O noua viata

   Cred ca ma aflu acum, din nou, la rascruce de drumuri. Trebuie sa inchid conturi, sa schimb adresa, sa imi fac bagajele si sa o pornim la drum. La drum intr-o noua tara. Sa ne cautam viata altundeva.
Dar pina cind sa vina momentul in care vom inchide o usa lasind in spatele nostru o casa cu peretii goi, pentru voi si pentru mine, as vrea sa va vorbesc despre tara al carui  supus am si devenit intre timp.



Cam un an de zile am cochetat cu ideea sa ma mut aici. Am asteptat, m-am sucit, m-am invirtit, incercam sa-mi gasesc sensul in societatea asta atit de diferita de a noastra, cumva imi parea o tara la capatul lumii si literalmente sub nivelul marii. Deci, cum fac sa o fac acasa? In desele vizite din acel an am incercat sa vad Tarile de Jos alfel, dar nu prin ochi de turist. Pentru ca urma sa nu mai fiu (sau nu) turist. Dupa framintari, deliberari, liste pro si contra am ales "pribegia".

Am spus "da" si iata-ma in Olanda, tara care se afla, afara, la o usa distanta de mine, gata sa fie descoperita.
In loc sa mai vizitez muzee sau orase, eram ocupata sa aflu de unde-mi pot procura lapte, cum sa-mi fac asigurare de sanatate, unde sa ma inscriu si cu ce acte, unde sa parchez bicicleta, unde sa arunc gunoiul, chestii care in Romania nu-mi furau timpul si nu-mi secau energia zilnica. Alta clima, alta tinuta vestimentara adecvata schimbarilor meteo zilnice, alte branduri, alte strazi, alte sunete. Asadar, alte preocupari zilice, alt peisaj.
Asta inseamna ca am inceput procesul de acomodare intr-o noua tara, in strainatate.
Dimineata cind ma trezeam auzeam sunete, vorbe, insa total necunoscute pentru mine. Simteam o curiozitate amestecata cu neliniste.

Ce voiam era o rutina, sa-mi gasesc locuri favorite, un supermarket in care fetele vinzatorilor sa-mi fie familiare, un bar, o cafenea in care sa ma duc regulat cu prietenii pe care-i voi avea. La fel ca acasa in Romania.

La fel ca in oricare alta tara, inclusiv cea de bastina, aka Romania, oamenii locului sint rezultatul culturii, a istoriei, a limbii.  E vorba de obiceiuri, de structirile sociale, de viata de zi cu zi, de normele si valorile societatii. Imi pare cumva c-am dat-o deja intr-un soi de limbaj de lemn, dar cred ca in momentul in care decidem sa ne mutam, in primul rind acolo trebuie cautat si luat aminte. Toate acestea se-nmagazineaza voit sau automatic in timp.

N-am asteptat ca in 6 luni de zile sa devin una de-a lor, sau sa-i inteleg 100%. Probabil ca nu se va intimpla niciodata. Insa, poti sa acumulezi la scoala, la serviciu, in interactiunea cu vecinii sau la magazin. Asa cum nici noi nu sintem constienti de cultura noasta, nici olandezii nu sint de a lor. Pentru ca totul a venit firesc, avem  mostenit din neam.
Diferenta este ca eu sint acum aici, am ajuns aici la un moment dat, si am putut sa vad deosebirea, sa o simt, sa o traiesc. Sa simt pe pielea mea cum reactioneaza olandezul intr-o anumita situatie, si cum cred eu ca ar riposta prin prisma modelelor pe care le-am adus cu mine in bagaj.

Cred ca e valabil in orice alta tara am decide sa locuim, insa as vrea sa ma refer strict la Olanda.

Societatea olandeza este foarte complexa. Este un melanj de nou si vechi, o comunitate mixta, cu influente vestice si orientale, a caror practica de zi cu zi, sau altfel spus, comportamentul social zilnic nu este acelasi cu valorile si etichetele noaste dobindite genetic, cu care am fost invatati sa traim.

Asa ca, mai ales in primele luni, treburile de zi cu zi m-au adus intr-o serie de intilniri interculturale cu olandezii, care, uneori, m-au facut sa ma intreb "ce naiba s-a intimplat"?
Si-asa am aflat ca ce am trait eu in primele luni, poate chiar primii ani, cind am acumulat foarte multe "incidente" aproape inexplicabile pentru mine, care ma faceau sa ma inchid in casa pentru 24 de ore, sau sa-mi fac bagajul pentru ca nu mai inteleg nimic, ei bine, toate acestea au un raspuns si o definitie: SOC CULTURAL! Este parte din viata de expat, o etapa fireasca.

Iar ca rezolvare este sa incerci sa cunosti societatea-gazda. Cu tot ce implica ea. Sa incerci sa intelegi motivele din spatele unui raspuns sau a unei atitudini, sa vezi omul ca individ si nu ca un "tot" in care ai aterizat. Sa te straduiesti sa inveti limba, sa citesti putina istorie, sa le apreciezi valorile.
Nu mi-am propus sa iubesc totul orbeste, sau sa ma adaptez complet in peisajul olandez, dar incerc sa-i inteleg, sa le vorbesc limba, sa vad partea buna intr-un incident si pina la urma sa ramin cu amintiri frumoase si experiente memorabile in tara adoptiva.
Olanda m-a invatat sa fiu rabdatoare si generoasa, sa nu mai judec, sa ma bucur mai mult si mi-a mai redus putin din ridurile de pe frunte. M-a invatat ca a-ti spune parerea in fata oricui, inclusiv a sefilor, nu este un capat de tara ci dreptul meu. Si ca "doe je best" indiferent cit de prost faci, este apreciat.