What time is it? What time isn't it /"Martha, Michael here. I've fucking had enough."* / "Stuck in a moment you can't get out of"**

 
   Prin vara-toamna lui 2014 voiam sa va povestesc ceva extrem de personal... sa scriu negru pe alb ceea ce mi-a mai scapat in unele postari de-a lungul vremii. Apoi am zis ca e prea mult, ca ar trebui sa treaca ceva timp ca sa se limpezeasca in mintea mea ceea ce tocmai traiam, sa ma lamuresc intii eu si sa vad cumva din afara toata situatia.

Apoi Robin Williams s-a sinucis (se facura deja doi ani), marind lista celebritatilor (si cea a oamenilor, in general) care si-au hotarit singuri plecarea. Multe idei au curs si atunci, multe tabere s-au format, presupuneri si acuze, toata gama. Nu stiu daca exista "judecata de apoi", insa cu siguranta de judecata oamenilor nu scapa nimeni si nici Nilul nu te mai curata!
 
"Cit de egoist esti sa te sinucizi, sa-ti lasi familia, sa renunti pur si simplu?!"- se intrebau unii si altii, doct. "Actul sinuciderii este un act programat, o faci in cunostinta de cauza, ce idiot sa iti iei viata!!!"
Cred ca aceasta tabara a fost mai vocala decit cea a persoanelor care n-au incercat o explicatie, n-au aruncat nicio acuza si nu au emis judecati de valoare, ci s-au intristat profund. 

Eu am tacut. Pentru ca exista un moment pe care-l poti depasi sau nu, stiti voi, "You've got stuck in a moment/ And now you can't get out of it". Depaseste limita egoismului, nu se poate vorbi de nerecunostinta fata de familie, lasitate, renuntare atit de usor, sau ce mai vreti voi. Pur si simplu se intimpla. Nu ai cum sa cintaresti acest gest, sa faci o lista cu pro's si con's, sa iti dai o palma peste fata si sa-ti zici "trezeste-te". E doar un moment in care se intimpla totul, un moment care poate sa te inghete si astfel vezi ziua de miine, sau momentul se prelungeste in eternitate. 
Discutiile pe acest subiect sint nesfirsite. Nu mai insist.

Si pina la urma ce voiam sa spun cu cele de mai sus? Ca desi am tacut atita vreme, am mai citit bloguri. Le-am citit si atit. Si m-am ocupat cu ce se maninca viata.
S-au si schimbat multe in acesti doi ani cit au trecut. S-au schimbat ori s-au transformat.
Am inceput cu aceasta postare pentru ca acolo ramasesem acum doi ani. Am convingerea ca cele ce vor urma vor fi mai vesele si utile.






______________________________________________________

*Citatul este ultimul voice-mail lasat de Michael Hutchence (INXS) pe telefonul managerului personal, Martha Troup, inainte de sinucidere;

**Titlul unei piese U2, un frumos tribut adus de Paul Hewson(Bono) prietenului sau Michael Hutchence. Piesa face parte de pe albumul "All That You Can't leave Behind" lansat in anul 2000.

Despre spatiul personal

Am o problema ... Nu pot sa accept neinvitati in spatiul meu personal. Simt cum mi se ridica parul in cap, ma fac arici, rosesc de furie, tremur si nu mai pot respira cind cineva intra in aria mea, aproape atingindu-ma.
Prin nastere mi-am cistigat spatiul personal, cercul in jurul corpului meu in care n-are voie sa paseasca nimeni fara acordul meu explicit. Si, sincer e doar o persoana in lumea asta care are acces nelimitat, fara incuviintare. O persoana si trei pisici. Dar asta e alta poveste.

Ca sa stiti cu cine aveti de-a face, eu sint o persoana tactila, dar  mai ales olfactiva. Imi pun la munca silnica receptorii chimici. Nu-mi scapa nimic nemirosit, am memoria mirosurilor, stiu daca cineva a intrat in imobilul unde locuiesc si fara sa-si fi turnat un litru de parfum, stiu daca a fost la sala sau nu, recunosc si asociez mirosuri de acum 10-15 ani, fiecare oras prin care trec imi miroase altfel si-mi revine mirosul in memorie cind ma gindesc la acel loc. Nu stiu daca e normal sau nu, pentru mine este. De aceea spatiul meu personal, cei 45-50 de centimetri din juru-mi imi sint foarte importanti si nu-i doresc invadati. Ca sa nu vorbim de distanta sociala, cea de 1,2 metri, pentru ca deja cer mult prea mult.
Din pacate, sint "violata" sau "dezumanizata" zilnic, ceea ce s-a dezvoltat intr-o fobie sociala de toata frumusetea (si nu va ingrijorati, lucrez la inlaturarea ei prin terapie).

In urma cu citiva ani aveam un coleg la serviciu care regulat trecea granita, era singurul fel de a se impune (oricum un bully), fapt care ma scotea din minti incit ajunsesem sa ma gindesc cu groaza la serviciu din cauza lui.  Dar am foarte multe exemple, in fiecare zi mi se intimpla. Desigur, exclud mijloacele de transport in comun, dar pe acestea le folosesc ocazional, iar la ora de virf n-ai decit sa speri ca oamenii-s spalati si ingrijiti.

La fel de bine inteleg ca Olanda este o tarisoara mica, suprapopulata si prin urmare spatiul personal este mai reduc (hehe), insa de aici pina a mi se impinge constant cosul la supermarket in fund... cred ca deja vorbim de cu totul si cu totul altceva, la fel sa-mi respiri in ceafa cind imi ridic bani din ATM. Ce consider culmea culmilor in materie, e cum unii soferi, la stop, aleg sa-ti stea exact in spate, ilegal de aproape, asa de aproapa incit am impresia ca-i vad  pe bancheta din spate!!! Ceea ce ma determina sa "uit" sa mai pornesc cind e verde la semafor, asa ca "violatorul" mai sta o tura, in cazul in care nu s-a urcat pe masina mea deja (dar despre condus in Olanda, of, neverending story!!! Cu toate ca am mai auzit pareri cum ca olandezii sint cei mai educati in trafic, ca respecta, ca nu claxoneaza, ca sint relaxati.... NU, absolut NU. Poate in comparatie cu cei din Romania, insa nu e vorba de bun simt la soferii olandezi).

Cit de des vi se intimpla, daca vi se intimpla,  sa va treziti cu neaveniti luindu-va aerul pe care-l respirati, cum reactionati si ce solutii ati gasit?

In multe situatii de zi cu zi as putea sa spun "it's not you, it's me", dar cind e vorba de spatiul din jurul meu, imi pierd ratiunea :)

Bunele maniere pe facebook. Cu subtitlul: ke frumy eshti, poop!

Ma macina de ceva vreme acest subiect, mai ales pentru faptul ca am cazut si eu “victima”, la fel cum probabil am facut victime de-a lungul timpului. Exista, insa, o linie fina intre cele doua aspecte, despre care voi vorbi mai incolo.

Inainte de toate cer iertare pentru ca am ajuns atit de rar pe-aici, ingaduinta si rabdare nici nu mai indraznesc , mi-e rusine!!! Asadar, 2014 s-a dovedit foarte dificil pentru mine. Stiu, mai sint citeva luni pina la sfirsit, insa perspectivele nu sint foarte luminoase, yet... who knows???!!! Dramele, framintarile si luptele in care m-a aruncat 2014 si am fost zvirlita n-as vrea sa faca subiectul unui post pe blogu-mi in paragina. Poate la un moment dat... poate.

Grosso modo, fb a fost si este o mica sursa de amuzament, si pierdere de timp. Am si cistigat o carte, am cunoscut citiva oameni frumosi, mi-am vindut in doua rinduri bilete la niste concerte, am fost la citeva petreceri si acelasi fb m-a facut sa-mi reintilnesc colegii din scoala generala, pe care nu-i mai vazusem din .... exact! :) Plus citeva discutii interesante cu oameni care sint departe acum, insa la un moment dat am impartit momente deosebite, covrigi si muzici, filme si evenimente.

Desigur, exista si reversul. Partea urita si murdara, plus timpul pierdut inutil, relatii de hmmm... sa le zicem prietenie desfacute (ba chiar de familie),  nervi si neintelegeri, nedumeriri. Stiti voi. Mica telenovela desfasurata in mediul online. Si-atunci vrei sa-ti inchizi contul, iei hotariri radicale, toate momentele frumoase si de regasire se evapora intr-o secunda pentru ca mintea-ti este blocata pe recentele intimplari neplacute.

Si acum sa justific cele spuse mai sus. Booon.... Se ia asa: subsemnata si o persoana cunoscuta in urma cu ani de zile, via-via. Se face ca ne intilnim pe facebook dupa citiva ani in care nu ne-am mai intersectat, neavind noi cine stie ce puncte comune. Dupa "reintilnirea" online se produce si revederea face-to-face. Si se tot repeta, la un film, la un restaurant, la o zi de nastere, o iesire ... cam ce fac prietenii, nu? Incepem sa ne cunoastem, sa vorbim la telefon, sa ne dam mesaje, practic sa se intareasca legatura. Pina intr-o zi cind sint pusa la zid. La propriu si la figurat... pe motiv ca nu sint activa pe facebook, pentru ca un like nu e suficient si trebuie sa comentez, sa nu mai stau asa "in umbra". Ironia a facut ca in acest exces de zel sa nu mai am acces nici la pozele in care apaream sotul meu si eu, la diverse intilniri pe care le-am enuntat mai sus. Am ramas fara replica la un asemenea comportament ... Mi-am permis ingratitudinea de a o sterge din lista mea de prieteni si cunostinte pe acea persoana. Basta! Culmea e ca la ceva timp ne-am intilnit intimplator si am schimbat doua-trei amabilitati ca si cum nimic nu s-a intimplat.  Trebuie sa recunosc, mai intii am fost nedumerita, apoi suparata, acum indiferenta. Ba chiar ma bucur ca s-a intimplat asa, traiasca selectia "naturala"!!!

Alt caz. Se umflasera apele in Romania, politic vorbind. Am facut "greseala" ca pe propriu-mi "zid" sa pun ceva articole, chestii amuzante, care, evident erau in favoarea "preferatului" meu. Am produs o drama la momentul respectiv, care a dus la stergerea mea din lista unei rude foarte apropiate cu care aveam o relatie normala. Am fost sanctionata pentru simplul fapt ca mi-am spus parerea in locul meu! Am lasat sa treaca timpul si sa se asterne pacea ca sa pot discuta cu el. Mi s-a parut ridicol!

Cum am spus, poate ca si eu am creat neplaceri, drame, neintelegeri. De exemplu mi-am sters un bun amic pentru ca dupa un campionat de fotbal (acum 4 ani) a injurat pe zidul meu echipa in tara careia locuiesc. Ce vina am eu si de ce, la nervi, imi poluezi spatiul meu, zau asa?!

Am sters o alta persoana cunoscuta doar virtual pentru ca si-a permis sa copieze niste fotografii si un status (fara acordul "proprietarului") de la altcineva si sa comenteze malitios. Am zis ca poate ajunge sa-mi faca asa ceva si mie. La putin timp m-a intrebat de ce si i-am explicat.

Acum, cu arestarea lui Felix (nu-mi amintesc numele real!!!!) iar sint oamenii foarte sensibili pe facebook. Am vazut citeva comentarii, statusuri, m-au mincat si pe mine virfurile degetelor sa comentez, insa stiu ca as face-o in zadar si sint de parere ca ideea mea nu schimba  atitudinea acestora, iar relatia poate sa continue in mod amical facind exceptie de momentul asta. Uneori ne infierbindam si vedem rosu inutil, iar eu am invatat sa am rabdare si sa-mi vad de ale mele. Poate ca nu e foarte sanatos asa, dar m-am saturat de discutii inutile si timp pierdut aiurea cind nu esti deschis sa accepti pareri diferite de a ta. Asa ca "ramin in coltul meu din umbra"

Eu nu sint o mare comentatoare pe facebook, o fac destul de rar. Dau like-uri, mai ales de pe telefon cind sint in asteptare. Am prieteni cu care comuic in mesaje private, nu dau check-in peste tot pe unde ma duc, doar ca recomandare, cel mult sau cind sint extrem de fericita ca sint intr-un  loc. In aceeasi idee - pentru ca ma inspir si eu de la altii - mai pun vreo piesa, anunt vreun concert, ce carte mai citesc, ce film/ serial am mai vazut. Dar n-o fac in mod regulat si mai mult pentru cei apropiati. Mai comentez pe cite un grup, insa daca chiar ma arde Mi-as dori sa pun mai multe fotografii de pe unde ma plimb, sa fiu activa- activa si nu activa-pasiva, sa pun fotografii cu pisicii la mincare-somn-spalat-mieunat.
Nu sint "prietenul" ideal pe facebook, asta e clar. Asa ca as vrea sa stiu daca incalc regulile de bun-simt in acest mediu online, daca sint chiar prost crescuta si n-am cei 7 ani de facebook (sau cum s-or numi).

Despre cum salvez eu bugetul familiei

In general fac gaura in buget, dar asta este un alt subiect si nu ne referim la acest aspect, din contra, vom vorbi despre opusul lui.

La service-ul auto
Acum citeva zile am fost cu masina la primul ei "control". Eveniment! N-are 30 000 km, dar mai o saptamina si face micuta doi ani de la achizitionare. Pina acum n-a fost nevoie sa scot din buzunar mai mult decit stiam: asigurare, benzina si rata (fara dobinda) pentru suma imprumutata la cumparare si curatarea ei sporadica. Altceva nimic, era si culmea, nu?! Pina anul asta nici macar taxa de drum n-am platit.
Asa ca ma trezesc, o iau de volan si ne prezentam la service-ul autorizat, locul unde acum doi ani ne-am luat cu acte si claxoane.
Eram pregatita sufleteste, dar se pare ca nu suficient. Inainte sa dau cheia mi-au aratat lista cu ce urmeaza sa se intimple, m-au intrebat daca am probleme cu ea, la ce sa se mai uite sau sa repare, apoi mi-au indicat suma. Cum am zis, nu m-am pregatit sufleteste suficient, dar hai, nici sa lesin acolo nu-mi venea. Mi-am luat la revedere de la Jazzie si am asigurat-o ca in citeva ore ne vom reuni.
Vine momentul in care se face ca ei imi dau factura si eu scot plasticul portocaliu sa platesc. Nu este asa de simplu! Mai ales cu ei, mai ales ca deja imi sunau alarmele in cap. Alarme montate de acum doi ani. Dar sa le luam pe rind, totusi, ca si-asa vad cum creste varza cu salata pe care o conturez eu aici.
Surpriza!!! In loc de ce-mi zisesera de dimineata, suma de plata era mai umflata cu  vreo 47 E!!!! Ma uit, intreb, ridic o sprinceana si astept explicatii. Si el se uita, se mai uita o data, se duce la un destept la calculator si ii vad cum tot modifica ceva in calculator, cu ochii pe fisa pe care mi-o intinsese. Dupa doua minute vine cerindu-si scuze, cum ca sistemul e de vina ca ei scriu ce trebuie insa nu se salveaza si ooops, la imprimanta iese suma mai mare. Mi-am inchis urechile, la ce bun sa ma obosesc sa-i ascult scuzele si sa-mi creasca  ficatul si tensiunea inutil? Ma bucur c-am sesizat "teroarea". Oricum, aici se incheie colaborarea noastra!
Ca sa revin la ce spuneam mai devreme, cum ca ii stiam capabili de orice de-acum doi ani, ca sa scurtez povestea, am ajuns atunci la marele manager pentru ca am primit 3 contracte cu erori grave pina sa-l primim pe cel corect. Asta pe linga faptul ca primisem masina insa nu-mi veneau ratele. Am asteptat doua luni si nimic. Si pentru ca sint corecta (in general ma intorc la casierite daca imi dau rest mai mare), plus ca nu aveam chef sa ma trezesc ca am de plata o suma imensa, poate si penalizari nascocite, am pus mina pe telefon si am sunat. Uitasera sa trimita actele!!!!!

Tot la capitoul service si masini, sotul meu pateste de fiecare data acest lucru. Facturi umflate dupa fiecare service!!! Desigur, tot eu am sesizat greseala. Mie nu mi se mai pare o intimplare, ci un mod ordinar de-a face bani, ce sa mai, jaf! Si vorbim de dealeri autorizati. Ba mai mult, lui i-au dat un diagnostic pe o eroare la bord pentru ceva gen "este asa pentru ca asa este" si a trebuit sa scoata din buzuna o suma imensa pentru cele doua vorbe neclare, pe motivul ca diagnosticatorul plecase acasa. El tace. Eu i-am zis sa ceara pe mail, explicat la amanunt, diagnosticul, cauze, efect, tot. Doua telefoane si o saptamina mai tirziu a primit si mult-asteptatul mail. Dezamagitor!

Asigurarea medicala
Anul trecut imi recomanda medicul de familie un medicamet, in sfirsit altceva decit vesnicul paracetamol, dar imi spune ca nu mai am voie sa conduc atita timp cit il iau, plus o saptamina dupa. Il intreb daca pot sa ma gindesc si eventual sa nu-l iau. Imi zice da. Si plec. Si decid ca nu vreau sa-l iau, nu e momentul, n-am cum sa renunt la masina. Povestea e uitata pina cind imi zice sotul ca i-au luat cei de la asigurari o suma din cont - noi avem asigurarea comuna, de-aia vorbim si de un singur cont, al lui. Zic, ia intreaba-i intr-un email ce-a fost asta? Scurt, primeste mesaj ca e un medicament, X. E al tau?, intreaba omul nedumerit. Da, e al meu, insa nu l-am luat. Ok, hai sa le scriem, ca sint oamenii in eroare. Nu, oamenii nu erau in eroare si au justificat gestul prin faptul ca medicamentul respectiv a fost pregatit special pentru mine in farmacie iar eu nu l-am ridicat, ceea ce nu mai e problema lor. Olandezul zice, ok, e vina noastra. Subiect inchis. Romanca zice stai asa, ca nu-i asa! Ce pregatitri necesita un medicament care se afla in folie,  intr-o cutie, intr-un raft, intr-o farmacie? Hai sa le scriem ca nu mi se pare corect, nu e un preparat special. Dupa citeva zile fara reactii vine mailul pe care-l asteptam. Da, aveti dreptate, ne scuzati, nu se va mai intimpla, banii va sint trimisi inapoi in cont! Cingcingcing!

In supermarket
Am salvat in ultimele luni 10 euro pentru ca scaneaza dublu, iar eu sint cu ochii pe display.

Cumparaturi online
Frecventez acest sport cu succes, as putea spune. Si pentru ca toata dezordinea mea e ordonata, se intimpla sa stiu cam ce platesc, ce returnez, ce bani au sa-mi dea inapoi. Asa ca-mi rezolv aceste mici neplaceri cu un telefon sau email, cu numarul comenzii, suma pe care mi-o datoreaza si de cind. Hmmm ... cred ca o sa incep sa cer dobinda :))

Abonamentul la mobil
De vreo 6 ani n-am mai schimbat numarul si nici operatorul. Doar am mai jonglat cu tipul de abonament si telefonul propriu-zis. Cu doi ani in urma se face ceasul sa-mi reinnoiesc abonamentul. Eram nemultumita, mai ales ca in ultimele 5-6 luni imi anulasera oferta pentru care incheiasem contractul, prin urmare plateam mai mult. Ma pusesera pe drumuri urit de tot, una peste alta imi datorau bani si explicatii si voiam sa termin cu ei. Asa ca ii anunt ca vreau  sa incheiem orice colaborare, nu mai innoiesc niciun abonament, nu mai vreau, nu mai imi place. Intrebarea magica a venit - de ce? Calma si tacticoasa le-am povestit de-a fir a par cum mi-au luat banii, cum m-au facut sa trimit faxuri, cum m-am dus regulat la magazin si nu m-au ajutat pentru ca era weekend (singurele zile in care puteam sa ajung), cum ei, in general,  lasa de dorit. Ce s-a intimplat? Am primit o reducere la noul abonament si si-au achitat restanta in citeva luni dupa reinnoire. Mda.

Poate suna foarte mult a control freak, insa imi monitorizez foarte atent contul bancar pentru sumele care-mi sint scoase automat pe la diversi, de genul sport- o data la trei luni, reducere de tren (da, am si asa ceva!!!!), taxe, telefon.
Nu sint zgircita, insa nu-mi place sa fiu furata, inselata chiar asa pe fata, la drumul mare. Poate ca mi se intimpla numai mie, poate ca n-o fac cu intentie, insa chiar asa, in mod repetat???!!!

Voi cum stati la acest capitol?

Sa stergem praful, sa facem lumina!

S-a depus ceva praf pe-aici de cind n-am mai trecut... Dupa cum probabil ati observat, nu m-a prins suficient treaba asta ca sa vin regulat si sa postez ceva. Pacat. Ma mai trece cite un impuls, care moare in fasa, direct. Apoi mai gindesc una alta, mai trag concluzii, mai vad un film, mai ascult o muzica, mai gatesc ceva si automat imi fac o nota mentala sa si scriu despre. Vedeti si voi ca nu se intimpla... Apoi zic sa-l inchid, sa-l deschid, sa-l sterg si tot asa, un carusel din asta care a ajuns sa ma exaspereze si pe mine.

Asa ca nu mai promit nimic, doar sper :)

Se pare ca functionez dupa calendarul chinezesc si parca mai ieri am celebrat noul an. Sa fim intelesi din capul locului, inceputurile de an nu-mi sint favorabile deloc, nu-mi misca in mod pozitiv muschii fetei, nu ma fac sa visez la planuri si liste, sa-mi contabilizez esecurile si punctele pozitive din anul precedent. Pur si simplu imi doresc sa treaca repede si fara urme. Da, cu voi vorbesc, ianuarie si februarie!
De fapt, eu incep un an in martie si septembrie, mi se par cele mai inspirate si inspirante luni, cele mai datatoare de "rezolutii", planuri si tot dichisul. Asa ca, parca nici dupa anul nou chinezesc nu functionez.

Asta voiam sa va spun. Si va mai spun ca 2013 mi-a servit bucate reci, fara gust si cu oase de cele mai multe ori, apoi imi lua ochii cu cite un desert regesc,  ceea ce sper sa nu se intimlple si-n 2014, desi luna asta neluna mi-a cam trintit niste bucati greu de dus si digerat. Dar sa nu judecam dupa prima impresie.

Va multumesc pentru ca mai treceti pe-aici din cind in cind!

Leapsa muzicala - My life according to ... Volbeat

   Cum va e toamna?

   Aici cind e vreme frumoasa frumoasa cit sa stai doar afara si sa te bucuri de fiecare secunda si fiecare raza de soare mai plapinda, cind toarna cu galeata cit sa vrei doar sa te cuibaresti in pat cu o carte, un ceai aromat si-o pisica torcatoare. Asta daca n-ai o lista intreaga de to do-uri care nu suporta aminare, daca n-ai de-nvatat, sau musafiri sau serviciu. 

   Sint cam aglomerata, dar cum zice olandezul "lekker bezig", invat lucruri noi si interesante, lucrez, am musafiri dragi, vad locuri si am o sete de muzee pe care abia o tin in friu sau mai merg la cite un concert. Cam asa mi-as descrie toamna. 

Greta m-a scos din letargia online cu o leapsa pe care am preluat-o cu mare bucurie. Volbeat e o trupa formata in Danemarca pe care eu o ascult zilnic si nu ma mai satur. Desigur, si-n masina doar asa ceva se aude si, ca sa merg cu obsesia si destainuirile pina la capat, peste o luna o sa-i vad live, mai intii in Olanda si dupa citeva zile si-n Suedia. Joy!!!

Asadar ....

Pick your Artist.

Volbeat

Are you a male or female?

Radio Girl

Describe yourself: 

The Lonesome Rider

How do you feel:

Still Counting

Describe where you currently live:

A Moment Forever

If you could go anywhere, where would you go?

Heaven Nor Hell

Your favorite form of transportation: 

Wild Rover of  Hell

Your best friend?

Lola Montez

You and your best friends are:

Rebel Monster

What's the weather like: 

Pool of Booze, Booze, Booza

Favorite time of the day:

A Warrior"s Call

If your life was a TV show, what would it be called:

The Sinner is You

What is life to you:

Dead but Rising

Your relationship: 

Magic Zone

Your fear:

Fallen

What is the best advice you have to give:

Find that Soul

Thought for the day:

Everything"s Still Fine

How I would like to die:

A Better Believer

My soul's present condition:

Light a Way

My motto:

Another Day, Another Way

Bilant, bilant, dar nu se cade!!!! Cu subcapitolul: lauda-ma gura.

Stiti senzatia aia cind efectiv iesi din tunel, in tren fiind?
Mai ales daca circuli pentru prima data pe ruta aia si nu stii la ce sa te astepti, iar dintr-o data se face intuneric bezna si vezi doar ca nu (te) mai vezi?
Mai ales copil fiind, plecati cu scoala in excursie la Lainici, si cu niste fluturi sau circei cit casa in stomac pentru ca n-ai idee cind intram intr-un tunel, cit dureaza si ce se intimpla ... ba te trezesti mizgalit pe fata, ba pupat pe obraz sau unde se nimereste. Plus frica de-ntuneric ....

Nu cred c-am reusit sa descriu exact senzatiile de "intrat in tunel" pe care le-am avut in ultimele luni. In locul de fata nici nu conteaza motivele. Cert e ca azi, si de citeva zile, vad mai multa lumina si am chef de bilanturi ca de sfirsit de an, insa mai avem ceva din acest 2013 care pina acum nu e chiar pe gustul meu, si departe de ce-a fost colegul 2012.

Voiam sa spun ca acum un an, pe vremea asta, de exemplu, eram extrem de fericita (in fond sint si acum, n-am chiar motive dezastruase sa fiu altfel), in fiecare luna mi se intimpla ceva extraordinar, nu cazut din cer, ci muncit, facut ceva sa ajung la acel rezultat. Eram uimita si incintata de rapiditatea cu care mi se intimplau diverse-mult-rivnite, foarte pro-activa fiind. Ma invatasem asa si-mi placea tare.
Anul asta s-a schimbat foaia, vad. Nici eforturile mele nu sint 100%, nici nu mi se mai intimpla chestii rapid, lejer, usor. Ba mi-a venit sa si renunt daca nu se poa' din prima. Dar iacata ca si abordarea lenta are rezultatele ei! Chiar bune, dar cu ceva intirziere :)

Asa ca acum, in iunie, stiu ce voi face in urmatorii 3-4 ani, pentru ca am fost acceptata la facultate!!! Aici, in Olanda, in limba olandeza. Bucurie mare dar si groaza, intelegeti :))
Am zis mai devreme ca aproape renuntasem ... Ei bine, povestea arata in felul urmator. Se da o zi a portilor deschise la care particip, cu lista de intrebari in cap. Principala, cum pot sa ma inscriu, de ce mai am nevoie?
Cu toate ca mi-au felicitat olandeza, mi-au zis ca fara un anumit examen de limba nu ma accepta. Degeaba le-am zis ca nu mi s-a oferit ocazia sa dau acel examen, iar acum sa mai scot atitia bani sa-l dau nu prea vad sensul, iar diplomele mele din Romania sint echivalalte si acceptate aici, plus cetatenia. Chiar nu conteaza? Nu si nu ... Plus numerus fixus ... Am plecat de-acolo dezamagita. Ma intorceam pe bezna si zapada, imi amintesc perfect, eram pe Erasmusbrug, imi venea sa urlu si-mi era ciuda ca nu pot sa admir vederea ce mi se asternea in fata de-atita deznadejde si putina neputinta.

Incapatinata cum sint, a doua zi eu m-am inscris, totusi. Am sunat pe unde se putea sa mi se mai confirme ce mi se spusese in seara respectiva, si cam da, trebuia sa dau examenul. Incepusem sa accept si varianta asta, ok, daca trebuie, sa ma supun cerintelor, dara. Oricum ma suceam si ma intorceam, rezultatele examenelor veneau dupa data de inscriere, 15 mai. Asa ca nu a mai avut sens. Le-am trimis toate diplomele echivalate si toate examenele de olandeza pe care le aveam si asta e. Apoi nu m-am mai gindit absolut deloc .... pina cind am primit un mail de felicitare de la ei, acum o saptamina. M-au acceptat!!!!

Asa ca pina acum, 2013 a fost ok, un pic pervers, totusi cu simtirile mele :)))
S-au lungit multe evenimente ca pelteaua neinchegata, financiar n-am iesit pe minus dar nici nu ne-am rasfatat exagerat, am mai luat si niste decizii cam pripit, dar am avut o vacanta minunata, m-am racorit cu contractul ala nesemnat (am spus chiar ce gindeam, elegant, desigur, dar macar am zis-o), inca il mai asteptam pe Picasso, am gasit un camin minunat la o pisica de pe strada, vom adopta si noi o felina foarte curind, m-am reintilnit cu persoane pe care nu le mai vazusem de ani intregi, am vazut muuulte filme, am citit si cit a fost soare m-am bucurat insutit, plus ca am in perspectiva niste vizite/vacante/excursii.

Deci, cum ziceam, aproape c-am ajuns la Lainici!

Gata vacanta!

Ne-am intors in zone mai friguroase si ploioase! Ce surpriza placuta sa vad pomii verzi si infloriti si un pic de soare, doar ca n-am scapat de jetlag si prin urmare traiesc mai mult noaptea si ziua umblu fara cap, discomfort total, ce sa mai.

Pina sa ajung sa va povestesc cum a fost si ce-am vazut, ce m-a mai bucurat, am chestiuni importante de rezolvat ... Cam ce facea Greta luna trecuta. Asa ca am de sortat, spalat si dus la curatat paltoane. O fericire!
Ca sa ma incurajez ma gindesc doar la faptul ca vine vremea buna, caldura, insa mai trist o sa fie cind trebuie sa impachetez hainele de vara .... Dar sa nu mergem cu gindul asa departe, deocamdata.


Saptamina trecuta am vazut "Iron Man 3". Mi-a placut pentru ca nu se iau foarte in serios, e amuzant si relaxant filmul, potrivit minusa cu ziua de duminica in care l-am vizionat noi. Ce voiam sa spun este altceva. Ma gindeam la sfirsitul peliculei ... criminalii si acesti "bad guys" din viata reala oare de partea cui sint? De partea lui Tony Stark sau a Mandarinului / Aldrich Killian? Poate-mi raspundeti voi.

Saptamina pe Instagram

                                   

Scurte pe doi, cu liniuta

- Maestrul Picasso s-a imbolnavit si n-am mai venit! Se oferise sa vina simbata trecuta, dar l-am refuzat din motive de weekend;

- N-am cazut de acord asupra contractului, asa ca n-am mai semnat nimic. Mi-au zis ca n-a fost nicio greseala, insa au marit nu stiu ce plafon de pensii si ca urmare .... Plus criza ... Mda, le-am zis ca aceasta criza e doar un motiv pe care eu nu-l mai cred/accept, iar daca toti ar face asa ca mine si-ar refuza (evident e imposibil) chiar s-ar mai indrepta lucrurile putin si nu s-ar mai invoca asemenea motive absurde;

- Miine ne asteapta vreo 16-17 ore de zbor, dar la aterizare temperaturi pe placul meu, 27-33 de grade Celsius, locuri de vizitat si revazut ... ce sa mai, acolo unde as vrea sa traiesc si unde m-as muta fara sa mai stau pe ginduri chiar acum!


- Inca nu mi-am facut bagajele!!!!!!

Saptamina pe Instagram