Ca sa scurtez asteptarea, va spun ca mult asteptatul semn de viata de la scoala a venit undeva prin iunie, materializat intr-o scrisoare, de fapt o invitatie de prezentare a cursurilor.
Incepusem iarasi sa sper ...
Mi-am luat partenerul de-o aripa si am purces spre locul indicat, la ora cuvenita.
O cladire in Rotterdam, cu portile larg deschise, iar pe niste cartoane mari erau indicatii in olandeza spre sala unde urma sa se desfasoare mult-dorita prezentare.
Puhoi de lume! Cuminti, am luat loc unde ni s-a spus si mi-am dat seama ca prezentarea a inceput pentru ca niste doamne se agitau, scoteau niste sunete necunoscute mie, in "fata clasei".
Da, ati ghicit!!!! Prezentarea s-a tinut in limba olandeza. Cine erau cei prezenti? Ne-olandezi, oameni dornici sa invete aceasta limba, pe-aici pe colo cite un nativ, cum a fost si in cazul meu, venita cu partenerul.
Tot circul a tinut mai bine de o ora. Spre final ni s-a recomandat si banca de unde putem sa facem imprumutul pentru curs. Ok, dar la cit se ridica acest curs?
4000 de euro!!!! Pentru un an de zile, taxele de examen incluse!
Capitolul fiind brusc incheiat, am zis ca ma voi reorienta catre un curs mai prietenos, pe cont propriu.
Asa am ajuns, in toamna (pentru ca venise si vacanta mare) la o scoala populara care oferea cursuri de olandeza. 25 de lectii, start in septembrie, finis in februarie, 280Euro. Acceptabil. Trecusera deja 9 luni de cind ma stabilisem aici ... o vesnicie! Ne-am adunat vreo 20 in grupa, care de pe unde, cu un prof mai batrin decit "hebban olla vogala" dar cu ceva carisma si am inceput.
Am urmat doua module, pina in iunie.
Intimplarea a facut ca in acea perioada sa vad o reclama la televizor care ne indemna pe noi astia, alohtonii, sa sunam la primarie pentru cursuri de integrare pentru ca vom fi ajutati.
Am pus mina pe telefon si am sunat ... De data asta cineva de la serviciul social se ocupa de aceste cursuri. Dupa toata aventura din anul precedent, invatindu-mi lectia ping-pong-ului la cate am fost supusa, am cerut nume celor cu care am vorbit, numele si functia. Numele celei care m-a invita la sediul primariei la o prima discutie, care-mi promitea curs aproape gratuit.
Asa s-a nascut o sincera prietenie intre mine si serviciul social.
Eu nu eram chiar pe lista eligibila venita fiind dintr-o tara din UE. Am mers pe cartea "tara UE dar fara drepturi" si cu o mare dorinta de integrare rapida, iar tot ce-am putut obtie a fost un "traict scurt", din septembrie pina in martie, urmat de examene, 4 la numar si doar 270 euro.
Unde am fost trimisa? Surpriza! Exact la scoala care-mi garanta invatarea olandezei pentru 4000 de euro!!!!
Toata vara i-am sunat si le-am reamintit ca vreau sa fiu intr-o grupa care incepe in septembrie, fara discutie, avind sustinerea angajatului de la serviciu social.
Am mers la scoala, de 3 ori pe saptamina cite 3 ore, pina-n martie, am dat examenele anul urmator undeva prin mai-iunie. Colaborarea s-a incheiat fericit! Incepusem sa si lucrez intre timp.
Pentru ca iar imi faceam planuri si stiam ca vreau mai mult, dupa ce m-am vazut cu diplomele in buzunar, am sunat iar la primarie ... pentru un nivel mai ridicat de curs. Indrazneala? Poate.
Aceeasi persoana de la Serviciul Social m-a "recomandat" pentru un alt curs dat fiind ca le-am explicat de ce primaria asta trebuie sa "investeasca" niste bani in mine si nu intr-un chnez, afgan sau mai stiu eu cine. Trecusem printr-un curs rapid, spre deosebire de colegii mei ramasi acolo pentru un an, lucram, eram platitor de taxe, imi luasem examenele cu brio si voiam sa aplic pentru cetatenie.
Astfel ca anul trecut am aterizat in mijlocul unui alt modul, mai ridicat. Am schimbat 4 profesori, am terminat doua manuale si am mai dat 4 examene.
De-acum totul tine numai de mine. Vorbesc, dar nu perfect (ba mai e cale lunga), insa ma fac inteleasa, citesc in olandeza, fac integrame, cuvinte incrucisate, mai si cite o gluma.
Pina sa ajung sa lucrez am vrut sa voluntariez. Am fost respinsa pentru ca NU vorbeam olandeza.
De ce nu puteam(,) sau nu voiam sa lucrez? Si-aici am avut o intreaga aventura datatoare de dureri de cap. Nu stiu daca mai merita povestita. Voiam dar nu puteam!
In toata perioada asta mi-au curs multe lacrimi de neputinta, am dat sute de telefoane si-am trimis zeci de scrisori, am apostilat acte, mi-am echivalat diplome, mi s-au inchis usi in nas si aproape c-am intrat pe fereasta. N-a fost usor, iar de departe se vede altfel. Nu invinuiesc pe nimeni, asta este sistemul in care am ales sa traiesc.
Desigur, am avut si experiente foarte frumoase, functionari deschisi si prompti, oameni dornici sa ma ajute.
Tot zbuciumul asta a avut ca rezultat final obtinerea cetateniei in martie.
Nu sint admiratoarea lui Coelho, insa m-am regasit in povestea samintei de bambus care, vreme de 5 ani, isi dezvolta radacinile subteran, invizibil ochiului, iar dupa aceasta aparenta "inactivitate" creste 25 de metri.
Einde!
4 comentarii:
Frumoasa poveste, indeed povestea unui om care isi urmeaza legenda personala :) Asta ca tot aminteai de Coelho.
Citindu-te, mi-am adus aminte cum si eu am batut la diverse usi pentru voluntariat... "Sprechen Sie Deutsch?" Nu, la vremea aia nu sprech-uiam Deutsch, asa ca n-am fost acceptata. Cate sute de CV-uri trimise, cate refuzuri primite, cate interviuri cu nod in gat... :) Dar, si cred ca aici sunt in asentimentul tau, retrospectiv privind e un bagaj extrem de pretios si-o experienta fantastica.
Felicitari pentru cetatenie! :) La teutoni e ceva mai cu dichis - dupa 8 ani se poate face cerere, interval de timp care poate fi redus la 7 ani daca ti-ai dat intre timp examenul obligatoriu de limba si cel de integrare. Le am pe-amandoua, insa chiar si-asa - mai astept 2 ani, fiindca am doar 5 de cand sunt aici.
Doua materiale despre experientele mele, pentru ca ma intrebasesi la celalalt articol unde am comentat:
http://scrisori-de-sertar.blogspot.de/2011/05/din-lumea-celor-care-nu-cuvanta-in.html
http://scrisori-de-sertar.blogspot.de/2011/05/de-ziua-muncii-despre-munca.html
In incheiere, tin neaparat sa-ti spun ca-mi place foarte mult cum scrii :)
Greta
Ma bucur din toata inima ca imi citesti micile mele incercari si-ti multumesc foarte mult ca iti place, desi nu prea am eu "penita".
Ieri ti-am mai rasfoit putin blogul si am citit articolele respective.
Cu cetatenia m-am mirat cit de repede s-au invirtit rotile morii pentru ca, in teorie, trebuia sa aplic dupa ce faceam 5 ani de sedere (da, cu toate examenele pe care le-ai amintit si tu), insa la indemnul unei functionare de la primarie am trimis cererea si la fix un an am primit cetatenia.
Era ceva 5 ani de sedere sau 3 ani de casatorie, iar eu imi amintesc ca eram nici calare nici pe jos.
Succes cu cetatenia, dar mai vorbim pina atunci, nu?
Intr-adevar, tragind linie, totul a luat acum forma unei experiente si a o mai mare cunoastere de sine. Si sint recunoscatoare ca am avut si am ocazia sa traiesc asa.
Dar acum s-ar putea sa ne mutam in Elvetia ... si tot cintarim, facem liste, cautam casa ... Stau iar in cumpana :)))
Ma bucur foarte, foarte mult ca mi-ai scris si-ti multumesc!
Cu prietenie,
Crista
Am citit toate trei povestirile si m-am regasit un pic in tot ce-ai scris :). La mine a mers un pic mai repede cu cursul de limba olandeza, l-am terminat cu diploma acum 2 ani, dar mai am cale lunga pana o sa ajung sa vorbesc multumitor :). Bine macar ca ii inteleg si reusesc sa ma fac inteleasa :)
@Anonim, ma bucur ca ai trecut pe aici, abia acum am gasit mesajul tau ... in spam!!! Asa ca imi cer scuze ca nu l-am detectat mai curind.
Sa inteleg ca locuiesti in Olanda? Probabil ca in zona ta s-au miscat mai repede si mai eficient.
Sper sa ne mai "auzim". Te mai astept cu cite un mic comentariu.
Trimiteți un comentariu