luni, 23 aprilie 2012

Credinta ca stare si fapte

   Daca cineva ma ia repede si ma intreaba daca sint religioasa cred c-as raspunde nu. Daca ma lasa sa ma gindesc citeva minute, as zice poate.
Nu sint practicanta, asta e clar. Sint botezata, de religie crestina rasariteana, ortodoxa, deci, prin alegerea parintilor la virsta la care nici dinti in gura nu aveam si nu stiam decit de papa-caca-somn. N-am fost obligata niciodata sa merg la biserica decit la cererea mea, n-am vizitat prea multe lacase sfinte in scop religios, doar ca scop turistic, insa la un moment dat ma batea gindul sa ma convertesc la catolicism.

   Acum cred, dar ca stare. Nu ca ceva concret la care trebuie sa ne gindim cu frica si eterna admiratie. Cred in puterea gindului si a perseverentei acestuia, si a faptei. E adevarat, imi mai fac cite-o cruce cu limba si mai rostesc Tatal Nostru, ca meditatie. Poate doar ca sa-mi mai prelungesc putin luarea unei decizii, sa-mi limpezesc un pic mintea.
In ceea ce cred eu nu stiu daca se numeste chiar Dumnezeu. Observati, am scris cu litera mare, totusi, dintr-un anumit soi de respect.

De fapt, cred! Cred in iubire, in actiune, in fapte bune si in ginduri frumoase. Asa-mi e religia!