne-am apucat sa renovam. Mda, s-a intimplat, sau mai bine zis, se intimpla. De pe la sfirsitul lui ianuarie, inceputul lui februarie. Si va rog nu va imaginati ca ne-am adus casa la caramida si de-acolo facem soarele sa se intoarca dupa cuibul nostru. Nici vorba! Deci nimic iesit din tipare, nimic spectaculos, doar un tapet jos, indreptat peretii, cite unul colorat, un laminat si cea mai speciala si indrazneata chestie a fost sa darimam un perete inutil care obstructiona lumina (atit de pretioasa pe meleagurile astea) si sa punem o balustrada. Am vorbit la parsoana intii plural, insa de toate astea s-a ocupat mesterul nostru, Picasso Bolek.
N-am cautat foarte mult dupa el. A fost recomandat ca "de treaba" de o prietena, care mi-a spus de la bun incept ca ei nu i-a lucrat nimic, doar a ajutat-o cu ceva la ramele de la ferestre. Restul eu decid daca-l vreau sau nu.
A venit ziua mare a intilnirii, sa vedem ce poate mesterul, cu ce solutii vine. Ah, ca uitasem ... Aveam si un perete (de la mansarda, unde este dormitorul nostru) cam afectat de apa. Se colorase inestetic si ma gindeam ca da si-ntr-un mucegai de toata frumusetea. Alta chestiune speciala era ca aveam nevoie de o placa de rigips, rezistenta la temperaturi ridicate, ceva special cum ni se explicase la magazinele de specialitate, si pe care n-o gaseam nicicum in Olanda.
Cam acestea sint datele problemei ...
Soseste, deci, Picasso, pentru evaluare ca apoi sa ne faca oferta sa incheiem afacerea. Omul pare ca stie meserie...Ne-a explicat cu lux de amanunte fiecare pas pe care-l va urma, ce materiale are de gind sa foloseasca, cit dureaza ca timp, cum ca nu vom mai avea probleme in veci, ca lucreaza excelent si ca niciodata nu s-a mai intors la vreo lucrare facuta. Ne-a zis foarte sigur pe el ca "ah, dar este un proiect mic, n-o sa-mi ia mai mult de doua saptamini". Noi dadeam din coada si zimbeam interior cu gura pina la urechi de clinchetul promisiunilor.
Intr-o dimineata de luni, pe la 9 (desi trebuia sa soseasca la 0830) suna Bolek la usa. Noi, in asteptare, comitetul de primire, insiruiti in fata usii. Descinde, il poftim la o cafea si ii uram spor la treaba. Dupa cinci minute s-a intors si ne-a zis ca trebuie sa inchiriem un aparat special care ajuta la jupuirea hirtiei de pe perete. Ne-am imbarcat toti trei si am pornit-o spre un magazin specializat. Bolek e fericit, poate sa inceapa ...
Trec zilele ca vintul, se face vineri cind trebuia sa avem dormitorul gatat. Evident ca n-a fost sa fie! Sau nu in totalitate! Pentru ca dragul de Picasso a rupt ceva la calorifer si acel ceva nu se mai gaseste. Dar, se poate sta acolo, totusi. Un weekend fara caldura tine spiritul treaz, nu? Peste noapte pisicile au gasit plinte nelipite si a inceput un meci de hochei prin casa de toata frumusetea. Trece si weekendul cel friguros, trece si luni, apare si Picasso marti. Victorie! O sa avem caldura in casa, o sa blegim spiritul, dar s-a rezolvat. de trei ori ura!!!!
Ca s-o mai scurtez un pic, am tinut-o tot asa pina in zi de azi. Trebuie sa precizez, totusi, ca in toata aceasta perioada au fost 2-3 saptamnini in care nu a lucrat. Atit.
Chinurile au inceput la holul de la etaj si apoi s-au mutat in living. S-a intimplat sa lungeasca lucrul precum pelteaua, iar vinerea avea o viteza ametitoare. Apoi ne cerea bani.
Asa cum am zis, dimineata isi bea cafeaua si vorbea despre bani, cit de importanti sint si cit de mult ii apreciaza el. V-am zis ca e tare gures! Deci "time is money" este pe heavy rotation aici.
In saptamina dinaintea pastelui catolic (noi urma sa plecam in Romania sa-l sarbatorim acolo), Picasso Bolek declara lucrarile inchise. Mai putin niste rame de ferestre care asteptau vremea buna ca sa intre pe miinile artistului.
Si avem asa:
- plafonul din hol arata ca dupa bombardamente (ne-a zis ca mai mult de-atit n-are ce sa faca!!!!!!!!!!!);
- balustrada nu era prinsa in toate suruburile (ne-a zis ca n-au fost in punga si deci n-are!!!!!!!!!!!!!!!!!!).
Nu i-am dat toti banii pentru ca mai avea de lucru la ferestre. Dar nici n-am zis mai mult pentru ca voiam sa se intoarca.
A ramas sa ne sune cind crede ca ramele suporta schimbarea. Ne-a sunat saptamina trecuta. Il asteptam ca pe ... apa! De ce? Pentru ca:
- laminatul a inceput sa sara si s-a ridicat;
- la colturi zidurile s-au crapat;
- peretele comun living-bucatarie s-a crapat pe mijloc;
- daca te uiti pe ziduri vezi numai pete-pete;
- in continuare tavanul arata ca dupa bombardament;
- balustrada a ramas in continuare neprinsa;
- plintele s-au desprins si cele care nu s-au desprin sint puse cu picioarele, cu spatii intre ele;
- spatii mari intre plinte si perete.
Motive destule sa apara mesterul artist.
Vinerea trecuta a avut o verva intr-insul ceva de speriat! A mai zugravit un perete, a facut tavanul sa arate mai omeneste ... si cam atit!
Luni s-a ocupat de rame. Nu le-a terminat!
Il asteptam vineri pentru ca dumisale ne are pe noi ca rezerve, nu prea mai contam. Inainte de-a pleca m-a rugat sa-i dau niste bani. Macar o parte ... L-am intrebat frumos, o parte din ce? Mi-a zis, victimizat, ca se descurca el pina vineri ... Are impresia ca o sa fie platit pentru ca a binevoit sa faca mici reparatii la ceea ce a facut gresit ... interesant :)
La masa de prinz de luni mi-a reamintit ca ...mda, stiti si voi ... "time is money"!!!
Nu cred ca va termina vineri asa cum solemn mi-a promis. Nu are cum. Stiu cum lucreaza, stiu ca n-are ce face ... M-a amenintat ca trebuie sa dea tot laminatul jos. I-am zis ca e invitatul meu!
Acum trec la cea de-a doua intimplare si apoi concluzia, promit!!!!
Anul trecut, cind se preconiza mutarea, sau mai bine zis testarea terenului, mi-am dat demisia de unde lucram si unde obtinusem un contract bunicel cu promisiune de prelungire.
Pentru ca n-am plecat de nicaieri trintind usa, si acolo mi-am lasat niste prieteni, ba team leader-ul mi-a zis ca daca ma intorc in Olanda sa-l sun pentru ca pentru mine o sa existe intotdeauna un loc. Intre timp am vrut sa incerc si altceva, chiar daca am decis sa nu facem pasul spre tara lui Heidi. Nici aici nu s-a incheiat telenovela, dar nu despre asta vorbim acum. Ce-am incercat nu ca nu mi-a placut, dar nu m-am regasit.
Asa ca a venit momentul in care tl-ul a fost sunat. Entuziasmat, in doua zile mi s-a promis intoarcerea. Era o chestiune de hirtogarie s-o facem legal :))
Saptamina asta am primit acasa contractul ce urmeaza sa-l semnez saptamina viitoare.
Stupoare! Salariul mic, doamne, mic!!! Si alta functie, doamne, alta functie! Il sun pe "omul meu". Si-i zic, foarte relaxat ca s-au strecurat greseli in contract. Ii spun despre ce este vorba si se uimeste (nu se cruceste ca-i musulman, poate a facut aplecari de-alea de-ale lor, nu pot sa stiu). Imi zice ca sigur e o greseala, el n-a vazut contractul care mi-a fost trimis, dar nu se poa' asa ceva, astaeclar! La intilnirea pe care o voi avea saptamina viitoare va fi si dumnealui prezent oricum, si imi voi sustine cauza si nu plec de-acolo fara salariul promis si functia promisa. Sau plec de-acolo fara sa mai semnez ceva.
Concluzie ...
Din punctul meu de vedere "time is money" e un mare bullcrap! Dar mare de tot! Mai ales acum, pe timp de criza.
Unu. Stiu ce am sa ofer si stiu ca ma vor, asa ca voi invinge, fratilor, criza!
Doi. Nu-mi faci peretii drepti, nu-mi faci laminatul utilizabil, ei bine, time e pierdere de timp si bani!
Pe timp de criza, nu time is money ci quality is money!
Picasso Bolek o sa afle chestia asta vineri!!!!!
Cred ca am mai amintit, macar in treacat, pe-aici, faptul ca urmeaza/ne-am apucat sa renovam. Mda, s-a intimplat, sau mai bine zis, se intimpla. De pe la sfirsitul lui ianuarie, inceputul lui februarie. Si va rog nu va imaginati ca ne-am adus casa la caramida si de-acolo facem soarele sa se intoarca dupa cuibul nostru. Nici vorba! Deci nimic iesit din tipare, nimic spectaculos, doar un tapet jos, indreptat peretii, cite unul colorat, un laminat si cea mai speciala si indrazneata chestie a fost sa darimam un perete inutil care obstructiona lumina (atit de pretioasa pe meleagurile astea) si sa punem o balustrada. Am vorbit la parsoana intii plural, insa de toate astea s-a ocupat mesterul nostru, Picasso Bolek.
N-am cautat foarte mult dupa el. A fost recomandat ca "de treaba" de o prietena, care mi-a spus de la bun incept ca ei nu i-a lucrat nimic, doar a ajutat-o cu ceva la ramele de la ferestre. Restul eu decid daca-l vreau sau nu.
A venit ziua mare a intilnirii, sa vedem ce poate mesterul, cu ce solutii vine. Ah, ca uitasem ... Aveam si un perete (de la mansarda, unde este dormitorul nostru) cam afectat de apa. Se colorase inestetic si ma gindeam ca da si-ntr-un mucegai de toata frumusetea. Alta chestiune speciala era ca aveam nevoie de o placa de rigips, rezistenta la temperaturi ridicate, ceva special cum ni se explicase la magazinele de specialitate, si pe care n-o gaseam nicicum in Olanda.
Cam acestea sint datele problemei ...
Soseste, deci, Picasso, pentru evaluare ca apoi sa ne faca oferta sa incheiem afacerea. Omul pare ca stie meserie...Ne-a explicat cu lux de amanunte fiecare pas pe care-l va urma, ce materiale are de gind sa foloseasca, cit dureaza ca timp, cum ca nu vom mai avea probleme in veci, ca lucreaza excelent si ca niciodata nu s-a mai intors la vreo lucrare facuta. Ne-a zis foarte sigur pe el ca "ah, dar este un proiect mic, n-o sa-mi ia mai mult de doua saptamini". Noi dadeam din coada si zimbeam interior cu gura pina la urechi de clinchetul promisiunilor.
Intr-o dimineata de luni, pe la 9 (desi trebuia sa soseasca la 0830) suna Bolek la usa. Noi, in asteptare, comitetul de primire, insiruiti in fata usii. Descinde, il poftim la o cafea si ii uram spor la treaba. Dupa cinci minute s-a intors si ne-a zis ca trebuie sa inchiriem un aparat special care ajuta la jupuirea hirtiei de pe perete. Ne-am imbarcat toti trei si am pornit-o spre un magazin specializat. Bolek e fericit, poate sa inceapa ...
Trec zilele ca vintul, se face vineri cind trebuia sa avem dormitorul gatat. Evident ca n-a fost sa fie! Sau nu in totalitate! Pentru ca dragul de Picasso a rupt ceva la calorifer si acel ceva nu se mai gaseste. Dar, se poate sta acolo, totusi. Un weekend fara caldura tine spiritul treaz, nu? Peste noapte pisicile au gasit plinte nelipite si a inceput un meci de hochei prin casa de toata frumusetea. Trece si weekendul cel friguros, trece si luni, apare si Picasso marti. Victorie! O sa avem caldura in casa, o sa blegim spiritul, dar s-a rezolvat. de trei ori ura!!!!
Ca s-o mai scurtez un pic, am tinut-o tot asa pina in zi de azi. Trebuie sa precizez, totusi, ca in toata aceasta perioada au fost 2-3 saptamnini in care nu a lucrat. Atit.
Chinurile au inceput la holul de la etaj si apoi s-au mutat in living. S-a intimplat sa lungeasca lucrul precum pelteaua, iar vinerea avea o viteza ametitoare. Apoi ne cerea bani.
Asa cum am zis, dimineata isi bea cafeaua si vorbea despre bani, cit de importanti sint si cit de mult ii apreciaza el. V-am zis ca e tare gures! Deci "time is money" este pe heavy rotation aici.
In saptamina dinaintea pastelui catolic (noi urma sa plecam in Romania sa-l sarbatorim acolo), Picasso Bolek declara lucrarile inchise. Mai putin niste rame de ferestre care asteptau vremea buna ca sa intre pe miinile artistului.
Si avem asa:
- plafonul din hol arata ca dupa bombardamente (ne-a zis ca mai mult de-atit n-are ce sa faca!!!!!!!!!!!);
- balustrada nu era prinsa in toate suruburile (ne-a zis ca n-au fost in punga si deci n-are!!!!!!!!!!!!!!!!!!).
Nu i-am dat toti banii pentru ca mai avea de lucru la ferestre. Dar nici n-am zis mai mult pentru ca voiam sa se intoarca.
A ramas sa ne sune cind crede ca ramele suporta schimbarea. Ne-a sunat saptamina trecuta. Il asteptam ca pe ... apa! De ce? Pentru ca:
- laminatul a inceput sa sara si s-a ridicat;
- la colturi zidurile s-au crapat;
- peretele comun living-bucatarie s-a crapat pe mijloc;
- daca te uiti pe ziduri vezi numai pete-pete;
- in continuare tavanul arata ca dupa bombardament;
- balustrada a ramas in continuare neprinsa;
- plintele s-au desprins si cele care nu s-au desprin sint puse cu picioarele, cu spatii intre ele;
- spatii mari intre plinte si perete.
Motive destule sa apara mesterul artist.
Vinerea trecuta a avut o verva intr-insul ceva de speriat! A mai zugravit un perete, a facut tavanul sa arate mai omeneste ... si cam atit!
Luni s-a ocupat de rame. Nu le-a terminat!
Il asteptam vineri pentru ca dumisale ne are pe noi ca rezerve, nu prea mai contam. Inainte de-a pleca m-a rugat sa-i dau niste bani. Macar o parte ... L-am intrebat frumos, o parte din ce? Mi-a zis, victimizat, ca se descurca el pina vineri ... Are impresia ca o sa fie platit pentru ca a binevoit sa faca mici reparatii la ceea ce a facut gresit ... interesant :)
La masa de prinz de luni mi-a reamintit ca ...mda, stiti si voi ... "time is money"!!!
Nu cred ca va termina vineri asa cum solemn mi-a promis. Nu are cum. Stiu cum lucreaza, stiu ca n-are ce face ... M-a amenintat ca trebuie sa dea tot laminatul jos. I-am zis ca e invitatul meu!
Acum trec la cea de-a doua intimplare si apoi concluzia, promit!!!!
Anul trecut, cind se preconiza mutarea, sau mai bine zis testarea terenului, mi-am dat demisia de unde lucram si unde obtinusem un contract bunicel cu promisiune de prelungire.
Pentru ca n-am plecat de nicaieri trintind usa, si acolo mi-am lasat niste prieteni, ba team leader-ul mi-a zis ca daca ma intorc in Olanda sa-l sun pentru ca pentru mine o sa existe intotdeauna un loc. Intre timp am vrut sa incerc si altceva, chiar daca am decis sa nu facem pasul spre tara lui Heidi. Nici aici nu s-a incheiat telenovela, dar nu despre asta vorbim acum. Ce-am incercat nu ca nu mi-a placut, dar nu m-am regasit.
Asa ca a venit momentul in care tl-ul a fost sunat. Entuziasmat, in doua zile mi s-a promis intoarcerea. Era o chestiune de hirtogarie s-o facem legal :))
Saptamina asta am primit acasa contractul ce urmeaza sa-l semnez saptamina viitoare.
Stupoare! Salariul mic, doamne, mic!!! Si alta functie, doamne, alta functie! Il sun pe "omul meu". Si-i zic, foarte relaxat ca s-au strecurat greseli in contract. Ii spun despre ce este vorba si se uimeste (nu se cruceste ca-i musulman, poate a facut aplecari de-alea de-ale lor, nu pot sa stiu). Imi zice ca sigur e o greseala, el n-a vazut contractul care mi-a fost trimis, dar nu se poa' asa ceva, astaeclar! La intilnirea pe care o voi avea saptamina viitoare va fi si dumnealui prezent oricum, si imi voi sustine cauza si nu plec de-acolo fara salariul promis si functia promisa. Sau plec de-acolo fara sa mai semnez ceva.
Concluzie ...
Din punctul meu de vedere "time is money" e un mare bullcrap! Dar mare de tot! Mai ales acum, pe timp de criza.
Unu. Stiu ce am sa ofer si stiu ca ma vor, asa ca voi invinge, fratilor, criza!
Doi. Nu-mi faci peretii drepti, nu-mi faci laminatul utilizabil, ei bine, time e pierdere de timp si bani!
Pe timp de criza, nu time is money ci quality is money!
Picasso Bolek o sa afle chestia asta vineri!!!!!
joi, 11 octombrie 2012
Noi,nu! Niciodata! Noi,nu!
Azi mi-am adus aminte de poezia lui Labis si Anda Calugareanu. Nu intimplator.
Pentru ca de dimineata, rasfoiam din mers noutatile din facebook, si cum sint "abonata" la Evenimentul zilei mai vad diverse titluri din ziar. Asa am ajunsla un articol despre reactia Simonei Gherghe la acuzatiile aduse in presa si online (cred) la felul cum isi cresc ratingul (pina la cer - nu, Loredana?) de pe urma nefericitei Ioana. M-au sagetat niste cuvinte prin cap, gen prostitutie, apoi am zis ca n-are rost sa-mi stric ziua cu asa ceva. Tipa e din start, cel putin pentru mine, insipida si incolora, o stiu doar de la stiri si n-are sens sa-mi pierd minute gindindu-ma la ea.
Mai dupa-amiaza am ajuns la twitter. Long story short, cu ceva ani in urma urmaream Big Brother versiunea Australiana. Am ajuns la un moment dat sa am niste schimburi de email-uri cu unul dintre prezentatori, un tip super carismatic si haios. Asa ca si-acum, cu toate ca n-as mai pierde vremea cu o asemenea emisiune, ne pastram contactul pe twitter si mai vad ce se intimpla in noul sezon.
Astazi era foarte trist. Pentru ca unul dintre concurenti si-a pierdut fratele, familia a ajuns in casa si l-au anuntat. Totul s-a facut fara camere si mare vilva. Baiatul a hotarit ca paraseste casa BB sa fie alaturi de familie la inmormintare, iar producatorii au decis ca momentele in care el isi ia la revedere de la colegii de "apartament" sa se faca off air. Au inchis toate camerele din casa, au intrerupt orice transmisie live, pe net sau tv. Au cerut decenta si intelegere din partea telespectatorilor.
Concluzia ...
Doua povesti oarecum asemanatoare, despre oameni, despre televiziuni, despre publicitate si pina unde mergi in meseria pe care ti-ai ales-o si o practici cu drag si cu o coloana verticala.
Deci, concluzia ... "Noi, nu! Niciodata! Noi, nu!". Ma intreb de ce? De ce e inca strimb acolo? De ce citeva cifre si euro fac mai mult decit decenta si respectul unui om fata de altul?
Trist ...
Pentru ca de dimineata, rasfoiam din mers noutatile din facebook, si cum sint "abonata" la Evenimentul zilei mai vad diverse titluri din ziar. Asa am ajunsla un articol despre reactia Simonei Gherghe la acuzatiile aduse in presa si online (cred) la felul cum isi cresc ratingul (pina la cer - nu, Loredana?) de pe urma nefericitei Ioana. M-au sagetat niste cuvinte prin cap, gen prostitutie, apoi am zis ca n-are rost sa-mi stric ziua cu asa ceva. Tipa e din start, cel putin pentru mine, insipida si incolora, o stiu doar de la stiri si n-are sens sa-mi pierd minute gindindu-ma la ea.
Mai dupa-amiaza am ajuns la twitter. Long story short, cu ceva ani in urma urmaream Big Brother versiunea Australiana. Am ajuns la un moment dat sa am niste schimburi de email-uri cu unul dintre prezentatori, un tip super carismatic si haios. Asa ca si-acum, cu toate ca n-as mai pierde vremea cu o asemenea emisiune, ne pastram contactul pe twitter si mai vad ce se intimpla in noul sezon.
Astazi era foarte trist. Pentru ca unul dintre concurenti si-a pierdut fratele, familia a ajuns in casa si l-au anuntat. Totul s-a facut fara camere si mare vilva. Baiatul a hotarit ca paraseste casa BB sa fie alaturi de familie la inmormintare, iar producatorii au decis ca momentele in care el isi ia la revedere de la colegii de "apartament" sa se faca off air. Au inchis toate camerele din casa, au intrerupt orice transmisie live, pe net sau tv. Au cerut decenta si intelegere din partea telespectatorilor.
Concluzia ...
Doua povesti oarecum asemanatoare, despre oameni, despre televiziuni, despre publicitate si pina unde mergi in meseria pe care ti-ai ales-o si o practici cu drag si cu o coloana verticala.
Deci, concluzia ... "Noi, nu! Niciodata! Noi, nu!". Ma intreb de ce? De ce e inca strimb acolo? De ce citeva cifre si euro fac mai mult decit decenta si respectul unui om fata de altul?
Trist ...
joi, 20 septembrie 2012
Cu psihica la pisicolog
Acum citiva ani am plecat intr-o scurta vizita in Romania (nimic special pina aici, stiu). Ce mi-a ameliorat starea de nebine pe care mi-o da zborul a fost faptul ca la coborire ma voi opri intr-o noua librarie si-mi voi cumpara volumul care tocmai se lansase in Timisoara, o carte semnata de Serban Foarta.
In centrul Bucurestiului trona o librarie proaspat deschisa la vremea aceea, pe doua etaje, cartile fiind asezate in ordine alfabetica (daca-mi mai amintesc corect). Am avut noroc, era deschisa cind am ajuns eu. Asa ca m-am dus la F, asta dupa ce imi pusesem in cos alte carti pe care doream sa le am in biblioteca proprie. Am ajuns la F, deci ... Caut, iau la rind, si inca o data, si ma sucesc ... nu gaseam cartea respectiva si pace. Cu buna credinta am rugat un tinar care lucra acolo sa ma ajute. Statea de vorba cu o domnisoara puternic mirositoare a hamburgeri si purtatoare de sort in fata. Probabil vreo partenera de comert pe strada respectiva. I-am explicat ca sint sigura de existenta cartii, ba ca e foarte proaspat iesita de sub tipar, si lansata cum se cuvine in Timisoara, iar eu tare mi-o doresc. Se uita la mine a neincredere, totusi s-a dus pe undeva, probabil sa caute sau sa-si intrebe colegii. Nu peste multa vreme apare tinarul librar, scarpinindu-se in crestet si cu un ton usor superior imi zice : "Nu te supara (da, vorbea foarte ... informal) cred ca de fapt vrei "Mic tratat de psihologie. Oricum, n-o avem!" Si s-a dus la prietena lui.
O secunda m-a lasat fara grai, apoi m-am dus sa-i lamuresc dilema si sa-i tai elanul superior. I-am zis ca sint convinsa de existenta multor mici si mari tratate de psihologie, insa ce vreau eu se numeste "Mic tratat de pisicologie".
Nu stiu cit l-am lamurit explicindu-ma, insa eu am primit cartea citeva zile mai tirziu, direct din Timisoara.
Iar acum, la citiva ani buni de la lansare, o recomand cu multa caldura, mai ales iubitorilor de feline domesticite (asa credem noi!!). Este o antologie de texte "Mic tratat de pisicologie: bucati feline in felii strinse la un loc de Serban Foarta". Cartea este aparuta la Humanitas in 2008.
In centrul Bucurestiului trona o librarie proaspat deschisa la vremea aceea, pe doua etaje, cartile fiind asezate in ordine alfabetica (daca-mi mai amintesc corect). Am avut noroc, era deschisa cind am ajuns eu. Asa ca m-am dus la F, asta dupa ce imi pusesem in cos alte carti pe care doream sa le am in biblioteca proprie. Am ajuns la F, deci ... Caut, iau la rind, si inca o data, si ma sucesc ... nu gaseam cartea respectiva si pace. Cu buna credinta am rugat un tinar care lucra acolo sa ma ajute. Statea de vorba cu o domnisoara puternic mirositoare a hamburgeri si purtatoare de sort in fata. Probabil vreo partenera de comert pe strada respectiva. I-am explicat ca sint sigura de existenta cartii, ba ca e foarte proaspat iesita de sub tipar, si lansata cum se cuvine in Timisoara, iar eu tare mi-o doresc. Se uita la mine a neincredere, totusi s-a dus pe undeva, probabil sa caute sau sa-si intrebe colegii. Nu peste multa vreme apare tinarul librar, scarpinindu-se in crestet si cu un ton usor superior imi zice : "Nu te supara (da, vorbea foarte ... informal) cred ca de fapt vrei "Mic tratat de psihologie. Oricum, n-o avem!" Si s-a dus la prietena lui.
O secunda m-a lasat fara grai, apoi m-am dus sa-i lamuresc dilema si sa-i tai elanul superior. I-am zis ca sint convinsa de existenta multor mici si mari tratate de psihologie, insa ce vreau eu se numeste "Mic tratat de pisicologie".
Nu stiu cit l-am lamurit explicindu-ma, insa eu am primit cartea citeva zile mai tirziu, direct din Timisoara.
Iar acum, la citiva ani buni de la lansare, o recomand cu multa caldura, mai ales iubitorilor de feline domesticite (asa credem noi!!). Este o antologie de texte "Mic tratat de pisicologie: bucati feline in felii strinse la un loc de Serban Foarta". Cartea este aparuta la Humanitas in 2008.
miercuri, 19 septembrie 2012
Miercuri dupa vara
Ploua in fiecare zi, ploua cu forta, apoi mai apare cite o raza de soare foarte zimbitoare. Nici nu mi-am dat seama cind s-a facut septembrie. Stiu doar c-am mai prins citeva zile de soare pe balconul proaspat reamenajat (cam tirziu, ce-i drept). Si mai stiu ca vara asta a fost un pic apasatoare.
Ca sa fac asa, o recapitulare, am plecat in vacanta a doua zi dupa demisie, moment mai mult decit prielnic pentru psihicul meu incercat la locul de munca, am vizitat posibila tara adoptiva (revenim, revenim asupra subiectului), apoi am ajuns nesperat si in Romania, intr-un loc foarte drag mie si imprimat pentru totdeauna in suflet, am avut migrene cit pentru 10 ani de-acum incolo, am votat pentru prima oara ca cetatean olandez si acum iata-ma acasa.
Acum pun la cale noi planuri, imi caut noi directii, incep noi programe. Am trecut pe echinaceea si sport la sala, ceaiuri bune, reamenajari interioare - in casa si in suflet, abonament la muzee si cinematograf, in general chestii pentru un nou inceput. Pentru ca da, eu ador vara si caldura, insa toamna ma inspira si intotdeauna inceputul scolii e un inceput de an, cumva.
Cind m-am intors din Romania, cu sufletul plins de despartire si bucuros ca i-am mai ostoit dorurile, la aterizare, am fost norocoasa sa vad doua curcubee. Mi-au rasarit in fata si am fost recunoscatoare si fericita ca mi-au pus un zimbet imens pe chip si m-au linistit. M-au linistit pentru ca mi-au transmis mesajul pe care voiam sa-l stiu. Ca am ales bine, ca aici mi-e casa, iar ce mi-am propus e pe cale sa se realizeze. De-atunci mi-au mai apartut citeva si ma bucur precum un copil de Craciun in fata bradului plin de cadouri. Asta e senzatia pe care o incerc de fiecare data.
Da, miercuri dupa vara ma simt o norocoasa!
Ca sa fac asa, o recapitulare, am plecat in vacanta a doua zi dupa demisie, moment mai mult decit prielnic pentru psihicul meu incercat la locul de munca, am vizitat posibila tara adoptiva (revenim, revenim asupra subiectului), apoi am ajuns nesperat si in Romania, intr-un loc foarte drag mie si imprimat pentru totdeauna in suflet, am avut migrene cit pentru 10 ani de-acum incolo, am votat pentru prima oara ca cetatean olandez si acum iata-ma acasa.
Acum pun la cale noi planuri, imi caut noi directii, incep noi programe. Am trecut pe echinaceea si sport la sala, ceaiuri bune, reamenajari interioare - in casa si in suflet, abonament la muzee si cinematograf, in general chestii pentru un nou inceput. Pentru ca da, eu ador vara si caldura, insa toamna ma inspira si intotdeauna inceputul scolii e un inceput de an, cumva.
Cind m-am intors din Romania, cu sufletul plins de despartire si bucuros ca i-am mai ostoit dorurile, la aterizare, am fost norocoasa sa vad doua curcubee. Mi-au rasarit in fata si am fost recunoscatoare si fericita ca mi-au pus un zimbet imens pe chip si m-au linistit. M-au linistit pentru ca mi-au transmis mesajul pe care voiam sa-l stiu. Ca am ales bine, ca aici mi-e casa, iar ce mi-am propus e pe cale sa se realizeze. De-atunci mi-au mai apartut citeva si ma bucur precum un copil de Craciun in fata bradului plin de cadouri. Asta e senzatia pe care o incerc de fiecare data.
Da, miercuri dupa vara ma simt o norocoasa!
joi, 6 septembrie 2012
Dorinta
"...Să fie o dimineaţă copilăroasă şi moale
Prin care, trecând, lumina să scoată
Foşnet de frunză uscată;
Şi miroase-n odaie
A creioane ascuţite prelung
Şi-a hârtie neîncepută;
Din gânduri, din dragoste
Sau numai din somn trezindu-mă
Bucuroasă, buimacă,
Să trag pe mine o haină,
Să ies năucită în stradă
Cu picioarele goale-n pantofi
Şi să întreb fericită:
Ştiţi cumva în ce an suntem?"
Ana Blandiana
Prin care, trecând, lumina să scoată
Foşnet de frunză uscată;
Şi miroase-n odaie
A creioane ascuţite prelung
Şi-a hârtie neîncepută;
Din gânduri, din dragoste
Sau numai din somn trezindu-mă
Bucuroasă, buimacă,
Să trag pe mine o haină,
Să ies năucită în stradă
Cu picioarele goale-n pantofi
Şi să întreb fericită:
Ştiţi cumva în ce an suntem?"
Ana Blandiana
marți, 31 iulie 2012
Kleine und fein ... oder?
M-am trezit cu noaptea-n cap, de nerabdare ca o pornim la drum. Abia asteptam sa dau nas-in-nas cu ce ziceam c-o sa fie noua casa. Abia asteptam sa vad cum o simt, cum ne imprietenim.
4 tari si 9 ore mai tirziu ne-am cunoascut.
Ma intrebati de prima impresie? Well ... chiar nu stiu ce sa zic mai intii ... ca n-am simtit acel click datator de conexiune, ca o simt cumva ostila, chiar daca nu mi-a facut absolut nimic, ca nu ma vad traind aici nicicum.
Daca m-ati fi intrebat acum citeva luni cind am inceput sa discutam (propunerea e mai veche, insa pina anul asta nici macar n-am luat-o in considerare) de o posibila mutare, ei bine, eu am fost foarte entuziasmata. Ba chiar ma gindeam ca am deja "experienta" de expat, asa ca, atita cit tine de mine, stiu ce sa fac si cum sa procedez pentru adaptarea mai rapida.
Au mai trecut citeva luni de la entuziasmul initial. Am mai macerat informatiile, le-am strecurat si m-am mai temperat. Mi-am tradus entuziasmul asta initial (care si pe mine m-a uimit foarte mult) prin faptul ca, inconstient, mi-am dorit la momentul acela sa fug. Aveam nevoie de un, cumva, nou inceput si m-am alimentat cu un surogat. Dar asta nu e o solutie sau o rezolvare la problemele care ma macinau la momentul respectiv. Asa ca le-am luat pe rind. Am mai astepta, de la departare m-am informat, m-am pus in anumite situatii, am inceput listele, ne-am interesat din punct de vedere birocratic ce inseamna mutarea dintr-o parte in alta, si abia apoi "vizita" in partia posibil-gazda. Nu stiu daca am abordat totul dintr-un unghi bun, dar asa am crezut de cuviinta.
Unde ne situam acum?
Sintem de duminica aici. Prima seara mi-a lasat un gust foarte amar. Am asteptat dimineata pentru ca, nu-i asa, in lumina totul apare altfel. Ei bine, nu. Nu pentru mine si nu in relatia mea cu Elvetia.
Nu ma intelegeti gresit, n-am vazut tot, peisajele sint rapitoare, aerul curat in afara orasului, insa nu simt ca mi se potriveste ...
Ieri imi propusesem sa vizitez Luzern, Basel, poate Zurich sau Bern. Am renuntat. N-am putut sa ies prea mult din hotel. Nu am simtit absolut deloc bucuria turistului, nu mi-am dorit sa vad nimic. N-am vrut sa stiu. Niciodata n-am simtit o asa repulsie fata de un oras, o zona. Cu chiu cu vai m-am extras din camera de hotel si m-am plimbat putin. Impresia din ajun nu se schimbase. Apoi am vazut o casa, undeva la marginea Olten-ului, o zona de tara, linistita, cu vedere catre munti si culturi. Perfect! Dar nu indeajuns.
Azi-dimineata dupa o cafea tare si-un iaurt de coacaze am iesit in strada. La ora 8 ma plimbam deja printre case, observam oamenii grabiti spre serviciu. Am evitat zona turistica inadins. Am intrebat un localnic unde este centrul (stiam, dar voiam sa vad reactia, ca parte din test), am stat la semafor chiar daca nu trecea nicio masina din directia mea, iar dupa un tur de-o ora si jumatate m-am oprit in gara sa cumpar o cafea si-un covrig.
Am ajuns in centrul istoric si m-am prabusit pe-o banca. Am impartit covrigul cu 6 porumbei, si abia dupa ce i-am ghiftuit bine am vazut ca exact sub nasul meu trona un afis mare-mare "Tauben nicht futtern!", pentru ca porumbeii sint considerati un fel de sobolani zburatori iar elvetienii nu-i agreeaza. Hmmm ... nu chiar pe gustul meu!
De ce nu se produce acel click? Pentru ca, printre altele:
- eu aveam o imagine foarte clara despre cit de curata este Elvetia. Un mit! Am vazut oameni aruncind fara cea mai mica stringere de inima mucuri de tigari pe jos;
- prea putini vorbesc engleza: cind mi-am cumparat cafeaua am incercat in engleza, iar "coffee" nu i-a miscat niciun muschi fetei, doar la kaffee s-a lamurit ce vreau. Cineva m-a intrebat ceva in swiss, i-am spus ca nu inteleg, dar ca poate ajut in engleza. Raspunsul a fost "me, little, danke":) Nici la hotel n-am fost mai norocoasa, doar ca mai stiu si eu cite un cuvint in germana si m-a ajutat putin;
- foarte multi oameni ai strazii, neagresivi, dar totusi pretutindeni si nu in numar neglijabil;
- cam agresivi in trafic, chiar ieri am asistat la niste scirtiieli de roti si o spectaculoasa rotire de 90 de grade pe o trecere de pietoni;
- nu e suficient ca as invata germana (ceea ce e un mare plus pentru mine), trebuie sa invat "swiss german";
- aceasta dubioasa repulsie fata de pasari;
- imi trebuie adaptor pentru prize;
- am auzit (dintr-o companie intrenationala) ca sint cam discriminatorii cu nevorbitorii de germana.
Dar:
- apa are un gust foarte bun;
- aerul este mai curat;
- am mirosit iarba proaspata;
- sa iesi din "clatita" in care locuiesti si sa vezi munti cu creste albe, atita verde si conifere, nu e de neglijat;
- am citit azi pe banca "Desteptarea Evei" - Alice Miller;
- mi-a iesit in cale "The art of travel", volumul lui Alain de Botton, elvetian de origine. Trebuie sa va spun de obiceiul meu de a cumpara o carte din fiecare tara prin care trec, iar de Botton a aparut exact cind respiram mai greu si sacadat, ieri;
- soarele e generos;
- au covrigi deliciosi.
4 tari si 9 ore mai tirziu ne-am cunoascut.
Ma intrebati de prima impresie? Well ... chiar nu stiu ce sa zic mai intii ... ca n-am simtit acel click datator de conexiune, ca o simt cumva ostila, chiar daca nu mi-a facut absolut nimic, ca nu ma vad traind aici nicicum.
Daca m-ati fi intrebat acum citeva luni cind am inceput sa discutam (propunerea e mai veche, insa pina anul asta nici macar n-am luat-o in considerare) de o posibila mutare, ei bine, eu am fost foarte entuziasmata. Ba chiar ma gindeam ca am deja "experienta" de expat, asa ca, atita cit tine de mine, stiu ce sa fac si cum sa procedez pentru adaptarea mai rapida.
Au mai trecut citeva luni de la entuziasmul initial. Am mai macerat informatiile, le-am strecurat si m-am mai temperat. Mi-am tradus entuziasmul asta initial (care si pe mine m-a uimit foarte mult) prin faptul ca, inconstient, mi-am dorit la momentul acela sa fug. Aveam nevoie de un, cumva, nou inceput si m-am alimentat cu un surogat. Dar asta nu e o solutie sau o rezolvare la problemele care ma macinau la momentul respectiv. Asa ca le-am luat pe rind. Am mai astepta, de la departare m-am informat, m-am pus in anumite situatii, am inceput listele, ne-am interesat din punct de vedere birocratic ce inseamna mutarea dintr-o parte in alta, si abia apoi "vizita" in partia posibil-gazda. Nu stiu daca am abordat totul dintr-un unghi bun, dar asa am crezut de cuviinta.
Unde ne situam acum?
Sintem de duminica aici. Prima seara mi-a lasat un gust foarte amar. Am asteptat dimineata pentru ca, nu-i asa, in lumina totul apare altfel. Ei bine, nu. Nu pentru mine si nu in relatia mea cu Elvetia.
Nu ma intelegeti gresit, n-am vazut tot, peisajele sint rapitoare, aerul curat in afara orasului, insa nu simt ca mi se potriveste ...
Ieri imi propusesem sa vizitez Luzern, Basel, poate Zurich sau Bern. Am renuntat. N-am putut sa ies prea mult din hotel. Nu am simtit absolut deloc bucuria turistului, nu mi-am dorit sa vad nimic. N-am vrut sa stiu. Niciodata n-am simtit o asa repulsie fata de un oras, o zona. Cu chiu cu vai m-am extras din camera de hotel si m-am plimbat putin. Impresia din ajun nu se schimbase. Apoi am vazut o casa, undeva la marginea Olten-ului, o zona de tara, linistita, cu vedere catre munti si culturi. Perfect! Dar nu indeajuns.
Azi-dimineata dupa o cafea tare si-un iaurt de coacaze am iesit in strada. La ora 8 ma plimbam deja printre case, observam oamenii grabiti spre serviciu. Am evitat zona turistica inadins. Am intrebat un localnic unde este centrul (stiam, dar voiam sa vad reactia, ca parte din test), am stat la semafor chiar daca nu trecea nicio masina din directia mea, iar dupa un tur de-o ora si jumatate m-am oprit in gara sa cumpar o cafea si-un covrig.
Am ajuns in centrul istoric si m-am prabusit pe-o banca. Am impartit covrigul cu 6 porumbei, si abia dupa ce i-am ghiftuit bine am vazut ca exact sub nasul meu trona un afis mare-mare "Tauben nicht futtern!", pentru ca porumbeii sint considerati un fel de sobolani zburatori iar elvetienii nu-i agreeaza. Hmmm ... nu chiar pe gustul meu!
De ce nu se produce acel click? Pentru ca, printre altele:
- eu aveam o imagine foarte clara despre cit de curata este Elvetia. Un mit! Am vazut oameni aruncind fara cea mai mica stringere de inima mucuri de tigari pe jos;
- prea putini vorbesc engleza: cind mi-am cumparat cafeaua am incercat in engleza, iar "coffee" nu i-a miscat niciun muschi fetei, doar la kaffee s-a lamurit ce vreau. Cineva m-a intrebat ceva in swiss, i-am spus ca nu inteleg, dar ca poate ajut in engleza. Raspunsul a fost "me, little, danke":) Nici la hotel n-am fost mai norocoasa, doar ca mai stiu si eu cite un cuvint in germana si m-a ajutat putin;
- foarte multi oameni ai strazii, neagresivi, dar totusi pretutindeni si nu in numar neglijabil;
- cam agresivi in trafic, chiar ieri am asistat la niste scirtiieli de roti si o spectaculoasa rotire de 90 de grade pe o trecere de pietoni;
- nu e suficient ca as invata germana (ceea ce e un mare plus pentru mine), trebuie sa invat "swiss german";
- aceasta dubioasa repulsie fata de pasari;
- imi trebuie adaptor pentru prize;
- am auzit (dintr-o companie intrenationala) ca sint cam discriminatorii cu nevorbitorii de germana.
Dar:
- apa are un gust foarte bun;
- aerul este mai curat;
- am mirosit iarba proaspata;
- sa iesi din "clatita" in care locuiesti si sa vezi munti cu creste albe, atita verde si conifere, nu e de neglijat;
- am citit azi pe banca "Desteptarea Evei" - Alice Miller;
- mi-a iesit in cale "The art of travel", volumul lui Alain de Botton, elvetian de origine. Trebuie sa va spun de obiceiul meu de a cumpara o carte din fiecare tara prin care trec, iar de Botton a aparut exact cind respiram mai greu si sacadat, ieri;
- soarele e generos;
- au covrigi deliciosi.
Pe-aici ma aflu acum. Urmeaza niste intilniri, apoi intoarcerea acasa si decizia finala, cred.
vineri, 27 iulie 2012
Am stat si-am invatat limba (III)
Sa mergem cu povestea mai departe ... (Aici si aici sint primele doua episoade)
Ca sa scurtez asteptarea, va spun ca mult asteptatul semn de viata de la scoala a venit undeva prin iunie, materializat intr-o scrisoare, de fapt o invitatie de prezentare a cursurilor.
Incepusem iarasi sa sper ...
Mi-am luat partenerul de-o aripa si am purces spre locul indicat, la ora cuvenita.
O cladire in Rotterdam, cu portile larg deschise, iar pe niste cartoane mari erau indicatii in olandeza spre sala unde urma sa se desfasoare mult-dorita prezentare.
Puhoi de lume! Cuminti, am luat loc unde ni s-a spus si mi-am dat seama ca prezentarea a inceput pentru ca niste doamne se agitau, scoteau niste sunete necunoscute mie, in "fata clasei".
Da, ati ghicit!!!! Prezentarea s-a tinut in limba olandeza. Cine erau cei prezenti? Ne-olandezi, oameni dornici sa invete aceasta limba, pe-aici pe colo cite un nativ, cum a fost si in cazul meu, venita cu partenerul.
Tot circul a tinut mai bine de o ora. Spre final ni s-a recomandat si banca de unde putem sa facem imprumutul pentru curs. Ok, dar la cit se ridica acest curs?
4000 de euro!!!! Pentru un an de zile, taxele de examen incluse!
Capitolul fiind brusc incheiat, am zis ca ma voi reorienta catre un curs mai prietenos, pe cont propriu.
Asa am ajuns, in toamna (pentru ca venise si vacanta mare) la o scoala populara care oferea cursuri de olandeza. 25 de lectii, start in septembrie, finis in februarie, 280Euro. Acceptabil. Trecusera deja 9 luni de cind ma stabilisem aici ... o vesnicie! Ne-am adunat vreo 20 in grupa, care de pe unde, cu un prof mai batrin decit "hebban olla vogala" dar cu ceva carisma si am inceput.
Am urmat doua module, pina in iunie.
Intimplarea a facut ca in acea perioada sa vad o reclama la televizor care ne indemna pe noi astia, alohtonii, sa sunam la primarie pentru cursuri de integrare pentru ca vom fi ajutati.
Am pus mina pe telefon si am sunat ... De data asta cineva de la serviciul social se ocupa de aceste cursuri. Dupa toata aventura din anul precedent, invatindu-mi lectia ping-pong-ului la cate am fost supusa, am cerut nume celor cu care am vorbit, numele si functia. Numele celei care m-a invita la sediul primariei la o prima discutie, care-mi promitea curs aproape gratuit.
Asa s-a nascut o sincera prietenie intre mine si serviciul social.
Eu nu eram chiar pe lista eligibila venita fiind dintr-o tara din UE. Am mers pe cartea "tara UE dar fara drepturi" si cu o mare dorinta de integrare rapida, iar tot ce-am putut obtie a fost un "traict scurt", din septembrie pina in martie, urmat de examene, 4 la numar si doar 270 euro.
Unde am fost trimisa? Surpriza! Exact la scoala care-mi garanta invatarea olandezei pentru 4000 de euro!!!!
Toata vara i-am sunat si le-am reamintit ca vreau sa fiu intr-o grupa care incepe in septembrie, fara discutie, avind sustinerea angajatului de la serviciu social.
Am mers la scoala, de 3 ori pe saptamina cite 3 ore, pina-n martie, am dat examenele anul urmator undeva prin mai-iunie. Colaborarea s-a incheiat fericit! Incepusem sa si lucrez intre timp.
Pentru ca iar imi faceam planuri si stiam ca vreau mai mult, dupa ce m-am vazut cu diplomele in buzunar, am sunat iar la primarie ... pentru un nivel mai ridicat de curs. Indrazneala? Poate.
Aceeasi persoana de la Serviciul Social m-a "recomandat" pentru un alt curs dat fiind ca le-am explicat de ce primaria asta trebuie sa "investeasca" niste bani in mine si nu intr-un chnez, afgan sau mai stiu eu cine. Trecusem printr-un curs rapid, spre deosebire de colegii mei ramasi acolo pentru un an, lucram, eram platitor de taxe, imi luasem examenele cu brio si voiam sa aplic pentru cetatenie.
Astfel ca anul trecut am aterizat in mijlocul unui alt modul, mai ridicat. Am schimbat 4 profesori, am terminat doua manuale si am mai dat 4 examene.
De-acum totul tine numai de mine. Vorbesc, dar nu perfect (ba mai e cale lunga), insa ma fac inteleasa, citesc in olandeza, fac integrame, cuvinte incrucisate, mai si cite o gluma.
Pina sa ajung sa lucrez am vrut sa voluntariez. Am fost respinsa pentru ca NU vorbeam olandeza.
De ce nu puteam(,) sau nu voiam sa lucrez? Si-aici am avut o intreaga aventura datatoare de dureri de cap. Nu stiu daca mai merita povestita. Voiam dar nu puteam!
In toata perioada asta mi-au curs multe lacrimi de neputinta, am dat sute de telefoane si-am trimis zeci de scrisori, am apostilat acte, mi-am echivalat diplome, mi s-au inchis usi in nas si aproape c-am intrat pe fereasta. N-a fost usor, iar de departe se vede altfel. Nu invinuiesc pe nimeni, asta este sistemul in care am ales sa traiesc.
Desigur, am avut si experiente foarte frumoase, functionari deschisi si prompti, oameni dornici sa ma ajute.
Tot zbuciumul asta a avut ca rezultat final obtinerea cetateniei in martie.
Nu sint admiratoarea lui Coelho, insa m-am regasit in povestea samintei de bambus care, vreme de 5 ani, isi dezvolta radacinile subteran, invizibil ochiului, iar dupa aceasta aparenta "inactivitate" creste 25 de metri.
Einde!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)