Leapsa muzicala - My life according to ... Volbeat

   Cum va e toamna?

   Aici cind e vreme frumoasa frumoasa cit sa stai doar afara si sa te bucuri de fiecare secunda si fiecare raza de soare mai plapinda, cind toarna cu galeata cit sa vrei doar sa te cuibaresti in pat cu o carte, un ceai aromat si-o pisica torcatoare. Asta daca n-ai o lista intreaga de to do-uri care nu suporta aminare, daca n-ai de-nvatat, sau musafiri sau serviciu. 

   Sint cam aglomerata, dar cum zice olandezul "lekker bezig", invat lucruri noi si interesante, lucrez, am musafiri dragi, vad locuri si am o sete de muzee pe care abia o tin in friu sau mai merg la cite un concert. Cam asa mi-as descrie toamna. 

Greta m-a scos din letargia online cu o leapsa pe care am preluat-o cu mare bucurie. Volbeat e o trupa formata in Danemarca pe care eu o ascult zilnic si nu ma mai satur. Desigur, si-n masina doar asa ceva se aude si, ca sa merg cu obsesia si destainuirile pina la capat, peste o luna o sa-i vad live, mai intii in Olanda si dupa citeva zile si-n Suedia. Joy!!!

Asadar ....

Pick your Artist.

Volbeat

Are you a male or female?

Radio Girl

Describe yourself: 

The Lonesome Rider

How do you feel:

Still Counting

Describe where you currently live:

A Moment Forever

If you could go anywhere, where would you go?

Heaven Nor Hell

Your favorite form of transportation: 

Wild Rover of  Hell

Your best friend?

Lola Montez

You and your best friends are:

Rebel Monster

What's the weather like: 

Pool of Booze, Booze, Booza

Favorite time of the day:

A Warrior"s Call

If your life was a TV show, what would it be called:

The Sinner is You

What is life to you:

Dead but Rising

Your relationship: 

Magic Zone

Your fear:

Fallen

What is the best advice you have to give:

Find that Soul

Thought for the day:

Everything"s Still Fine

How I would like to die:

A Better Believer

My soul's present condition:

Light a Way

My motto:

Another Day, Another Way

Bilant, bilant, dar nu se cade!!!! Cu subcapitolul: lauda-ma gura.

Stiti senzatia aia cind efectiv iesi din tunel, in tren fiind?
Mai ales daca circuli pentru prima data pe ruta aia si nu stii la ce sa te astepti, iar dintr-o data se face intuneric bezna si vezi doar ca nu (te) mai vezi?
Mai ales copil fiind, plecati cu scoala in excursie la Lainici, si cu niste fluturi sau circei cit casa in stomac pentru ca n-ai idee cind intram intr-un tunel, cit dureaza si ce se intimpla ... ba te trezesti mizgalit pe fata, ba pupat pe obraz sau unde se nimereste. Plus frica de-ntuneric ....

Nu cred c-am reusit sa descriu exact senzatiile de "intrat in tunel" pe care le-am avut in ultimele luni. In locul de fata nici nu conteaza motivele. Cert e ca azi, si de citeva zile, vad mai multa lumina si am chef de bilanturi ca de sfirsit de an, insa mai avem ceva din acest 2013 care pina acum nu e chiar pe gustul meu, si departe de ce-a fost colegul 2012.

Voiam sa spun ca acum un an, pe vremea asta, de exemplu, eram extrem de fericita (in fond sint si acum, n-am chiar motive dezastruase sa fiu altfel), in fiecare luna mi se intimpla ceva extraordinar, nu cazut din cer, ci muncit, facut ceva sa ajung la acel rezultat. Eram uimita si incintata de rapiditatea cu care mi se intimplau diverse-mult-rivnite, foarte pro-activa fiind. Ma invatasem asa si-mi placea tare.
Anul asta s-a schimbat foaia, vad. Nici eforturile mele nu sint 100%, nici nu mi se mai intimpla chestii rapid, lejer, usor. Ba mi-a venit sa si renunt daca nu se poa' din prima. Dar iacata ca si abordarea lenta are rezultatele ei! Chiar bune, dar cu ceva intirziere :)

Asa ca acum, in iunie, stiu ce voi face in urmatorii 3-4 ani, pentru ca am fost acceptata la facultate!!! Aici, in Olanda, in limba olandeza. Bucurie mare dar si groaza, intelegeti :))
Am zis mai devreme ca aproape renuntasem ... Ei bine, povestea arata in felul urmator. Se da o zi a portilor deschise la care particip, cu lista de intrebari in cap. Principala, cum pot sa ma inscriu, de ce mai am nevoie?
Cu toate ca mi-au felicitat olandeza, mi-au zis ca fara un anumit examen de limba nu ma accepta. Degeaba le-am zis ca nu mi s-a oferit ocazia sa dau acel examen, iar acum sa mai scot atitia bani sa-l dau nu prea vad sensul, iar diplomele mele din Romania sint echivalalte si acceptate aici, plus cetatenia. Chiar nu conteaza? Nu si nu ... Plus numerus fixus ... Am plecat de-acolo dezamagita. Ma intorceam pe bezna si zapada, imi amintesc perfect, eram pe Erasmusbrug, imi venea sa urlu si-mi era ciuda ca nu pot sa admir vederea ce mi se asternea in fata de-atita deznadejde si putina neputinta.

Incapatinata cum sint, a doua zi eu m-am inscris, totusi. Am sunat pe unde se putea sa mi se mai confirme ce mi se spusese in seara respectiva, si cam da, trebuia sa dau examenul. Incepusem sa accept si varianta asta, ok, daca trebuie, sa ma supun cerintelor, dara. Oricum ma suceam si ma intorceam, rezultatele examenelor veneau dupa data de inscriere, 15 mai. Asa ca nu a mai avut sens. Le-am trimis toate diplomele echivalate si toate examenele de olandeza pe care le aveam si asta e. Apoi nu m-am mai gindit absolut deloc .... pina cind am primit un mail de felicitare de la ei, acum o saptamina. M-au acceptat!!!!

Asa ca pina acum, 2013 a fost ok, un pic pervers, totusi cu simtirile mele :)))
S-au lungit multe evenimente ca pelteaua neinchegata, financiar n-am iesit pe minus dar nici nu ne-am rasfatat exagerat, am mai luat si niste decizii cam pripit, dar am avut o vacanta minunata, m-am racorit cu contractul ala nesemnat (am spus chiar ce gindeam, elegant, desigur, dar macar am zis-o), inca il mai asteptam pe Picasso, am gasit un camin minunat la o pisica de pe strada, vom adopta si noi o felina foarte curind, m-am reintilnit cu persoane pe care nu le mai vazusem de ani intregi, am vazut muuulte filme, am citit si cit a fost soare m-am bucurat insutit, plus ca am in perspectiva niste vizite/vacante/excursii.

Deci, cum ziceam, aproape c-am ajuns la Lainici!

Gata vacanta!

Ne-am intors in zone mai friguroase si ploioase! Ce surpriza placuta sa vad pomii verzi si infloriti si un pic de soare, doar ca n-am scapat de jetlag si prin urmare traiesc mai mult noaptea si ziua umblu fara cap, discomfort total, ce sa mai.

Pina sa ajung sa va povestesc cum a fost si ce-am vazut, ce m-a mai bucurat, am chestiuni importante de rezolvat ... Cam ce facea Greta luna trecuta. Asa ca am de sortat, spalat si dus la curatat paltoane. O fericire!
Ca sa ma incurajez ma gindesc doar la faptul ca vine vremea buna, caldura, insa mai trist o sa fie cind trebuie sa impachetez hainele de vara .... Dar sa nu mergem cu gindul asa departe, deocamdata.


Saptamina trecuta am vazut "Iron Man 3". Mi-a placut pentru ca nu se iau foarte in serios, e amuzant si relaxant filmul, potrivit minusa cu ziua de duminica in care l-am vizionat noi. Ce voiam sa spun este altceva. Ma gindeam la sfirsitul peliculei ... criminalii si acesti "bad guys" din viata reala oare de partea cui sint? De partea lui Tony Stark sau a Mandarinului / Aldrich Killian? Poate-mi raspundeti voi.

Saptamina pe Instagram

                                   

Scurte pe doi, cu liniuta

- Maestrul Picasso s-a imbolnavit si n-am mai venit! Se oferise sa vina simbata trecuta, dar l-am refuzat din motive de weekend;

- N-am cazut de acord asupra contractului, asa ca n-am mai semnat nimic. Mi-au zis ca n-a fost nicio greseala, insa au marit nu stiu ce plafon de pensii si ca urmare .... Plus criza ... Mda, le-am zis ca aceasta criza e doar un motiv pe care eu nu-l mai cred/accept, iar daca toti ar face asa ca mine si-ar refuza (evident e imposibil) chiar s-ar mai indrepta lucrurile putin si nu s-ar mai invoca asemenea motive absurde;

- Miine ne asteapta vreo 16-17 ore de zbor, dar la aterizare temperaturi pe placul meu, 27-33 de grade Celsius, locuri de vizitat si revazut ... ce sa mai, acolo unde as vrea sa traiesc si unde m-as muta fara sa mai stau pe ginduri chiar acum!


- Inca nu mi-am facut bagajele!!!!!!

Saptamina pe Instagram

Time is money ... NOT!!!!

Citeva intimplari din ultima perioada m-au facut sa reflectez asupra acestui "time is money" auzit aproape in fiecare dimineata de prin ianuarie, asa. Dar pina sa va spun concluzia mea, sa va povestesc pe-ndelete cele intimplate.

Cred ca am mai amintit, macar in treacat, pe-aici, faptul ca urmeaza/ne-am apucat sa renovam. Mda, s-a intimplat, sau mai bine zis, se intimpla. De pe la sfirsitul lui ianuarie, inceputul lui februarie. Si va rog nu va imaginati ca ne-am adus casa la caramida si de-acolo facem soarele sa se intoarca dupa cuibul nostru. Nici vorba! Deci nimic iesit din tipare, nimic spectaculos, doar un tapet jos, indreptat peretii, cite unul colorat, un laminat si cea mai speciala si indrazneata chestie a fost sa darimam un perete inutil care obstructiona lumina (atit de pretioasa pe meleagurile astea) si sa punem o balustrada. Am vorbit la parsoana intii plural, insa de toate astea s-a ocupat mesterul nostru, Picasso Bolek.

N-am cautat foarte mult dupa el. A fost recomandat ca "de treaba" de o prietena, care mi-a spus de la bun incept ca ei nu i-a lucrat nimic, doar a ajutat-o cu ceva la ramele de la ferestre. Restul eu decid daca-l vreau sau nu.
A venit ziua mare a intilnirii, sa vedem ce poate mesterul, cu ce solutii vine. Ah, ca uitasem ... Aveam si un perete (de la mansarda, unde este dormitorul nostru) cam afectat de apa. Se colorase inestetic si ma gindeam ca da si-ntr-un mucegai de toata frumusetea. Alta chestiune speciala era ca aveam nevoie de o placa de rigips, rezistenta la temperaturi ridicate, ceva special cum ni se explicase la magazinele de specialitate, si pe care n-o gaseam nicicum in Olanda.
Cam acestea sint datele problemei ...

Soseste, deci, Picasso, pentru evaluare ca apoi sa ne faca oferta sa incheiem afacerea. Omul pare ca stie meserie...Ne-a explicat cu lux de amanunte fiecare pas pe care-l va urma, ce materiale are de gind sa foloseasca, cit dureaza ca timp, cum ca nu vom mai avea probleme in veci, ca lucreaza excelent si ca niciodata nu s-a mai intors la vreo lucrare facuta. Ne-a zis foarte sigur pe el ca "ah, dar este un proiect mic, n-o sa-mi ia mai mult de doua saptamini". Noi dadeam din coada si zimbeam interior cu gura pina la urechi de clinchetul promisiunilor.

Intr-o dimineata de luni, pe la 9 (desi trebuia sa soseasca la 0830) suna Bolek la usa. Noi, in asteptare, comitetul de primire, insiruiti in fata usii. Descinde, il poftim la o cafea si ii uram spor la treaba. Dupa cinci minute s-a intors si ne-a zis ca trebuie sa inchiriem un aparat special care ajuta la jupuirea hirtiei de pe perete. Ne-am imbarcat toti trei si am pornit-o spre un magazin specializat. Bolek e fericit, poate sa inceapa ...
Trec zilele ca vintul, se face vineri cind trebuia sa avem dormitorul gatat. Evident ca n-a fost sa fie! Sau nu in totalitate! Pentru ca dragul de Picasso a rupt ceva la calorifer si acel ceva nu se mai gaseste. Dar, se poate sta acolo, totusi. Un weekend fara caldura tine spiritul treaz, nu? Peste noapte pisicile au gasit plinte nelipite si a inceput un meci de hochei prin casa de toata frumusetea. Trece si weekendul cel friguros, trece si luni, apare si Picasso marti. Victorie! O sa avem caldura in casa, o sa blegim spiritul, dar s-a rezolvat. de trei ori ura!!!!

Ca s-o mai scurtez un pic, am tinut-o tot asa pina in zi de azi. Trebuie sa precizez, totusi, ca in toata aceasta perioada au fost 2-3 saptamnini in care nu a lucrat. Atit.

Chinurile au inceput la holul de la etaj si apoi s-au mutat in living. S-a intimplat sa lungeasca lucrul precum pelteaua, iar vinerea avea o viteza ametitoare. Apoi ne cerea bani.
Asa cum am zis, dimineata isi bea cafeaua si vorbea despre bani, cit de importanti sint si cit de mult ii apreciaza el. V-am zis ca e tare gures! Deci "time is money" este pe heavy rotation aici.

In saptamina dinaintea pastelui catolic (noi urma sa plecam in Romania sa-l sarbatorim acolo), Picasso Bolek declara lucrarile inchise. Mai putin niste rame de ferestre care asteptau vremea buna ca sa intre pe miinile artistului.
Si avem asa:
- plafonul din hol arata ca dupa bombardamente (ne-a zis ca mai mult de-atit n-are ce sa faca!!!!!!!!!!!);
- balustrada nu era prinsa in toate suruburile (ne-a zis ca n-au fost in punga si deci n-are!!!!!!!!!!!!!!!!!!).

Nu i-am dat toti banii pentru ca mai avea de lucru la ferestre. Dar nici n-am zis mai mult pentru ca voiam sa se intoarca.
A ramas sa ne sune cind crede ca ramele suporta schimbarea. Ne-a sunat saptamina trecuta. Il asteptam ca pe ... apa! De ce? Pentru ca:
- laminatul a inceput sa sara si s-a ridicat;
- la colturi zidurile s-au crapat;
- peretele comun living-bucatarie s-a crapat pe mijloc;
- daca te uiti pe ziduri vezi numai pete-pete;
- in continuare tavanul arata ca dupa bombardament;
- balustrada a ramas in continuare neprinsa;
- plintele s-au desprins si cele care nu s-au desprin sint puse cu picioarele, cu spatii intre ele;
- spatii mari intre plinte si perete.

Motive destule sa apara mesterul artist.
Vinerea trecuta a avut o verva intr-insul ceva de speriat! A mai zugravit un perete, a facut tavanul sa arate mai omeneste ... si cam atit!
Luni s-a ocupat de rame. Nu le-a terminat!
Il asteptam vineri pentru ca dumisale ne are pe noi ca rezerve, nu prea mai contam. Inainte de-a pleca m-a rugat sa-i dau niste bani. Macar o parte ... L-am intrebat frumos, o parte din ce? Mi-a zis, victimizat, ca se descurca el pina vineri ... Are impresia ca o sa fie platit pentru ca a binevoit sa faca mici reparatii la ceea ce a facut gresit ... interesant :)
La masa de prinz de luni mi-a reamintit ca ...mda, stiti si voi ... "time is money"!!!

Nu cred ca va termina vineri asa cum solemn mi-a promis. Nu are cum. Stiu cum lucreaza, stiu ca n-are ce face ... M-a amenintat ca trebuie sa dea tot laminatul jos. I-am zis ca e invitatul meu!

Acum trec la cea de-a doua intimplare si apoi concluzia, promit!!!!

Anul trecut, cind se preconiza mutarea, sau mai bine zis testarea terenului, mi-am dat demisia de unde lucram si unde obtinusem un contract bunicel cu promisiune de prelungire.
Pentru ca n-am plecat de nicaieri trintind usa, si acolo mi-am lasat niste prieteni, ba team leader-ul mi-a zis ca daca ma intorc in Olanda sa-l sun pentru ca pentru mine o sa existe intotdeauna un loc. Intre timp am vrut sa incerc si altceva, chiar daca am decis sa nu facem pasul spre tara lui Heidi. Nici aici nu s-a incheiat telenovela, dar nu despre asta vorbim acum. Ce-am incercat nu ca nu mi-a placut, dar nu m-am regasit.
Asa ca a venit momentul in care tl-ul a fost sunat. Entuziasmat, in doua zile mi s-a promis intoarcerea. Era o chestiune de hirtogarie s-o facem legal :))
Saptamina asta am primit acasa contractul ce urmeaza sa-l semnez saptamina viitoare.
Stupoare! Salariul mic, doamne, mic!!! Si alta functie, doamne, alta functie! Il sun pe "omul meu". Si-i zic, foarte relaxat ca s-au strecurat greseli in contract. Ii spun despre ce este vorba si se uimeste (nu se cruceste ca-i musulman, poate a facut aplecari de-alea de-ale lor, nu pot sa stiu). Imi zice ca sigur e o greseala, el n-a vazut contractul care mi-a fost trimis, dar nu se poa' asa ceva, astaeclar! La intilnirea pe care o voi avea saptamina viitoare va fi si dumnealui prezent oricum, si imi voi sustine cauza si nu plec de-acolo fara salariul promis si functia promisa. Sau plec de-acolo fara sa mai semnez ceva.

Concluzie ...

Din punctul meu de vedere "time is money" e un mare bullcrap! Dar mare de tot! Mai ales acum, pe timp de criza.

Unu. Stiu ce am sa ofer si stiu ca ma vor, asa ca voi invinge, fratilor, criza!
Doi. Nu-mi faci peretii drepti, nu-mi faci laminatul utilizabil, ei bine, time e pierdere de timp si bani!

Pe timp de criza, nu time is money ci quality is money!
Picasso Bolek o sa afle chestia asta vineri!!!!!

Noi,nu! Niciodata! Noi,nu!

   Azi mi-am adus aminte de poezia lui Labis si Anda Calugareanu. Nu intimplator.

Pentru ca de dimineata, rasfoiam din mers noutatile din facebook, si cum sint "abonata" la Evenimentul zilei mai vad diverse titluri din ziar. Asa am ajunsla un articol despre reactia Simonei Gherghe la acuzatiile aduse in presa si online (cred) la felul cum isi cresc ratingul (pina la cer - nu, Loredana?) de pe urma nefericitei Ioana. M-au sagetat niste cuvinte prin cap, gen prostitutie, apoi am zis ca n-are rost sa-mi stric ziua cu asa ceva. Tipa e din start, cel putin pentru mine, insipida si incolora, o stiu doar de la stiri si n-are sens sa-mi pierd minute gindindu-ma la ea.

Mai dupa-amiaza am ajuns la twitter. Long story short, cu ceva ani in urma urmaream Big Brother versiunea Australiana. Am ajuns la un moment dat sa am niste schimburi de email-uri cu unul dintre prezentatori, un tip super carismatic si haios. Asa ca si-acum, cu toate ca n-as mai pierde vremea cu o asemenea  emisiune, ne pastram contactul pe twitter si mai vad ce se intimpla in noul sezon.
Astazi era foarte trist. Pentru ca unul dintre concurenti si-a pierdut fratele, familia a ajuns in casa si l-au anuntat. Totul s-a facut fara camere si mare vilva. Baiatul a hotarit ca paraseste casa BB sa fie alaturi de familie la inmormintare, iar producatorii au decis ca momentele in care el isi ia la revedere de la colegii de "apartament" sa se faca off air. Au inchis toate camerele din casa, au intrerupt orice transmisie live, pe net sau tv. Au cerut decenta si intelegere din partea telespectatorilor.

Concluzia ...

Doua povesti oarecum asemanatoare, despre oameni, despre televiziuni, despre publicitate si pina unde mergi in meseria pe care ti-ai ales-o si o practici cu drag si cu o coloana verticala.

Deci, concluzia ... "Noi, nu! Niciodata! Noi, nu!". Ma intreb de ce? De ce e inca strimb acolo? De ce citeva cifre si euro fac mai mult decit decenta si respectul unui om fata de altul?

Trist ...

Cu psihica la pisicolog

   Acum citiva ani am plecat intr-o scurta vizita in Romania (nimic special pina aici, stiu). Ce mi-a ameliorat starea de nebine pe care mi-o da zborul a fost faptul ca la coborire ma voi opri intr-o noua librarie si-mi voi cumpara volumul care tocmai se lansase in Timisoara, o carte semnata de Serban Foarta.

   In centrul Bucurestiului trona o librarie proaspat deschisa la vremea aceea, pe doua etaje, cartile fiind asezate in ordine alfabetica (daca-mi mai amintesc corect). Am avut noroc, era deschisa cind am ajuns eu. Asa ca m-am dus la F, asta dupa ce imi pusesem in cos alte carti pe care doream sa le am in biblioteca proprie. Am ajuns la F, deci ... Caut, iau la rind, si inca o data, si ma sucesc ... nu gaseam cartea respectiva si pace. Cu buna credinta am rugat un tinar care lucra acolo sa ma ajute. Statea de vorba cu o domnisoara puternic mirositoare a hamburgeri si purtatoare de sort in fata. Probabil vreo partenera de comert pe strada respectiva. I-am explicat ca sint sigura de existenta cartii, ba ca e foarte proaspat iesita de sub tipar, si lansata cum se cuvine in Timisoara, iar eu tare mi-o doresc. Se uita la mine a neincredere, totusi s-a dus pe undeva, probabil sa caute sau sa-si intrebe colegii. Nu peste multa vreme apare tinarul librar, scarpinindu-se in crestet si cu un ton usor superior imi zice : "Nu te supara (da, vorbea foarte ... informal) cred ca de fapt vrei "Mic tratat de psihologie. Oricum, n-o avem!" Si s-a dus la prietena lui.
O secunda m-a lasat fara grai, apoi m-am dus sa-i lamuresc dilema si sa-i tai elanul superior. I-am zis ca sint convinsa de existenta multor mici si mari tratate de psihologie, insa ce vreau eu se numeste "Mic tratat de pisicologie".

Nu stiu cit l-am lamurit explicindu-ma,  insa eu am primit cartea citeva zile mai tirziu, direct din Timisoara.
Iar acum, la citiva ani buni de la lansare, o recomand cu multa caldura, mai ales iubitorilor de feline domesticite (asa credem noi!!). Este o antologie de texte "Mic tratat de pisicologie: bucati feline in felii strinse la un loc de Serban Foarta". Cartea este aparuta la Humanitas in 2008.

Miercuri dupa vara

   Ploua in fiecare zi, ploua cu forta, apoi mai apare cite o raza de soare foarte zimbitoare. Nici nu mi-am dat seama cind s-a facut septembrie. Stiu doar c-am mai prins citeva zile de soare pe balconul proaspat reamenajat (cam tirziu, ce-i drept). Si mai stiu ca vara asta a fost un pic apasatoare.

   Ca sa fac asa, o recapitulare, am plecat in vacanta a doua zi dupa demisie, moment mai mult decit prielnic pentru psihicul meu incercat la locul de munca, am vizitat  posibila tara adoptiva (revenim, revenim asupra subiectului), apoi am ajuns nesperat si in Romania, intr-un loc foarte drag mie si imprimat pentru totdeauna in suflet, am avut migrene cit pentru 10 ani de-acum incolo, am votat pentru prima oara ca cetatean olandez si acum iata-ma acasa.

   Acum pun la cale noi planuri, imi caut noi directii, incep noi programe. Am trecut pe echinaceea si sport la sala, ceaiuri bune, reamenajari interioare - in casa si in suflet, abonament la muzee si cinematograf, in general chestii pentru un nou inceput. Pentru ca da, eu ador vara si caldura, insa toamna ma inspira si intotdeauna inceputul scolii e un inceput de an, cumva.

   Cind m-am intors din Romania, cu sufletul plins de despartire si bucuros ca i-am mai ostoit dorurile, la aterizare, am fost norocoasa sa vad doua curcubee. Mi-au rasarit in fata si am fost recunoscatoare si fericita ca mi-au pus un zimbet imens pe chip si m-au linistit. M-au linistit pentru ca mi-au transmis mesajul pe care voiam sa-l stiu. Ca am ales bine, ca aici mi-e casa, iar ce mi-am propus e pe cale sa se realizeze. De-atunci mi-au mai apartut citeva si ma bucur precum un copil de Craciun in fata bradului plin de cadouri. Asta e senzatia pe care o incerc de fiecare data.

Da, miercuri dupa vara ma simt o norocoasa!

Dorinta

"...Să fie o dimineaţă copilăroasă şi moale
Prin care, trecând, lumina să scoată
Foşnet de frunză uscată;
Şi miroase-n odaie
A creioane ascuţite prelung
Şi-a hârtie neîncepută;
Din gânduri, din dragoste
Sau numai din somn trezindu-mă
Bucuroasă, buimacă,
Să trag pe mine o haină,
Să ies năucită în stradă
Cu picioarele goale-n pantofi
Şi să întreb fericită:
Ştiţi cumva în ce an suntem?"
 
Ana Blandiana